Reamonn - Reamonn (2008)



Trupa germana Reamonn revine pe piata cu un nou album, al saselea, pe nume "Reamonn".
Un disc ce merita atentia prin revenirea trupei la sunetele rock ce i-au caracterizat in prima perioada a carierei.
Discul se deschide cu "Faith", o melodie ce aduce aminte de Bon Jovi si al sau "It's My Life", un single pe care eu pariez ca si succes de radio din cauza sunetelor melodioase dar si a textului puternic si impresionant.
"Million Miles" pastreaza ascultatorul in zona melodic romantica si te aduce intr-o zona in care muzica ti se lipeste de urechi si incepi sa lalai odata cu melodia.
"Through The Eyes of a Child", primul extras pe single, continua in acelasi stil romantic doar ca sonoritatile sunt un pic mai agresive ca pe precedenta melodie.
"Free Like a Bird" linisteste din nou ascultatorul si ii ofera un nou moment de visare si plutire.
"Goodbyes" este o balada trista despre despartire, "goodbye, goodbye, these words have no meaning when you're heart's set for leaving", si personal imi aduce aminte de mai vechea lor productie "Supergirl" doar ca de aceasta data melodia este mult mai atent conceputa si are o forta mult mai puternica.
"Set of Keys" revine pe latura rock a discului si este din nou o melodie ce degaja forta.
"Moments Like This" este o noua rupere, o melodie pop-rock cu un ritm alert si din nou versuri excelente ce aduce aminte de discul lui Amy MacDonald.
"Aeroplane" pur si simplu te poarta undeva sus pe un norisor, este o melodie plina de speranta si dorinte ce te va incanta aducandu-ti aminte de tot felul de momente frumoase si asta si datorita declaratiei "Love you like an airplane that's bringing me home again".
"Open Skies" incepe lent si reprezinta o superba declaratie de dragoste.
"Broken Stone" reprezinta strigatul de disperare al femeii ce se simte abandonata, trista, singura, un inger ce nu-si poate gasi implinirea.
"Serenade Me" calmeaza din nou starea ascultatorului, este o melodie lenta insa plina de speranta.
"Broken" readuce un pic de forta in sonoritati insa continua ideea de speranta. "And if it's broken I will try to fix it". Puterea de a reincepe sa traiesti, sa iubesti sa redevii tu. "Even though this life feels like it has left you in the cold, hope is like a heartbeat beating in your soul" ("Chiar daca crezi ca aceasta viata te-a lasat gol pe dinauntru, speranta bate ca o inima in al tau suflet") si "Time heals all" ("Timpul vindeca totul").
"It's Over Now" este ultima melodie de pe disc si reprezinta finalul sperantei de pe melodia de dinainte. Romantica, trista, "It's over now time to face the music no need for excuses" ("Acesta este finalul, trebuie sa accepti soarta si sa nu cauti scuze") insa cumva datatoare de sperante daca asculti cu atentie vocea lui Rea (vocalul) pentru ca in fiecare final poate exista un nou inceput, o noua speranta si un nou moment in care sa fii surprins si sa redescoperi placerea, iubirea, speranta.

Cam asa imi suna mie cel mai nou disc Reamonn. Nu stiu daca iti va crea aceleasi senzatii, s-ar putea ca eu sa-l percep astfel din cauza ultimelor mele trairi si din cauza acelorasi argumente sa ma fi incantat peste masura.
Iti recomand sa-l asculti, sa vezi despre ce este vorba, sa-i acorzi sansa ca 1 ora din viata ta sa asculti si poate sa te incanti.

0 comentarii: