EXCLUSIV : Dupa 20 de ani: CNN priveste in ansamblu catre Romania
După 20 de ani: CNN priveşte în ansamblu către România de astăzi
CNN realizează o emisiune despre căderea comunismului în România, care conţine un documentar de o jumătate de oră şi transmisiuni în direct din Bucureşti.
De-a lungul unei perioade de aproape un an, CNN şi-a concentrat toate resursele globale pentru realizarea unei iniţiative ambiţioase - Toamna schimbării – proiect care urmăreşte prăbuşirea comunismului şi impactul pe care aceasta l-a avut asupra Europei Centrale şi de Est. Seria de documentare realizată în mai multe ţări se încheie în România, ţară care a trecut printr-o schimbare dramatică de regim în urmă cu 20 de ani.
„Dacă pentru mulţi, evenimentele din România au însemnat în special înlăturarea violentă de la putere a lui Nicolae Ceauşescu, pentru alţii, acestea au reprezentat imagini înfiorătoare ale orfelinatelor, difuzate în săptămânile şi lunile care au urmat”, spune Mike McCarthy, vice-preşedintele departamentului Reportaje şi Programe Speciale al CNN International. „Două decenii mai târziu, România, chiar dacă nu este ţara promisă, este o ţară care promite.”
Programul CNN dedicat acestei aniversări istorice va include transmisiuni live din Bucureşti în săptămâna 21-27 decembrie şi un documentar special de o jumătate de oră care vorbeşte despre revoluţia care a dus la răsturnarea dictatorului român. Emisiunea Toamna schimbării: România va fi difuzată în premieră sâmbătă, 19 decembrie, ora 19:30, ora României, şi va fi reluată în 20, 21 şi 25 decembrie.
Despre program:
Fionnuala Sweeney (CNN) se va afla la Bucureşti între 21 şi 23 decembrie şi va transmite live pentru emisiunile din prime-time ale CNN International. În plus, corespondentul CNN Diana Magnay va vorbi cu personalităţi de marcă precum Ion Iliescu, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Victor Rebengiuc şi alţii. Printre temele dezbătute se numără:
* Arhitectura românească: o privire din interior asupra Casei Poporului. CNN analizează costurile cu care s-a realizat această clădire gigantică, viziunea pe care o avea Ceauşescu în privinţa arhitecturii şi modul în care această construcţie a afectat atât oraşul, cât şi locuitorii acestuia.
* Dacia: filială Renault, Dacia este o surprinzătoare poveste economică de succes în România lui 2009. Pentru alte afaceri însă, criza financiară n-a lăsat decât două posibilităţi: adaptarea sau dispariţia. Aflăm cum economia face faţă efectelor secundare ale reducerii pieţelor de export şi ale crizei guvernamentale.
* La 20 de ani: doi studenţi născuţi pe 21 şi 22 decembrie 1989 ne oferă o perspectivă asupra schimbărilor din România ultimilor 20 de ani şi vorbesc despre speranţele lor legate de viitor.
* Orfanii: prin ochii unui român care trăia într-un orfelinat la momentul Revoluţiei, CNN priveşte amprenta lăsată de regimul Ceauşescu asupra creşterii copiilor din România zilelor noastre. Totodată, materialul vorbeşte şi despre poziţionarea statului în relaţie cu acea “cultură a orfanului” care s-a dezvoltat în timpul regimului comunist.
* Muzică: scena muzicală românească este plină de viaţă, cuprinzând de la muzică populară, pop, rock, ţigănească şi jazz. CNN a participat la înregistrări alături de două nume faimoase – Loredana şi BUG Mafia – pentru a afla cine a avut cea mai mare influenţă asupra lor şi ce mesaje vor să transmită fanilor.
Despre documentar:
Toamna schimbării: România oferă o privire din interior asupra revoluţiei care a eliminat ultimul vestigiu al comunismului în Europa de Est. Cuprinzând mărturisiri de-ale oamenilor care au pornit Revoluţia şi relatări ale unor membri ai regimului Ceauşescu care s-au întors împotriva acestuia, CNN urmăreşte scânteia care a declanşat evenimentele din Decembrie ’89 şi violenţele care au urmat. În documentar apar de asemenea foşti lideri politici precum Mihail Gorbaciov şi George H.W. Bush, dar şi militarii care l-au judecat şi executat pe Nicolae Ceauşescu.
Programul transmiterii documentarului: (ora Romaniei)
Sâmbătă (19.12.09) - ora 19.30
Duminică (20.12.09) - ora 14.00; ora 21.30
Luni (21.12.09) - ora 05.00; ora 15.30; ora 19.30
Vineri (25.12.09) - ora 18.00
Sambătă (26.12.09) - ora 05.00
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu