Party la Tete-a-Tete

Dragi prieteni,
Se știe deja, Cenușăreasa a făcut furori la un singur bal, după care s-a căsătorit, a făcut copii și a trecut la cratiță. Pentru că balurile, seratele și ceaiurile dansante nu erau o discotecă pe stil vechi, ci locul în care dansatorii își căutau perechea, destinul. După o vreme, balurile au devenit chefuri, iar chefurile au ajuns party-uri. Deci, e clar, nici Cenușăresele nu mai sunt ce-au fost, sunt mai mult de atât.
Așa că, sâmbătă, 1 septembrie, după ora 22.00, vă așteptăm la Tête-à-Tête Coffee Art & Chill, să-ncingem ringul. N-avem polcă, n-avem cadril, avem doar party cu stil.

Primele trupe confirmate la Metal Crush

Metal Crush Party anunță primele trupe ce vor urca pe scena Amfiteatrului Mihai Eminescu, în zilele de 5, 6 şi 7 Octombrie 2012.

WHITE WALLS – Foştii membri din Protest Urban şi din Fortuneteller s-au unit în 2009 pentru a da naştere a ceea ce se cheamă White Walls, o trupă constănțeană ce practică un progressive metal adesea comparat cu sound-ul celor de la Tool, The Ocean, Protest the Hero, sau Textures. Celebritatea lor a prins un contur şi mai solid atunci când în 2010, White Walls a devenit câştigătoarea Finalei Naționale Global Battle Of The Bands, clasându-se ulterior pe locul 5 în topul mondial stabilit în finala concursului de la Kuala Lumpur, Malaezia. După lansarea albumului de debut la Asiluum Records , intitulat Mad Man Circus, trupa a susținut foarte multe concerte în țară cât şi un turneu amplu în Europa, ceea ce a dus la consolidarea numelui şi la câştigarea unui numar mare de fani. În prezent, constănțenii lucrează la albumul cu numărul doi din carieră, foarte aşteptat atât de presa de specialitate, cât şi de simpatizanți.


KHORS – Trupa de origine ucraineană ce prestează un black metal bazat pe tematici mistice, cosmice şi păgâne a debutat în 2005 cu un full-length la o casă de discuri din Ucraina, iar astăzi activează la consacratul Candlelight Records. Aceasta s-a format cu un an mai devreme când tobarul Khaoth (ex – Tessaract, ex – Hate Forest) s-a alăturat trupei. Khors a susținut numeroase concerte în țara de proveniență, în Rusia, Belarus şi în Moldova, urmând să lanseze în prima parte a lunii septembrie al optulea material discografic, Wisdom of Centuries. Ucrainienii au mai împărțit scena de-a lungul timpului cu trupe ca: Tessaract, Nokturnal Mortum, sau Fleshgore.


AKRAL NECROSIS – În 2006 nişte pasionați bucureşteni ai black metalului au intrat în sala de repetiții cu scopul de a crea monstrul numit Akral Necrosis, nume provenit din termenul medical din greaca veche pentru nevroză. Cu scena s-au împrietenit din 2007, iar de-atunci s-au făcut remarcați prin energia puternică transmisă cu precizie în timpul show-urilor. Pandemic Dominion este primul album al trupei, material ce deține un sound de excepție în rândul release-urilor româneşti, iar piesa ce dă titlul albumului este însoțită de un videoclip realizat de Costin Chioreanu. Aceasta a fost şi prima piesă a unei trupe româneşti inclusă într-o compilație lansată de celebra revistă Terrorizer, Fresh Flesh apărută într-un număr al publicației din anul 2011.


ASHAENA – Moldovenii tradiționali din Ashaena şi-au construit ritmurile cu gândul la devotamentul pentru țara în care s-au născut. Originari din Bârlad, Ashaena şi-au format un stil muzical infleunțat în cea mai mare parte de folclor, definindu-l ca pagan black metal. Primul album al formației a fost lansat în 2009 şi se numeşte Cei Născuți din Pământ.


Metal Crush Party va avea loc între 5 – 7 octombrie la Amfiteatrul Mihai Eminescu, din parcul Național Lia Manoliu, Bucureşti. Metal Crush Party este realizat cu sprijinul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti şi al Centrului Mihai Eminescu, fiind susținut de Ageless Club. Biletele costă 25 lei pe zi, sau 45 lei abonamentul pe toate cele trei zile şi se găsesc de cumpărat în rețeaua Eventim, sau pe site-ul Metalhead.ro.

Daniel Bortz si Trickski la Palatul Ghika

Gratie numarului mare de bilete vandute si a buzz-ului creat, evenimentul Matter of-Fact Issue 2 Suol Night se muta la Palatul Ghika (str. Doamna Ghica, nr. 5).

Va asteptam, asadar, pe iarba, in aer liber, pentru a trai impreuna cu Daniel Bortz si Trickski, muzica electronica, in toate semnificatiile ei posibile.
 
Nascut in Berlin la inceputul anilor ’80, Daniel Bortz este activ pe scena muzicii electronice de mai bine de 13 ani, rafinandu-si sunetul cu influente house, elemente digitale ale muzicii dance, cu o bogata doza de eclectism si cu acel strop de energie ce il caracterizeaza. Fie ca este vorba despre New Wave-ul anilor ’80, despre hip hop-ul de pe West Coast, de mania Disco sau Dance, Bortz reuseste sa aduca totul sub aceeasi umbrela, intr-un univers foarte personal de sunete si emotii. “Imi place, de exemplu, sa ascult un sample R&B intr-o alta aura, transformandu-l si adaptandu-l propriilor mele gusturi, facandu-l dansabil”. Ceea ce a facut, de altfel, cand a surprins audienta de la Fusion Festival 2011, cand a relucrat cover-ul semnat de Feist pentru piesa lui James Blake, “Limit to Your Love” si a facut lumea sa uite de ploaie si noroi.
 
Trickski inseamna, de fapt, Yannick Labbé si Daniel Becker, doi DJ si producatori, care, in anul 2005, au facut echipa sub numele de Trickski si au cucerit lumea cu un sound pe cat de original, de “brutal”, pe atat de plin de suflet si muzicalitate. Mixul de influente Jazz si maniera proprie de interpretare a muzicii electronice i-a transformat in adevarati vizionari si le-a castigat aclamari din partea unor artisti precum Carl Craig, Gilles Peterson, DJ Hell sau Peter Kruder. Imbinarea de Slow House, Disco, Soul si Techno i-a dus peste tot in lume, iar noile colaborari cu labeluri precum DIYnamic, Stilove4music, Future Classic si Delusions of Grandeur i-a condus catre o noua casa: Suol, in Berlin, unde au lansat primul lor album.
 
Matter of-Fact Issue 2 – Suol Night va asteapta pe 31 august, la Palatul Ghika (str. Doamna Ghica, nr. 5) ,  pentru a trai, impreuna cu Daniel Bortz si Trickski, o seara dance unica.
 
Evenimentul este sustinut de Heineken, Sky Vodka, AQUA Carpatica, Red Bull, iar biletele pot fi achizitionate prin Eventim: Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librariile Humanitas, cat si online pe www.eventim.ro.  (http://www.eventim.ro/ro/bilete/matter-of-fact-issue-2-bucuresti-nusco-tower-273898/event.html)
 
Pagina eveniment Facebook: http://www.facebook.com/events/268338089937369/

Orbita Lacustra - 1 septembrie

Pentru anul acesta, Lacustra şi-a încheiat misiunea pe pămant şi işi schimbă locul pe orbită.

Periplu muzical cu Jiro Bevis[uk], Khidja, Rock DJ si Pantazică.

Sâmbătă 1 Septembrie, ora 21.30

Orbita Lacustră la Observatorul Astronomic Bosianu / Parcul Carol


Intrarea libera!
Jiro Bevis se află în spatele blogului Ying Yangs, punct de convergenţa al krautrock-ului german cu pop-ul japonez şi disco-ul hawaiian.
Pe lângă pasiunea pentru muzică, Jiro Bevis este un influent ilustrator londonez. A creat grafică comică şi îndrazneaţă, bine înrădăcinată în cultura pop. Pe lângă o mulţime de proiecte personale, a colaborat cu Vice, Black Lips, Merok Records şi Sixpack France.*

http://yingyangs.blogspot.com/
http://www.jaguarshoes.com/?p=9968
http://www.jirobevis.co.uk/


Tete-a-Tete: Urban Impro - 4 septembrie

În urmă cu aproximativ un an, trupa Urban Impro a început să susțină spectacole de improvizație, atât în București, cât și în alte orașe, precum Ploiești, Pitești sau Cluj-Napoca. Plini de imaginație, energie și entuziasm pentru ceea ce fac, tinerii membri ai trupei Urban Impro au reușit de fiecare dată să încânte publicul cu momente de improvizație inedite și 100% interactive.
Teatrul de improvizație este o formă de teatru în care actorii nu au un scenariu prestabilit, ci interpretează scene, dialoguri, cântece sau povestiri, pe care le creează în baza sugestiilor și propunerilor publicului.

Nu e rock, nici menuet, e Urban Impro la Tęte-ŕ-Tęte !

Vă așteptăm cu drag!

Rezervări: 0728.668.463
Tęte-ŕ-Tęte Coffee Art & Chill:  Parcul Herastrău, lângă Grădina japoneză, București

facebook.com/Tete.a.Tete.Chill
twitter.com/TeteaTeteChill 

Editura Art: Patrick Modiano - In cafeneaua tineretii pierdute

În cafeneaua tinereţii pierdute este un roman care respiră parfumul boemilor ani ’60 parizieni, cu bistrourile din Cartierul Latin ce găzduiesc nesfârşite întâlniri ale artiştilor şi în care timpul pare că stă în loc, suspendat într-un etern al poeziei.

În această lume se refugiază Louki, aşa cum se prezintă Jacqueline Delanque, un personaj misterios şi neînţeles, în încercarea de a fugi de o viaţă care ameninţă să o strivească prin rutina ei nemiloasă. Personajele lui Patrick Modiano sunt încărcate de farmecul unei vieţi trăite parcă doar pentru a discuta despre sensul existenţei şi despre artă. Dar paradisul acesta nu le este oferit pentru totdeauna. Asemenea unor îngeri alungaţi dintr-un spaţiu şi dintr-un timp mitice, eroii lui Modiano se trezesc în cenuşiul vieţii cotidiene, lipsite de farmecul de altădată, când totul părea posibil.

Romanul lui Modiano, dincolo de atmosfera nostalgică a unui Paris la care visăm cu toţii, dincolo de frivolităţi, aventuri şi iubiri pierdute, este şi un roman al marilor întrebări despre viaţă.

Traducere din limba franceză de Constantin Abăluţă, Colecţia Desenul din covor, paperback, 176 p., 130x200, Preţ: 14,9 lei

Patrick Modiano s-a născut în 1945, în Boulogne-Billancourt, dintr-un tată evreu italian şi o mamă belgiancă. În liceu îl întâlneşte pe Raymond Queneau, care îl introduce în lumea literară şi care îi citeşte manuscrisul primei sale cărţi înainte de publicare, în 1968: La Place de l’Étoile, care a caştigat Premiul „Roger Nimier” şi Premiul Feneon. Modiano este un scriitor extrem de prolific, publicând, de atunci, câte un roman la un interval de maximum trei ani.
Printre cărţile sale se numără: Le Rond de nuit (1969), Les Boulevards de ceinture (1972, Marele Premiu al Academiei Franceze), Rue des boutiques obscures (Premiul Goncourt), De si braves garçons (1982), Remise de peine (1987), Fleur de ruine (1991), Chien de printemps (1993), La petite bijou (2001, Premiul „Jean Monnet” pentru literatură europeană, oferit de departamentul Charente), Dans le café de la jeunesse perdue (2007). A obţinut şi premii pentru întreaga operă: Premiul Prince Pierre de Monaco (1984), Marele Premiu pentru Literatură „Paul Morand” (2000), Premiul Mondial „Cino del Luca” (2010), Premiul BnF, Premiul „Marguerite Duras” (2011). Patrick Modiano a scris şi scenarii de film (Lacombe, Lucien, 1973, Bon Voyage, 2003), precum şi versuri pentru cântece.

Editura Art: Idila pe un turn de Thomas Hardy

Idilă pe un turn este povestea unei iubiri nefericite dintre o nobilă căsătorită şi un astronom cu zece ani mai tânăr decât ea. Cei doi îndrăgostiţi explorează paradisul de la înălţimea unui turn transformat în observator astronomic. Thomas Hardy oferă în acest roman o impresionantă şi sensibilă abordare a temei iubirii care trece peste diferenţele de clasă socială şi de vârstă şi o expresie desăvârşită a fascinaţiei sale pentru ştiinţă şi astronomie.

„Hardy a dramatizat magistral frustrările elementare ale năzuinţei umane, ciocnirea dorinţelor incompatibile, misteriosul refuz al celorlalţi de a se supune voinţei noastre, refluxul pasiunii în timp, suferinţa continuă produsă de aparent întâmplătoarele abateri şi capricii ale unei ordini naturale indiferente, acel joc al forţelor impersonale pe care Hardy le evocă atât de des ca pe ceva asemănător unui demiurg maliţios, că se numeşte «soartă», «destin» sau, mai moderst, în poezie, «noroc».”
James Eli Adams

Traducere din limba engleză şi note de Antoaneta Ralian, 328 p, 130x200, hardcover, Colecţia ART Clasic
Preţ: 29,9 lei

Thomas Hardy (1840-1928) a fost un renumit scriitor britanic, cunoscut îndeosebi pentru romanele Tess d'Urberville, Departe de lumea dezlănţuită şi Jude neştiutul.

3 - 8 septembrie: Nocturne Baroce la Biblioteca Nationala

Între 3 şi 8 septembrie 2012, pe esplanada Bibliotecii Naţionale a României din vecinatatea bulevardului Unirii, vor răsuna, după lăsarea serii, acorduri de Bach, Vivaldi, Scarlatti sau Händel, în cadrul primei ediţii a festivalului “Nocturne Baroce”. Timp de 6 zile, artiştii părăsesc sala de concert şi vin să cânte pe malul Dâmboviţei, însufleţind primele nopţi de toamnă cu adieri de muzică, literatură şi cultură barocă. O ofertă de nerefuzat pentru ultima săptămână de vacanţă, cu atât mai mult cu cât concertele sunt gratuite, iar muzica barocă dă neuronilor, aşa cum remarca profesorul Ioan Bradu Iamandescu, autorul primelor studii de muzicoterapie din România, „un ritm specific geniilor“.

Festivalul se deschide luni, 3 septembrie, la ora 20.30, cu recitalul de lăută şi teorbă susţinut de Olivia Iancu şi Claudiu Lobonţ, în care publicul va avea ocazia să savureze farmecul subtil al acestor instrumente pentru unii vetuste, dar care îşi recapătă sonoritatea în mâinile unor muzicieni talentaţi. În a doua parte a serii, chitariştii Maxim Belciug şi Tiberiu Gogoanţă, aflaţi la prima lor apariţie în formulă de duo, vor oferi un program cu lucrări de John Dowland, Antonio Vivaldi şi Johann Sebastian Bach.

A doua zi a festivalului propune un recital de vioară şi chitară ce o are în centru pe violonista Natalia Pancec, urmat de spectacolul medieval al celor de la Nomen Est Omen.

Miercuri, soprana Rodica Vica şi ansamblul său aduc pe malul Dâmboviţei rezonanţa serilor de gală, într-un concert cu lucrări de Händel şi arii de operă.

Joi, 6 septembrie, e o seară specială, cu două recitaluri solistice: chitaristul Maxim Belciug şi violoncelistul Răzvan Suma îşi strunesc, pe rând, instrumentele, într-un program în două părţi, cu lucrări de Gaspar Sanz, Ernst Gottlieb Baron, Robert de Visée, François Couperin, Jean Philippe Rameau şi, bineînţeles, Johann Sebastian Bach.

Vineri, Olivia Iancu şi Claudiu Lobonţ renunţă la instrumentele de epocă şi pun mâna pe chitare, pentru a oferi publicului un recital în duo, cu compoziţii semnate de autori cu nume sonore, precum Domenico Scarlatti sau Santiago de Murcia. Programul continuă cu acordurile nobile ale harpei mânuite de Ion Ivan-Roncea, maestrul desăvârşit al acestui graţios instrument.

Seara de sâmbătă programează în prima parte un recital de clavecin având-o ca protagonistă pe Irina Năstase. Festivalul se încheie cu solista Pilar Diaz Romero, în sonoritatea pasională a muzicii napolitane de secol XVI-XVIII.

Concertele încep la ora 20.30 şi se desfăşoară pe esplanada Bibliotecii Naţionale a României (sediul nou, din Bd. Unirii 22), situată pe latura din dreapta a clădirii, spre Dâmboviţa. Accesul publicului la toate concertele este gratuit.

Programul complet al festivalului poate fi consultat la www.kitarodia.ro

Organizatori: Asociaţia Culturală Kitarodia şi Biblioteca Naţională a României. Proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Realizat cu sprijinul SIVECO Romania.

Frank Sinatra meets Marika

Un cantec cu iz de vara in care Frank Sinatra primeste un mic update electro din partea lui Marika.
Melodia poate fi auzita pe DanceFM, dar si in seturile lui Florin Marika.

Metrock incinge atmosfera la Kempes & Rezident Ex VIP after party

Pentru cei care achizitioneaza bilete VIP la concertul Kempes şi Rezident Ex din 21 septembrie, seara nu se va incheia odata cu singurul show pe care trupa il va sustine in capitala. Sarbatoarea va continua la after party-ul din Ageless Club, la care Ovidiu Ioncu Kempes (voce), Adrian Popescu (chitara) Christian Podratzky (bass), Florin Cvasa (tobe), Tavi Iepan (chitara) şi Matthias Lange (chitara) vor fi prezenti pentru autografe, poze şi pentru a-i saluta personal pe cei mai infocati fani. Accesul la after party se va face exclusiv pe baza biletului VIP pentru concert.

Daca Rezident Ex va fi acolo pentru a petrece in compania fanilor, cei de la METROCK se vor afla in Ageless Club pentru a incinge atmosfera, cu un recital plin de vigoare.
Formatia, ce aduce in fata publicului sonoritati power metal, a luat fiinta in anul 1980, iar in anii 90’ a fost prezenta pe scena evenimentelor rock majore desfaşurate in tara. Unele dintre cele mai apreciate aparitii au fost concertele sustinute in deschiderea unor artişti precum: Jethro Tull, Paradise Lost, Uriah Heep sau Jan Gillan Band. In ultimii doi ani trupa a sustinut recitaluri pe scena evenimentelor importante ale momentului: Rock The City (2011), Festivalul Club A (2011) şi OST Fest (2012). Printre piesele cel mai indragite ale trupei se numara: Mother, Stranger, Kill These Hookers şi Untermensche.

In prezent Metrock inseamna: Cristi “Zapada” Ionita – voce, George Patranoiu – chitara, Vlady Sateanu – bass, Ovidiu Condrea – tobe.

Pentru concertul Rezident Ex şi Desant din 21 septembrie sunt in vânzare doua categorii de bilete:

Acces general – 60 RON

Bilete VIP – 100 RON (intâlnire & fotografie cu trupa, sesiune de autografe, afişul evenimentului semnat de artişti)

Detinatorii de bilete VIP vor avea parte de o experienta memorabila: ei vor avea posibilitatea sa continue noaptea, alaturi de artişti, in Ageless Club.  After party-ul va avea loc dupa terminarea concertului de la Arenele Romane, iar accesul se va face exclusiv pe baza biletului VIP pentru concert.

Biletele sunt disponibile in toata reteaua BILETOO. Punctele de vânzare se gasesc la Unirea Shopping Center (parter, intrarea de lânga McDonald’s), Librariile Adevarul şi Eminescu, magazinele Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului, Palatul National al Copiilor. Cei ce doresc sa comande online, o pot face de pe www.Biletoo.rowww.blt.rowww.bilet.ro, www.bilete.ro, www.myticket.ro.

Bilete in format electronic sunt disponibile pe www.rezervariclub.ro. Plateşti online, cu cardul, unul sau mai multe bilete şi primeşti un cod unic cu care te prezinti la intrare in ziua concertului, alaturi de prietenii tai.

The Silver Church Opening Party - 7 septembrie

Pe data de 7 septembrie 2012, începând cu ora 22.00,  te invităm să participi la deja tradiţionalul “OPENING PARTY” organizat de The Silver Church Club, eveniment care marchează redeschiderea oficială a clubului  şi a unei noi stagiuni de evenimente 2012 – 2013.

Am pus la cale în perioada ce-a trecut o mulţime de surprize ce sigur ne vor apropia din ce în ce mai mult de voi, pentru că, aşa cum s-a întâmplat în fiecare vacanţă de vară, nu a lipsit să ne fie dor de publicul nostru preferat. Astfel, punem iarăşi la dispoziţie muzica bună cu care v-am obişnuit an de an, concerte şi evenimente din ce în ce mai speciale plus, desigur, petrecerile specifice clubului, cele care vă incită la distracţie în fiecare seară de vineri şi sâmbătă, apoi vom condimenta totul cu lucruri şi întâmplări noi pe care vi le vom dezvălui la timpul potrivit.

În noaptea de 7 spre 8 septembrie 2011, începând cu ora 22.00, în The Silver Church Club este intrare liberă pentru toţi cei ce vor fi alături de-a lungul acestei stagiuni viitoare.

Program Posada 2012


POSADA ROCK 2012 – program &  video promo

Festivalul concurs Posada Rock 2012 va avea loc în perioada 7 – 9 septembrie, la Câmpulung Muscel. Ediţia din acest se va bucura de participare internaţională. 18 trupe vor evolua în concurs, iar după lăsarea întunericului scena va aparţine formaţiilor care vor susţine recitaluri.

Programul festivalului va fi următorul:


Ora
Vineri - 7.09.2012
RECITALURI
22:30
KRYPTON REUNION
21:30
SHIFTING SANDS
20:30
AWAKE
19:30
TARG3T
18:30
AKRAL NECROSIS
CONCURS
18:00
VESPERA (Cluj-Napoca)
17:30
ZADAR (Alba Iulia)
17:00
INDEFIANCE (Arad)
16:30
SOUNDCHECK (București)
16:00
MT PLACE (Constanța)
15:30
QUANTIQ (Brașov)
15:00
ELECTRIC ZEBRA (București)
14:30
N.E.G.A.T.I.V. (București)
14:00
SKINS FROM MY EYES (Câmpulung)




Ora
Sâmbătă - 8.09.2012
RECITALURI
22:30
AVA INFERI
21:30
INFECTED RAIN
20:30
MONARCHY
19:30
EXPERIENCED?!?
18:30
TODO
CONCURS
18:00
TAGMA (Sibiu)
17:30
SKULLP (Cluj-Napoca)
17:00
LONG ROAD (București)
16:30
AQUILA (București)
16:00
SILVER BULLET (București)
15:30
NOMEGA (Timișoara)
15:00
PSYCHOGOD (București)
14:30
ERASE (București)
14:00
OBSESIA (Câmpulung)




Ora
Duminică - 9.09.2012
RECITALURI
22:00
CELELALTE CUVINTE
21:00
LEBOWSKI
20:00
GOTHIC
19:00
ABIGAIL
GALA LAUREAȚILOR
18:00
Marele Premiu Posada Rock 2012
17:30
Locul 1 Posada Rock 2012
17:00
Locul 2 Posada Rock 2012
16:30
Locul 3 Posada Rock 2012
16:00
Premiul Attic Studio

În aşteptarea Festivalului Posada Rock 2012, vă invităm să urmăriţi spotul video al evenimentului, realizat de Twilight 13 Media:
 
Un spaţiu destinat campării va fi amenajat în imediata vecinătate a zonei ce găzduieşte festivalul. Camparea va fi gratuită, pentru deţinătorii de bilet sau abonament.

Preţul unui bilet de o zi va fi de 20 lei, iar un abonament valabil pentru toate cele 3 zile de festival va costa 40 lei. Biletele se găsesc în magazinele Diverta, Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti, magazinele Flanco, Unirea Shopping Center (intrarea de lângă McDonald’s) sau online pe: Eventim, My Ticket, Biletoo şi BLT.