Se afișează postările cu eticheta Maxim Belciug. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Maxim Belciug. Afișați toate postările

Ultimele întâlniri ale proiectului “Se cântă în 2” au loc în această săptămână

Periplul muzical prin parcurile din sectorul 2 susținut de chitaristul Maxim Belciug alături de percuționistul Gabriel Bălașa se încheie în această săptămână cu două noi agape. Vineri, 16 septembrie 2022, cei doi muzicieni vor putea fi auziți în Parcul Ciurea, din zona Vatra Luminoasă. Acolo, de la ora 19:00, muzica lor exuberantă va colora spațiul dintre blocuri, spre bucuria auditorilor. Ultima escală a proiectului va avea loc duminică, 18 septembrie 2022, tot de la ora 19:00, în Parcul Obor, unde locuitorii vor putea gusta valsuri, tango-uri, tarantelle, baroc și ritmuri latino-americane într-o formulă spumoasă, înviorătoare, cu chitară, percuții și handpan.

Proiectul “Se cântă în 2”, desfășurat în luna septembrie în parcurile mici, de cartier, din Sectorul 2, și-a propus să ducă frumosul și muzica spre locuitorii mai puțin norocoși, ce nu au în mod curent posibilitatea de a participa la concerte, și să le ofere acestora nu atât recitaluri în sensul clasic și sobru al cuvântului, cât prilejul unor serate muzicale deschise, comunitare. Astfel, proiectul a inclus șase întâlniri degajate cu publicul, șase agape prietenoase și simpatice, cu artiști ce-și împărtășesc exuberant muzica, înconjurați de oameni așezați pe băncuțe, dansând sau bătând ritmul din picior, trăind bucuria de a fi împreună. Proiectul a fost organizat de Asociația Culturală Kitarodia și cofinanțat de Primăria Sectorului 2 al Municipiului București, intrarea pentru public fiind liberă.

SE CÂNTĂ ÎN 2 - agape muzicale cu Maxim Belciug și Gabriel Bălașa sub cerul liber | Facebook
 
https://youtu.be/HZAKFpTU58E

Noi agape muzicale în parcurile din Sectorul 2, în cadrul proiectului "Se cântă în 2"

În această săptămână, proiectul intitulat “Se cântă în 2” continuă cu trei noi agape muzicale, programate a avea loc în trei parcuri mici, de cartier, din Sectorul 2 al capitalei. Astfel, joi 08 septembrie 2022, începând cu orele 19.00, chitara încântătoare a lui Maxim Belciug, însoțită de percuțiile zglobii ale lui Gabriel Bălașa, va răsuna în Parcul Florilor din Pantelimon, această serată fiind de fapt o reprogramare a evenimentului care ar fi trebuit să deschidă proiectul, dar care a fost amânat din pricina condițiilor meteo neprielnice. În ziua următoare, vineri 09 septembrie 2022, la aceeași oră, cei doi muzicieni vor putea fi ascultați în Parcul Titus Ozon de pe Bulevardul Gării Obor, iar duminică, 11 septembrie 2022, muzica se va muta în cartierul Doamna Ghica unde, începând tot cu ora 19.00, este programată o nouă agapă muzicală, de data aceasta în Parcul Lunca Florilor, din strada Răușeni nr. 7.

 

Aceste recitaluri degajate, în aer liber, fac parte dintr-un demers comunitar care-și propune să ducă muzica și frumosul către cei care au mai rar, sau chiar deloc, posibilitatea de a păși într-o sală de concert, oferindu-le acestora prilejul unor întâlniri muzicale chiar lângă casă, în grădinile publice dintre blocuri, acolo unde, după muncă, după școală, oamenii se strâng să comunice, să se recreeze și să-și petreacă vremea în mod plăcut, împreună. Căci, să nu uităm, avem nevoie a ne îngriji și de suflet.

 

Proiectul “Se cântă în 2”, care va continua până pe data de 18 septembrie, este organizat de Asociația Culturală Kitarodia și este cofinanțat de Primăria Sectorului 2 al Municipiului București. La toate evenimentele, intrarea pentru public este liberă.

 

SE CÂNTĂ ÎN 2 - agape muzicale cu Maxim Belciug și Gabriel Bălașa sub cerul liber | Facebook


https://youtu.be/HZAKFpTU58E

Agapele muzicale SE CÂNTĂ ÎN 2 încep vineri, 2 septembrie, în Parcul Florilor din București

Între 2 și 18 septembrie 2022, locuitorii din sectorul 2 vor avea parte de o serie de plăcute surprize în timpul plimbărilor de seară, în parc: Maxim Belciug, chitaristul Încântărilor, și Gabriel Bălașa, descântătorul ritmurilor și al handpanului, vin să cânte pentru ei, aducând muzica lor plină de culoare, cu gust de voioșie, sub cerul liber. Cei doi artiști vor oferi publicului 6 întâlniri surprinzătoare cu muzica și cu frumosul, chiar lângă casă, în grădinile publice dintre blocuri, acolo unde oamenii se strâng să-și petreacă serile calde de început de toamnă. Cele 6 agape muzicale fac parte dintr-un proiect comunitar intitulat “Se cântă în 2”, al cărui program este următorul:
- vineri, 02 septembrie 2022, ora 19.00 – Parcul Florilor
- duminică, 04 septembrie 2022, ora 19.00 – Grădina Mătăsari
- vineri, 09 septembrie 2022, ora 19.00 – Parcul Titus Ozon
- duminică, 11 septembrie 2022, ora 19.00 – Parcul Lunca Florilor
- vineri, 16 septembrie 2022, ora 19.00 – Parcul Ciurea
- duminică, 18 septembrie 2022, ora 19.00 – Parcul Obor

Maxim Belciug, un muzician clasic în formarea și preferințele sale, este un artist iubit și recunoscut pentru încăpățânarea cu care stăruie să creadă că frumuseţea va mântui totuși lumea. Gabriel Bălaşa este un alt nume frecvent întâlnit pe scena muzicală under şi overground. Un percuţionist inspirat şi isteţ, apreciat pentru prezenţa sa creativă, care în ultimul timp a devenit și ambasadorul unui instrument încă puțin cunoscut la noi: handpanul. Împreună, cei doi formează un duo insolit, ca și muzica lor. Un melanj, exuberant și zajjy, de clasic cu improvizație, exotisme pline de culoare, valsuri, tango-uri, tarantelle, baroc și ritmuri latino-americane. Sunete care încălzesc inima când își iau zborul de pe partitură, împinse de bucuria de a cânta, și armonii ce ne aduc un răgaz de (re)copilărie, în pofida faptului că trăim într-o lume ce nu-i făcută pentru copii.

Proiectul “Se cântă în 2” se desfășoară în luna septembrie în parcurile mici, de cartier, din Sectorul 2, și își propune să ducă frumosul și muzica spre locuitorii mai puțin norocoși, ce nu au în mod curent posibilitatea de a participa la concerte, și să le ofere acestora prilejul unor serate muzicale deschise, comunitare. Astfel, evenimentele programate în cadrul proiectului nu vor fi concerte sau recitaluri în sensul clasic și sobru al cuvântului, ci mai degrabă agape prietenoase și simpatice, cu artiști ce-și împărtășesc exuberant muzica, înconjurați de oameni așezați în iarbă, dansând sau bătând ritmul din picior, trăind bucuria de a fi împreună. Proiectul este organizat de Asociația Culturală Kitarodia și este cofinanțat de Primăria Sectorului 2 al Municipiului București. Intrarea pentru public este liberă.

SE CÂNTĂ ÎN 2 - agape muzicale sub cerul liber | Facebook

https://youtu.be/HZAKFpTU58E

25 august: recital aniversar Maxim Belciug si chitara

Joi, 25 august 2022, ora 19:00, stagiunea Unteatru Open Air își invită publicul la un concert aniversar: carismaticul Maxim Belciug își strânge în chitara sa iubită tot ce îi e mai frumos pe lume și vine în grădina Casei Universitarilor, să sărbătorească împreună cu publicul incredibilul fapt de-a fi împreună și de-a iubi muzica, și cerul albastru și lumea prin care ne trecem. O cântare văratică, în loc de aniversare, căci Maxim Belciug, chitaristul, este odată ca niciodată, iar noi – ce mirare, ce fericire! – suntem și noi. Cum spunea Nikos Kazantzakis în fruntea unei scrieri de-ale sale: "Salutare, omule, biet cocoşel jumulit cu două picioare! E foarte adevărat, nu te lua după alţii: dacă nu cânţi în zori, nici soarele nu răsare!"

https://www.youtube.com/watch?v=6AIIWzQ-YFE  
https://www.youtube.com/watch?v=zVQic7Vhv88  

Născut la 25 august 1967, Maxim Belciug este astăzi unul dintre cei mai iubiți muzicieni români. A început studiul chitarei clasice la vârsta de 10 ani, în scurtă vreme primind primul său Premiu I într-un concurs de chitară, la prima ediție a Festivalului de Chitară Clasică de la Sinaia (1983). Acest prilej i-a adus și primul recital în cadrul Filarmonicii bucureștene. După obținerea licenței în Filologie în cadrul Universității din București (la acea vreme, nu se studia chitara în sistemul de învățământ românesc), s-a dedicat muzicii, implicându-se total și exclusiv în demersul de a împrieteni publicul român cu chitara clasică. De atunci și până astăzi, a cântat mult, atât în țară cât și în străinătate, în calitate de solist sau în diverse formule camerale, în aerul mai rarefiat al filarmonicilor și ateneelor sau pe scene neconvenționale și-n locuri mirabile, făcând, din fiecare întâlnire cu publicul, o sărbătoare și un regal al dragostei pentru muzică și chitară. “Ce este important, ce urmăresc eu, este ca oamenii, și mai ales tinerii, să audă chitara. Nu contează unde cânți - spune Maxim Belciug – contează ce oferi cântând”.

Așadar, pe 25 august, e ziua chitarei și o sărbătorim în concert, împreună cu Maxim Belciug. Recitalul începe la orele 19:00 și are loc în Grădina Casei Universitarilor din str. Arthur Verona (intrarea vizavi de Grădina Icoanei).

Rezervări se pot face la adresa de email rezervari@unteatru.ro sau sms la numărul 0721.268.516. Biletele sunt disponibile pe tomtix.ro, mystage.ro, eventbook.ro sau în locație, înainte de începerea concertului.

https://www.facebook.com/events/1027862167915207

Unrecital Maxim Belciug. Cea mai solo chitară solo în grădina Casei Universitarilor

Joi, 14 iulie 2022, ora 19:00, carismaticul chitarist Maxim Belciug susține un recital de chitară în grădina Casei Universitarilor, în cadrul stagiunii Unteatru Open Air. Va fi, așa cum ne-a obișnuit protagonistul, unul dintre acele prilejuri în care chitara încetează să mai fie un simplu instrument și devine orchestră, izvor de culori, de freamăt, de nuanțe și emoții. Iar această orchestră poate cânta orice: baroc, și tango, poate-un Ceaikovski, o sonată, capricii, un fandango cu gust de colb în zbor de fuste, vreo fugă, vreun rondo ori chiar invențiuni scornite pe loc, la întrecere cu arta uitării. „Muzică ce se încăpățânează să sune altfel decat cea izvorâtă din trecerea mai mult sau mai puțin ritmată a arginților sunători dintr-o mână în alta", cum spunea, cândva, însuși chitaristul, referindu-se la chitara sa prolifică, ce i-a adus faima de artist al Încântărilor.

https://www.youtube.com/watch?v=6AIIWzQ-YFE   
https://www.youtube.com/watch?v=zVQic7Vhv88  

Întâlnirea cu Maxim Belciug într-un recital de chitară solo este pur și simplu o desfătare. Dacă, în formulele de duo cu care ne-a obișnuit în ultimul timp, chitaristul caută cu eleganță să-și pună în valoare partenerul, atunci când rămâne singur cu chitara sa el lasă în urmă constrângeri și mode și își permite să viseze din vârful degetelor. Iar visele sale sunt molipsitoare. O fi poate sonoritatea specială a chitarei, atât de diferită de timbrul cunoscut al unei viori sau al unui pian, ori îmblânzirea totală a tehnicii care pe mulți instrumentiști îi ține captivi, însă la Maxim Belciug un lucru e cert: chitara plânge și iubește și dansează pe una și o mie de voci, ca o orchestră ireală care atacă pasional, fără să-i pese de drumul înapoi. Lipsite de luciul exterior al punerii în scena, recitalurile sale oferă în schimb un flagrant prilej de mirare. Și încântare.

Așadar, joi, 14 iulie 2022, îmblânzim zăpușala și ne îmbucurăm sufletul cu Maxim Belciug și cea mai solo chitară solo. Concertul începe la orele 19:00 și are loc în Grădina Casei Universitarilor din str. Arthur Verona (intrarea vizavi de Grădina Icoanei).

Rezervări se pot face la adresa de email rezervari@unteatru.ro sau sms la numărul 0721.268.516. Biletele sunt disponibile pe tomtix.ro, mystage.ro, eventbook.ro sau în locație, înainte de începerea concertului.

Recital Maxim Belciug în curtea interioară a Institutului Cervantes din București

Mâine, 14 iulie, Institutul Cervantes din București are bucuria de a găzdui și oferi iubitorilor de muzică un recital de chitară de înaltă ținută artistică în interpretarea binecunoscutului muzician Maxim Belciug.  

Evenimentul va avea loc începând cu ora 19.00, în patio – curtea interioară a instituției din Bulevardul Regina Elisabeta numărul 38. Accesul la proiecții se face pe bază de rezervare în scris printr-un email trimis la cultbuc@cervantes.es. Rezervarea locului devine valabilă numai după primirea unei confirmări în scris. Evenimentul se va desfășura cu respectarea tuturor măsurilor menite a preveni răspândirea Covid-19. 
 
Maxim Belciug este unul dintre cei mai apreciați muzicieni autohtoni. Neobosit, implicat în multe proiecte fie ca solist, fie alături de alţi artişti – instrumentişti sau cântăreţi – dintre care mulţi îi datorează afirmarea, Maxim Belciug a reuşit cu discreţie să-şi clădească de-a lungul anilor o solidă reputaţie de promotor al unui tip de act artistic bazat pe sinceritate şi altruism. Îndrăgostit nu doar de chitară, ci mai ales de frumuseţea muzicii ce poate fi împărtăşită cu acest instrument, Maxim Belciug stăruie, de peste 20 de ani, să arate publicului cum se poate declina frumosul pe o chitară. 

De-a lungul anilor, a cântat în diverse formule camerale, atât în ţară cât şi în străinătate, în Serbia, Ungaria, Polonia, Austria, Franţa, Scandinavia, Italia, Spania, dar cel mai bine se simte în recitalurile solo, atunci când, singur cu chitara sa, poate da frâu liber fanteziei, transformând matematica riguroasă a partiturii în clocot şi pasiune. 
 
PROGRAM: 
Două piese populare braziliene – „A casinha pequenina” și „Terezinha de Jesus” 
Cântec popular catalan – „El cant dels ocells” 
Flamenco tradițional – „Colombianas” 
Johann Sebastian Bach – „Aria BWV 1068” 
Două tangouri – Julio César Sanders, „Adiós muchachos” și Gerardo Matos Rodríguez, „La cumparsita” 
Johann Sebastian Bach – „Preludiu BWV 855” 
Flamenco tradițional: „Alegrias por rosas” 
José Luis Merlin – „Evocación” 
Nino Rota – Tema din „The Godfather” 
Cântec popular mexican – „La Bamba” 
Cântec popular bolivian – „Llorando se fue” („Lambada”) 
Fernando Sor – „Studiu în si minor” 
Flamenco tradițional – „Alegrias por medio” 
Două piese neoromantice: Günter Fletcher – „Numai pentru tine” și  Sergey Teplyakov – „Stele căzătoare”

Concert Maria Raducanu si Maxim Belciug la UNTEATRU

Sâmbătă, 14 mai 2016, începând cu ora 21.00, în noul spaţiu de spectacole de la UNTEATRU e seară de concert. Concert Maria Răducanu şi Maxim Belciug. Sau, parafrazând un titlu mai vechi, să cânţi Purcell într-o ţară a manelelor... Dar nu vă speriaţi: nu va fi numai Purcell. Va fi şi Lorca, în ecouri de flamenco. Vor fi şi vişini înfloriţi. Şi dor. Şi jale. Zefiri şi trandafiri. Şi viersuri pe ruseste. Poate chiar un pic de Esenin. Cântec din cântec... Bătrân cobzar, să-mi cânţi şi din chitară. Să-mi cânţi ce ştii mai bine…

Maria Răducanu şi Maxim Belciug formează un duo cu totul inedit, cu roade dintre cele mai frumoase. Cunoscută mai ales pentru modul personal în care “combină bocetele românesti cu fado-ul portughez, cu blues-ul si cu improvizaţia”, după cum scrie pe site-ul casei de discuri new-yorkeze Tzadik a faimosului jazzman John Zorn, Maria Răducanu abordează alături de Maxim Belciug o muzică de o ţinută undeva între clasic şi tradiţional, explorând cu prospeţime teritorii oarecum rezervate artistilor clasici. La nucleul iniţial de cântece ruseşti şi spaniole înregistrate cu peste un deceniu în urmă pe cele două discuri Troika şi Tarara, s-au adăugat de-a lungul timpului şi piese din barocul italian, vodeviluri franţuzesti, muzică elisabetană şi, bineînţeles, vechi romanţe româneşti. Un repertoriu bogat şi divers, de care care cei doi se apropie de fiecare dată cu candoare şi emoţie.

Aşadar sâmbătă, 14 mai 2016, la ora 21.00, Maria Răducanu şi Maxim Belciug vă aşteaptă în noul spaţiu de concerte de la UNTEATRU, din str. Sfinţii Apostoli 44 din Bucureşti. Veniţi cu inima curată. Cum spune Jorge Luis Borges: “Nimic nu e atât de vechi sub soare. Totul se întâmplă pentru prima oară, dar într-un chip veşnic”.

Informaţii şi rezervări: 0721268516, rezervari@unteatru.ro sau www.unteatru.ro
UNTEATRU, str. Sfinţii Apostoli 44, Bucureşti

Bach, Borges si Maxim Belciug la Teatrul de Arta Bucuresti

Sâmbătă, 7 mai 2016, ora 20:15, la Teatrul de Artă Bucureşti e seară de concert. Maxim Belciug urcă pe scenă pentru a oferi unul dintre acele recitaluri care i-au adus renumele de "chitarist al încântărilor". O întâlnire de suflet, cu Bach şi Borges stând la aceeaşi masă, vorbind despre omenie pe ruseşte, într-o lume pe care frumuseţea deja a salvat-o. Şi, odată cu ea, poate şi pe unii dintre noi.

Maxim Belciug este un nume binecunoscut printre amatorii de muzici rafinate. Un artist clasic în formarea şi preferinţele sale, discret ca persoană, dar expresiv până la năstruşnicie ca muzician, care stăruie, de peste 20 de ani, să arate publicului cum se poate declina frumosul pe o chitară. A cântat mult, în diverse formule camerale, atât în ţară cât şi în străinătate, în Serbia, Ungaria, Polonia, Austria, Franţa, Scandinavia, Italia, Spania, dar cel mai bine se simte în recitalurile solo, atunci când, singur cu chitara sa, poate da frâu liber fanteziei, transformând matematica riguroasă a partiturii în clocot şi pasiune. Concertele sale nu au nimic de „spectacol”, nimic senzaţional. Apare singur pe scenă, împovărat deja de muzica ce va să vină, şi se aşează pe scaun. Apoi începe. Mâna sa atinge corzile, iar chitara se transformă într-o orchestră cu sunet limpede, la scară umană, care simte, suferă, plânge şi cântă, se tulbură sau strigă bucurii fără nume. Iar tu asculţi cântarea sa firească, fără zorzoane, şi te întrebi cum de-ai uitat că sufletul se hrăneşte cu lucruri simple. Un om cu o chitară. Atât de simplu. Şi totuşi, ce încântare.

Concertul începe la ora 20:15 și are loc sâmbătă, 7 mai 2016, în sala de spectacole a Teatrului de Artă București, din str. Sfântul Ștefan 21. Informații și rezervări:
0737.904.932, rezervari@teatruldearta.ro. Bilete online pe www.teatruldearta.ro/bilete și Eventim.ro.

Concert Maria Raducanu & Maxim Belciug la UNTEATRU

Pentru iubitorii muzicii bune, sfârșitul de săptămână se anunță luminos. Pentru că sâmbătă, 9 aprilie 2016, începând cu ora 21.00, la UNTEATRU e seară de concert. Maria Răducanu - una dinte cele mai speciale voci din lume - și Maxim Belciug - chitaristul încântărilor - se reîntâlnesc “live” pentru un regal muzical pe care afișul îl prefațează cu versurile poetului Jorge Luis Borges: “Nimic nu e atât de vechi sub soare. Totul se întâmplă pentru prima oară, dar într-un chip veşnic”. Va fi, ca de fiecare dată când cei doi s-au regăsit împreună pe scenă, o aventură unică printre muzici, epoci și trăiri felurite, cu lacrimi dulci în murmur de chitară, cadențe andaluze, pesnii rusești, baroc italian suav și, bineînțeles, romanțe și cântece din vechiul București. Fericire.
 
Așadar sâmbătă, 9 aprilie 2016, începând cu ora 21.00, muzica bună vă aşteaptă la UNTEATRU, în str. Sfinții Apostoli 44 din București. Grăbiți-vă să rezervați din timp. Pulchrum est paucorum hominum.
 
Informații și rezervări:  0721268516, rezervari@unteatru.ro sau www.unteatru.ro
UNTEATRU, str. Sfinții Apostoli 44 din București

Din 3 decembrie, incepe Hibernalul de Chitara



Din 3 decembrie, în Studioul Horia Bernea din cadrul Muzeului Național al Țăranului Român începe cea de-a cincea ediție a Hibernalului de Chitară. 6 seri, 12 recitaluri și 15 minunați artiști, într-un periplu muzical fascinant prin epoci și stiluri variate, de la baroc la contemporan și de la clasic la tradițional, străbătute, toate, de același sunet magic al chitarei – aceasta este oferta cu care festivalul își ispitește publicul. Ediția din acest an abundă în surprize. Sunt programate două recitaluri extraordinare oferite de doi mari maeștri internaționali, un trio inedit, prezent pentru prima dată pe scenă în această formulă, și un program de muzică barocă în primă audiție. Așadar, între 3 și 12 decembrie 2015, vă așteptăm să vă petreceți serile de iarnă împreună cu noi în Studioul Horia Bernea din strada Monetăriei, cu atât mai mult cu cât concertele sunt toate gratuite, iar sonoritatea colorată și caldă a chitarei dă glas unei omenii de care știm că vă este dor.
 
Hibernalul de Chitară se deschide joi, 3 decembrie, de la ora 20.00, cu o seară de excepție. Primul recital este oferit de Tudor Niculescu-Mizil, un tânăr muzician cu o clară vocaţie solistică, a cărui expresivitate a fost adesea remarcată. Seara continuă cu Maxim Belciug, carismaticul chitarist al Încântărilor, care urcă pe scenă de la ora 21.00 pentru un recital al trăirilor pure, în care ornamentele baroce alternează eclectic cu pasiunea tulburătoare a muzicilor tradiționale, reinterpretate într-un stil personal, spre desfăţul auzului.
 
Vineri, 4 decembrie, în prima parte a serii, pe scenă urcă Ana-Maria Bibescu, una dintre cele mai talentate reprezentante ale noii generaţii de chitarişti. Apoi, de la ora 21.00, publicul va putea asculta recitalul oferit de Mihai Cojocaru şi George Popescu, cu un program ce pune în contrast acordurile lui Bach cu sononorităţile moderne ale unor autori contemporani, precum Paulo Bellinati, Ariel Ramírez sau Marco Pereira.
 
Prima serie de evenimente a Hibernalului de Chitară se încheie sâmbătă, 5 decembrie, cu două premiere. În prima parte a serii, protagonist va fi maestrul Leon Koudelak, solist de talie internaţională, aflat pentru prima dată în România, care va oferi publicului unul dintre acele recitaluri pline de sensibilitate ce i-au adus faima pe scenele lumii. Seara continuă cu un trio inedit, alcătuit din chitariştii Maxim Belciug şi Radu Vâlcu împreună cu muzicianul iranian Amir Heidarkhodaee, pe care publicul îi va asculta pentru întâia oară în această formulă, într-un program seducător de muzică veche abordată cu prospețimea primei întâlniri.
 
Hibernalul de Chitară se reia joi, 10 decembrie, de la ora 20.00, cu chitaristul George Popescu într-un recital solistic cu lucrări din creaţia unor autori precum Astor Piazzolla, Luiz Bonfa, Heitor Villa-Lobos şi Roland Dyens. În a doua parte a serii, pe scenă urcă cvartetul format din Maria Chifu, Radu Vâlcu, Amir Heidarkhodaee şi Mianda Soare, cu un program sincretic, de la clasic la modern, de la mitic la neconvenţional, îngemănare de  tradiție și avangardă.
 
Vineri, 11 decembrie, penultima seară a festivalului se deschide cu recitalul oferit de Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu, un chitarist la care tehnica şi nuanţele se împletesc ludic într-o expresie personală. De la ora 21.00, protagoniştii sunt Olivia Iancu şi Claudiu Lobonţ, care îşi vor struni chitarele într-un recital în duo de o rară plasticitate, străbătut de bucuria contagioasă a muzicii în stare curată.
 
Ultima seară a Hibernalului de Chitară programează sâmbătă, 12 decembrie, un regal de muzică spaniolă. În prima parte a serii, publicul se întâlneşte cu José Luis Ruiz del Puerto, unul dintre cei mai străluciţi chitarişti spanioli de astăzi, aplaudat pe întreg continentul, care va oferi un recital de maestru. În încheiere, pe scenă va răsuna vocea fabuloasă a sopranei Rodica Vica, acompaniată cu artă la chitară de Maxim Belciug. Cei doi au pregătit o suită de „Tonuri umane” de José Marín, o bijuterie a barocului spaniol oferită în primă audiţie cu acest prilej.
 
Concertele încep la ora 20.00 şi se desfăşoară în Studioul Horia Bernea din cadrul Muzeului Național al Țăranului Român din București (intrarea prin strada Monetăriei). Accesul publicului la toate concertele este gratuit.
 
Hibernalul de Chitară este organizat de Muzeul Național al Țăranului Român și Asociaţia Culturală Kitarodia și este finanţat de Ministerul Culturii.
 
Ediția din 2015 a Hibernalului de Chitară este dedicată memoriei lui Horia Bernea (14.09.1938 – 4.12.2000), unul dintre cei mai mari pictori români contemporani, al cărui nume a rămas definitiv legat de Muzeul Național al Țăranului Român, pe care l-a condus timp de 10 ani. În 4 decembrie 2015, se împlinesc 15 ani de când Horia Bernea s-a despărțit de noi, lăsându-ne o operă plastică mereu actuală și un demers etnomuzeografic pe care “îi plăcea să îl numească muzeologie născândă, pâlpâitoare”.
 
Detalii:  http://www.muzeultaranuluiroman.ro

LUNARIA - concert Maxim Belciug - sambata 15 nov.

Sâmbătă, 15 noiembrie 2014, ora 19.00, la UNTEATRU e seară de concert. Preţuitul chitarist Maxim Belciug vine în spaţiul primitor din str. Ilfov nr. 2  pentru a oferi publicului o nouă întâlnire cu sonoritatea plină de încântări a chitarei sale, într-un recital extraordinar prefaţat de un vers al lui Federico Garcia Lorca: “Ah, cum cântă păpădia! Sus, în arbori, cum mai cântă! Şi pe cer se duce luna cu-n copil ţinut de mână…”.
 
Maxim Belciug este unul dintre cei mai carismatici muzicieni români de astăzi şi totodată unul dintre puţinii care şi-au asumat un act artistic bazat pe dărnicie şi sinceritate. Discret ca persoană, dar expresiv până la năstruşnicie ca muzician, chitaristul abordează un repertoriu eclectic, adesea într-un stil personal. Trece cu măiestrie de la Bach la muzica latino-americană, de la Scarlatti la ritmuri de tarantela şi de la valsuri ruseşti la cadenţe de flamenco, strunindu-şi chitara să caute mereu muzica pură, vie şi plină de culoare. Astfel, apariţiile sale în concert se bucură întotdeauna de farmecul special al muzicii făcute cu suflet.
 
Concertul are loc sâmbătă, 15 noiembrie 2014, începând cu ora 19.00, în sala teatrului UNTEATRU din str. Ilfov nr. 2 (în spatele clădirii CEC de pe Calea Victoriei), Bucureşti.
Informaţii şi rezervări: unteatru@gmail.com, www.unteatru.ro.

Gradina OAR: Jazzy Connections #10 - 19 septembrie

Jazzy Connections #10: 2B musically yours

Friday <>19 sep <> 20.oo <>

Pure music. Pure improvisations. Guitars. Percussion. Android support.
Ageless Zajj. For kind people. With Gabriel Balasa &
Maxim Belciug.

Free entry
Infos & reservations: 021 650 2020

FB event

Teatrul de Arta: 2B Forever Young - 8 martie

8 martie cu tinerete fara batranete si muzica fara de moarte
 
La Teatrul de Arta din Bucuresti, 8 martie se sarbatoreste cu muzica! De la ora 20.15, Maxim Belciug, maestrul chitarei si al "Incantarilor", urca pe scena din str. Sfantul Stefan 21 alaturi de Gabriel Balasa, descantatorul ritmurilor, pentru un concert insolit, cu tango, avangarda, baroc, zajj si improvizatii cu miros de levantica. O seara de tinerete fara batranete si muzica fara de moarte, adresata doamnelor si domisoarelor, cu toti inchinatorii lor.
Asadar, pentru cine are urechi de auzit si cuconite de sarbatorit, rezumam: 8 martie 2014, ora 20.15 - tinerete fara batranete si muzica fara de moarte la
Teatrul de Arta Bucuresti. 2B FOREVER YOUNG.

 
Detalii si rezervari: 0737.904.932, rezervari@teatruldearta.ro, www.teatruldearta.ro

Recital Maxim Belciug - Sur un air de Guitare

Joi, 27 februarie 2014, de la ora 20.30, va invitam la Serendipity pentru o seara solara, sa intampinam primavara in acorduri dulci de chitara. Invitatul special al serii este binecunoscutul chitarist Maxim Belciug, care ne aduce "Incantarile" sale live in recital.
 
Maxim Belciug este unul dintre cei mai carismatici muzicieni romani de astazi si totodata unul dintre putinii care si-au asumat un act artistic bazat pe darnicie si sinceritate. Discret ca persoana, dar expresiv pana la nastrusnicie ca artist, chitaristul abordeaza un repertoriu eclectic, adesea intr-un stil personal. Trece cu maiestrie de la Bach la muzica latino-americana, de la Scarlatti la cadente de flamenco si de la valsuri rusesti la ritmuri de tarantela, strunindu-si chitara sa caute mereu muzica pura, vie si plina de culoare. Astfel, aparitiile sale in concert se bucura intotdeauna de farmecul special al muzicii facute cu suflet.
 
https://www.facebook.com/events/517823454998782/
 
http://www.youtube.com/watch?v=6AIIWzQ-YFE
 
Participarea la eveniment se face pe baza de rezervare.
Rezervarea se face exclusiv la adresa de email: events@serendipity-tea.ro si trebuie sa includa un numar de telefon de contact pentru a putea face reconfirmarea telefonica a numarului de locuri in ziua evenimentului.

Rezervarile la acest eveniment incep de la ora 20.00 pentru a avea timp sa comandati si sa va servim bunatatile ceainariei pana la ora 20.30, ora dupa care vom mai prelua comenzi doar la finele evenimentului, din consideratie pentru artist.

Green Hours: Concert Maria Raducanu & Maxim Belciug

Sambata, 1 februarie 2014, ora 20.00, Maria Raducanu (voce) şi Maxim Belciug (chitara) urca din nou pe scena de la Green Hours, pentru un concert cu fire de fosfor si luna.
V
orba poetului Federico Garcia Lorca: cantecul vrea sa fie lumina…

 
http://www.youtube.com/watch?v=ikgAUVF8iSQ 
Informatii si rezervari: concerte@greenhours.ro sau 0788 452 485 (L-V: 11-18), www.greenhours.ro
 
https://www.facebook.com/events/412319932247009

2B VOLATILE - concert Maxim Belciug & Gabriel Balasa

Vineri, 17 ianuarie 2014, ora 20.00, la Ceainaria Bohemia Tea House e seara de zajj. Protagonisti - doi artisti ce vin din lumi oarecum paralele: Maxim Belciug, binecunoscutul chitarist al “Incantarilor”, si Gabriel Balasa, un percutionist inspirat si creativ, apreciat pentru prezenta sa activa pe scena muzicala under si upperground. Cei doi muzicieni au pregatit un program exotic, cu Bach in ritm de bossa nova, baroc, clasic, tango, improvizatii in zbor. Muzica.
 
Ceainaria Bohemia Tea House se afla in Str. Poiana Narciselor 1, vizavi de Conservator. Rezervari: 0727.333.631
 
https://www.facebook.com/events/1406506179596223/

2B or not 2B - concert Maxim Belciug & Gabriel Balasa

Sambata, 23 noiembrie 2013, ora 20.00, Cafeneaua “La Muzeu” de la Muzeul Literaturii Romane gazduieste un concert special. Protagonisti: Maxim Belciug, chitaristul incantarilor, si Gabriel Balasa, unul dintre cei mai activi percutionisti de pe scena muzicala underground, cunoscut pentru vivacitate si creativitate. Doi artisti cu drumuri pana acum diferite, a caror intalnire produce scantei. Renastere de rit nou, baroc, clasic, tango, improvizatii, avangarda si Bach pe ritm de bossa nova. Combinatii de ce vrei, luate cum vrei. THAT IS THE MUSIC.

Cafeneaua “La Muzeu”  se afla in Bd. Dacia 12 (Muzeul Literaturii Romane). Informatii si rezervari: 021 212 59 19

https://www.facebook.com/events/239906006169030/

Concert Zajj - Serendipity Cafe

Joi, 12 septembrie 2013, ora 20.00 @ Serendipity
 
Maxim Belciug – chitară
Gabriel Bălaşa – percuţie

 
Renastere de rit nou, baroc si clasic, palimpseste, improvizatii voioase, avangarda (nu intotdeauna) dulce, matasoasa… O intamplare muzicala inedita, care aduce impreuna doi artisti cu cariere atat de diferite: Maxim Belciug, maestrul chitarei, si Gabriel Balasa, unul dintre cei mai activi percutionisti de pe scena muzicala underground, pretuit pentru verva si vibratia pozitiva din timpul concertelor. Rezultatul: o revizitare sprintena, plina de farmec, a sonoritatilor clasice si un exercitiu de libertate. Ritm si armonie, improvizatii, rasturnari. Zajj.
 
Informatii si rezervari: Serendipity, Str. Dumbrava Rosie nr. 12
Telefon: 0743 283 342; 021 211 31 00, Email: events@serendipity-tea.ro

Green Hours: Los Peregrinitos - 6 septembrie

LOS PEREGRINITOS
concert Pilar Diaz Romero & Maxim Belciug
 
cu Barbu Lautarul pe plajele din Napoli, prin gradinile de portocali ale lui Garcia Lorca, pe ici, pe colo...

vineri, 06 septembrie, ora 20.00 @ Green Hours, in gradina verde (Calea Victoriei 120)
 
Intalnirea muzicala dintre Pilar Diaz Romero si Maxim Belciug prilejuieste redescoperirea poeziei simple a cantului, cu trairi nemijlocite si curate. Vocea, rasarita din adancul traditiei flamenco, isi îmblanzeste focul in acordurile, cand duioase, cand taioase, ale chitarei, impletind un basm insorit ce ne vorbeste, chiar si cand doare, despre bucuria de a trai si de a canta.
 
Pilar Diaz Romero s-a nascut în 1977, la Barcelona, intr-o familie de artisti flamenco, din sanul careia se desprinde figura strabunicului, Antonio Romero, bailaor de flamenco cunoscut in numeroase tablao din Sevilla, si cea a bunicului, chitaristul flamenco Paco Romero, cel care, ani la rand, a acompaniat-o pe dansatoarea Carmen Amaya in Barcelona. A inceput sa cante inca din copilarie, ajungand in scurt timp sa evolueze in tablao, la Madrid si Barcelona. A colaborat cu chitaristi consacrati, printre care Justo Fernandez (Barcelona), Felipe Maya sau Jeronimo Maya (Madrid). Impreuna cu compania “Increpacion Danza”, a sustinut concerte in Anglia, Olanda, Germania, Portugalia, Italia, precum si pe multe scene din Spania.
 
Maxim Belciug este unul dintre cei mai carismatici muzicieni romani de astazi si totodata unul dintre putinii care si-au asumat un act artistic bazat pe darnicie si sinceritate. Discret ca persoana, dar expresiv pana la nastrusnicie ca muzician, chitaristul abordeaza un repertoriu eclectic, adesea intr-un stil personal. Trece cu maiestrie de la Bach la muzica latino-americana, de la Scarlatti la ritmuri de tarantela si de la valsuri rusesti la cadente de flamenco, strunindu-si chitara sa caute mereu muzica pura, vie si plina de culoare. Astfel, aparitiile sale in concert se bucura intotdeauna de farmecul special al muzicii facute cu suflet.
 
http://www.youtube.com/watch?v=J23qPEFvf3U
 
Informatii si rezervari: concerte@greenhours.ro | 0788 452 485 (L-V: 11-18), www.greenhours.ro

O Sole Mio - concert Pilar Diaz Romero si Maxim Belciug

Joi, 22 august, de la ora 20.30 va invitam la un concert special pe terasa Serendipity, cu muzici de dor si soare, cu inima in ochi si-n cant. Protagonisti: Pilar Diaz Romero (voce) si Maxim Belciug (chitara).
 
Intalnirea muzicala dintre Pilar Diaz Romero si Maxim Belciug prilejuieste redescoperirea poeziei simple a cantului, cu trairi nemijlocite si curate. Vocea, rasarita din adancul traditiei flamenco, isi imblanzeste focul in acordurile, cand duioase, cand taioase, ale chitarei, impletind un basm insorit ce ne vorbeste, chiar si cand doare, despre bucuria de a trai si de a canta.
 
Pilar Diaz Romero s-a nascut in 1977, la Barcelona, intr-o familie de artisti flamenco, din sanul careia se desprinde figura strabunicului, Antonio Romero, bailaor de flamenco cunoscut in numeroase tablao din Sevilla, si cea a bunicului, chitaristul flamenco Paco Romero, cel care, ani la rand, a acompaniat-o pe dansatoarea Carmen Amaya in Barcelona. A inceput sa cante inca din copilarie, ajungand in scurt timp sa evolueze in tablao, la Madrid si Barcelona. A colaborat cu chitaristi consacrati, printre care Justo Fernandez (Barcelona), Felipe Maya sau Jeronimo Maya (Madrid). impreuna cu compania “Increpacion Danza”, a sustinut concerte in Anglia, Olanda, Germania, Portugalia, Italia, precum si pe multe scene din Spania.
 
Maxim Belciug este unul dintre cei mai carismatici muzicieni romani de astazi si totodata unul dintre putinii care si-au asumat un act artistic bazat pe darnicie si sinceritate. Discret ca persoana, dar expresiv pana la nastrusnicie ca muzician, chitaristul abordeaza un repertoriu eclectic, adesea intr-un stil personal. Trece cu maiestrie de la Bach la muzica latino-americana, de la Scarlatti la ritmuri de tarantela si de la valsuri rusesti la cadente de flamenco, strunindu-si chitara sa caute mereu muzica pura, vie si plina de culoare. Astfel, aparitiile sale in concert se bucura intotdeauna de farmecul special al muzicii facute cu suflet.
 
Informatii si rezervari: Serendipity, Str. Dumbrava Rosie nr. 12
Telefon: 0743 283 342; 021 211 31 00, Email: events@serendipity-tea.ro