Din 5 august, incepe Estivalul de Chitara!
Între 5 și 14 august 2015, în grădina verde de la Green Hours are loc Estivalul de Chitară. 10 recitaluri, 18 artiști și multă muzică frumoasă, cu chitare, lăute, triluri de soprană, percuții cu ritmuri colorate, pian, fagot, setar, tanbour, daf și chiar un flaut fermecat. Timp de 6 zile, muzica - clasică, dar nu numai - va răsuna limpede pe cunoscuta scenă de pe Calea Victoriei, într-un program variat, ce se întinde de la nobilele acorduri ale lui Bach, Scarlatti sau Händel până la world music și improvizație. Așadar, cei care se află în București găsesc la Estivalul de Chitară un bun prilej de a-și răcori mintea și inima, cu atât mai mult cu cât toate concertele sunt gratuite, iar vara urbană, se știe, e greu de suportat în casă.
Estivalul de Chitară se deschide miercuri, 5 august, la ora 19.30, cu un recital susținut de Olivia Iancu și Claudiu Lobonț, care ne oferă sonoritatea unui duo de archlute – un instrument cu coarde specific secolului XVII, precursor al chitarei moderne, din aceeaşi familie cu teorba şi chitarrone. Seara continuă cu 2B, adică Maxim Belciug (chitară) și Gabriel Bălașa (percuții), care propun, de la ora 21.00, un program eclectic, cu palimpseste și improvizații pe teme din muzica barocă sau latinoamericană.
Joi, 6 august, e seara tinereții. Primul recital este oferit de Tudor Niculescu-Mizil, un tânăr chitarist a cărui muzicalitate a fost adesea remarcată și răsplătită la concursurile și festivalurile de chitară. În partea a doua a serii, pe scenă urcă Duo Kitharsis. Doi tineri - Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan - a căror carieră, deși la debut, se proiectează deja promițător, după recitaluri susținute în Germania, Franţa, Italia şi Polonia.
Prima serie de evenimente a Estivalului de Chitară se încheie vineri, 7 august, cu concertul susținut de Olga Podobinschi (pian), Mihaela Pletea (voce), Maria Chifu (voce, fagot), Radu Vâlcu (chitară, aranjamente muzicale) și Amir Heidarkhodaee (voce, setar, tanbour, daf). Cei cinci muzicieni propun un program sincretic, de la clasic la modern, de la mitic la neconvenţional, îngemănare de tradiție și avangardă.
Estivalul de Chitară se reia miercuri, 12 august, cu carismaticul chitarist al Încântărilor, Maxim Belciug, care urcă pe scenă pentru un recital de maestru. În partea a doua a serii, soprana Mihaela Andrei, acompaniată la chitară de Adrian Andrei, aduc un program de muzică românească, cu lucrări bazate pe teme tradiționale și compoziții proprii.
Joi, 13 august, în penultima seară a festivalului, programul începe cu recitalul delicat oferit de tânăra chitaristă Alina Ciolacu. În partea a doua a serii, duo-ul Matei Ioachimescu (flaut) și George Popescu (chitară) aduc în grădina verde momente de o atmosferă unică, de la sunetele calde ale tangoului argentinian la ethosul muzicii din Balcani.
Festivalul se închide vineri, 14 august, cu un regal de muzică spaniolă. Alcătuit din integrala celor 13 Canciones Españolas Antiguas ale lui Federico García Lorca, presărate cu câteva bijuterii pentru chitară solo, programul îi oferă sopranei Rodica Vica - una dintre cele mai fermecătoare voci care se înalță acum pe scena europeană - prilejul să-și desfășoare întregul registru lirico-dramatic, într-un spectacol de o virtuozitate impresionantă.
Recapitulând, Estivalul de Chitară se desfășoară în zilele de 5, 6, 7, 12, 13 și 14 august. Concertele încep la ora 19.30 şi au loc în grădina verde de la Green Hours, din Calea Victoriei 120, București. Accesul publicului la toate concertele este gratuit.
Estivalul de Chitară este organizat de Asociaţia Culturală Kitarodia. Proiectul este finanţat de ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, în cadrul programului “EȘTI BUCUREȘTI”.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu