Experimentat în România reflectă efervescența declanșată în filmul experimental românesc o dată cu înființarea BIEFF, în 2010, când festivalul a avut 15 filme înscrise pentru secțiunea dedicată autorilor autohtoni, ajungând în 2015 la 85 de aplicații.
Tematica, stilul abordat de regizorii români, precum și direcțiile în care se îndreaptă creația experimentală locală vor fi analizate împreună cu publicul, de Andrei Tănăsescu și de regizorii celor 10 filme din program, într-o dezbatere după proiecție.
Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.
Sic Transit Gloria Mundi, România, 2012, 4’, de Mircea Cantor
(Centrul Pompidou Paris 2012)
Un video conceptual care sugerează efemeritatea condiției umane, iluzia gloriei pământene și speranța în transcendență. O femeie (frumoasă), ca o vestală desculță, îmbrăcată în alb, desfășoară un fitil în palmele (bandajate) unor femei și ale unor bărbați umili, cu haine negre, care stau în genunchi, într-un cerc. După ce femeia desfășoară firul în cerc, îi aprinde, continuând să îl desfacă. Flăcăra trece prin fiecare palmă, arzând fitilul. Vestala iese din cerc și privește impasibilă focul arzând firul în palma ei. Performance-ul seamănă cu un ritual, acompaniat de sunete de toacă intensificate, specifice chemării ortodoxe la rugăciune, unde umilința celor care cer și vanitatea celui care oferă împărtășesc aceeași soartă, moartea inevitabilă.
The Pill of Happiness, România, 2013, 12’, de Cecilia Felmeri
(Premiul Canal+ la Festivalul de Film de la Montpellier 2013, Mențiunea Specială a Juriului la TIFF 2013)
O comedie neagră care este, pe de o parte, o satiră la adresa emisiunilor de tip reality-show, și pe de alta, un comentariu acid despre abuzurile cotidiene de care se loveşte omul de rând în societatea românească actuală, despre frustrările acumulate zi de zi pe care are şansa să şi le vindece, cum altfel, decât în faţa televizorului. Într-un reality show distopic, o astfel de întâmplare neplăcută este reconstituită cu un twist în care răul din poveste îşi primeşte meritata răsplată, după un fel de lege a talionului. Filmul lansează o dezbatere interesantă despre forța manipulativă a televiziunii, a cărei capacitate cinematografică de make believe, întărită de un carton cu textul bazat pe evenimente reale, îl subjugă pe telespectator, prin alterarea graniţelor dintre realitate şi ficţiune și prin mecanismele empatiei și identificarii cu eroul principal.
Menu, România, 2011, 5’, de Daniel Nicolae Djamo
(Festivalul Internațional de Film de Scurtmetraj de la Clermont-Ferrand 2012)
Menu este filmul lui Djamo despre femeia care l-a crescut, făcând parte dintr-un proiect video și fotografic mai mare, numit Buni, ce însumează 160 de ore de material filmat și aproximativ 500 de fotografii. Deși Djamo și femeia pe care proiectul se centrează nu sunt rude, ea a reprezentat mai mult decât o mamă pentru el. În 2009 a început s-o înregistreze video și fotografic, cu scopul de a înțelege semnificația trecerii în neființă și de a documenta și imortaliza procesul îmbătrânirii. Astfel, procesul a devenit un jurnal al ultimelor cuvinte, singurul lucru rămas de la o persoană dragă, după ce aceasta a dezvoltat cancer colorectal și diabet.
Silent Places, România, 2013, 12’, de Simona Deaconescu
(Festivalul de Film de Dans San Francisco 2014)
O colaborare inedită între coregraful-regizor Simona Deaconescu şi directorul de imagine Oleg Mutu, în care dansul nu se ilustrează, ci se interpretează şi reinterpretează cu ajutorul limbajului cinematografic. Silent Places este un dance-film bazat pe examinarea vieții interioare a personajelor, surprinde nedumeririle, întrebările și temerile lor într-un moment de intimitate. Cruzimea și frenezia, copilăria, sentimente pentru care nu există cuvinte, dar pe care cu toții le simțim, angoasa sufletească și haosul interior și recuperarea stării de echilibru, sunt sentimente care redau conștiința aglomerată a personajelor din film, autoevaluarea. Prin mișcare și acțiune, cele cinci personaje înfățișează sentimente care se transformă în agonie, oameni prizonieri ai libertății infinite într-un spațiu infinit.
Death by Diamonds & Pearls, România, 2014, 8’, de Carioca Studio (Dragoș Trăistaru, Andrei Stoleru, Dragoș Coman)
Evocând referințe culturale, momente istorice și revoltă socială, filmul propune conexiuni între vechi și nou, punând în lumină transformări ce au avut loc datorită trecerii timpului. Explorează noțiunile de mit, violență, ipocrizie, poftă de putere, dualitate. O lume coruptă, împărțită între agresori și victimele lor. Mai presus de toate există o forță justițiară care restaurează echilibrul general. Artiștii pun sub semnul întrebarii ideea condiției umane în diferite perioade de timp și interacțiunea noastră cu această apartenență spirituală. Ceea ce invită spectatorul să reflecteze asupra semnificației și prezenței miturilor în viața noastră în secolul XXI.
This Time, Last Year, România, 2014, 14’, de Ana Maria Savin
(Cannes Short Film Corner 2015, Festivalul de Film goEast 2015)
Un home-movie filmat de-a lungul unui sfârșit de săptămână petrecut la țară, This Time, Last Year prezintă o prietenie aproape simbiotică între două fete şi ceea ce se întâmplă atunci când apare o a treia persoană. Filmul devine o transpunere audio-vizuală a unei pagini de jurnal în care amintirile și sentimentele sunt colate într-un mod eliptic, păstrând acea doză de iraționalitate inerentă iubirii. Cu o estetică neornamentată, la limita dintre film-jurnal şi found footage, filmul explorează nu doar legăturile ataşamentului emoţional şi consecinţele acestuia, ci şi implicaţiile memoriei şi metamorfoza ei înşelătoare.
The Box, România, 2011, 10’, de Mircea Ghibortz Ghinescu
Escu este un muncitor conştiincios într-o fabrică de asamblat cutii. Încăperea în care lucrează este străbătută de o bandă rulantă care aduce cartoane ce sunt transformate în cutii de către Escu. Banda se blochează la un moment dat, iar Escu nu mai are nimic de făcut după ce ansamblează şi ultimul carton. De plictiseală, el se apucă să îşi cerceteze obiectul muncii. Banda reporneşte, iar Escu se apucă de lucru până la finalizarea programului, după care va trebui să plece acasă, ca în fiecare zi de muncă.
Questions from a Worker, România, 2011, 5’, de Arnold Estefan & Anca Benera
(Festivalul Temps d’Images Cluj-Napoca 2011)
Un grup de muncitori dintr-o fabrică de conserve din România recită în gând poezia Fragen eines lesenden Arbeiters de Bertolt Brecht. Dacă imaginea muncitorului avea o reprezentabilitate generoasă în perioada comunistă, fiind promovată ca noua clasă universală, ea a început să dispară treptat, deşi existenţa muncitorului simplu n-a dispărut odată cu apariţia noii clase proletare cu gulere albe. Astăzi, muncitorii obişnuiţi continuă să fie exploataţi şi împinşi la marginea societăţii, forţaţi să reziste în tăcere. Lucrarea face parte dintr-un proiect mai amplu, denumit Catedra de Istorie Temporară conceput de cei doi artiști, alături de Mihaela Michailov.
Andy Warhol Tribute, România, 2013, 6’, de Barna Nemethi & Vlad Feneșan
Un remake postmodernist după două din cele mai emblematice înregistrări video cu Andy Warhol, un interviu monosilabic warholian despre pop art și Andy Warhol Eating a Hamburger, filmul vizează persona artistului, dar face și referire la câteva dintre influentele sale tablourile făcute prin tehnica silk screening-ului și reiterează personaje sau pastișează motive din screen test-uri și alte filme de-ale sale. Warhol reînvie cu ajutorul actriței Laura Cosoi, îmbrăcată într-un stil androgin, pentru a ne repeta încă o dată: dacă vrei să știi totul despre Andy Warhol, doar privește la suprafața picturilor și filmelor mele și a mea, și iată-mă. Nu-i nimic în spatele ei. În mod ironic, Warhol însuși a devenit un obiect artistic de consum, citat în acest film.
Ask the River, Ask the Tree, Moldova, 2013, 5’, de Mitoș Micleușanu
Un scurt experiment video care interpretează din punct de vedere conceptual cântecul unei mierle. Pasărea este filmată între crengi și frunze, din două unghiuri diferite. Fiecare ciripit al ei este apoi descifrat prin subtitrare, o încercare creativă a regizorului de a privi din punctul de vedere al păsării şi a da glas gândurilor ei. Efectul este unul surprinzător și plin de umor, datorită monologului imaginativ în care este prins spectatorul. Mierla critică efectele secundare ale raționalității asupra omenirii și asupra mediului înconjurător şi propune, se pare, o înțelegere a lumii care vibrează cu infinitul și natura.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu