Bilantul TIFF Sibiu 2018


Festivalului Internațional de Film Transilvania s-a încheiat duminică, 24 iunie, la Sibiu, în prezența a peste 1200 de spectatori veniți în Piața Mare la proiecția filmului Parașutiștii (r. Dinu Cocea). Cinefilii l-au primit cu multă căldură și entuziasm pe marele Florin Piersic, invitat de onoare la seara de gală. Evenimentul a încununat succesul celei de-a 12-a ediții TIFF Sibiu, marcată și în acest an de recorduri și proiecții sold out.

România neîmblânzită (r. Tom Barton-Humphreys), documentarul care a stabilit noi recorduri de public în cinematografele din România, a fost cel mai popular film al acestei ediții. 2000 de spectatori s-au lăsat cuceriți de frumusețea misterioasă cu care au fost înzestrate meleagurile autohtone. Sala Teatrului Gong a fost arhiplină la proiecția în prezența echipei a filmului Un pas în urma serafimilor (r. Daniel Sandu), distins cu Premiul Publicului la TIFF 2018 și proiectat de două ori la Sibiu, la cererea spectatorilor.

Cele peste 40 de titluri incluse în selecția din acest an au atras aproximativ 18.000 de spectatori în toate cele 7 spații partenere. Un număr impresionant de cinefili a savurat premieră internațională O să fie sezon și la anu’/ There’s Always Nex Season, un film despre pionierii snowboard-ului, la care au fost prezenți regizorul Carl Christian Lein Størmer, Stian Skjærvik și Roy Olsen, doi dintre protagoniști și Andi Fazekas, considerat ,,părintele snowboard-ului în România’’. Alături de ei, alți 30 de cineaști au stabilit un nou record, transformând TIFF 2018 în ediția cu cei mai mulți invitați speciali. Mare parte dintre aceștia au participat la proiecțiile celor 14 filme românești, pentru care sălile de cinema s-au dovedit de multe ori neîncăpătoare.

Proiecțiile sold out s-au ținut lanț în acest an la TIFF. Localnicii și cinefilii prezenți la cea mai mare sărbătoare a filmului în Sibiu au epuizat biletele la filme ca Nu mă atinge-mă/ Touch Me Not (r. Adina Pintilie), premiat cu Ursul de Aur la Berlin, Secretul fericirii (r. Vlad Zamfirescu), sau Licu, o poveste românească (r. Ana Dumitrescu), recent lansate în România. Distins anul acesta cu Oscarul pentru Cel mai bun film străin, O femeie fantastică/ A Fantastic Woman (r. Sebastián Lelio) s-a bucurat la rândul său de o proiecție sold out, iar Familia mea nebună/ La ch'tite famille (r. Dany Boon) a atras cel mai mare număr de spectatori prezenți vreodată la o proiecție organizată la Palatul de Vară Brukenthal din Avrig în cadrul TIFF. Peste 500 de iubitori de film au urmărit în aer liber comedia în care protagonistul se alege cu o amnezie în urma vizitei neașteptate a rudelor. 

***
Ne puteți urmări pe:
www.tiff.ro | FB: TIFFSibiu | Twitter: TIFFRomania | Instagram
***
TIFF Sibiu este organizat de Asociația Festivalul de Film Transilvania și co-finanțat de Primăria Municipiului Sibiu, prin Consiliul Local Sibiu.
Cu sprijinul: Centrului Național al Cinematografiei
Prezentat de: Banca Transilvania
Sponsori: Staropramen, Avon
Mașina oficială: Autoklass Mercedes
Parteneri: Ibis Hotels, Teatrul Gong, Complexul Național Muzeal Astra, Atrium Cafe, Bătrânu’ Sas, Kulinarium, Weidner
***
Parteneri media: Kiss FM, Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, Observator Cultural, Agerpres, Cinemagia, Radio România Cultural, Turnul Sfatului, Tribuna, Hermannstadter Zeitung, Mesagerul de Sibiu, Sibiu 100%, Ora de Sibiu, Știri de Sibiu
Partener de monitorizare: mediaTRUST

0 comentarii: