Primele noutati despre cea de-a doua editie Fall in Love Festival
Cea de-a doua ediție a Fall in Love Festival va avea loc în perioada 4-6 septembrie 2020 la Palatul Mogoșoaia. Pentru a sărbători trecerea în noul sezon, Fall in Love, cel dintâi festival al toamnei, va oferi 3 zile de concerte și de petreceri pasionaților de festivaluri, cu 1 zi în plus față de ediția precedentă.
De-a lungul celor trei zile de festival desfășurate într-un decor de poveste, iubitorii de distracție se vor întâlni cu unii dintre artiștii momentului care vor concerta pe scenele festivalului. Mai multe informații despre primii artiști confirmați vor fi anunțate în viitorul apropiat.
Cei îndrăgostiți de muzică și de vibe-urile pline de energie ale verii, pot marca încheierea sezonului prin participarea la cel dintâi festival al toamnei: Fall in Love, locul în care se pot îndrăgosti de sound-urile muzicienilor străini și români, de natura în care vor dansa pe ritmurile unora dintre cele mai cunoscute hit-uri, de peisajul plin de poveste al domeniului uneia dintre cele mai importante clădiri istorice din România - Palatul Mogoșoaia.
Cei îndrăgostiți de romantismul și de bogăția culorilor toamnei, se vor putea bucura de splendoarea ei la Fall in Love Festival, locul în care vor răsuna primele melodii ale acestui anotimp, în care se vor putea delecta cu concerte, evenimente alternative, specialități culinare, experiențe amuzante și cu plimbări în parcul secular al domeniului Mogoșoaia.
La Fall in Love, festivalierii se vor putea îndrăgosti de arhitectură, de cultură, de natură, de prieteni, de străini, de viață și de muzica plină de energie.
Pe durata celor trei zile ale evenimentului petrecute la minunatul domeniu Mogoșoaia, participanții se vor bucura atât de artiști și DJ-i care vor urca pe scenele festivalului, cât și de o serie de activități alternative, precum: instalații de artă și multimedia, jocuri, photo corner-e inedite, spații de relaxare în natură, plimbări pe marginea lacului, picnic pe pajiștile domeniului, sesiuni de dans, toate asezonate din plin cu delicii vizuale și culinare.
Abonamentele pentru Fall in Love Festival 2020 s-au pus deja în vânzare pe www.bilete.ro și în rețeaua națională Bilete.ro:
· Abonament individual pentru cele 3 zile de festival, acces general sunt disponibile la prețul sprecial de 119 lei + taxe/ buc.
· Abonament individual pentru cele 3 zile de festival, acces general + camping pe durata festivalului sunt disponibile la prețul special de 178 lei + taxe/ buc.
Modul în care pot fi achiziționate abonamentele de pe Bilete.ro:
· Plasează o comandă pe Bilete.ro prin e-ticket (print at home): plătește cu cardul, fără taxă de curierat. Pentru fiecare bilet achiziționat utilizatorul va primi pe e-mail un link unic. Tot ce trebuie să facă este să-și printeze biletul acasă și să vină cu el la eveniment.
· Prin comandă: la www.bilete.ro ( livrare la domiciliu prin curierat ).
· Direct: biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în magazinele Inmedio și Relay semnalizate „Bilete.ro”, în magazinele Germanos/Telekom , în oficiile Poștei Române și în casieriile Bilete.ro din București incinta Hotel Ibis, Calea Griviței nr. 143, parter și din Cluj la casieria BT Arena (Sala Polivalentă).
· Lista completă a celor peste 1.500 de puncte de vânzare din rețeaua Bilete.ro de pe întreg cuprinsul țării poate fi accesată aici: http://www.bilete.ro/partners.asp.
INFO BILETE: +40.21.311.93.23 si/ sau office@bilete.ro
Facebook event: https://www.facebook.com/events/2353207444787938/
Facebook page: https://www.facebook.com/fallinlove.ro/
Instagram: https://www.instagram.com/fallinlovero/
Twitter: https://twitter.com/FallInLoveFest1
Despre domeniul Mogoșoaia:
Concertele și activitățile alternative din cele două zile ale Fall in Love Festival vor avea loc pe domeniul de peste 12 hectare al uneia dintre cele mai importante clădiri istorice din România - Palatul Mogoșoaia. Situat la aproximativ 15 kilometri de București, într-un parc secular aflat pe malul stâng al râului Colentina, domeniul a rămas martor la poveștile scrise de-a lungul a trei sute de ani de istorie.
Palatul Mogoșoaia este o adevărată capodoperă, fiind înregistrată pe lista națională a monumentelor istorice. A fost construită între 1698 și 1702 de către Constantin Brâncoveanu în așa-numitul stil renascentist sau stil brâncovenesc, o combinație de elemente venețiene și otomane. Palatul poartă numele văduvei boierului român Mogoș, care deținea pământul pe care a fost construită clădirea.
Despre organizator:
Dragostea pentru muzică și diversitate au fost bazele pentru ALive, un brand care se poate mândri azi cu o echipă ce însumează 18 ani de experiență în organizarea de show-uri de amploare în cadrul a peste 200 de evenimente (concerte/ festivaluri/ evenimente corporate) și reprezentații cu nume precum: Morcheeba, Kings Of Leon, Placebo, LP, Moby, Gorillaz Sound System, The Chemical Brothers, Parov Stelar, Jamie Woon, Jessie Ware, Moderat, Peter Bjorn and John, Sono, Buena Vista Social Club, printre alții.
În parteneriat cu McCann PR:
McCann PR este o agenție de relații publice cu peste 15 ani de activitate, afiliată la rețeaua globala Weber Shandwick. În 2017, McCann PR a fost desemnată „Agenția anului” în cadrul celei de-a 15-a ediții a Galei Romanian PR Award. Anul 2017 a adus în portofoliul McCann PR alte trei distincții importante, printre care Locul 1 în Top Agenții de PR din România, premiul pentru Creativitate în PR și premiul pentru Performanță în Business, conform studiului realizat de Unlock Research pentru Revista BIZ. În 2019, agenția a fost desemnată «Cea mai creativa agentie de PR» în urma studiului realizat de Unlock Research pentru Revista BIZ.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu