Se afișează postările cu eticheta Adina Zorzini. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Adina Zorzini. Afișați toate postările

Zorzini Gallery - Vernisaj Ghenadie Popescu - 26 aprilie

Zorini Gallery - 26 aprilie - ora 19:00
Polenta Strike / Solo Show by Ghenadie Popescu
Curator: Adina Zorzini
POLENTA STRIKE

Ghenadie Popescu, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti basarabeni ai scenei internaţionale de artă contemporană (stabilit la Chişinău, unde trăieşte şi lucrează), prezintă pentru prima oară o expoziţie personală în spaţiul românesc, la Bucureşti.

Întotdeauna conotat politic şi social, Ghenadie Popescu practică o specie artă conceptuală care denotă pe cale de consecinţă, o perspectivă conceptuală asupra vieţii şi artei proprii. Printre formele sale de expresie se numără performance-ul, pictura, obiectul, instalaţia video, dar ş.a., iar de multe ori practica sa este una experimentală.

Expoziţia Polenta Strike este compusă dintr-o serie de obiecte cotidiene experimentale din mămăligă (mămăligite), pe care Ghenadie Popescu le foloseşte în vederea problematizării unor chestiuni de interes naţional şi, pe care le utilizează în scopul de a pune în discuţie subiecte de ordin politic şi social referitoare la realităţile de zi cu zi; artistul formulează dileme naţionale şi internaţionale prin intermediul unui fel de mâncare tradiţional şi foarte răspândit, binecunoscuta mămăligă. Astfel, Ghenadie Popescu contextualizează şi cuprinde în lucrările sale cotidianul sub un înveliş de mămăligă, şi propune o critică a mentalităţilor înrădăcinate în timp ce operează ca un observator implicat al realităţii concrete.

În proiectul de la Galeria Zorzini, Ghenadie Popescu trasează reperele spaţiului mental şi politic moldovenesc şi alcătuieşte o hartă a caracteristicilor şi ambiguităţilor acestuia, prin care se constată faptul că Republica Moldova reprezintă o zonă de ruptură între două realităţi geo-politice şi culturale diferite, respectiv România şi Rusia: Moldova este un loc a carui identitate s-a pierdut în tranziţie în timpul regimului comunist, un spaţiu ai cărui locuitori nu pot face faţă rezultatelor unei doctrine capitaliste pe care nu o pot asimila şi înţelege până la capăt.

Zorzini Gallery - DNA Closing 19 aprilie


În data de 19 aprilie, pe la 19:00 – Zorzini Gallery pregateste closing-ul expozitiei DNA – „Dust Narrative Analysis” semnata Nicolae Comanescu.

Zorzini Gallery se situeaza pe Str. Thomas Masaryk la nr. 31 si se axează în primul rând pe introducerea şi promovarea artiştilor din România în circuitul artei internaţionale, dar este preocupată secundar şi de prezentarea punctuală a unor artişti internaţionali în contextul artei româneşti, iar din portofoliul acesteia fac parte momentan, fie în regim de exclusivitate fie de co-reprezentare, artiştii: Nicolae Comănescu, Andrei Gamarţ, Oana Lohan şi Floriama Cândea.

În proiectul DNA - Dust Narrative Analysis, Nicolae Comănescu prezintă cele mai recente lucrări din perioada Praf şi Pulberi, totodată şi ultimele din această serie caracterizată prin materialele de lucru neconvenţionale utilizate în pictură, care au inclus de-a lungul ultimilor cinci ani o varietate de prafuri şi pulberi obţinute manual de către artist din cenuşă de ţigări sau lemne, muştar, caramidă şi lut, pământ, noroi sau pulberi vegetale de diferite provenienţe, etc.

Din perspectiva formală, pe lângă trăsăturile caracteristice perioadei Praf şi Pulberi, lucrările prezentate în deschiderea galeriei Zorzini conţin şi trăsături stilistice şi cromatice specifice perioadei Rostopasca, grupare artistică activă între anii 1997 şi 2001, din care Nicolae Comănescu a facut parte ca membru fondator; proiectul DNA - Dust Narrative Analysis se situează astfel la limita dintre realismul prafului şi a pulberilor şi expresionismul rostopasc.  

Cele 11 lucrări concepute pentru deschiderea galeriei Zorzini vor fi integrate unei scenografii murale care va acoperi toate suprafeţele de expunere, ca o dublă transgresie a unei realităţi specifice şi a unui timp concret şi, care dau întregului proiect o dimensiune teatrală, de baroc contemporan; astfel, prima transgresie rezidă în încălcarea cadrului pânzei pictate şi continuarea reprezentării pe zidurile galeriei, în timp ce a doua constă în trecerea de la o imagine de sine stătătoare la un timp pasager al reprezentării, respectiv de la imaginile de lungă durată ale pânzelor la pictura pereţilor care va dispărea odată cu încheierea expoziţiei.

Tema aleasă de Nicolae Comănescu pentru acest solo show este peisajul post industrial pe care comunismul l-a lasat în urmă pe întreg teritoriul României, ca o moştenire lugubră a impulsului schizofrenic de a construi, a maniei compulsive de urbanizare: arhitecturile mutante grefate pe terenuri naturale, structurile megalomanice din interiorul oraşelor precum Bucureştiul, ruinele bizare şi deteriorate ale elanului constructivist abandonat după ’89, se regăsesc toate în DNA - Dust Narrative Analysis şi toate produc o naraţiune halucinantă a panoramei arhitectonice din istoria recentă a României. (Adina Zorzini)

Expirat: Arta la perete - 26 ianuarie

JOI – 26 IANUARIE – ARTA LA PERETE #13
OtherSide Club / cu Adina Zorzini

Dezbaterile interactive pe tema artei contemporane in Romania continua si anul acesta in OtherSide Club, sub coordonarea atenta a curatorului Adina Zorzini.
LIVING WITH ART – Invitat: LIVIANA DAN
Invitata editiei 13 Arta La Perete - prima dupa o pauza de aproximativ doua luni - este istoricul, criticul de arta si curatorul Liviana Dan. In prezent coordoneaza activitatile Departamentului de Arta Contemporana in cadrul Muzeului National Brukenthal din Sibiu iar palmaresul sau cuprinde studii in domeniul istoriei si teoriei artei in Bucuresti, Praga si Viena, un numar mare de expozitii organizate dintre care amintim: Ph. Hackert’s Method, Anatomia after Bouchardon, Esprit de Finesse (+), Esprit de Finesse (-); Bartsch Muster; Albrecht Dürer; Melancholia Austriae; In Full Dress; Ich habe keinen Zeitraum, Catching Passages; Plus Zwei; Don’t Complicate the Sleeping Baroque si articole si analiza de profil publicate in: Balkon; Idea / Art and Society; Euphorion; 
Artelier; architext design; Revista 22; Dilema; Observatorul Cultural; Secolul 21.

O privire mai atenta asupra perspectivei si opiniilor sale legate de industria artei se poate arunca Joi, pe 26 Ianuarie, incepand cu ora 20:00 in OtherSide Club.

Ora: 20:00.
Intrare libera.

Arta la Perete cu Maria Dinulescu in Expirat

Arta la perete #10
Cu Adina Zorzini


Joi, 23 iunie, ora 20.00
Club OtherSide

Maria Dinulescu
Unleashed

Seara folk si Arta la perete in Expirat

Luni 30 mai
Seara folk
Concert Vasile Mardare
dupa concert seara continua cu Supa
ora 21.00
Happy Hours: intre orele 20-23

 











Luni 30 mai
OtherSide Club

ora 20.00, intrare libera
ARTA LA PERETE#9 cu Adina Zorzini

Art Means Power : GORZO


Dumitru Gorzo
(n.21 martie 1975, Ieud, Maramures)

In 1997 a absolvit cursurile Universitatii de Arte din Bucuresti, sectia pictura, iar pana in anul 2001 a facut parte din grupul artistic Rostopasca, impreuna cu care a participat la cea de-a 49-a editie a Bienalei de la Venetia (alaturi de Nicolae Comanescu, Florin Tudor, Monica Vatamanu, Alina Buga, Angela Bontas si Alina Pentac).


A fost prezent in numeroase expozitii de grup si personale atat in tara cat si in restul europei sau America, iar in ce priveste activitatea sa artistica pe teritoriul Romaniei, se remarca expozitiile personale sustinute la galeria H’art din Bucuresti (din 2002 pana in 2006), solo showurile prezentate la Muzeul National de Arta Contemporana din Bucuresti si apoi la Muzeul National Brukenthal din Sibiu (in 2006), expozitia de grup intitulata De Porc, organizata la Muzeul de Arta din Cluj si cea personala,
Wunderkabinett, la galeria Laika din Bucuresti (ambele in 2010).


Cu incepere din anul 2008 traieste si lucreaza la New York  si este reprezentat de Slag gallery, iar impreuna cu Irina Protopopescu a fondat in 2010 The International Museum of Contemporary Culture (IMOCC), cu sediul la New York.

Va asteptam cu dragoste de arta !

Arta la perete cu Adina Zorzini in Expirat

Luni 18 aprilie
Club OtherSide
#7 Arta la Perete cu Adina Zorzini
Invitat: Erwin Kessler
Being Erwin Kessler
ora 19.00