Se afișează postările cu eticheta Antoaneta Cojocaru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Antoaneta Cojocaru. Afișați toate postările

"Cea Mai Puternica', spectacolul-laborator condus de Antoaneta Cojocaru, selectionat in FNT 2015



Criticul de teatru Marina Constantinescu, directorul artistic al Festivalului Naţional de Teatru a selecţionat spectacolul-laborator ”Cea mai puternică” de August Strindberg pentru ediţia cu numărul 25 a FNT-ului. Laboratorul condus de către actriţa Antoanteta Cojocaru este una dintre cele mai recente producţii ale Teatrului de Comedie (Sala Nouă), iar în FNT va avea 4 reprezentaţii, după următorul program:
 
sâmbătă, 24 octombrie - orele 18:00
duminică, 25 octombrie – orele 21:00
marţi, 27 octombrie – orele 21:00
miercuri, 28 octombrie – orele 18:00
 
Cea mai puternică de August Strindberg, în traducerea lui Carmen Vioreanu le are în distribuţie pe Mihaela Teleoacă (Doamna X) şi Antoaneta Cojocaru (Domnişoară Y). Scenografia este semnată Vladimir Turturică iar coregrafia îi aparţine Ioanei Marchidan.
 
Într-o lume care te obligă la tot pasul să fii puternic, să faci faţă, să nu te opreşti, să fii vulnerabil devine o problemă, o tară. Spectacolul Cea mai puternică nu vorbeşte despre putere, ci dimpotrivă despre forţa vulnerabilităţii.
Un fapt de viaţă banal, cotidian, pe care îl întâlnim la tot pasul, pe care l-am trăit sau nu într-o formă sau alta, o ştire de ziar. În lupta pentru a fi iubite, strivind chiar iubirea, două femei, deloc întâmplător, se opresc din drumul lor obişnuit, pentru că nu mai  înteleg cât de departe poţi merge în numele iubirii, unde apare singurătatea, unde pleacă atunci când pleacă celălalt. Două femei iubesc acelaşi bărbat în seara de Crăciun.
Cea mai puternică e un spectacol despre tăcere şi despre toate lucrurile pe care nu putem şi nu ştim să le spunem, cu toate vorbele din lume. E un spectacol întru adevăr, despre frumuseţea pură, netrucată. Într-un an în care s-a vorbit mult despre feminism, acest spectacol este dedicat bărbaţilor.
Antoaneta Cojocaru
 
Biletele se pot achiziţiona de pe platforma www.mystage.ro - prima platformă de bilete dedicată exclusiv spectacolului de teatru din România. Plăţile pe mystage.ro se pot efectua cu cardul, iar procesarea acestora se face în deplină siguranţă prin platforma euplatesc.ro. Preţul unui bilet pentru spectacolul „Cea mai puternică” este de 28 lei.

Pentru mai multe informaţii puteţi accesa pagina de facebook a spectacolului Cea mai puternică dar si facebook event-ul, aici.

 
"Spectacolul „Cea mai puternică” rămâne întipărit în memoria celui care l-a văzut ca un autentic moment de teatru de cea mai pură calitate. El are aspectul unei opere de artă autentică şi memorabilă. Virtuozitatea celor două actriţe înlătură orice senzaţie de artificial, orice suspiciune de "teatru", făcând să crească în mod gradat tensiunea în scenă şi în mintea celor care privesc - transfer prezent numai în cazurile cele mai fericite, când actorii şi regia fac corp comun cu piesa în aşa măsură, încât dau impresia de viaţă trăită, acolo, în văzul lumi." (Nicolae Prelipceanu, Teatrul azi)

"Poem vizual excepţional" (Marina Constantinescu)

"Puterea nu vine de la sine. Un om puternic devine. Experienţele prin care trece de-a lungul vremii îi oferă şansa de a deveni puternic. Întreaga viaţă este parcă destinată să ne facă mai puternici. Ce poţi face atunci când simţi că nu mai poţi, că nu mai rezişti, că dacă mai faci un singur pas totul se năruie? Ce reuşeşte să-ţi dea forţa să te ridici de unde ai căzut? Ce se ascunde în spatele aparentei fragilităţi? Au dansat împreună, au zburat împreună, au tăcut împreună, au respirat împreună, au murit şi au înviat pe scenă devenind cele mai puternice şi le admir pentru lumina lor mulţumindu-le că există. " (Loreta Popa)

"Cele două femei se îndoaie că nişte trestii apăsate, se ating, se apropie pentru a se distanţa iremediabil. Mişcarea orchestrată de talentata Ioana Marchidan construieşte încordare, încrâncenare, coliziune, sfârşind de fiecare dată în haloul disperării de care se înconjoară tăcuta femeie.(...) Spectacolul este un pariu cu expresivitatea pe care Antoaneta Cojocaru îl câştigă. Un spectacol plin de forţă, construit cu mijloace extrem de plastice. Merită!" (Cristina Rusiecki, Cultura)

"Ca şi în producţiile anterioare de teatru-laborator cu "Arlechino moare?" şi "Pescăruşul", şi aici sunt evidenţiate potenţialul expresiv al piesei şi al actorilor, modernitatea raportului dintre cuvânt şi tăcere, dintre gest, mişcare şi dans, în cadrul unui discurs artistic de o remarcabilă intensitate dramatică şi generoasă investigare a universului lăuntric al personajelor. (Ion Parhon, Scrisul Românesc) 

Laboratorul de noapte de la Bulandra isi incepe stagiunea



„Pescarusul” si „Arlechino moare?”, spectacole-laborator conduse de Antoaneta Cojocaru in cadrul Proiectului „Laboratorul de noapte” vor avea primele reprezentatii din noua stagiune, joi, 1 octombrie 2015, orele 19:00, in Sala Toma Caragiu Studio Space („Pescarusul”) si duminica,  4 octombrie 2015, orele 20:00, Sala Liviu  Ciulei (Laborator).
 
"Paradoxal, desi acest spectacol (laborator) este condus de o actrita  este cel mai viu. Este viu pentru ca este rezultatul unei cautari, unei dorinte de „altceva”, e viu pentru ca este expresia unei directii anti-realiste ce se naste incet, dar sigur, in teatrul romanesc saturat. Mai importanta decat orice imperfectiune mi se pare cautarea de „forme noi”, care este, in parte, si subiectul, si pledoaria textului, precum si interesanta taietura operata in text si accentele puse in asa fel incat sa fie adusa in prim plan iubirea in toate ipostazele sale. E un spectacol viu pentru ca tatoneaza, pentru ca incearca, pentru ca „traduce” textul prin metode actoricesti diferite si pentru ca acorda o atentie peste medie componentei fizice, incercand sa transmita spectatorilor un tip de exaltare generat de  uriasele energii stranse de acesti actori. Aceasta compozita metoda fizica – ce vine in continuarea unor incercari similare din spectacolul Arlechino moare (un exercitiu de deconstruire a commediei dell’arte) produs in acelasi format de laborator, in stagiunea trecuta, tot la Bulandra – genereaza scene de reala intensitate, culminand cu scena finala dintre Nina Zarecinaia (jucata cu o apreciabila energie interioara si deplina investitie de sine de catre  Antoaneta Cojocaru) si Treplev (Stefan Lupu – autentic si direct). Valoarea acestui spectacol [...] este aceea ca decupeaza un al treilea drum intr-un peisaj teatral destul de previzibil si caracterizat de opozitia dintre estetica puternicei generatii regizorale ’80 si atacul „teatrului frontal” produs in special in afara sistemului oficial de catre generatiiile de dupa 2000."  (Cristina Modreanu, ArtAct Magazin)
 
Spectacolul-laborator „Pescarusul” de A.P.Cehov a avut premiera in decembrie 2013, iar din distributie fac parte parte Mihaela Teleoaca (Arkadina), Adrian Ciobanu – Trigorin, Antoaneta Cojocaru - Nina Zarecinaia, Stefan Lupu – Treplev, Richard Bovnoczki- Sorin, Gabriel Rauta - Dorn, Ela Ionescu – Masa, Isabela Neamtu - Polina Andreevna, Lari Giorgescu – Medvedenko, Vlad Oancea – Samraev. Cu participarea lui Adrian-George Popescu in rolul "Un pescarus".
 
Muzica originala este semnata Adrian-George Popescu, scenografia Mihai Pacurar, concept foto Alex Iatan, light design - Alexandru Darie.
 
Facebook event: https://www.facebook.com/events/509950289168990


"Adevarata batranete e atunci cand nu mai iubesti."
 
„Arlechino moare?” de Nikolai Evreinov, primul spectacol al Laboratorului de noapte condus de Antoaneta Cojocaru aduce in prim-plan omul zilei de azi, prins in conventii sociale sufocante, care isi ascunde identitatea in spatele unor masti, care alearga dupa satisfactii materiale si care nu mai stie cum sa se gandeasca la el insusi. Dar in egala masura spectacolul vorbeste despre Arlechino, eroul anti-erou, cel mai bun dintre noi, ignorat de cele mai multe ori, cel care se va sfarsi luptand sa restituie prietenilor sai propriile vieti.
 
"Arlechino moare?" de Nikolai Evreinov este primul spectacol din primul laborator serios de cercetare teatrala de la noi. Rezultatul este naucitor prin aerul straniu, usor rarefiat, care coexista alaturi de esente vechi, decantate ale teatrului si de uluitoarea performanta generata de corpurile artistilor.
 
Cinci actori cu o remarcabila empatie si cu o ardoare iesita din comun. O lume in care sufletele sunt cantitatii neglijabile, iar mastile ocupa prim-planul valorilor. O commedia dell'arte globala" (Cristina Rusiecki, Ion Parhon, Doina Uricariu)
 
Din distributia spectacolului fac parte Adrian Ciobanu – Arlechino, Antoaneta Cojocaru -  Pierrot, Ela Ionescu / Raluca Botez – Colombina,  Vlad Oancea / Marius Chivu  - Dottore. Cu participarea sopranei Raluca Oprea. Scenografia spectacolului este semnata  Mihai Pacurar, light design Alexandru Darie; grafica afis - Octavian Neculai; foto Alex Iatan.
 
"Laboratorul de Noapte"- o premiera in mediul artistic din Romania, este expresia nevoii contextului teatral romanesc de a se regandi, de a se deschide catre noi forme de expresie. Spectacolul "Pescarusul" este o creatie autentica, unica prin modul de abordare al subtextului cehovian, in care metodele teatrale sunt potentate de interdisciplinaritatea, ca factor de evolutie al artei teatrale. Diversitatea echipei compusa din artisti tineri talentati cat si artisti consacrati,contribuie la amprenta particulara si impresionanta a procesului creativ, cat si a produsului final." (Gina Serbanescu)
 
Biletele pentru aceste reprezentatii se pot achizitiona direct de pe site-ul www.bulandra.ro
 
Proiectul Laboratorul de noapte se desfasoara sub  Inaltul Patronaj al Altetei Sale Regale, Principesa Margareta a Romaniei.

Undo 90 si Sta sa ploua la Green Hours

Marţi 19 aprilie ora 20.00
Teatrul LUNI prezintă:
The Comedy in Town!

UNDO’ 90
Maşina Timpului

cu
ANDREEA BIBIRI  şi COSMIN SELEŞI

scenografia: Ina Isbăşescu
sound design: Bogdan Burlăcianu
regia: Radu Apostol
producţia: Teatrul LUNI de la Green Hours (2009)

Ai o relaţie? Ai probleme? Un simplu  UNDO ţi-ar prinde foarte bine.
Dennis, un temerar absolvent al Institutului de Proiecţii Astrale Shirley MacLine se proiectează în anul 1990, în casa primei sale iubite, Lisa.
Miercuri 20 aprilie, ora 21.30
Teatrul LUNI prezintă
la cererea spectatorilor,
într-o reprezentaţie specială:

Stă să plouă
de Lia Bugnar

cu: LIA BUGNAR  ; MARIA BUZĂ ; ANTOANETA COJOCARU si MARIUS MANOLE

scenografie: Dragoş Buhagiar
muzica: Vlaicu Golcea
regia: Lia Bugnar
producţia: Teatrul LUNI de la Green Hours (2006)

”Stă să plouă e momentul ăla suspendat în care urmează să se întâmple ceva...bun sau rău...nu mai are nici o importanţă...e starea de dinainte de...asta e stă să plouă!”.(Lia Bugnar)

Miercuri - Reprezentatie Nefumatoare! :)