Se afișează postările cu eticheta Bodark. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bodark. Afișați toate postările

Dezleagă-mă… Lansare videoclip și concert “de cameră” din sufrageria Bodark

BODARK revine cu un nou material, piesa Dezleagă-mă, un nou extras de pe viitorul album al trupei. O poveste de dragoste ajunsă spre final, continuare naturală a poveștii începute cu “Buzunarul de la piept” pe primul album și continuată pe cel de-al doilea cu “Nouă”.

Videoclipul piesei beneficiază de implicarea artistei Luisa Cube, aceasta realizând un tablou în stil pointilistic special pentru clip. Lansarea acestuia va avea loc în cadrul unui concert “de cameră” cum le place băieților să îl numească, preînregistrat în sala de repetiții Bodark, ce a devenit între timp o adevărată sufragerie a trupei. Concertul va fi difuzat în regim live pe pagina Facebook a trupei , duminică, 14 iunie 2020, începând cu ora 19.30. Fanii vor putea interacționa live în timpul difuzării cu membrii prin mesaje publice sau private trimise pe profilul de Facebook Bodark.

Videoclipul piesei va putea fi urmărit pe canalul oficial de Youtube, începând cu 15 iunie 2020. “Vinovat” pentru înregistrări, mix, master și montaj video este Andrei Bazi, unul dintre colaboratorii de bază și totodată prietenii băieților, căruia i-au fost încredințate și filmarea și montajul întregului concert de lansare.

BODARK înseamnă:
Vali Mihnea - voce
Ioana Dima -  bass
Carol Dima - chitară
Ionut Guzu - chitară
Alex (Shobo) Balmos – tobe

Linkuri utile:
Web: http://www.bodark.ro
Facebook: https://www.facebook.com/BodarkBand/
Youtube: https://www.youtube.com/BodarkBand

Bodark lansează piesa și videoclipul “Când ne mai facem bine?!”

“Când ne mai facem bine?!” e un strigăt retoric ce ne macină de ani de zile dar care lasă o urmă de speranță. O piesă de impact care se prezintă singură prin simpla ascultare și trăire directă, și menține direcția mesajelor sociale pe care BODARK le strigă încă de la începuturi. În felul acesta, Bodark dă startul unei noi povești, un amestec de trăiri, experiențe și sentimente care se vor concretiza pe parcursul acestui an într-un nou album. La realizarea piesei și-au adus contribuția și doi dintre foștii membri ai trupei, chitaristul Daniel Rizea și tobarul Andrei Dancau.
 
Videoclipul piesei poate fi urmărit pe canalul oficial al trupei, aici: https://www.youtube.com/watch?v=kMACSrqsa50

BODARK înseamnă: Vali Mihnea - voce
Ioana Dima - bass
Carol Dima - chitară
Ionut Guzu - chitară
Alex (Shobo) Balmos – tobe

Linkuri utile:
Web: http://www.bodark.ro/wp/
Facebook: https://www.facebook.com/BodarkBand/
Youtube: https://www.youtube.com/BodarkBand