Se afișează postările cu eticheta Cuscrii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cuscrii. Afișați toate postările
Ioana Blaj si Paul Ipate isi planuiesc nunta in “Cuscrii”, cea mai asteptata comedie a toamnei!
În timp ce în viața personală Ioana Blaj se pregătește să devină mămică, în “Cuscrii” se pregătește de nuntă!
Ioana Blaj și Paul Ipate formează un cuplu de tineri care vor să se căsătorească. Dar până la nuntă trebuie să treacă prin coșmarul oricăror tineri ce au astfel de gânduri: întâlnirea între cuscri.
Cunoscuți publicului din reclamele la telefonie mobilă unde au lucrat împreună, dar și din seriale tv, Ioana Blaj și Paul Ipate se reîntorc pe ecrane, în rolul a doi îndrăgostiți care trebuie să treacă peste testul familiei.
“Ionuț este un băiat care lucrează într-o multinatională, genul de băiat care a muncit să ajungă acolo unde este, tocmai a fost promovat și încearcă să își asume noua funcție și în relația cu iubita lui.”, spune Paul Ipate despre rolul său. Mariana, în schimb, “este o fată simplă, sensibilă, care își iubește familia și îl iubește și pe Ionuț, dar este împărțită între familie și iubit”, spune Ioana Blaj.
Din 24 octombrie în cinematografele din toată țara, comedia “Cuscrii”, regizată de Radu Potcoavă, îi aduce pe marile ecrane pe Luminița Gheorghiu, Mircea Diaconu, Marian Râlea, Gabriela Popescu, Ioana Blaj și Paul Ipate. Filmul explorează cu mult umor coșmarul oricărui tânăr pe cale să se căsătorească: prima întâlnire dintre cuscrii.
Ionuț și Mariana se vor căsători curând. E timpul ca familiile lor să se întâlnească și să pună la cale fericitul eveniment. Cuscrii par să se înțeleagă perfect: îi unește pasiunea pentru telenovele, lux, muzica românească a anilor ’80 și țuica. Mai ales țuica.
Pe măsură ce sticlele se golesc, neînțelegerile încep să apară. Trei cupluri, trei viziuni asupra nunții: fast și opulență (cu porumbei albi, Holograf și Fuego), nuntă tradițională (cu lăutari și cort), sau una tinerească? Opțiuni diferite, tabere diferite. Nimeni nu cedează.
Mai mult, cei doi cuscri își amintesc că s-au mai întâlnit odată, acum 25 de ani. Erau în tabere diferite. Acum, ca prin minune, viața i-a adus din nou față în față. Urmează Marea Confruntare.
E nevoie de o minune ca această nuntă să mai aibă loc…
“Cuscrii”, cea mai nouă comedie a toamnei intră în cinematografele din toată țara de pe 24 octombrie. Produs de Media Pro Entertainment și distribuit în România de Intercom Film, filmul poate fi vizionat în premieră în cinematografele: rețeaua Cinema City, Grand Cinema & More Băneasa, Hollywood Multiplex, Movieplex, Cine Grand Titan și Botoșani, Light Cinemas, Cityplex Brasov, Tulcea și Constanța, Patria Craiova, Cinema Sergiu Nicolaescu Târgu Jiu, Cinema Patria București, Cinema Florin Piersic Cluj, Cinema Victoria Cluj, Cinema Palace Oradea, Cortina Digiplex Oradea, Cinema Pro, Cinema Capitol, Cinema Colours Alba și Craiova, Centrul Cultural Eugen Ionescu Slatina, Cinema Twins Ploiești, Cinema Ostroveni Rm. Vâlcea, Line Cinema Rm. Vâlcea.
Comments
0
Luminița Gheorghiu este o soacră cu stil în cea mai proaspătă comedie a toamnei, “Cuscrii”, din 24 octombrie în cinematografele din toată țara
Reputata actriţă Luminiţa Gheorghiu revine pe marile ecrane, pentru prima dată într-un rol de comedie, din 24 octombrie, în “Cuscrii”, un film regizat de Radu Potcoavă.
Ursul de Aur la Berlin, premiul Asociației Criticilor de Film la Los Angeles, Palm dÓr la Cannes sunt doar câteva dintre premiile câștigate de Luminița Gheorghiu, de-a lungul carierei.
Cu toate acestea, marea actriță nu a făcut roluri de comedie. “Am avut, până acum, un singur rol și acela scurt, la Porumboiu, în A fost sau n-a fost?. Nu știu de ce mi s-au dat roluri parcă prea serioase, cred că dintr-o comoditate a regizorilor, pentru că eu iubesc mult comedia”, spune actrița.
În “Cuscrii”, Luminița Gheorghiu joacă rolul unei cuscre excesiv de amabilă, soție de cadru militar (Mircea Diaconu), mândră posesoare a unei vile impozante din Pipera, a trei fete pe care încearcă încontinuu să le controleze, și a doi gineri pe care nu poate să îi sufere. “Nu a fost deloc greu să mi-o imaginez pe Luminița Gheorghiu în acest rol”, declară regizorul filmului, Radu Potcoavă care spune că “m-am gândit la asta când am văzut secvența de început din Poziția Copilului, când ea stă la masă și este o gazdă foarte primitoare dar simți că e așa, cu două fețe”.
Din 24 octombrie în cinematografele din toată țara, comedia “Cuscrii”, regizata de Radu Potcoavă (Premiul Special al Juriului, Sarajevo 2012, pentru Tatăl meu e cel mai tare), îi aduce pe marile ecrane pe Luminița Gheorghiu, Mircea Diaconu, Marian Râlea, Gabriela Popescu, Ioana Blaj și Paul Ipate. Filmul explorează cu mult umor coșmarul oricărui tânăr pe cale să se căsătorească: prima întâlnire dintre cuscrii.
Ionuț și Mariana se vor căsători curând. E timpul ca familiile lor să se întâlnească și să pună la cale fericitul eveniment. Cuscrii par să se înțeleagă perfect: îi unește pasiunea pentru telenovele, lux, muzica românească a anilor ’80 și țuica. Mai ales țuica.
Pe măsură ce sticlele se golesc, neînțelegerile încep să apară. Trei cupluri, trei viziuni asupra nunții: fast și opulență (cu porumbei albi, Holograf și Fuego), nuntă tradițională (cu lăutari și cort), sau una tinerească? Opțiuni diferite, tabere diferite. Nimeni nu cedează.
Mai mult, cei doi cuscri își amintesc că s-au mai întâlnit odată, acum 25 de ani. Erau în tabere diferite. Acum, ca prin minune, viața i-a adus din nou față în față. Urmează Marea Confruntare.
E nevoie de o minune ca această nuntă să mai aibă loc…
“Cuscrii”, cea mai nouă comedie a toamnei intră în cinematografele din toată țara de pe 24 octombrie. Produs de Media Pro Entertainment și distribuit în România de Intercom Film, filmul poate fi vizionat în premieră în cinematografele: rețeaua Cinema City, Grand Cinema & More Băneasa, Hollywood Multiplex, Movieplex, Cine Grand Titan și Botoșani, Light Cinemas, Cityplex Brasov, Tulcea și Constanța, Patria Craiova, Cinema Sergiu Nicolaescu Târgu Jiu, Cinema Patria București, Cinema Florin Piersic Cluj, Cinema Victoria Cluj, Cinema Palace Oradea, Cortina Digiplex Oradea, Cinema Pro, Cinema Capitol, Cinema Colours Alba și Craiova, Centrul Cultural Eugen Ionescu Slatina, Cinema Twins Ploiești, Cinema Ostroveni Rm. Vâlcea, Line Cinema Rm. Vâlcea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

