Se afișează postările cu eticheta Galeria 72A. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Galeria 72A. Afișați toate postările

Galeria 72A: deschiderea expoziției - Zilele și Nopțile Doamnei M.

Discuția despre feminism a rămas un subiect actual în încercarea de a contura poziția femeii în societatea contemporană. Astfel, de-a lungul timpului, au apărut sintagme de tipul: Femeia de succes, Femeia erou, Femeia martir, Femeia victimă, ș.a.m.d. Dar există și un aspect pe care, în general, noi femeile îl trecem cu vederea.
Așadar, haieți să vorbim și despre Femeia care emasculează Bărbatul. Cea care reduce bărbatul - iubit, soț, amant - la dimensiunile unui obiect folosit doar să producă plăcere sau să îndeplinească dorințe. Este apanajul femeii puternice, masculinizate, produs al societății moderne, femeie care se consideră suficient de capabilă să trăiască singură.

Este inconvenabil, discutabil cu argumente pro și contra, dar este adevărat și este tema inspirațională a celor 9 lucrări de pictură cu care se lansează Meea von Streck, alter ego-ul meu artistic. 
Începută ca o obsesie legată de un text dintr-un roman de Boris Vian, citit în adolescență, am continuat această temă, dezvoltând diversele ipostaze ale emasculării bărbatului, relatând experiențe mai mult sau mai puțin autobiografice.

Primele lucrări sunt realizate în 2011, restul în 2014.

 
Muzica pe care am folosit-o ca suport emoțional și inspirațional în timpul realizării lucrărilor, și nu numai, a fost cea a trupelor: Rammstein, Tool, Fever Ray și Dir en grey.


Dacă ar fi să includ lucrările într-o anumită zona stilistică, aceea ar fi a unui suprarealism grotesc, cu influențe ale street-art-ului, folosind o paletă cromatică bazată pe acordul de complementare albastru-orange sau roșu- verde.

Deschiderea expoziției va avea loc la ora 7 seara, în data de 7 martie, la Galeria 72A, Strada Dr.Iacob Felix 72A, sector 1, București.


Sunteți rugați să respectați sfertul academic, pentru a participa la ceremonia-spectacol de deschidere.

Subjective Histories - Matei Enric, Jan Albu, Maia Stefana Oprea

"Subjective Histories - Matei Enric, Jan Albu, Maia Stefana Oprea", 
care va avea loc  joi 12 decembrie ora 19,la Galeria 72A, din strada Dr. Iacob Felix nr 72A
curator: Mihaela Munteanu - Streck


Deschizând o poartă spre privitor, fiecare dintre cei trei artişti propune un drum iniţiatic către intimitatea istoriei proprii, devenită memorie, clipă trăită şi reverberată. Prin intermediul culorilor şi al formelor suntem în faţa unui discurs artistic sincer, care ne îndeamnă la reflecţie şi trăire consonantă.

Matei Enric construieşte o simbioză între spaţiu şi material, integrând compoziţional golul peretelui într-un dialog cu personajele desprinse dintr-o istorie atemporală. Sub aparenţa cuvintelor simple şi directe se ascunde o lume misterioasă care cheamă către descoperire, unde adevărul nu este unul singur ci unul liber să fie deopotrivă comun tuturor cât şi croit pentru fiecare dintre noi. Figurativul cu iz arhaic are valenţe proaspete şi curate, culorile se aşează subtil iar ce pare la prima vedere o armonioasă punere în scenă devine, pe măsură ce privitorul pătrunde în universul artei lui Matei Enric, o călătorie care farmecă şi captivează.

Jan Albu foloseşte istoria ca motiv. Subiectele mitologice ancestrale se transformă în perspective, planuri ample, viziuni asupra destinului, adevărate confesiuni care tulbură profund. Simbolistica Apocalipsei este cheia în care artistul ni se dezvăluie. În aceste imagini pline de forţă ale sfârşitului de lume regăsim eternele întrebări: Cine suntem? De unde venim? Încotro mergem? Artistul nu ne oferă răspunsurile ci ne invită să le căutăm împreună, însoţindu-ne în acest demers, pentru că dacă privim cu atenţie, în unele compoziţii îl descoperim că martor implicit.

În acelaşi registru de povestire intimă se afla şi lucrările Maiei Oprea. Emoţiile, trăirile devin amintiri pe care artista doreşte să ni le împărtăşească pentru ca, împreună, să trăim inefabila veşnicie a clipei. Maia Oprea se joacă cu compoziţia, cu formele. Suprafaţa se fluidizează, culorile trezesc un vârtej emoţional iar cele câteva sculpturi prezente în expoziţie, ne arată că un artist nu se limitează doar la un singur mijloc artistic de exprimare, ci este permanent în căutarea celei mai potrivite modalităţi de a materializa gândul creator.
_________________________________________________________________
parteneri media: ArtClue, Onlinegallery, Artindex, Modernism, ArtOut, APPAC, Revista Arta, Urban Things, În Oraș
Sponsor: CARPATVIN GRUP S.R.L. ODOBESTI

Deschidere Galeria 72A - 9 noiembrie

INVITAȚIE
Avem plăcerea să vă invităm sâmbătă, 9 noiembrie, începând cu orele 21 la deschiderea unui nou spațiu artistic al peisajului bucureștean, în strada Dr. Felix nr 72A, și anume 

Galeria 72A

Sistemul educaţional este bazat pe standardizare şi achiziţie de informaţii - "gândirea tip container" şi mai puţin pe identificarea şi dezvoltarea tuturor resurselor proprii, a întregului nostru potenţial.


"Există o mulţime de oameni talentaţi care au făcut alegeri necorespunzătoare în carieră, doar pentru că educaţia le-a spus o poveste greşită" (Sir Ken Robinson)

Galeria 72A iniţiază un studiu experimental de dezvoltare a creativităţii şi a imaginaţiei, de explorare a aptitudinilor şi de redefinire a stilului personal.

Galeria 72A va funcţiona ca spaţiu dedicat evenimentelor culturale interdisciplinare, organizând totodată și ateliere creative pentru copii, tineri și adulți.

Amănunte pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/galerie.destudiu