Se afișează postările cu eticheta Gramofone. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Gramofone. Afișați toate postările

Blaj aLive 2019: 12.000 de iubitori de distractie, natura si de libertate s-au distrat pe Campia Libertatii


În weekend-ul Blaj aLive, 12.000 de iubitori de muzică, natură și de libertate și-au dat întâlnire pe Câmpia Libertății cu unii dintre cei mai îndrăgiți artiști de la noi, la cea de-a șaptea ediție a festivalului Blaj aLive.
 
Pe durata maratonului artistic, pe Freedom Stage (scena mare), The Motans, Irina Rimes, Mihail, Gramofone, Marú și Blue Velvet au oferit show-uri pline de energie.
 
Pe lângă componenta muzicală, iubitorii de distracție s-au putut bucura de o varietate de opțiuni de petrecere a timpului liber dintre concerte, pornind de la relaxarea din zonele de lounge, la activitățile sportive din zona Sports aLive, la activările creative din festival și până la distracția și adrenalina oferite de zona specială de agrement.
 
Zona Fun Park Blaj aLive
Festivalierii energici s-au antrenat pe timpul zilei în Fun Park-ul Blaj aLive amenajat în interiorul unei zone speciale de agrement.
 
Aici, indiferent de vârstă, participanții au avut ocazia să-și petreacă ziua într-un mod activ, alternând energia concertelor live cu adrenalina oferită de mașinuțe, balerine, trambuline, de toboganul gonflabil sau de carusel.
 
Zona de food
Pentru a-și ține forțele proaspete pe durata festivalului, pasionații de gastronomie s-au delectat cu bunătăți într-o zonă dedicată preparatelor culinare și băuturilor, disponibile pentru toate gusturile și vârstele.
 
Reciclare selectivă - FEPRA
La Blaj aLive 2019, cei sosiți pe Câmpia Libertății au reciclat selectiv prin intermediul punctelor de colectare a deșeurilor de ambalaj special amenajate în perimetrul festivalului pentru a-și arăta responsabilitatea față de mediul înconjurător.
 
Cu ajutorul FEPRA International, festivalierii au aflat mai multe informații despre modul în care pot avea grijă de natură și respecta principiile sustenabilității în activitățile de zi cu zi.
 
Ecourile Blaj aLive au răsunat până în noapte, ducând vestea că orașul Blaj a redevenit un pol dinamic al Transilvaniei.
 
Despre festivalul Blaj aLive
Marea adunare anuală de la Blaj este acum centrată în jurul unui festival multicultural internațional, dedicat educării tinerilor în spiritul libertăților europene, pe fondul conservării simbolurilor culturale românești, prezente în orașul în care „a răsărit soarele românilor”.
 
Ajuns la cea de-a șaptea ediție, festivalul Blaj aLive promovează libertatea, educația și inovația ca suport pentru dezvoltare culturală și găzduiește inițiativele tinerelor organizații, parte din noua revoluție culturală. De asemenea, el susține unirea comunităților de pretutindeni, devenind locul de întâlnire pentru petrecerea unui weekend de experiențe culturale binevenite pentru dezvoltarea unei comunități de oameni frumoși, uniți și pregătiți să aducă un plus de culoare și valoare în jurul lor.
 
Fiind organizat la intersecția drumurilor dintre Cluj, Sibiu, Timișoara și Brașov, festivalul facilitează, prin politica de prețuri, serviciile culturale și turistice oferite, accesul tinerilor la un festival muzical internațional generalist.
 
Proiectul cultural Blaj aLive este organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” și Primăria Municipiului Blaj.
 
Despre Marea Adunare de la Blaj din 1848
Marea Adunare de la Blaj din 1848 a fost unul din cele mai semnificative momente ale Revoluţiei de la 1848, în care români veniți din toate colțurile Transilvaniei şi-au expus revendicările naţionale, politice, religioase şi sociale.
 
În cadrul acestei Mari Adunări de pe Câmpia Libertății, cei peste 40.000 de participanți au strigat „Noi vrem să ne unim cu ţara!”, transformând această întâlnire într-unul dintre momentele importante care au pavat calea Marii Uniri de la 1918.
 
Despre FEPRA International SA
Este o societate care preia responsabilitatea producătorilor și importatorilor care pun pe piața din România ambalaje și deșeuri de ambalaj, în vederea realizării obligațiilor legale de reciclare și valorificare a acestora.

Faceți cunoștință cu Mr. Government, personajul principal din noul videoclip Gramofone

Trupa bucureșteană Gramofone a lansat primul său videoclip din carieră pentru cel mai recent single, “Mr Government”.

Urmărește videoclipul - https://www.youtube.com/watch?v=zdol7fGuSes


Noul single este o reorchestrare și reinterpretare a piesei “Goodbye, Mr. President” inclusă pe albumul de debut, “Confessions from the Belly of the Beast”, la compoziția noii versiuni contribuind toți membrii actuali ai trupei. Discul a apărut la începutul acestui an în magazinele digitale, dar și în format fizic, împreună cu revista Sunete.


Videoclipul este o poartă către un univers distopic în care fiecare mișcare este urmărită, controlată, ușor agresată, iar tot ce ne înconjoară, de exemplu, în materie de entertainment, se află sub incidența uniformității dictate de Mr. Government. Povestea clipului are parte de un dublu plot twist spre final, semn că roata se poate întoarce de mai multe ori.


Mesajul piesei se încadrează în discursul muzical reprezentat de albumul “Confessions from the Belly of the Beast” care pune sub lupă aspecte universale ale societății moderne, inspirate din realitatea prezentă, dar și dintr-un viitor sumbru, aparținând mai mult sau mai puțin domeniului SF.
“Mr Government” este un personaj cu valențe simbolice, iar cheia descifrării sale o deține fiecare ascultător în parte.


Videoclipul s-a văzut pentru prima dată pe 21 noiembrie în clubul Quantic din Capitală, acolo unde Gramofone a susținut un concert, alături de invitații speciali de la Deja Who.


Gramofone este o trupă bucureșteană de pop/rock al cărei sound s-a născut la intersecția unor influențe diversificate, de la classic rock și blues (Led Zeppelin, The Doors) la funk (The Meters, James Brown) și abordări conceptuale inspirate de Pink Floyd și The Beatles.


Formatia a fost selectată anul acesta de către un juriu internațional format din oameni-cheie implicați în evenimente ca Exit, Madcool Festival, Sziget sau Wacken Open Air să participe la showcase-ul East European Music Conference de la Sibiu care a marcat și deschiderea Biroului de Export Muzical Românesc. De asemenea, Gramofone au fost prezenți și în line up-ul showcase-ului celei mai longevive conferinte de la noi despre industrie muzicala – Mastering the Music Business.


Experiența acumulată în timp, datorită apariților radio și TV, precum și a concertelor susținute pe scenele din București și nu numai, au conferit formației un sound mai “texturat” și mai complex. Mulțumită lui Andrei Mardar (voce), Tibi Ionescu (bass) și Cristi Nicoara (tobe) care s-au alăturat ulterior lui Vlad Dumitrescu (chitara) și Paul Drăgușin (clape), experiența live a devenit mai diversă și energică.

Google Play: https://tinyurl.com/gramofonegoogleplay
Deezer: https://tinyurl.com/gramofonedeezer 
iTunes (Apple Music): https://tinyurl.com/gramofoneitunes
Spotify: https://tinyurl.com/gramofonespotify 
Tidal: https://tinyurl.com/gramofonetidal
Amazon Music: https://tinyurl.com/gramofoneamazon
Zonga: https://tinyurl.com/gramofonezonga
Pentru ultimele noutăți, puteți accesa www.gramofone.rocks  și îi puteți urmări și pe pagina de Facebook și Instagram.

Program si reguli de acces Support Your Local Bands festival

#Supportyourlocalbands, o apariție inedită și fresh în peisajul festivalurilor de la noi, începe luni, pe 15 octombrie în clubul Expirat și continuă în fiecare zi până vineri inclusiv, în cluburile Control, Fabrica, Quantic și Mojo.

5 zile, 5 cluburi și 15 trupe de excepție vor cânta în această perioadă, toate aderând la ideea unei scene și a unei comunități unite în diversitate și deschisă la tot ce înseamnă nou pe piața muzicală autohtonă. Astfel că 5 trupe consacrate – Șuie Paparude, EMIL, byron, Omul cu Șobolani și The Mono Jacks – vor cânta în deschiderea altor 10 artiști cu potențial de a deveni capii de afiș de mâine. Programul integral este disponibil mai jos.

Luni, 15 octombrie 2018, open doors 19:00, show start 20:30 in Expirat
Șuie Paparude
Alex & The Fat Penguins
Am Fost La Munte și Mi-a Plăcut

Marți, 16 octombrie 2018, open doors 19:00, show start 20:30 in 
Quantic
byron
D-L Goe
Pinholes

Miercuri, 17 octombrie 2018, open doors 19:00, show start 20:30 in  
Control Club
E.M.I.L.
Umbra
Fried Friend

Joi, 18 octombrie 2018, open doors 19:00, show start 20:30 in 
fabrica
Omul cu sobolani
Blue 420
Baby Elvis

Vineri, 19 octombrie, open doors 19:00, show start 20:30 in 
Mojo
The Mono Jacks
The Speakers
Gramofone  

Biletele le puteți găsi în continuare în reţeaua Entertix şi online pe www.entertix.ro. Abonamentele valabile pentru toate zilele de festival sunt la prețul de 200 lei, iar biletele pe zile sunt disponible la prețul de 50 de lei

În limita stocului disponibil, veți mai putea achiziționa bilete și în ziua evenimentului de la casa de bilete situată la intrarea în spațiul de concert.

Copiii, indiferent de vârstă, trebuie să aibă bilet de acces și trebuie însoțiți de un adult, de asemenea, posesor de bilet.
Totodată, recomandăm părinților să le asigure copiilor căști de protecție.

La intrare, biletele si abonamentele vor fi preschimbate în brățări care trebuie purtate pe toată perioada evenimentului. În caz contrar, va fi necesară achiziționarea unui alt bilet.
În fiecare seară de festival, porțile cluburilor se deschid la orele 19:00, urmând ca trupele să intre pe scenă începând cu ora 20:30.

Pentru confortul și siguranța spectactorilor, organizatorii transmit următoarele informații și reguli de acces.
Este strict interzis accesul la eveniment cu sticlele de parfum de orice cantitate, orice alte sticle sau deodorante,  bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve, artificii, bannere susținute de bețe, spray-uri, arme, băuturi sau mâncare, obiecte contondente, animale de companie, lanțuri, bagaje voluminoase și lasere.

Evenimentul este prezentat de RoEvents și susținut de Entertix, Audiosys și Rock FM.

#concert Eyedrops & Gramofone - 27 octombrie

Vineri, pe 27 Octombrie, Quantic te invită la o seară de Indie Rock, alături de formaţiile EYEDROPS şi GRAMOFONE.

------------------------------------------------------------------
EYEDROPS

Trupa Eyedrops şi-a început activitatea în 2012, prezentându-se în faţa publicului larg cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015, trupa şi-a consolidat poziţia pe piaţa muzicală românească, lansând piese în română, precum “Spre Soare”, “Prezent”, sau “Bicicleta”.
Concertele Eyedrops au fost descrise ca energizante şi generatoare ale unei stări de puternică melancolie, discursul trupei fiind unul surprinzător, marcat de o puternică sinceritate. Temele abordate în cântece sunt ancorate în social, cu o notă pregnantă de spiritualitate.
Pe 24 Aprilie, Eyedrops au lansat primul lor album intitulat “PREZENT”, într-un concert sold-out.

Unde îi găsiţi?
Site - www.eyedrops.ro
Bandcamp: http://bit.ly/2i940B1
Youtube: http://bit.ly/2kMHgYD
Facebook: http://bit.ly/2gep5cC
------------------------------------------------------------------
Gramofone
Povestea Gramofone îşi are începuturile în vara anului 2013, când Paul Dragusin şi Radu Adrian se hotărăsc să pună bazele unui proiect muzical împreună.
Denumirea de "Gramofone" a fost preluată de la un proiect anterior al lui Paul, realizat împreună cu Vlad Dumitrescu, ce a avut ca rezultat albumul instrumental "Intervention".
Albumul de debut Gramofone, “Confessions from the Belly of the Beast” este un discurs muzical ce pune sub lupă situaţii şi probleme ale societăţii moderne.
Gramofone înseamnă: Andrei Mardar (voce), Paul Dragusin (clape/voce), Vlad Dumitescu (chitară/voce), Tibi Ionescu (bass) și Cristi Nicoară (tobe).

Unde îi găsiţi?
YouTube - goo.gl/z53imy
Facebook - http://bit.ly/2wSuyJi
Instagram - @gramofone_official
------------------------------------------------------------------
Avem mai multe perioade de PRESALE şi un număr limitat de bilete pentru fiecare perioadă în parte.

Presale 1 – 20 RON (doar 70 de bilete)
Presale 2 – 25 RON (doar 90 de bilete)
Acces General – 30 RON

Biletele se găsesc în format electronic pe https://www.iabilet.ro/bilete-concert-eyedrops-si-gramofone-30473/ şi în reţeaua fizică iabilet.ro: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00-22:00), Hard Rock Cafe, Beraria H, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman şi pe terminalele self-service ZebraPay din toată ţara.