Se afișează postările cu eticheta Ideo Ideis. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ideo Ideis. Afișați toate postările

Final de Ideo Ideis #17

 

Ideo Ideis #17 a ajuns la final, dar procesul de explorare personală prin teatru continuă pentru liceeni din cele 10 trupele participante. Duminică seară, în aplauzele celor peste 300 de spectatori și susținători prezenți la Gala de închidere a evenimentului organizat în Alexandria, adolescenții au (re)vizitat cele mai importante momente ale ediției și au fost recompensați cu premii constând în participarea la 10 dintre cele mai importante festivaluri de teatru de la noi din țară. Emoția a fost cuvântul-cheie în ultima seară de festival, după o ediție care a înregistrat peste 8.000 de participanți. 

Ultimele șapte zile au fost despre întâlniri, despre conexiuni și despre revelații. După doi ani în care evenimentul a călătorit prin mai multe orașe din țară, trupele, trainerii și mentorii s-au întors în Alexandria, orașul cu 40.000 de locuitori, care le-a devenit, timp de o săptămână, acasă. O sărbătoare dedicată lor, Ideo Ideis i-a adus împreună într-un program intens de ateliere de teatru tânăr și arte alăturate, și le-a oferit ocazia să-și joace spectacolele pe scenă, în fața unui public numeros. Peste 8.000 de spectatori au urmărit reprezentațiile liceenilor, spectacolele de teatru profesionist și proiecțiile de film, participând activ la sesiunile de Q&A, la masterclass-uri, la evenimentele pentru copii și la întâlnirile cu invitații ediției.  
 
,,Vă încurajez să nu vă temeți de greșeli. În meseria noastră, a actorilor, din greșeli se nasc lucruri minunate. Ai voie și chiar e constructiv s-o faci uneori. Un pilot de avion, de exemplu, nu-și permite să greșească, dar în cazul nostru, greșeala poate deveni o adevărată unealtă de creștere și învățare.’’, i-a sfătuit Liviu Pintileasa, aflat pentru prima dată în calitate de mentor la întâlnirea cu adolescenții.

,,Noi nu vrem și nu trebuie să vă modelăm pe voi pentru a deveni un noi mai bun. Noi vă oferim resursele necesare pentru a deveni un voi mai bun. Despre asta e Ideo Ideis.’’, a subliniat Marius Florea Vizante, mentor cu tradiție la Festivalul de Teatru Tânăr.

,,Plec de la Ideo Ideis cu o bucurie de care am tot uitat în ultima vreme. Și asta e ceva ce le tot zic oamenilor cu care mă întâlnesc în această perioadă: bucurați-vă! Și-mi dau seama că spunându-le lor, îmi spun asta mie. Eu sunt persoana căreia încerc să-i amintesc să se bucure întru totul de lucrurile bune care se întâmplă în această vâltoare a lucrurilor. M-a bucurat (re)vederea asta. O iau cu mine acasă!’’, le-a spus actrița Andreea Grămoșteanu adolescenților cărora le-a devenit mentor la această ediție.

 
Poveștile trupelor de liceeni vor continua în orașele lor, acolo unde, alături de coordonatorii care i-au însoțit la festival, vor implementa sfaturile și direcțiile creative primite din partea trainerilor și mentorilor. În parteneriat cu organizatorii unora dintre cele mai importante evenimente teatrale de la noi din țară, Ideo Ideis le va oferi ocazia de a-și juca spectacolele, în următoarea perioadă, la: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu - FITS, Festivalul de Teatru Undercloud, Festivalul de Teatru Piatra Neamț, Săptămâna Comediei Brașov, Festivalul Internațional de Artele Spectacolului ATELIER Baia Mare, Săptămâna Teatrului Tânăr de la Buzău, Festivalul de teatru și film Șerban Ionescu, Theater Networking Talents - TNT Craiova, Festivalul Internațional de Film de Animatie ABIFF și Zilele Teatrului Matei Vișniec și unteatru.
 
Festivalul nu s-a încheiat pentru echipa de organizatori care a pus la cale cea de-a 17-a ediție a evenimentului. Departamentul tehnic va demonta în următoarele zile cele trei tone de echipament folosit în spațiile incluse pe harta festivalului, iar departamentul de producție, logistică și scenografie se va ocupa de inventarierea și depozitarea elementelor de signalistică, a mobilierului urban și a elementelor de butaforie realizate de la zero din aproape două tone de materiale, cu o lună înainte de festival. Alături de voluntarii Ideo Ideis, cele două departamente au fost premiate pe scena Galei de duminică, în aplauzele tuturor celor prezenți.
 
O mărturie a zilelor pline de culoare petrecute de participanții Ideo Ideis în această vară, cele patru picturi murale realizate de artiștii Maria Borțoi, Andrei Felea, Maria Zurbagiu și Irina Mocanu vor putea fi admirate pe străzile orașului de toți locuitorii și vizitatorii Alexandriei. Experiența de festival va continua pe tot parcursul anului pentru comunitatea locală, invitată să participe la atelierele și spectacolele incluse în programul Laboratorului Ideo Ideis - un spațiu dedicat dezvoltării personale și comunitare prin teatru și arte alăturate. Programul își propune să faciliteze accesul la informație de calitate și la experiențe de formare relevante și esențiale definirii identității și orientării în viață a tinerilor. Mai multe detalii sunt disponibile pe ideoideis.ro/laboratorul   

Cineaștii români ai momentului vin la Alexandria pentru a-și întâlni publicul la Cinemateca târzie


Au cucerit juriile marilor festivaluri și au dat tonul dezbaterilor în sălile de cinema, iar între 15 și 21 august vor ajunge la Alexandria, însoțite de creatorii lor. Filmele din selecția Cinemateca târzie invită comunitatea să (re)trăiască experiența proiecțiilor în aer liber, la Ideo Ideis #17. În fiecare seară, începând cu ora 22:00, spectatorii vor urmări, cu acces gratuit, filme românești care s-au impus în ultimul an în competițiile internaționale, urmate de  discuții cu actorii și regizorii invitați special la proiecțiile din Parcul Vedea.
Programul evenimentelor este disponibil online: ideoideis.ro/festivalul-program17. 

Metronom, filmul care va deschide programul Cinematecii Târzii, urmărește povestea de iubire trăită de doi adolescenți din România, la începutul anilor ‘70. Anul acesta, pelicula i-a adus cineastului Alexandru Belc Premiul pentru regie în secțiunea Un Certain Regard de la Cannes. Actorii Mara Bugarin și Șerban Lazarovici, protagoniștii filmului, vor intra în dialog cu publicul după proiecția programată luni, pe 15 august, la ora 22:00.

Marți seară, publicul o va întâlni pe actrița Ioana Bugarin, invitată la proiecția filmului Miracol, un policier psihologic în regia lui Bogdan George Apetri. Considerată de prestigioasa publicație Variety „unul dintre cele mai bune filme de la Festivalul de Film de la Veneția.”, pelicula urmărește povestea plină de suspans a unei tinere măicuțe  care cade pradă unui incident nefast.

O invitație în lumea poveștilor, Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie (r. Andrei Huțuleac) este propunerea Ideo Ideis pentru seara de miercuri, 17 august. Primul film fantastic de familie produs în România în ultimii 30 de ani și, în același timp, primul film caritabil din România, le va oferi spectatorilor ocazia s-o cunoască pe Mara, o fată de 12 ani care suferă de o boală incurabilă. Printr-un portal magic, ea reușește să pătrundă în poveștile lui Ion Creangă, unde-l va cunoaște pe Nică, în compania căruia își va recăpăta speranța. Proiecția va fi urmată de o discuție cu Matei Dima (BRomania) și Mihai Mănescu, doi dintre autorii scenariului inspirat din fapte reale. 

România sălbatică, cel mai amplu proiect de documentar dedicat naturii din țara noastră, se va vedea pe marele ecran în Alexandria joi, pe 18 august. La realizarea producției care surprinde imagini din locuri neatinse de om, Dan Dinu și Cosmin Dumitrache au lucrat mai bine de zece ani, documentând fauna și flora de-a lungul celor patru anotimpuri.

,,Probabil că R.M.N. este cel mai politic și mai polemic film pe care l-am făcut eu vreodată’’, declară regizorul Cristian Mungiu despre producția care s-a bucurat anul acesta de o premieră mondială la Cannes. Povestea e inspirată de evenimentele din 2020, când localnicii din satul Ditrău i-au forțat să plece pe muncitorii din Sri Lanka veniți să lucreze la o brutărie locală. După proiecția de vineri, 19 august, actrița Judith State va intra în dialog cu spectatorii, pornind de la întâmplările revoltătoare din film.

Imaculat (r. Monica Stan, George Chiper-Lillemark) a cucerit trei premii importante la Festivalul Internațional de Film de la Veneția și a fost distins cu Premiul FIPRESCI la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Film Transilvania. O poveste despre inocența pierdută, despre efectele nefaste ale relațiilor toxice și despre abuz, filmul va fi proiectat sâmbătă și va fi urmat de o discuție la care vor participa actorii Ana Dumitrașcu și Cezar Grumăzescu.

Un moment inedit cu caracter cinematografic va avea loc duminică, în ultima seară de festival, când vor fi proiectate 10 povești filmate, aparținând fiecărei trupe participante. În cadrul ediției de anul acesta, Ideo Ideis în parteneriat cu Liternet și Ficțiuni reale - o inițiativă creată de Florin Piersic Jr., a lansat provocarea (re)creează-ți copilăria. Timp de 4 zile, membrii comunității Ficțiuni reale, alături de adolescenții din trupele de teatru care participă la a 17-a ediție Ideo Ideis, au răspuns provocării scriind povești scurte, de maxim 500 de caractere, prin care au încercat să (re)imagineze primii ani din viață. La final, 10 texte au fost selectate pentru a prinde viață pe ecran, fiecărei trupe fiindu-i încredințată misiunea de a pune în imagini și sunet interpretarea uneia dintre ele. Rezultatele finale vor putea fi văzute de spectatori la Ceremonia de închidere de duminică, 21 august, de la ora 20:30.

Programul complet al tuturor evenimentelor dedicate comunității din Alexandria la cea de-a 17-a ediție Ideo Ideis este disponibil online: ideoideis.ro/festivalul-program17.  
***
Ne puteți urmări pe:
ideoideis.ro/festivalul | FB: ideoideis | Instagram: @ideoideis
Partener de tradiție: Primăria Municipiului Alexandria
Parteneri: Consiliul Județean Teleorman, Centrul Multifuncțional Pentru Tineret Alexandria
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional și de Ministerul Culturii
Parteneri media: ROCK FM, Radio România Cultural, Radio Europa Liberă, Libertatea, Școala 9, Adevărul, Decât O Revistă, AGERPRES, Observator Cultural, Zile și Nopți, VICE, IQAds, Ziarul Metropolis, LiterNet, GEN Revista
Partener de monitorizare: mediaTRUST

Progamul Ideo Ideis #17: Șapte zile de festival cu teatru, film, muzică și POV:ești

Pentru 10 trupe de liceeni din toată țara, Ideo Ideis înseamnă o săptămână de explorări și (re)descoperiri prin teatru și arte alăturate, sub îndrumarea profesioniștilor din domeniu. Pentru membrii comunității din Alexandria, evenimentul (re)creează contextul întâlnirilor cu artiștii invitați în orașul lor între 15 și 21 august. Cu un program complex și divers, ediția cu numărul #17 le va oferi tuturor șansa de a se (re)uni în același spațiu, pentru a se bucura împreună de experiențele artistice gândite să inspire publicul de toate vârstele: spectacole de teatru profesionist, proiecții ale celor mai premiate filme românești din ultimul an, discuții cu actori și regizori și activități pentru copii.

Mai multe detalii despre experiențele pregătite de organizatorii festivalului cu ocazia (re)venirii în Alexandria, vor fi disponibile în curând pe https://www.ideoideis.ro/festivalul.

La Ideo Ideis #17, Centrul Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria va fi locul de întâlnire al pasionaților de povești spuse-n scenă. Aici, serile de festival vor oferi publicului ocazia să descopere cinci spectacole de teatru profesionist și tot atâtea viziuni unice asupra unor teme relevante pentru societatea contemporană. Luni, pe 15 august, de la ora 20:00, explorăm universul absurd al succesului online și urmărim sacrificiile pe care tinerii le fac pentru a deveni influenceri la Sara/Mara, o producție Apollo 111, în regia lui Bogdan Theodor Olteanu, cu Ioana Bugarin, Mădălina Stoica, Alexandru Ion, Ramona Niculae și Carol Ionescu.

8 tați, producția care i-a adus regizoarei Irisz Kovacs o nominalizare la Premiile UNITER, la secțiunea Debut, a cucerit deja publicul Teatrului de Stat din Constanța cu povestea unei adolescente care parcurge toate etapele maturizării fără să-l aibă pe tatăl sau alături. Marți, de la ora 20:30, spectacolul îi va readuce la Alexandria  pe Theodor Șoptelea, și Florin Aioane – doi dintre alumnii Ideo Ideis, care vor (re)peta experiența de festival, de data aceasta în calitate de actori profesioniști.

La rândul lor, Oana Jipa și Ionuț Vlad Popescu, participanți la edițiile anterioare, pe vremea când erau încă liceeni, se întorc la această ediție în Efecte secundare. O producție unteatru despre modificările chimice care se produc în organismul nostru atunci când ne îndrăgostim, spectacolul poartă semnătura lui Vlad Bălan, participant la ediția din 2013 a festivalului, și i-a adus Oanei Jipa Premiul UNITER pentru Debut în 2022. La Ideo Ideis se va vedea miercuri, pe 17 august, de la ora 20:00.

O inițiativă ce își propune să devină tradiție pentru festivalul de teatru tânăr, seria de spectacole comunitare prezentate la Ideo Ideis aduce în scenă poveștile orașului, cu ajutorul unui mix de actori profesioniști și neprofesioniști din Alexandria. Anul acesta, propunerea festivalului este Am făcut ce s-a putut, o producție regizată de Matei Lucaci-Grunberg, pe care publicul este invitat să o descopere în premieră vineri, de la ora 20:30.

Un concept care a făcut înconjurul lumii, Iepurele alb, iepurele roșu este un exercițiu de improvizație nonconformist și o adevărată provocare artistică, la care Șerban Pavlu a acceptat să participe sâmbătă, pe 20 august, de la ora 20:30. Pe o scenă fără decor - fără repetiții și fără să fi citit textul în prealabil, actorul va oferi tuturor celor prezenți o experiență de vizionare care nu se va mai repeta niciodată.

Pentru iubitorii de film, Ideo Ideis a pregătit o selecție de 6 titluri noi și foarte apreciate, semnate de regizori români invitați  la Alexandria în perioada festivalului. Proiecțiile din programul Cinemateca târzie vor avea loc în Parcul Vedea, acolo unde pe timp de zi, copiii vor avea parte de un program al lor, cu spectacole și activități creative pentru întreaga familie.   

Mai multe detalii despre spectacolele și proiecțiile incluse în programul Ideo Ideis #17, precum și informații despre bilete și rezervări, vor fi disponibile în curând.
 
 

Start IDEO IDEIS

Astăzi începe cea de-a 15-a ediție a Festivalului de Teatru Tânăr IDEO IDEIS, în Alexandria și încă 8 orașe din țară – București, Baia Mare, Botoșani, Buzău, Câmpina, Roman, Sibiu și Timișoara. Alexandria rămâne inima festivalului, locul unde se vor desfășura câteva dintre cele mai îndrăgite evenimente cu care festivalul și-a obișnuit publicul, în timp ce în celelalte orașe trupele de teatru tânăr vor întâmpina pentru prima oară capsulele IDEO IDEIS pentru 5 zile de Ateliere de Teatru și Măiestrie, precum și întâlniri cu mentorii. O parte din evenimentele din Alexandria se vor transmite LIVE pe o platformă dedicată. Programul complet: http://editia15.ideoideis.ro 

Ediția aniversară IDEO IDEIS va debuta cu o Festivitate de Deschidere online marți seara, pe 4 august, de la ora 20:00. Noul format al ediției, programul, trupele participante, trainerii și mentorii de anul acesta vor fi prezentați de actorul Mircea Postelnicu, iar la final echipa festivalului se va alătura pentru a povesti din culisele a 15 ani de IDEO.  


În Alexandria va avea loc o serie de evenimente stradale care fac parte din inițiativa Festivalului de a schimba imaginea orașului și de a pune bazele unei educații de tip artistic într-un loc în care arta ajunge încă foarte greu. Astfel, cvartetul itinerant de coarde Sonore din București va concerta în aer liber în fiecare seară, ajungând în cinci locații diferite din oraș. Fiecare concert va dura o oră și va include piese dintr-o gamă largă de stiluri, de la muzică clasică până la muzică modernă, contemporană.


Trei clădiri din centrul orașului vor îmbrăca haine noi, 3 artiști vizuali urmând să realizeze pe parcursul celor 5 zile de festival 3 lucrări murale în centrul orașului Alexandria, aliniate la tema de anul acesta a festivalului, SCHIMBAREA. Picturile pe ziduri vor fi semnate de Cristian Scutaru, Livi Po – Liviana Popa și Wanda Hutira.


În plus, Alexandria va găzdui și instalația de artă LYRATA, semnată de artistul timișorean Andrei Arion, și curatoriată de Georgia Țidorescu. Aceasta va fi integrată într-un spațiu central al comunității și celebrează 15 ani de prezență IDEO în oraș, invitând privitorii la un dialog despre modul în care arta contemporană poate schimba lentila cu care privim spațiile urbane.


Muralele și instalația de artă vor putea fi văzute sâmbătă, 8 august, de la ora 18:00, în cadrul unui vernisaj itinerant.


Printre cele mai așteptate momente din cadrul festivalului se numără Seara Povestitorilor cu Maurice Munteanu, Gojira și Florin Ristei, discuțiile inspiraționale din cadrul celor două masterclass-uri moderate de Alexandru Ion, Cinemateca târzie – proiecții de film în aer liber, Biblioteca din Alexandria – spectacol de teatru comunitar scris și regizat de Bogdan Georgescu, difuzarea celor două spectacole de teatru audio în distribuția cărora se regăsesc doar alumni IDEO, precum și cele 20 de ateliere în aer liber sau online propuse de ART & PLAY comunității din Alexandria.


Mircea Postelnicu va modera în fiecare seară, de la 22:00, un podcast care îi va trece pe ascultători într-un mod autentic prin istoria celor 14 ediții de IDEO IDEIS și a celor mai interesante povești și personaje care au trecut pragul festivalului de teatru tânăr. Alături de el, seară de seară, vor fi invitați speciali, toți parte a familiei IDEO - câștigători ai primelor ediții, traineri și mentori, membrii din echipa originală a festivalului și mulți alții care au jucat un rol important în istoria festivalului.
Festivitatea de închidere a celei de-a 15-a ediții IDEO IDEIS se va desfășura tot online, duminică 9 august, de la ora 23:00, cu un super DJ-set ținut de prieteni și organizatori IDEO și un joc de leapșa online în care trupele participante din fiecare oraș vor putea intra în dialog.


Întâlnirea IDEO IDEIS cu fiecare din cele 9 orașe va fi documentată și comunicată de mini-redacțiile COLAJ, formate din adolescenți din fiecare comunitate, coordonați de Iulia Dromereschi, în cadrul unuia dintre cele mai ample proiecte de dezvoltare comunitară propus de festival, în parteneriat cu AIVImedia.hub.


În București, atelierele coordonate de trainerii Ana Covalciuc (teatru tânăr) și Nicolae Constantin Tănase (film), precum și întâlnirile de mentorat cu actrița Dana Rogoz, se vor desfășura la Roaba de Cultură și Rezidența BRD Scena9. Fotografii Adi Bulboacă și Bogdan Dincă vor documenta întâlnirea Bucureștiului cu festivalul.


Toate evenimentele incluse în programul acestei ediții se vor desfășura în aer liber, iar regulamentul de participare va fi respectat, în mod obligatoriu, atât de participanții și invitații ediției, cât și de organizatorii festivalului. Accesul și participarea la ateliere și evenimente vor fi permise numai cu condiția purtării măștii, aceasta fiind obligatorie pe toată durata desfășurării. Nu va fi permis accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală modificată) şi nici a celor care înregistrează temperatura măsurată mai mare de 37,3°C.

***
Ne puteți urmări pe:
Site IDEO IDEIS| FB:ideoideis | Instagram: @ideoideis
Spot oficial:https://bit.ly/SpotIDEO15
Program: editia15.ideoideis.ro 
***
IDEO IDEIS este un festival cultural pentru comunitate și, în același timp, un eveniment dedicat procesului de educație non-formală pentru tinerii liceeni din România. Structura festivalului este unică în peisajul festivalurilor de teatru din țară și are rolul de a-i ajuta pe participanți să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, să capete încredere în ei înșiși și să interacționeze cu tipuri de modele relevante pentru dezvoltarea lor personală și profesională.***
IDEO IDEIS este un proiect organizat de Asociația T.E.T.A, cu sprijinul Ministerului Culturii.
Proiect Cultural Co-Finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

IDEO IDEIS 2020: Seara povestitorilor, masterclass-uri, cinemateca tarzie si ateliere in aer liber

A 15-a ediție IDEO IDEIS propune un program divers și concentrat celor peste 200 de liceeni înscriși, precum și întregii comunități din Alexandria, cu activități gândite pentru toată paleta de vârste, organizate în aer liber sau online, în condiții de deplină siguranță. Astfel, iubitorii de cultură, prezenți la Alexandria sau care vor urmări transmisiunile LIVE de pe platforma dedicată, se vor putea bucura în perioada 5 - 9 august de spectacole de teatru audio cu alumni IDEO, de discuții inspiraționale în cadrul Masterclass-urilor și Serii Povestitorilor, dar și de un spectacol de teatru în aer liber, scris și regizat de Bogdan Georgescu. 

Seara Povestitorilor, unul dintre cele mai populare evenimente din cadrul IDEO IDEIS, dedicat poveştilor de succes din afara sferei teatrului și filmului, îi va aduce anul acesta în atenția publicului pe Maurice Munteanu - unul dintre cei mai populari fashion editori și bloggeri de modă din România, Gojira - cunoscut DJ, compozitor, producător și om de radio, gazda emisiunii Binili Învinge de la Radio Guerrilla și Florin Ristei - talentat cântăreț și prezentator de televiziune, fost concurent la Asia Express și Te cunosc de undeva, câștigător al show-ului X Factor. Conceptul evenimentului, inspirat de discursurile TED, este construit în jurul ideii de mentorat. Talkurile vor fi transmise și online, sâmbătă 8 august.


Anul acesta, în cadrul Masterclass-urilor IDEO IDEIS, publicul are șansa să urmărească dialogul dintre două generații de actori. Magda Catone, o prezență constantă atât pe scenele, cât și pe ecranele din țară, va povesti alături de fiul ei, Carol Ionescu, unul dintre cei mai promițători tineri actori, prezent pe scena Teatrului Metropolis, Teatrului Dramaturgilor Români și Centrului Cultural Lumina, despre culisele profesiei de actor. Perspectiva lor va fi completată de actorul, regizorul și scenaristul Radu Gabriel și fiica lui, Ana Radu, protagonista peliculei Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor. Masterclass-urile IDEO IDEIS vor fi moderate de Alexandru Ion și vor fi transmise și online, duminică 9 august.


Printre surprizele ediției aniversare a Festivalului de Teatru Tânăr IDEO IDEIS se numără cele două spectacole de teatru audio, în a căror distribuție se află exclusiv alumni IDEO și realizate în co-producție cu UNATC, care vor fi transmise în primele două zile de festival pe platforma online dedicată: Albina din capul meu (de Roland Schimmelpfennig, regia Ilinca Prisăcariu) și În aceeași barcă (de Dirk Kurbjuweit și Petra Wüllenweber, regia Bobi Pricop).


Pentru a sărbători cei 15 ani de existență a festivalului în Alexandria, organizatorii propun un spectacol de teatru scris și regizat de Bogdan Georgescu - Biblioteca din Alexandria. Acesta aduce la suprafață poveștile orașului, dintr-o perspectivă nouă, cea a mai multor femei din Alexandria, aparținând unor diferite categorii sociale și de vârstă. Spectacolul, care are în distribuție exclusiv membre ale comunității locale, printre care și o actriță profesionistă, spune povestea unui oraș marginalizat, în care unii membri ai comunității și-au creat propriile inițiative de educație prin cultură, pe când alții s-ar putea să nu fi știut niciodată că a existat o bibliotecă din Alexandria. Spectacolul va avea premiera vineri 7 august. 


Secțiunea ART & PLAY propune anul acesta 20 de ateliere diferite, în aer liber sau online, toate având ca scop diversificarea experiențelor educaționale ale comunității din Alexandria. Atelierele sunt împărțite pe diverse teme și categorii de vârstă iar participarea este gratuită, exclusiv pentru membrii comunității, și se face prin înscriere online până pe 31 iulie: https://www.ideoideis.ro/editiacurenta 


„Numărul de ateliere crește și tematica lor se diversifică de la an la an, încercăm să aducem experiențe de formare relevante pentru publicul din Alexandria, pentru a contribui la creșterea accesului la cultură și la forme de educație alternativă, chiar și numai o dată pe an. Deocamdată, cel puțin. Accesul la artă și cultură într-o comunitate presupune că membrii ei vor ști că viața este și altfel decât acasă, și altfel decât la televizor. Îi ajută să își gestioneze mai bine emoțiile și evenimentele importante din viață, oferindu-le modele diverse, actuale, antrenându-le gândirea critică și educându-le comportamentul prin experiențe modelatoare.”, a declarat Silvia Guță, psiholog și coordonatoarea departamentului de dezvoltare comunitară IDEO IDEIS.


Fiecare seară de festival aduce în Alexandria cvartetul Sonore, într-o serie de concerte de coarde, fiecare într-o locație diferită, precum și proiecții de film în aer liber, programul incluzând 5 dintre cele mai noi producții cinematografice românești. 


Astfel, cinefilii din Alexandria vor putea urmări în prima seară de IDEO IDEIS lungmetrajul de debut al regizorului Radu Dragomir, MO, cu Dana Rogoz, unul dintre mentorii de anul acesta, în rol principal. Cinemateca târzie continuă cu Arest (r. Andrei Cohn), în care Alexandru Papadopol, deasemenea mentor IDEO IDEIS, joacă magistral rolul unui arhitect arestat de securitate în anii ‘80. Seara de vineri aduce pe ecrane Colectiv, cutremurătorul documentar semnat de Alexander Nanau, care dezvăluie o întreagă rețea a corupției, minciunii și manipulării în sistemul sanitar românesc, în timp ce sâmbătă publicul va putea savura pelicula multi-premiată La Gomera, în regia lui Corneliu Porumboiu. Nominalizată la Premiile Academiei Europene de Film, animația Călătoria fantastică a Maronei (r. Anca Damian), povestea înduioșătoare a unei cățelușe cu nasul în formă de inimă, închide serile de film de la IDEO IDEIS 2020.


Programul complet al festivalului se regăsește aici: https://ideoideis.ro/editiacurenta
***
Ne puteți urmări pe:
ideoideis.ro | FB: ideoideis | Instagram: @ideoideis
Spot oficial: https://bit.ly/SpotIDEO15
***
IDEO IDEIS este un festival cultural pentru comunitate și, în același timp, un eveniment dedicat procesului de educație non-formală pentru tinerii liceeni din România. Structura festivalului este unică în peisajul festivalurilor de teatru din țară și are rolul de a-i ajuta pe participanți să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, să capete încredere în ei înșiși și să interacționeze cu tipuri de modele relevante pentru dezvoltarea lor personală și profesională.
***
IDEO IDEIS este un proiect organizat de Asociația T.E.T.A, cu sprijinul Ministerului Culturii.
Proiect Cultural Co-Finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Partener de tradiție: Primăria Alexandria, Institutul Cultural Român
Parteneri: V7 Capital, ASAP, Fundația Dreptul la Educație, BricoDepot, Aqua Carpatica
Cu sprijinul: Conciato, UNATC, Aurelian Săndulescu, AIVI Media.Hub, Poethree, Tzitzi Poc, Zaiafet, ON Institute, Ziua Mintzii, Funky Citizens, In a Relationship, Forum Apulum, Teatrul Tineretului, Inspectoratul Județean Teleorman, Roaba de Cultură, Rezidența BRD Scena9, Liceul Teoretic Nikolas Lenau, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare, Colegiul Naţional „AT Laurian” Botoşani, Fundația Interart Triade Timișoara, Primăria Municipiului Buzău, Casa de Cultură „Geo Bogza” Câmpina, Primăria Municipiului Roman.

IDEO IDEIS 2020 - 9 orase, 57 de artisti, un proiect de jurnalism comunitar


Cea de-a 15-a ediție a Festivalului de Teatru Tânăr IDEO IDEIS se întâmplă în perioada 5 – 9 august, în 9 orașe din țară. Pe lângă Alexandria, locul în care a luat naștere inițiativa, anul acesta se adaugă pe hartă București, Baia Mare, Botoșani, Buzău, Câmpina, Roman, Sibiu și Timișoara.
 
Contextul neobișnuit al acestui an a lansat o provocare pentru organizatori care au fost motivați să găsească soluții inovative prin care experiența de învățare să rămână autentică, în același timp prioritizând siguranța și sănătatea participanților. Festivalul crede în educația făcută cu grijă și ia o formă nouă: anul acesta, tinerii din trupele de teatru și participanții individuali nu se vor mai întâlni cu toții la Alexandria ci vor primi în orașele lor capsulele IDEO IDEIS - 9 echipe formate din 2 traineri și un mentor. În plus, în fiecare oraș va exista o mini-redacție, formată din adolescenți, care va documenta întâlnirea comunității lor cu festivalul. 
 
Toate întâlnirile se vor întâmpla în aer liber, respectând regulile de distanțare socială și tot setul de norme de protecție reglementat de autorități. În cazul în care contextul o va cere, organizatorii sunt pregătiți să mute activitățile în mediul online.
 
Peste 200 de adolescenți vor participa, în 4 din cele 5 zile de festival, la Atelierele de Teatru Tânăr și Atelierele de Măiestrie (dans sau film), coordonate de trainerii asignați fiecărui oraș, toți actori deja confirmați pe scena de teatru din România sau profesioniști consacrați în film și dans contemporan. Activitatea celor două tipuri de ateliere intensive are rolul de a dezvolta abilitățile creative ale participanților, într-un context complet de lucru și învățare. 
 
În plus, adolescenții vor petrece 2 zile în compania unuia dintre cei 9 mentori ai festivalului. Împreună, vor lua parte la un schimb de know-how intergenerațional, în care prim-planul aparține artei și îndrumării într-un sens cultural mai larg. Adolescenții sunt inspirați de întâlnirile surprinzătoare cu oameni atât de cunoscuți în domeniile pe care ei le iubesc, reușind în același timp să păstreze o punte de dialog între generații care continuă să surprindă an de an.
 
„Particip deja de ani de zile la festivalul IDEO IDEIS. Lucrul care leagă cel mai bine experiențele de fiecare an este unul singur: nevoia tinerilor de a fi ascultați. Este trist faptul că nici până în ziua de azi nu lăsăm loc celor care se confruntă cu cea mai grea perioadă a vieții lor: adolescența. Dacă am putea să realizăm că această perioadă din viețile lor nu este doar cea mai grea, dar și cea mai hotărâtoare, probabil am putea lăsa pe mâna generațiilor viitoare responsabilitățile la care acum nu suntem în stare să renunțăm.”, a declarat István Téglás, unul din mentorii de ediției 15 și trainer la IDEO IDEIS în ultimii ani.
 
Componența capsulelor IDEO IDEIS este următoarea: Alexandria - Raluca Zetu, Denis Bolborea, Vladimir Purdel, Mircea Postelnicu, Andreea Grămoșteanu și Cosmina Stratan; București - Ana Covalciuc, Nicolae Constantin Tănase și Dana Rogoz; Baia Mare - Sânziana Tarța, Daniel Dragomir și Pavel Bartoș; Botoșani - Alex Bogdan, Filip Stoica și István Téglás; Buzău - Gabi Costin, Vava Ștefănescu și Alex Papadopol; Câmpina - Sorina Ștefănescu, Ioana Marchidan și Maria Obretin; Roman - Iulia Samson, Cristian Pascariu și Mirela Zeța; Sibiu - Sabina Brândușe, Ruxandra Ghițescu și Tudor Chirilă; Timișoara - Mihai Prejban, Matei Lucaci Grunberg și Judith State.
Actorii Maria Obretin, István Téglás și Mirela Zeța sunt pentru prima oară anul acesta mentori la IDEO IDEIS, în timp ce Alexandru Papadopol și Pavel Bartoș sunt deja veterani, iar Tudor Chirilă, Dana Rogoz, Judith State, Cosmina Stratan și Andreea Grămoșteanu s-au alăturat anul trecut familiei de mentori a festivalului. 
 
Tot anul acesta, departamentul de dezvoltare comunitară IDEO IDEIS, în parteneriat cu AIVImedia.hub și ASAP România, propune pentru ediția aniversară a Festivalului de Teatru Tânăr un program de jurnalism comunitar pentru adolescenți. Aproape 30 de tineri au fost selectați să facă parte din mini-redacțiile IDEO IDEIS care vor documenta povești din orașul lor la întâlnirea cu festivalul și vor redacta tradiționala gazetă COLAJ. Activitatea mini-redacțiilor va fi coordonată de Iulia Dromereschi, creatoarea conceptului media.hub – ea și alți traineri se vor asigura că adolescenții primesc recomandări și mentorat pe parcursul elaborării materialelor de documentare.
 
„Jurnalismul comunitar nu este neapărat o abordare răspândită la noi, însă există. Și pentru că IDEO IDEIS a fost mereu un festival tânăr, iar odată cu asimilarea tot mai profundă a ideii de dezvoltare comunitară, integrarea conceptului media.hub a părut firească. Dezvoltarea comunitară pornește de la vizibilitate, de la integrarea vocilor membrilor săi în peisajul general. Asta încercăm să facem anul acesta la COLAJ: avem voci tinere din cele 9 orașe implicate, care spun din poveștile comunității, așa cum le înțeleg ei. Facem COLAJ comunitar, practic. Aducem oamenii mai aproape de oameni în interiorul comunității.”, a declarat Iulia Dromereschi. 
 
Toate detaliile despre evenimentele speciale, precum și programul complet al festivalului vor fi publicate curând.
***
Ne puteți urmări pe:
www.ideoideis.ro | FB:ideoideis| Instagram: @ideoideis
Spot oficial: https://bit.ly/SpotIDEO15
***
IDEO IDEIS este un festival cultural pentru comunitate și, în același timp, un eveniment dedicat procesului de educație non-formală pentru tinerii liceeni din România. Structura festivalului este unică în peisajul festivalurilor de teatru din țară și are rolul de a-i ajuta pe participanți să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, să capete încredere în ei înșiși și să interacționeze cu tipuri de modele relevante pentru dezvoltarea lor personală și profesională.
***
IDEO IDEIS este un proiect organizat de Asociația T.E.T.A.,cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale.
Proiect Cultural Co-Finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Partener de tradiție: Primăria Alexandria
Parteneri: V7 Capital, ASAP, Fundația Dreptul la Educație
Cu sprijinul: Conciato, Aurelian Săndulescu, AIVI Media.Hub, Tzitzi Poc, Zaiafet, ON Institute, Ziua Mintzii, FunkyCitizens, In a Relationship, Forum Apulum, Teatrul Tineretului.

IDEO IDEIS ajunge anul acesta in 9 orase din tara


Anul acesta IDEO IDEIS îmbrățișează schimbarea din toate punctele de vedere și ia o formă nouă, adaptată contextului actual și măsurilor impuse de acesta, dar care va asigura în continuare o experiență autentică pentru adolescenții implicați în program. Evenimentul, dedicat procesului de educație alternativă pentru tinerii liceeni, se va desfășura simultan, într-un format concentrat, între 5 și 9 august, în Alexandria și în alte 8 orașe din țară, orașe gazdă ale trupelor de teatru tânăr selectate. Astfel, în 2020 IDEO IDEIS va ajunge în 9 orașe din România, punând accent pe experiențele de învățare și transformare prin care liceenii au șansa de a trece în urma interacțiunii cu trainerii și mentorii.

Trupele din afara Alexandriei selectate pentru cea de-a 15-a ediție IDEO IDEIS sunt Brightside Drama (București), Drama Club (Botoșani), The Snoop (Baia Mare), 3,14 (Buzău), HeavenlyHell (Timișoara), Mircea Albulescu (Câmpina), Gong (Roman) și ArtAttack (Sibiu). Din comisia de selecție au făcut parte Alexandru Ion (actor, co-președinte Asociația TETA), Oana Furdea (manager cultural, Director IDEO IDEIS), Alexandra Murăruș (actriță, Director Artistic IDEO IDEIS) și Elena Călinoiu (coordonator departament Relații Participanți IDEO IDEIS).

„Momentul în care treci prin procesul de selecție al trupelor participante la IDEO IDEIS este momentul în care te poți conecta cu adevărat la atmosfera festivalului și poți înțelege de unde și-a luat timp de 14 ani echipa energia de a fi, de a crește și de a rămâne cool și relevantă. Mix-ul de seriozitate și nonșalanță pe care l-am regăsit în aplicații a fost pentru mine cel mai bun tonic în a regăsi determinarea de a face lucrurile să se miște în orașe în care evenimentele culturale sunt o prezență rară. Iar faptul că în 2020, un an al provocărilor și schimbărilor din toate punctele de vedere, vom reuși să aducem IDEO IDEIS în 9 orașe, reprezintă una dintre cele mai mari mulțumiri pe care o puteam avea la această ediție aniversară.”, a declarat Oana Furdea(Director IDEO IDEIS)

IDEO IDEIS deschide de azi înscrierile pentru participanții individuali, începând cu ora 17:00. Ajuns la 15 ani de experiență, festivalul dorește să lărgească familia alumnilor, lucrând și cu liceenii care nu fac neapărat parte din trupe de teatru, dar sunt atrași de lumea artei și sunt interesați de impactul pe care manifestările artistice îl au în comunitatea lor.

Participanții individuali se pot înscrie online: https://bit.ly/2YEwJ2. Toate detaliile necesare înscrierii sunt disponibile în Ghidul Participanților Individuali care poate fi descărcat de AICI. (http://www.ideoideis.ro/fisiere/ghidul-participantului-individual). Fiecare oraș are disponibile maxim 15 locuri care vor fi ocupate de primii care se înscriu respectând complet cerințele Ghidului, dar nu mai târziu de 30 iunie. Excepție face Alexandria care are la dispoziție 45 de locuri. Lista finală a participanților înscriși va fi anunțată până pe 3 iulie pe site-ul festivalului. Pot aplica și cei care nu locuiesc în orașele anunțate, ci în apropierea lor, cu condiția să aibă posibilitatea de a fi în orașul selectat pe perioada IDEO IDEIS (5-9 august) și să își acopere cheltuielile legate de transport, cazare și masă. 

Trupele de teatru și participanții individuali vor participa în 4 din cele 5 zile de festival la Atelierele de Teatru Tânăr și Atelierele de Măiestrie, coordonate de traineri dedicați și asignați fiecărui oraș. În plus, adolescenții vor petrece 2 zile în compania unuia dintre cei 9 mentori ai festivalului. Împreună, vor lua parte la un schimb de know-howintergenerațional, în care prim-planul aparține artei și îndrumării într-un sens cultural mai larg.

În Alexandria organizatorii promit o ediție aniversară cu un program bogat în evenimente speciale. Cele mai importante momente vor fi transmise LIVE și în mediul online pentru a fi accesibile audienței din orașele participante, dar și din restul țării. Pentru a sărbători 15 ani de IDEO IDEIS și a transmite generațiilor viitoare o promisiune către viitor, 3 artiști vizuali vor concepe câte un mural special, iar un altul o instalație dedicată. Printre alte evenimente care vor avea loc se numără un concert cvartet de coarde mobil, spectacole de teatru audio cu alumnii IDEO, proiecții de film și un spectacol de teatru în aer liber, montat și regizat de Bogdan Georgescu, cu actori amatori, aleși exclusiv din comunitatea din Alexandria. Toate evenimentele  speciale se vor desfășura respectând normele de siguranță impuse de autorități.

Masterclass-urile și Seara Povestitorilor, secțiunile festivalului care aduc în fiecare an în fața publicului povești ale unora dintre cei mai relevanți specialiști și inovatori ai prezentului, vor rămâne și anul acesta în program și vor fi transmise online. 

Mai multe detalii despre acțiunile de dezvoltare comunitară, programul din fiecare oraș și invitații din acest an vor fi anunțate în curând.

***
Ne puteți urmări pe:
www.ideoideis.ro | FB: ideoideis| Instagram: @ideoideis
***

IDEO IDEIS este un festival cultural pentru comunitate și, în același timp, un eveniment dedicat procesului de educație non-formală pentru tinerii liceeni din România. Structura festivalului este unică în peisajul festivalurilor de teatru din țară și are rolul de a-i ajuta pe participanți să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, să capete încredere în ei înșiși și să interacționeze cu tipuri de modele relevante pentru dezvoltarea lor personală și profesională.
***

IDEO IDEIS este un proiect organizat de Asociația T.E.T.A.
Parteneri: Primăria Alexandria, V7 Capital
Proiect Cultural Co-Finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.