Filme experimentale semnate de regizori spanioli emergenți, în septembrie, online, la Institutul Cervantes
De ani buni, Festivalul Internațional de Film Abycine de la Albacete a favorizat prezentarea de lungmetraje și scurtmetraje care au pătruns pe scena spaniolă datorită unor regizori dispuși să încalce regulile convenționale. Una dintre cele mai atractive secțiuni ale acestui festival este proiectul Lanza, care reunește cele mai bune proiecte aflate în faza de post-producție și creează un spațiu pentru obținerea de fonduri și pentru menținerea comunității de filme independente.
Ca parte a acestui spirit care se străduiește să le ofere vizibilitate cineaștilor aflați la început de drum, tinere talente curajoase despre care, fără îndoială, se va vorbi mult în următorii ani, Institutul Cervantes le prezintă cinefililor trei lungmetraje și două scurtmetraje.
PROGRAMUL FILMELOR:
Vineri, 2 septembrie, ora 21.00
Sedimente – regia Adrián Silvestre (2021, 90 minute)
Filmele lui Adrián Silvestre ne provoacă să privim oamenii, situațiile și mediile prezentate ca pe niște spații complexe și sugestive din mijlocul cărora suntem îndemnați să regândim realitatea. Bogăția vizuală a filmelor sale dobândește o nouă dimensiune în Sedimente, film în care limitele dintre documentar și ficțiune ne fac să ne gândim la acele personaje cinematografice care ies în mod conștient de granițele poveștii.
Vineri, 9 septembrie, ora 21.00
Yalla – regia Carlo D'Ursoi (2021, scurtmetraj)
Cariera actorului, regizorului și producătorului Carlo D'Ursi reprezintă o formă exemplară de angajament față de acele istorii care ne forțează să privim exact acolo unde nu vrem să privim, înspre acele subiecte străine de viața noastră de zi cu zi. Diamante negre (2013, regia Miguel Alcantud) sau Tabib (2017) abordează viețile unor oameni care trăiesc în diferite părți ale lumii și care suferă de pe urma războiului sau de din pricina dependenței sau vulnerabilității provocate de sărăcie. Bazat pe o poveste adevărată și însoțit de imagini fascinante, Yalla descrie modul în care viața poate fi spulberată în mii de bucăți din cauza unei simple greșeli tehnice.
Vineri, 16 septembrie, ora 21.00
Omul care a desenat Spania – Miguel Larraya Valenzuela și Andrea Gutiérrez Bermejo (2020, 81 de minute)
Rareori munca unui artist vizual – designer, creator de imagini – este atât de importantă încât se transformă într-o reflecție asupra modului în care o țară își definește propriul proces de democratizare. Cazul lui José María Cruz Novillo reflectă acel fenomen în care imaginarul tranziției spaniole este indisolubil legat de capacitatea sa de a-l exprima prin comunicare publică și marketing, spații de pionierat în momentul său de maximă reușită profesională. Format în design în timpul regimului franchist și pionier al teoriei comunicării newyorkeze, opera acestui mare artist plastic a reușit să definească prin lucrările sale spațiul social, dar și să elaboreze diferite dispozitive de artă conceptuală care îl plasează la același nivel cu cei mai buni artiști reprezentativi ai acestui curent din ultimii ani ai secolului XX.
Vineri, 23 septembrie, ora 21.00
Unu – regia Javier Marco (2018, scurtmetraj, 10 minute)
Perechea de creatori formată din regizorul Javier Marco și scenarista Belén Sánchez-Arévalo are deja un palmares impresionant, care a culminat cu Premiul Goya pentru cel mai bun scurtmetraj acordat filmului A la cara (În față), în 2020, și cu debutul în lungmetraj cu Josefina, în 2021. Capacitatea sa de a îmbina poveștile cele mai personale cu o reflecție asupra celor mai defavorizați din societate este prezentă și în Unu, un scurtmetraj înscris în povestea teribilă și mortală a Strâmtorii Gibraltar.
Vineri, 30 septembrie, ora 21.00
Ultima primăvară – regia Isabel Lamberti (2020, lungmetraj, 77 minute)
Regizoarea olandeză Isabel Lamberti a visat întotdeauna să vadă la Spania, încă de când era copil și își asculta bunica vorbind despre țara ei natală. Povestea unei familii care trăiește într-o mahala din Madrid este forma în care această regizoare a inclus diverse povestiri despre copii aparte, mici protagoniști ai unei istorii despre rezistență și solidaritate.
Expoziție: „Benzi desenate spaniole – 20 de laureați ai Premiilor Injuve”
Pe 2 iunie, începând cu ora 18.00, a avut loc, la Modul Cărturești din București (str. Academiei, 18-20, la parterul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”), vernisajul expoziției „20 de ani de benzi desenate. Premiile Injuve”, realizată de Institutul Cervantes și Instituto de la Juventud (Injuve), în colaborare cu Modul Cărturești. Proiectul reunește o selecție de 20 de câștigători ai Premiului pentru Benzi desenate și Ilustrații Injuve și beneficiari ai Ayudas Injuve para la Creación Joven (granturi pentru tinerii creatori), nume precum: Francisco Marchante, Carlos Maiques, Pablo Auladell, Lorenzo Gómez, Gabriel Hernández Walta, Álvaro Ortiz, José Luis López Rubiño, Álex Romero, David Rubín, Martín Romero, Martín López Lam, José Pablo García, Brais Rodríguez, Pau Valls, Elías Taño, Libertad Ballester, Gabriela Pavinski, Antonio Hitos, Marta Chaves, Peter Jojaio, Roberto Massó, Yeyei Gómez.
Expoziția va putea fi vizitată până pe data de 26 iunie, cu acces gratuit, în timpul orelor de funcționare ale Librăriei Modul Cărturești: luni-joi: 12:00-20:00, vineri-sâmbătă: 10:00-18:00.
Expoziția este curatoriată de Gerardo Vilches, care va fi prezent la vernisaj. Gerardo Vilches este critic, istoric și profesor de științe sociale la Universidad Europea, autor al cărților Breve historia del cómic (Nowtilus, 2014) și El guión de cómic (Diminuta Editorial, 2016), coordonator al revistei CuCo, Cuadernos de comic. Teza sa de doctorat, în care analizează presa satirică în timpul perioadei de tranziție din Spania, a apărut în volumul La satírica transición. Revistas de humor político en España (1975-1982) (Marcial Pons, 2021). A coordonat antologia Del boom al crack. La explosión del cómic adulto en España (1979-1995) (Diminuta Editorial, 2018) și a fost inclus în antologii precum Watchmen: Radiografías de una explosión (Modernito Books, 2013), Premio Nacional de Cómic: 10 años. 2007-2017 (Servicio de publicaciones y divulgación científica de la Universidad de Málaga, 2018), Memoria y viñetas. La memoria histórica en el aula a través del cómic (Desfiladero, 2019) sau Spanish Comics. Historical and Cultural Perspectives (Berghahn Books, 2020). Colaborează la emisiunea de radio El ojo crítico (Radio Nacional de España) și, din 2007, scrie constant pe blogul său The Watcher and the Tower.
„20 de ani de benzi desenate” pune în valoare parcursul profesional al artiștilor și invită publicul să descopere autori și autoare de diferite generații, precum și să le citească operele, căci benzile desenate reprezintă o artă creată pentru a fi citită. Dialogul între lucrările de tinerețe, care au primit premiul Injuve, și cele mai recente servește nu doar ca o mărturie a evoluției acestor artiști, dar este și o mostră a stadiului în care se află domeniul benzilor desenate în Spania: de la eterogenitatea și bogăția genurilor, stilurilor și tematicii în cei 20 de ani fundamentali pentru consolidarea sa drept mediu de expresie artistică, perioadă în care Injuve a reprezentat unul dintre cele mai importante ajutoare instituționale din Spania pentru domeniul benzilor desenate.
Printre câștigători se numără artiști care, ulterior, au câștigat cele mai importante premii în domeniu, de la Premiul Național pentru Benzi desenate, oferit de Ministerul Culturii, până la Premiile Eisner din Statele Unite sau Premiile Saló del Cómic din Barcelona.
Premiul pentru Benzi desenate, destinat artiștilor cu vârsta până în 30 de ani, a fost inițiat în 1998 de Instituto de la Juventud de España pentru a valorifica un domeniu emergent, care avea să devină unul dintre cele mai complexe și creative medii artistice în Spania în următorii 20 de ani. În diferitele sale ediții, acest premiu a încurajat tinerele talente, dar și curajul experimentului și relațiile cu alte medii de expresie. De-a lungul anilor, acest premiu și-a schimbat denumirea și modul de funcționare, ceea ce demonstrează capacitatea sa de adaptare la schimbările din mediu și din societate. Începând din 2000, este cunoscut drept Premiul pentru Benzi desenate și Ilustrații și, în 2013, a avut loc cea mai semnificativă schimbare, când s-a transformat în Ayudas Injuve para la Creación Joven (Granturile Injuve pentru tineri creatori).

