Filmul „La limita de jos a cerului”/ „The Unsaved”, în regia lui Igor Cobileanski, a câștigat Premiul criticii internaționale – FIPRESCI la Festivalul Internațional de Film de la Cottbus (Germania). Premiile au fost anunțate la gala de închidere de sâmbătă, 9 oiembrie. Juriul FIPRESCI a apreciat „extraordinara reușită a unui regizor aflat la început”.
„Filmul spune o poveste simplă – aceea a unui tânăr care încearcă să se adapteze la realitățile dure ale lumii capitaliste – însă o face extrem de subtil și cu atenție deosebită pentru detalii. Evită clișeele cinematografiei post-sovietice și refuză să se complacă în autocompătimire. Personajele lui, întru totul individualizate, sunt creionate cu realism, compasiune și din când în când cu umor, conferindu-i poveștii puterea unei parabole”, se arată în argumentul criticilor din juriu.
Înființat în 1991, cu intenția de a reuni cele mai interesante propuneri cinematografice din Europa Centrală și de Est și de a le promova pe piața germană, Festivalul Internațional de Film de la Cottbus a devenit unul dintre cele mai importante evenimente de gen. În fiecare an, Federația Internațională a Criticilor de Film (FIPRESCI) acordă un premiu unui film din competiție.
„La limita de jos a cerului” a avut premiera mondială în această vară, în competiția East of the West a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, și a fost selecționat la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia și la Festivalul Internațional de Film „Molodist” de la Kiev.
Viorel (Igor Babiac) este un traficant mărunt de droguri care trăieşte într-un orăşel uitat de lume din Republica Moldova. Cel mai bun prieten al său (Sergiu Voloc) îl târăşte după el în visul lui nebun de a zbura cu un deltaplan stricat, mama sa îl bate la cap să îşi găsească un serviciu, iar femeia pe care o iubeşte (Ela Ionescu) urmează să plece cu iubitul care trebuie să iasă din arest preventiv. Viorel decide să îşi schimbe viaţa în bine, însă realizează curând că binele e o chestiune relativă...
Scenariul este semnat de Igor Cobileanski și Corneliu Porumboiu. În distribuție apar Igor Babiac, student la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, Sergiu Voloc – actorul distribuit de Igor Cobileanski în toate scurtmetrajele sale, Ela Ionescu, actriță de teatru din București, îndrăgitul actor Igor Caras-Romanov și Angela Ciobanu. Imaginea poartă semnătura lui Oleg Mutu, iar montajul a fost realizat de
Eugen Kelemen și Cristina Ionescu. Producător este Alexandru Teodorescu, de la Saga Film, iar producător executiv și story editor, Mihaela Popescu.
„La limita de jos a cerului” a primit o finanțare de 1.282.395 de lei din partea Centrului Național al Cinematografiei (CNC). Scenariul a fost dezvoltat cu sprijinul rezidenței la Atelierul Cinefondation, un proiect al Festivalului de la Cannes.
Se afișează postările cu eticheta La limita de jos a cerului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta La limita de jos a cerului. Afișați toate postările
„La limita de jos a cerului” – Premiul criticii internaționale la Festivalul de la Cottbus
Comments
0
Igor Cobileasnki, de la Chisinau la KINObservator
Sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 19:00, Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române (Strada Ion Câmpineanu nr. 21) îl are invitat, în cadrul seriei de evenimente KINObservator, pe cineastul român, din Republica Moldova, Igor Cobileanski. În cadrul evenimentului va fi prezentat filmul LA LIMITA DE JOS A CERULUI (România-Republica Moldova, 2013), primul lungmetraj de cinema al regizorului.
Evenimentul se va deschide cu prezentarea celor trei scurtmetraje comice care l-au făcut foarte cunoscut şi iubit pe Igor Cobileanski pe ambele maluri ale Prutului: Când se stinge lumina, Saşa, Grişa şi Ion şi (Plictis şi) inspiraţie. Proiecţia lungmetrajului LA LIMITA DE JOS A CERULUI va fi urmată de o discuţie despre film, la care vor participa, pe lângă regizorul şi coscenaristul Igor Cobileanski, Ela Ionescu (actriţă), Alex Teodorescu (producător), şi Oana Kelemen (dezvoltator proiect).
Acesta este cel de-al 13-lea eveniment din cadrul KINObservator-ului, program organizat de Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română în colaborare cu revista „Observator cultural”, începând din noiembrie 2012. Printre cineaştii ale căror filme au fost prezentate şi discutate până acum în cadrul programului se numără românii Cristian Mungiu, Dan Chişu, Paul Negoescu, Radu Gabrea, Marian Crişan, Florin Piersic Jr., Călin Peter Netzer, Adrian Sitaru, Cătălin Leescu şi Corneliu Porumboiu, dar şi croatul Pavo Marinković.
Anul acesta, LA LIMITA DE JOS A CERULUI de Igor Cobileanski a fost selecţionat în competiţia „East of the West” a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary şi în secţiunea „The World Today” a Festivalului de Film de la Varşovia.
Detalii film:
LA LIMITA DE JOS A CERULUI
România-Republica Moldova, 2012 / Dramă / 80 de minute
Scenariul: Corneliu Porumboiu şi Igor Cobileanski
Regia: Igor Cobileanski
Cu: Igor Babiac, Sergiu Voloc, Ela Ionescu, Igor Caras-Romanov, Angela Ciobanu
Imaginea: Oleg Mutu RSC
Sunetul: Alexandru Dragomir, Sebastian Szemlye
Montajul: Eugen Kelemen, Cristina Ionescu
Scenografia: Adrian Suruceanu
Dezvoltare proiect: Oana Kelemen
Story editor şi producător executiv: Mihaela Popescu
Producător asociat: Dan Burlac
Producător: Alexandru Teodorescu
Sinopsis:
Viorel este un mărunt traficant de droguri, care trăieşte într-un orăşel uitat de lume din Republica Moldova. Cel mai bun prieten al său îl târăşte după el în visul lui nebun de a zbura cu un deltaplan stricat, mama sa îl bate la cap să îşi găsească un serviciu, iar femeia pe care o iubeşte urmează să plece cu iubitul, care trebuie să iasă din arest preventiv. Viorel decide să îşi schimbe viaţa în bine, însă realizează curând că binele e o chestiune relativă...
Vă aşteptăm!
(Autor afiş: Petre Apostol)
Parteneri media ai Arhivei Naţionale de Filme – Cinemateca Română: Radio România Cultural, Observator cultural, Tabu, Cinemagia, CinemaRx, Port.ro, Urban Things – Chestii Urbane, Bucuresteni.ro, Calendar Evenimente, COOPerativa Urbană, CentrulVechi.com, OrasulVechi.ro, Filme-carti.ro.
Pentru mai multe informaţii:
cinematecaromana@gmail.com
www.anf-cinemateca.ro
www.facebook.com/cinemateca.romana

La limita de jos a cerului - premiera de gala la CinemaPro
Zeci de invitați sunt așteptați joi, 26 septembrie, de la ora 20.45, la premiera noului film regizat de Igor Cobileanski, „La limita de jos a cerului”. La proiecția de gală vor lua parte regizorul basarabean, alături de actorii Igor Babiac, Sergiu Voloc și Ela Ionescu, producătorul Alexandru Teodorescu și membri ai echipei.
Sunt așteptați la premieră și Excelența Sa Iurie Reniță, Ambasadorul Republicii Moldova în România, Iuliana Gorea Costin, Înaltul Reprezentant al Republicii Moldova în cadrul Guvernului României, cântăreața Margareta Pâslaru, regizorii Corneliu Porumboiu (co-scenaristul filmului), Tudor Giurgiu, Thomas Ciulei, actorii Dorian Boguță, Tania Popa, Vitalie Bantaș sau producătoarea Ada Solomon.
De vineri, 27 septembrie, filmul poate fi văzut București (Hollywood Multiplex, Glendale, Noul Cinematograf al Regizorului Român), Cluj (Cinema Florin Piersic), Târgu Mureș (Arta), Târgu Jiu (Sergiu Nicolaescu), Craiova (Patria), Ploiești (Cinema Premiera).
În paralel cu lansarea în cinematografe, filmul va fi proiectat în mai multe festivaluri din Europa. „La limita de jos a cerului” a fost selecționat la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia (11 – 20 octombrie), în secțiunea The World Today, care adună filme ce dezbat dileme actuale, și Festivalul Internațional de Film „Molodist” de la Kiev (19 – 27 octombrie), într-o secțiune care adună cele mai bune filme produse în regiune – Film Across the Borders. Al doilea ca importanță din spațiul răsăritean, după cel de la Moscova, festivalul a ajuns la a 43-a ediție și va avea loc între 19 și 27 octombrie.
Premiera mondială a filmului a avut loc în această vară, la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary, în competiția East of the West.
***
Viorel (Igor Babiac) este un traficant mărunt de droguri care trăieşte într-un orăşel uitat de lume din Republica Moldova. Cel mai bun prieten al său (Sergiu Voloc) îl târăşte după el în visul lui nebun de a zbura cu un deltaplan stricat, mama sa îl bate la cap să îşi găsească un serviciu, iar femeia pe care o iubeşte (Ela Ionescu) urmează să plece cu iubitul care trebuie să iasă din arest preventiv. Viorel decide să îşi schimbe viaţa în bine, însă realizează curând că binele e o chestiune relativă...
În distribuție apar Igor Babiac, student la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, Sergiu Voloc – actorul distribuit de Igor Cobileanski în toate scurtmetrajele sale, Ela Ionescu, actriță de teatru din București, îndrăgitul actor Igor Caras-Romanov și Angela Ciobanu. Imaginea poartă semnătura lui Oleg Mutu, iar montajul a fost realizat de Eugen Kelemen și Cristina Ionescu. Producător este Alexandru Teodorescu, de la Saga Film, iar producător executiv și story editor, Mihaela Popescu.
„La limita de jos a cerului” a primit o finanțare de 1.282.395 de lei din partea Centrului Național al Cinematografiei (CNC). Scenariul a fost dezvoltat cu sprijinul rezidenței la Atelierul Cinefondation, un proiect al Festivalului de la Cannes.
***
Facebook: https://www.facebook.com/limitacerului
Site: www.sagafilm.ro/limitacerului
Produs de: Saga Film
Cu sprijinul: Centrului Național al Cinematografiei, Programului MEDIA al Uniunii Europene și Netherlands Production Platform, 8Cent East Market Warsaw, Les Arcs
Co-finanţatori: Starcom Mediavest Group, Zenith Media, Initiative Media, Mindshare, Mediaedge, Media Direction, Raiffeisen Bank, Romaqua Group, Spoon Media, Optimedia, Violet Advertising
Parteneri: F’Autor, Restaurant Vatra Neamului
„La limita de jos a cerului” merge la Varșovia și Kiev
După ce a avut premiera mondială în
această vară, la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary, noul film
al lui Igor Cobileanski, „La limita de jos a cerului”/ „The Unsaved”, își continuă traseul prin
festivaluri, în paralel cu lansarea lui în cinematografele din România. Primele
opriri: Varșovia și Kiev, la două dintre cele mai
importante festivaluri din această parte a Europei. Vineri, 27 septembrie, filmul se lansează în cinematografe și poate fi văzut în prima săptămână la București (Hollywood Multiplex, Noul Cinematograf al Regizorului Român, Glendale), Cluj (Cinema Florin Piersic), Târgu Mureș (Arta), Târgu Jiu (Sergiu Nicolaescu), Craiova (Patria), Ploiești (Cinema Premiera). În luna octombrie, „La limita de jos a cerului” va fi lansat și la Chișinău.
Filmul a fost selecționat la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia, în secțiunea The World Today, dedicată filmelor ce explorează dileme ale societății actuale. Cea de-a 29-a ediție va avea loc între 11 și 20 octombrie și va reuni câteva dintre cele mai bune producții recente. Festivalul, recunoscut ca unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din centrul și estul Europei, organizează anual și o piață de filme, CentEast Market, unde a fost prezentat și „La limita de jos a cerului”, în 2012.
De la Varșovia, filmul pleacă spre Kiev, la Festivalul Internațional de Film „Molodist”, într-o secțiune care adună cele mai bune filme produse în regiune – Film Across the Borders. Al doilea ca importanță din spațiul răsăritean, după cel de la Moscova, festivalul a ajuns la a 43-a ediție și va avea loc între 19 și 27 octombrie. În 2006, trofeul i-a revenit lui „A fost sau n-a fost?”, regizat de Corneliu Porumboiu, co-scenaristului filmului „La limita de jos a cerului”, alături de Igor Cobileanski.
Pe 27 septembrie, povestea celor doi tineri din Republica Moldova se vede și la Bruxelles, la Festivalul EuropaNova (23 – 29 septembrie), axat pe cultura și spiritualitatea românească. În aceeași seară, spectatorii vor savura și unul dintre cele trei scurtmetraje binecunoscute ale lui Igor Cobileanski: „Saşa, Grişa şi Ion”.
Viorel (Igor Babiac) este un traficant mărunt de droguri care trăieşte într-un orăşel uitat de lume din Republica Moldova. Cel mai bun prieten al său (Sergiu Voloc) îl târăşte după el în visul lui nebun de a zbura cu un deltaplan stricat, mama sa îl bate la cap să îşi găsească un serviciu, iar femeia pe care o iubeşte (Ela Ionescu) urmează să plece cu iubitul care trebuie să iasă din arest preventiv. Viorel decide să îşi schimbe viaţa în bine, însă realizează curând că binele e o chestiune relativă...
Turnajul a avut loc în Republica Moldova, timp de 35 de zile, iar post-producția a fost realizată la București. Scenariul este semnat de Igor Cobileanski și Corneliu Porumboiu.
În distribuție apar Igor Babiac, student la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, Sergiu Voloc – actorul distribuit de Igor Cobileanski în toate scurtmetrajele sale, Ela Ionescu, actriță de teatru din București, îndrăgitul actor Igor Caras-Romanov și Angela Ciobanu. Imaginea poartă semnătura lui Oleg Mutu, iar montajul a fost realizat de Eugen Kelemen și Cristina Ionescu. Producător este Alexandru Teodorescu, de la Saga Film, iar producător executiv și story editor, Mihaela Popescu.
„La limita de jos a cerului” a primit o finanțare de 1.282.395 de lei din partea Centrului Național al Cinematografiei (CNC). Scenariul a fost dezvoltat cu sprijinul rezidenței la Atelierul Cinefondation, un proiect al Festivalului de la Cannes.
Facebook: https://www.facebook.com/limitacerului
Produs de: Saga Film
Cu sprijinul: Centrului Național al Cinematografiei, Programului MEDIA
al Uniunii Europene și Netherlands Production Platform, 8Cent East Market
Warsaw, Les Arcs
Co-finanţatori:
Starcom Mediavest Group, Zenith Media, Initiative Media, Mindshare, Mediaedge, Media
Direction, Raiffeisen Bank, Romaqua Group, Spoon Media, Optimedia, Violet
Advertising „La limita de jos a cerului” din 27 septembrie in cinematografe
La limita de jos a cerului
Regie: Igor Cobileanski
Scenariu: Corneliu Porumboiu, Igor Cobileanski
Cu: Igor Babiac, Sergiu Voloc, Ela Ionescu,
Igor Caras-Romanov, Angela Ciobanu
Gen: dramă
Durată: 80 min.
Limba: română și rusă
Casa de producție: Saga Film
„Un film de artă solid, cu accente de umor negru”
– The Hollywood Reporter
SINOPSIS
Viorel este un traficant mărunt de droguri care trăieşte într-un orăşel uitat de lume din Republica Moldova. Cel mai bun prieten al său îl târăşte după el în visul lui nebun de a zbura cu un deltaplan stricat, mama sa îl bate la cap să îşi găsească un serviciu, iar femeia pe care o iubeşte urmează să plece cu iubitul care trebuie să iasă din arest preventiv. Viorel decide să îşi schimbe viaţa în bine, însă realizează curând că binele e o chestiune relativă...
***
„Scris de renumitul cineast al Noului Val, Corneliu Porumboiu (Camera d’Or pentru „A fost sau n-a fost?”), și de regizor, filmul este un studiu de caracter în pași domoli, punctat de momente de umor negru, în care, în stilul obișnuit al Noului Val, greșelile dar și bunele intenții ale personajelor se răsucesc încet, ca un laț, în jurul gâtului protagonistului” – The Hollywood Reporter.
***
„Rareori un personaj principal a fost portretizat cu atâta acuitate, simpatia inițială a publicului fiind subminată progresiv de înțelegerea faptului că acesta acționează mult dincolo de normele morale și de rutina încălcării legilor. În timp ce cunoștințele și prietenii lui sunt ocupați cu micile lor trădări și mișmașuri, Viorel îi urmărește îndeaproape, folosindu-se de informațiile pe care le deține pentru a ajunge la fata de care e obsedat. Dezvăluind cu atâta precizie consecințele fiecăreia dintre acțiunile protagonistului, filmul scoate la iveală egoismul aproape psihotic al lui Viorel” – Sight & Sound
„La limita de jos a cerului” este o dramă dulce-amăruie despre un Sancho Panza, nu despre un Don Quijote. E despre viața cotidiană a unui anti-erou care are de înfruntat circumstanțe și nu aventuri, e despre Viorel, un mărunt traficant de droguri dintr-un orășel de provincie din Republica Moldova.
Viorel încă locuiește cu mama lui, i se înroșesc urechile când se înfurie și lasă zilele să treacă într-un „laissez faire” continuu, în stil moldovenesc. Cu Gâscă, prietenul lui, se implică în mici afaceri cu droguri, în timp ce îl ajută să zboare cu un deltaplan care nu pare niciodată să funcționeze cum trebuie; și se îndrăgostește de Maria. Această existență aparent fără griji se precipită și îl găsește pe protagonistul nostru prins în propria lui incapacitate de a lua decizii, făcându-l să-și dea seama că a venit momentul să crească și să se poarte ca un adult.
Naivitatea cu care fură, ca și cea cu care iubește, nevoia lui continuă de a da un sens vieții lui prin ceilalți, nepăsarea cu care lasă timpul să treacă pe lângă el și, în final, credința că a zbura înseamnă a cădea, sunt doar câteva dintre micile drame care transformă poezia prozaică a vieții lui într-o poveste despre strădania de a lua în piept, în felul lui, întâmplările vieţii de zi cu zi.
Filmul îi va purta pe spectatori într-o lume vizitată extrem de rar în cinematografia contemporană, într-o țară împărțită între dorința de se deschide către Occident și rămășițele sale din epoca sovietică.
Igor
Cobileanski (regizor):
Alex Teodorescu (producător):
Ce m-a atras pe mine în proiectul acesta este scenariul foarte bun, și în mod special faptul că vorbește despre o lume care nu are direcție, căreia îi lipsesc unitatea și scopul. Locul care se potrivește perfect descrierii acestei lumi este Moldova de astăzi, unde am și filmat. Post-producția a fost lungă, iar filmul a avut mai multe versiuni, până când, cu ajutorul monteurilor Eugen Kelemen și Cristina Ionescu, am ajuns la o variantă care mi-a plăcut mie, regizorului și producătorului executiv Mihaela Popescu (totodată și story editor). Îi sunt recunoscător (Mihaelei pentru că, prin pură determinare și talent, a ajutat acest film să prindă o formă, și) lui Igor, care a îmbogățit lumea cinema-ului cu o onestă și profundă privire asupra Basarabiei de astăzi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)