Vineri, 13 decembrie 2019, de la ora 19, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte cea de-a 26-a ediţie a Cineclubului FILM, ultima din acest an. În cadrul acestei întâlniri, va fi prezentat, într-o proiecţie de pe peliculă (35mm) cu subtitluri în engleză, primul lungmetraj al cineastului Corneliu Porumboiu, A FOST SAU N-A FOST? (2006). Distins în 2006 cu premiul „Caméra d'Or” la Cannes, pentru cel mai bun film de debut prezentat în cadrul Festivalului de pe Croazetă, A FOST SAU N-A FOST? este şi singurul lungmetraj de debut individual intrat în Top 10-ul celor mai bune filme românești ale tuturor timpurilor, stabilit în 2008, prin votul a 40 de critici, la inițiativa Asociației Criticilor de Film din cadrul Uniunii Cineaștilor din România (UCIN). Filmul scris și regizat de Corneliu Porumboiu face parte din programul special „30 de ani de libertate”, prin care Arhiva Națională de Filme prezintă, pe parcursul acestei luni, la Cinemateca Eforie, o serie de producții cinematografice românești legate de momentul Decembrie 1989.
Evenimentul de la Cinemateca Eforie include și lansarea celui mai recent număr al revistei FILM (4 / 2019, al 26-lea din istoria publicaţiei trimestriale editate de UCIN), proaspăt ieșit de la tipar. La lansare vor participa criticul şi profesorul Dana Duma, redactor şef, precum şi redactori şi colaboratori ai revistei FILM.
Cineclubul FILM reprezintă o serie de evenimente (proiecţii speciale cu filme româneşti remarcabile, prezentate în copii noi sau restaurate şi însoţite de discuţii cu invitaţi) organizată de Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română în colaborare cu revista FILM, publicaţie trimestrială a Uniunii Cineaştilor din România (UCIN). Tariful unic de acces la aceste evenimente este de 5 lei.
Cineclubul FILM s-a deschis în luna ianuarie 2015, cu filmul O LACRIMĂ DE FATĂ (Iosif Demian, 1980). În cadrul următoarelor 24 de întâlniri de la Cinematecă au mai fost prezentate filmele româneşti S-A FURAT O BOMBĂ (Ion Popescu Gopo, 1962), MERE ROŞII (Alexandru Tatos, 1976), MOROMEŢII (Stere Gulea, 1987), RECONSTITUIREA (Lucian Pintilie, 1970), DIRECTORUL NOSTRU (Jean Georgescu, 1955), DOMNIŞOARA AURICA (Şerban Marinescu, 1986), IACOB (Mircea Daneliuc, 1988), NUNTA DE PIATRĂ (Mircea Veroiu şi Dan Piţa, 1971), TRECĂTOARELE IUBIRI (Malvina Urşianu, 1974), ANOTIMPURI (Savel Stiopul, 1964), SĂ MORI RĂNIT DIN DRAGOSTE DE VIAŢĂ (Mircea Veroiu, 1984), LA CAPĂTUL LINIEI (Dinu Tănase, 1983), SECVENŢE (Alexandru Tatos, 1982), ŢĂRMUL N-ARE SFÂRŞIT (Mircea Săucan, 1961), DINCOLO DE BARIERĂ (Francisc Munteanu, 1965), FAUST XX (Ion Popescu Gopo, 1966), FRUCTE DE PĂDURE (Alexandru Tatos, 1983), DINCOLO DE NISIPURI (Radu Gabrea, 1973), APA CA UN BIVOL NEGRU (lungmetraj documentar-eseu colectiv, 1970), 100 DE LEI / SUTA DE LEI (Mircea Săucan, 1973), ILUSTRATE CU FLORI DE CÂMP (Andrei Blaier, 1975), CASA DE PE STRADA NOASTRĂ (scurtmetraj documentar-eseu, Mircea Săucan, 1957), MEANDRE (Mircea Săucan, 1967) și LOVIND O PASĂRE DE PRADĂ (Iosif Demian, 1983) şi DUMINICĂ LA ORA 6 (Lucian Pintilie, 1966).
Printre invitaţii de până acum ai Cineclubului s-au numărat: regizorii Andrei Cătălin Băleanu, Laurenţiu Damian, Stere Gulea, Dan Piţa şi Dinu Tănase, directorii de imagine Vivi Drăgan Vasile şi Doru Mitran, monteurii Mircea Ciocâltei şi Melania Oproiu, cântăreața şi actriţa Marina Voica, actorii Dan Condurache, Ion Dichiseanu, Irina Ionescu, Dan Nuţu şi Dorel Vişan, criticii şi istoricii de film Ioan-Pavel Azap, Călin Căliman, Dana Duma, Marilena Ilieşiu, Magda Mihăilescu, Dinu-Ioan Nicula, Cristian Tudor Popescu, Călin Stănculescu şi Titus Vîjeu, scriitorul şi publicistul Bedros Horasangian, jurnalistul şi editorul Emil Stanciu, jurnaliştii George Canache şi Dinu Moraru.
Detalii despre filmul prezentat:
A FOST SAU N-A FOST?
România, 2006, 35mm, color, 90 min.
Subtitluri în engleză
Comedie dulce-amară
Scenariul şi regia: Corneliu Porumboiu
Cu: Teodor Corban, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Luminița Gheorghiu, Mirela Cioabă, Cristina Ciofu, Lucian Iftime, George Guoqingyun, Cătălin Paraschiv, Constantin Diță
Alle Dicu, masterandă a Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii (CESI), instituție parteneră a Arhivei Naționale de Filme, a scris, pentru revista Cinematecii Române, „Cinesemnal”, un scurt eseu despre A FOST SAU N-A FOST?, pe care îl redăm mai jos:
Lungmetrajul de debut al lui Corneliu Porumboiu nu este un film despre revoluție. La 16 ani de la eveniment, într-un oraș nenumit (dar care, judecând după mesajul luminos – acoperit parțial de un uriaş brad de Crăciun – de pe clădirea Primăriei, pare a fi Vaslui, oraşul natal al lui Porumboiu), într-un studio de televiziune improvizat, prezentatorul Jderescu organizează o dezbatere televizată pe tema (existenței) Revoluției Române. Atât dezbaterea, ca eveniment punctual, cât și venirea Crăciunului declanșează o serie de pregătiri în viața prezentatorului și a celor doi invitați ai săi. În fapt, Jderescu recurge la cei doi în lipsa altor confirmări la invitaţiile sale.
Dacă Jderescu reprezintă tipul omului de succes în peisajul local – fost textilist, devenit jurnalist și director de televiziune –, invitații săi fac parte mai degrabă, fiecare „în felul său”, dintr-o clasă de mijloc ale cărei ambiții au fost ușor deturnate de dificultățile zilnice: povara datoriilor, a liftului care nu funcționează, a vechiului costum de Moș Crăciun ce trebuie înlocuit sau a copiilor care cer bani pentru petrecerea de Revelion. Subiectivitățile celor trei bărbați se disting și se reîntâlnesc pe fundalul mohorât al orașului de provincie. Neajunsurile vieții private se acumulează încetul cu încetul, pentru a culmina, în a doua parte a filmului, cu problema colectivă, discutată în direct: „A fost sau nu a fost revoluție la noi în oraș?”.
Separarea sferei intime de sfera publică nu e însă atât de netă. Cele două se contaminează reciproc în procesul de (re)constituire a memoriei. Pentru a răspunde la o întrebare care urmărește să circumscrie cu precizie evenimentul, invitații emisiunii se văd nevoiți să treacă prin caruselul amintirilor vii, cele care îi privesc nemijlocit, dar care nu satisfac întocmai exigențele discursului oficial. Invocarea trecutului devine astfel un du-te-vino între percepția individuală (marcată de lapsusuri și de fantezii) și adevărul statistic. Atunci când tânărul cameraman al televiziunii își pierde răbdarea, iar camera lui începe să tremure și să taie chipurile protagoniștilor, emisiunea începe și ea să-și piardă credibilitatea.
Obiectivul camerei de filmat prezintă diferite puncte de vedere pe întreaga durată a filmului. Intrată în spațiul intim al fiecărui personaj în parte, camera se păstrează totuși distantă și fixă, urmărind precum musca pe perete (fly on the wall, procedeu de filmare specific documentarului, în care observatorul nu este văzut) mișcările protagoniștilor bărbați, ale soțiilor și, uneori, ale amantelor acestora. Una dintre puținele secvențe filmate în exterior, printr-un travling, înfățișează mașina prezentatorului, încărcată cu trei brazi; această secvență face legătura între viața individuală a lui Jderescu, a lui Pișcoci și a lui Mănescu, pe de o parte, și apariția lor în fața camerei de televiziune, pe de altă parte. Deși imaginile televizate ar trebui să excludă anumite detalii mai puțin demne să apară pe sticlă, cum sunt avioanele de hârtie ale lui Pișcoci sau paharul cu tărie al lui Mănescu, camera nu se sinchisește de acest imperativ. Gesturile și remarcile invitațiilor se adaptează cu greu sterilității platoului de filmare, unde depănarea amintirilor pe lângă subiect nu este binevenită. Ezitările cameramanului, care par și ele deplasate în studioul TV, sunt o prelungire bizară a stângăciei din viața de zi cu zi. Televiziunea locală nu e pregătită să se conformeze codului de bune practici al marilor posturi naționale, eșuând atât în materie de formă, cât și de conținut.
Porumboiu recuperează însă lipsa de îndemânare a personajelor sale cu deosebită delicatețe, fapt ce ne îndeamnă să privim aceste ezitări printr-o prismă sensibilă, ca o marcă a umanității. Filmul este marcat de o dublă agitație: pregătirile pentru sărbătorile de iarnă, în fiecare familie în parte, dar și ancheta-rememorare, pusă în serviciul descifrării unei drame politice trăite mai mult sau mai puțin personal. Trezită din lejera beție de pe platoul de televiziune, camera de filmat dă dovadă de o precizie de lunetist în cele două secvențe-ramă ale filmului, când înregistrează aprinderea și stingerea succesivă, ordonată a felinarelor stradale, indiferente la istoriile personale sau colective.
