Se afișează postările cu eticheta Making Waves. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Making Waves. Afișați toate postările

Avanpremieră Making Waves: New Romanian Cinema in New York

Avanpremieră Making Waves: New Romanian Cinema in New York
 
E timpul pentru niște tort cinematografic! Making Waves aniversează 10 ani de film românesc la New York, așa că te invităm la petrecere și la o felie de festival!

Vino în Club Control la o degustare din selecția oficială Making Waves New York 2015! În meniu, patru scurtmetraje recente pe care nu trebuie să le ratezi: "Omulan!" (r. Matei Branea), "Mesager" (r. Radu Potcoavă), "Nu există-n lumea asta" (r. Andreea Vălean), "Ramona" (r. Andrei Crețulescu). La proiecție ni se alătură realizatorii filmelor și echipa festivalului. Prezintă: Andi Vasluianu.

Când am început această aventură, nici nu ne trecea prin gând că filmele românești clasice și contemporane au atât de mulți fani în America. Și poate că nici fanii înșiși nu bănuiau asta! Dar entuziasmul, curiozitatea și pasiunea voastră au făcut lucrurile să se întâmple. Te chemăm la încă un festin al unuia dintre cele mai impresionante centre cinematografice europene, specializat în "filme fabulos de bine făcute cu buget aproape zero", după cum a scris despre România un critic american.

Dacă îți plac și ție filmele românești și vrei să le vadă cât mai multă lume, înscrie-te în Clubul Making Waves! Dincolo de faptul că vei face niște cineaști români fericiți, beneficiezi și de tot felul de chestii drăguțe & exclusivități! În felul ăsta ne ajuți să strângem fondurile necesare pentru organizarea singurului festival din SUA care promovează cinematografia clasică și contemporană din Romania: www.filmetc.org/support

MAKING WAVES: New Romanian Cinema revine la Film Society of Lincoln Center între 2 și 7 decembrie 2015 și continuă cu o selecție specială de filme la Jacob Burns Film Center între 3 și 8 decembrie 2015. Programul complet al celei de-a 10-a ediții va fi anunțat la mijloc de octombrie. Vizitează site-ul nostru pentru mai multe informații: www.filmetc.org

Mulțumim pentru share, donații și atenție!

Start in forta pentru Making Waves: New Romanian Cinema



Vineri, 29 noiembrie, a debutat la Lincoln Center o nouă ediție a festivalului filmului românesc din New York, Making Waves, cu proiecția în premieră mondială a filmului Closer to the Moon de Nae Caranfil. Evenimentul a avut loc cu casa închisă, biletele fiind vândute cu mult timp înainte de începutul festivalului, în prezența regizorului Nae Caranfil, a producătorilor Michael Fitzgerald şi Renata Rainieri, şi a cîtorva dintre interpreți: Harry Lloyd, Monica Bârlădeanu şi Smaranda Luna.
 
Corina Şuteu, preşedinte Making Waves, şi Mihai Chirilov, director artistic, au introdus ediţia de anul acesta, mulţumindu-le în primul rând numeroşilor suporteri ai evenimentului, devenit încă de anul trecut complet independent. Invitat pe scenă, unul dintre principalii susținători financiari ai Making Waves, Alexandre Almăjeanu, şi-a exprimat o dată în plus aprecierea pentru festivalul organizat în metropola americană de către Romanian Film Initiative.
 
Printre invitații prezenți la ceremonia de deschidere s-au numărat regizorul de teatru Andrei Şerban, actriţa Luminiţa Gheorghiu, invitată de onoare a festivalului, Simona Miculescu, ambasador al României la ONU, Richard Peña, fostul director de programe la Film Society of Lincoln Center şi profesor la Columbia University (mare iubitor de film românesc), regizoarea Mona Nicoară, criticul Evgeny Gusyatinskiy, istoricul de film Dominique Nasta, analistul financiar Nouriel Rubini, Marina Drăghici, Ulla Wolcz, Marina Sturdza, şi numeroşi alți susţinători financiari ai Making Waves.
 
Prezentat în fața a 300 de spectatori, Closer to the Moon a avut parte de reacții intense din partea unui public eterogen, stârnind chiar și unele controverse la Q&A-ul de la final. La proiecție a fost prezentă și nepoata Monicăi Sevianu, singura femeie din grupul celor cinci care au jefuit Banca Națională în 1959 şi nu a fost, ulterior, condamnată la moarte.
 
„Când avem o primă coproducţie româno-americană, unde putem s-o dăm mai bine decât la Festivalul Making Waves, care face legătura dintre publicul american şi filmul românesc, şi mai ales într-o ediţie în care tema principală este propaganda, filmul meu având din start în premiză această temă? Vreau să adaug faptul că primul om care m-a încurajat să urmăresc această poveste şi s-o transform într-un film de ficţiune a fost Alex. Leo Şerban, acum mai bine de zece ani.” a declarat Nae Caranfil.
 
După un start în forță, festivalul a fost în atenția spectatorilor români şi americani și în următoarele două zile. Proiecțiile (cele la Love Building, Poziția copilului şi Experimentul Bucureşti au fost sold-out), s-au mutat de la Walter Reade Theater la Francesca Beale Theater din Elinor Bunin Monroe Center. După trei zile dintre cele 11 cât durează festivalul, numărul de spectatori a ajuns la cifra de 1500.
 
La prima prezentare din New York a filmului Poziţia copilului, actriţa Luminița Gheorghiu s-a întâlnit cu distribuitorii americani de la Zeitgeist şi a stat de vorbă cu publicul într-un Q&A prelungit. „Ce bucurie mai mare pentru un actor decât să afle că nu mai sunt bilete la filmul lui! Într-adevăr, când am venit aici, nişte români m-au rugat să-i ajut să intre în sala de cinema şi le-am zis Îmi pare rău, nu sunt şef aici. Mi-a părut rău, dar mi-a părut şi bine că nu sunt bilete”, a povestit Luminiţa Gheorghiu.
 
Prin această proiecție, la care a fost prezent şi scriitorul Norman Manea, festivalul Making Waves sprijină campania pentru Oscar și Globul de Aur a filmului Poziția copilului, în plin sezon de promovare ale ceremoniilor de decernare a celor mai importante premii din America.
 
Aici… adică acolo, de la Laura Căpăţână Juller, a avut parte de aplauzele unei săli pline. De o proiecție sold out a avut parte și Experimentul Bucureşti, un hibrid de ficţiune şi documentar regizat de Tom Wilson. Q&A-ul de la final s-a lăsat cu remarci interesante din partea publicului alcătuit din americani, români tineri sau dintre cei emigraţi, urmăriţi de Securitate şi cu propriile versiuni despre „ce s-a întâmplat”.
 
La fel ca în anii trecuți, festivalul a captat interesul unora dintre cele mai importante publicații americane. The New York Times a recomandat printr-un slide show câte dintre filmele incluse în selecția acestei ediții, iar Visul lui Liviu, mediumetrajul din 2005 al lui Corneliu Porumboiu (căruia Making Waves îi dedică o retrospectivă completă) a avut parte de o recenzie foarte bună în prestigiosul săptămânal The New Yorker. Porumboiu va fi intervievat alături de Luminița Gheorghiu şi de Corina Suteu, în cadrul celebrului show TV al lui Charlie Rose.
 
Mai multe detalii despre primul weekend al festivalului sunt disponibile pe site-urile filmetc.org şi filmreporter.ro.
 
Making Waves: New Romanian Cinema continuă până pe 3 decembrie la Film Society of Lincoln Center. Între 5-10 decembrie, festivalul se mută la Jacob Burns Film Center, în Pleasantville.
 
Inițiat și prezidat de Corina Șuteu, sub direcția artistică a lui Mihai Chirilov și direcția executivă a unei echipe coordonate de Oana Radu, Making Waves: New Romanian Cinema este un eveniment produs de Romanian Film Initiative (RFI), în colaborare cu Film Society of Lincoln Center și Jacob Burns Film Center, și în parteneriat cu Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF). Din board-ul festivalului mai fac parte: Dennis Lim (Film Society of Lincoln Center), Brian Ackerman (Jacob Burns Film Center), Scott Foundas (Variety), Adrian Ghenie, Mona Nicoară, Andi Vasluianu și Dan Perjovschi.
 
Cu sprijinul financiar principal al: Trust for Mutual Understanding, Alexandre Almăjeanu și Gentica Foundation, Adrian Porumboiu, HBO România, Adrian Giurgea (Colgate University) și Christian A. Johnson Foundation, Blue Heron Foundation, Mica Ertegun, Marie France Ionesco, Lucian Pintilie, Daiana Voiculescu și Renzo Cianfranelli, Șerban Savu, Dan Perjovschi, Adrian Ghenie, Mircea Cantor.
 
Pentru al doilea an consecutiv, peste 250 de fani ai festivalului au susținut Making Waves atât în campania Kickstarter, cât și la gala de strângere de fonduri și licitație de obiecte, organizată în parteneriat cu Festivalul SoNoRo.
 
Mulțumiri speciale: ICON Production, Lark Play Development Center, Șapte Seri, Dilema veche, Radio Guerilla, kdo.ro și Răzvan Popovici (SoNoRo).
 
Festivalul beneficiază și de sprijinul unui mare număr de cineaști, printre care: Corneliu Porumboiu, Nae Caranfil, Tudor Giurgiu, Radu Muntean, Alexandru Solomon, Cristi Puiu, Cătălin Mitulescu, Cristian Mungiu, Andrei Ujică, Luminița Gheorghiu, Vlad Ivanov, Anca Puiu și Ada Solomon.
 
Making Waves susține mișcarea internațională de protest “Uniți Salvăm Roșia Montană”.

Making Waves sau cand filmul romanesc se lasa peste New York

Mai sunt cateva zile pană la startul noii ediții a festivalului de film rom‚nesc de la New York, Making Waves: New Romanian Cinema. O ediție extrem de puternică, din care nu lipsesc premierele (mondiale, americane sau new-yorkeze), cele mai recente producții romanești dar și retrospective, programe speciale, mese rotunde și lansări de carte. Œntre 29 noiembrie- 3 decembrie, filmul rom‚nesc pune stăp‚nire pe Film Society of Lincoln Center, iar Óntre 5-10 decembrie, Jacob Burns Film Center va deveni gazda festivalului.

Closer to the Moon (r. Nae Caranfil) va fi prezentat, in premieră mondială, in deschiderea festivalului de la New York, vineri, 29 noiembrie, la Film Society of Lincoln Center. Vor fi prezenți regizorul și scenaristul Nae Caranfil, producătorii Michael Fitzgerald și Renata Rainieri, actorul Harry Lloyd și actrițele Monica Barlădeanu și Smaranda Luna.

Programul evenimentului mai include: Cand se lasă seara peste București sau Metabolism, cel mai recent film semnat de Corneliu Porumboiu, căruia festivalul Making Waves ii dedică o retrospectivă, conținand toate lungmetrajele și scurtmetrajele cineastului; propunerea Romaniei la Oscarul pentru film străin, Poziția copilului de Călin Peter Netzer; Domestic, cel de-al treilea film al lui Adrian Sitaru; succesul de box-office Love Building, debutul Iuliei Rugină; și două documentare de lungmetraj: Aici...adică acolo de Laura Căpăț‚nă-Juller (Cel mai bun film rom‚nesc la Festivalul Internațional de Film Transilvania) și Experimentul București de Tom Wilson, primul mockumentar din istoria cinema-ului rom‚nesc. Trei exerciții de interpretare, Ón regia lui Cristi Puiu, film rezultat in urma unui atelier de actorie condus de regizor in Franța, precum și campania video a ediției din 2013 a Festivalului de Film Transivania ce include 20 de clipuri regizate de Puiu și care o au drept protagonistă pe Luminița Gheorghiu, completează lista proiecțiilor speciale.

Festivalul Making Waves sprijină campania pentru Oscar și Globul de Aur a filmului Poziția copilului, proiectat pentru prima oară Ón New York, Ón plin sezon de promovare pentru iminentele ceremonii de decernare a celor mai importante premii din America.

Programul special “Creative Freedom through Cinema”, despre relația dintre artă și politică, dedicat temei acestei ediții, Propaganda, și av‚nd drept invitate Republica Cehă și Slovacia, continuă și anul acesta. Proiecțiile speciale cu filmele lui Dan Pița, Mircea Veroiu, Štefan Uher și JirÌ Menzel vor fi acompaniate de o masă rotundă cu regizori, istorici de cinema și curatori din țările invitate. Programul este prezentat cu sprijinul financiar al Trust for Mutual Understanding, in parteneriat cu Centrul Național al Cinematografiei, Centrul Ceh din New York și Institutul Slovac de Film. Selecția de filme de arhivă care acompaniază acest program include și populara trilogie a ardelenilor: Profetul, aurul şi ardelenii, Artista, dolarii şi ardelenii şi Pruncul, petrolul şi ardelenii, produse in Romania anilor ‘80, și realizate de reputații regizori Dan Pița și Mircea Veroiu. Trilogia, care beneficiază de copii noi pe 35mm, va fi arătată in premieră absolută publicului american, dar ea are deja un prestigios susținător: profesorul și istoricul de film Richard Pena, Director Emeritus al New York Film Festival, care a descoperit-o in 1984 c‚nd a vizitat pentru prima oară Romania.

Festivalul va prezenta și obișnuitul program de scurtmetraje ce vor fi difuzate gratis pe toată perioada festivalului. Programul reunește c‚teva dintre cele mai bune scurtmetraje rom‚nești recente, printre care: Ca o umbră de nor (Radu Jude), 12 minute (Nae Constantin Tanase), Bad Penny (Andrei Cretulescu), Œn acvariu (Tudor Jurgiu), Matriarch (Nemethi Barna), My Baby (Luiza Pirvu), Pastila fericirii (Cecilia Felmeri).

Alături de echipa filmului Closer to the Moon, pe lista invitaților speciali la festival se află Luminița Gheorghiu, recent nominalizată la Premiile Academiei Europene de Film pentru rolul din Poziția copilului. Corneliu Porumboiu, protagonistul retrospectivei festivalului, revine la New York pentru Gala de inchidere, cand se va difuza Cand se lasă seara peste București sau Metabolism. Tom Wilson, scenarist și regizor al filmului Experimentul București, Eugen Lumezianu – actor și Oana Răsuceanu – scenaristă, ambii membri ai echipei Love Building, completează lista personalităților prezente. Štěpan HulÌk, scenaristul miniseriei Burning Bush regizată de Agnieska Holland și autor al cărții Cinema of Forgetting despre cinema-ul cehoslovac, și curatorul Irena Kovarova vor fi protagoniștii mesei rotunde despre film și propagandă, alături de Nae Caranfil și Dominique Nasta.

Nasta, profesor de Studii Cinematografice la Universite Libre de Bruxelles, va fi prezentă la festival și pentru lansarea celei mai noi cărți ale sale – Contemporary Romanian Cinema. The History of an Unexpected Miracle, prima lucrare internațională de exegeză academică dedicată filmului rom‚nesc de ieri și de azi. Programul lansărilor de carte semnalează și apariția dicționarului semnat de criticul de film Bujor T. Rapeanu, 2345 Cinematografiști, eveniment susținut de Uniunea Cineaștilor.

Inițiat și prezidat de Corina Șuteu, sub direcția artistică a lui Mihai Chirilov și direcția executivă a unei echipe coordonate de Oana Radu, Making Waves: New Romanian Cinema este un eveniment produs de Romanian Film Initiative (RFI), Ón colaborare cu Film Society of Lincoln Center și Jacob Burns Film Center, și in parteneriat cu Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF). Din board-ul festivalului mai fac parte: Dennis Lim (Film Society of Lincoln Center), Brian Ackerman (Jacob Burns Film Center), Scott Foundas (Variety), Adrian Ghenie, Mona Nicoară, Andi Vasluianu și Dan Perjovschi.

Cu sprijinul financiar principal al: Trust for Mutual Understanding, Alexandre Almăjeanu și Gentica Foundation, Adrian Porumboiu, HBO Romania, Adrian Giurgea (Colgate University) și Christian A. Johnson Foundation, Blue Heron Foundation, Mica Ertegun, Marie France Ionesco, Lucian Pintilie, Daiana Voiculescu și Renzo Cianfranelli, Șerban Savu, Dan Perjovschi, Adrian Ghenie, Mircea Cantor.

Pentru al doilea an consecutiv, peste 250 de fani ai festivalului au susținut Making Waves atat in campania Kickstarter, cat și la gala de str‚ngere de fonduri și licitație de obiecte, organizată in parteneriat cu Festivalul SoNoRo.

Mulțumiri speciale: ICON Production, Lark Play Development Center, Șapte Seri, Dilema veche, Radio Guerilla, kdo.ro și Răzvan Popovici (SoNoRo).

Festivalul beneficiază și de sprijinul unui mare număr de cineaști, printre care: Corneliu Porumboiu, Nae Caranfil, Tudor Giurgiu, Radu Muntean, Alexandru Solomon, Cristi Puiu, Cătălin Mitulescu, Cristian Mungiu, Andrei Ujică, Luminița Gheorghiu, Vlad Ivanov, Anca Puiu și Ada Solomon.

Making Waves susține mișcarea internațională de protest “Uniți Salvăm Roșia Montană”.