Se afișează postările cu eticheta Silvio Muccino. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Silvio Muccino. Afișați toate postările

După succesul Perfetti sconosciuti, noul film de Paolo Genovese: mister în The Place / Localul


Un necunoscut, o cafenea, nevoia de miracole. După succesul pe care comedia Perfetti sconosciuti / Complet necunoscuți l-a avut în România, regizorul italian Paolo Genovese revine cu The Place / Localul, un film despre cât de departe suntem dispuși să mergem pentru a obține ceea ce vrem. Inspirat de serialul fantastic Booth at the End (SUA), The Place / Localul intră în cinematografe în 13 iulie, distribuit de INDEPENDENŢA FILM.

 

Prezentat în premieră la închiderea Festivalului de film de la Roma (Festa del Cinema di Roma, 2017) și, în mai, în cadrul Festivalului Filmului European 2018, de la București, The Place / Localul prezintă un necunoscut misterios care stă în fiecare zi la aceeași masă a aceluiași restaurant, angajându-se să îndeplinească cele mai mari și aproape imposibile dorințe ale celor care se așează la masa lui, cerându-le, în schimb, să îndeplinească sarcini ciudate. Până unde vor merge pentru a obține ceea ce-și doresc?


Toată lumea vrea ceva. Libertate. Frumusețe. Sex. Fericire. Timp. Viață. Vedere. Iertare. Răzbunare. Sau să-l găsească pe Dumnezeu. Fiecare trebuie să dea altceva în loc. Cine stabilește ce este bine și ce este rău? Cine face regulile?

Din distribuția filmului fac parte
Valerio Mastandrea (necunoscutul), Marco Giallini (Ettore), Alba Rohrwacher (sora Chiara), Vittoria Puccini (Azzurra), Rocco Papaleo (Odoacre), Silvio Muccino (Alex), Silvia D’amico (Martina), Vinicio Marchioni (Gigi), Alessandro Borghi (Fulvio), Sabrina Ferilli (Angela) și Giulia Lazzarini (doamna Marcella).

                                     
Scenariul The Place / Localul este semnat de regizorul Paolo Genovese, împreună cu Isabella Aguilar și se bazează pe o poveste scrisă de Genovese, inspirată de serialul american Booth At The End, produs de Tornante Production și scris de Christopher Kubasik. Imaginea filmului îi aparține lui Fabrizio Lucci.
O producție MEDUSA FILM, realizată de LOTUS PRODUCTION, o companie a LEONE FILM GROUP.


Regizor și scenarist, Paolo Genovese a lucrat inițial în publicitate, pentru ca în 1998 să înceapă o colaborare cu Luca Miniero, realizând împreună trei scurtmetraje și două filme de lungmetraj, până în 2004. În 2016 este distins cu Premiul pentru Cel mai bun scenariu la Festivalul de la Tribeca şi cu cel pentru Cel mai bun film, în cadrul premiilor David di Donatello, pentru Perfetti sconosciuti / Complet străini, comedia dramatică lansată în România anul trecut de Independența Film. Filmul s-a bucurat de un mare succes în rândul spectatorilor români, fiind, totodată, al doilea cel mai mare succes de box-office italian din ultimii ani, în care joacă unii dintre cei mai populari actori italieni ai momentului.

Cel mai nou film al lui Genovese, The Place / Localul, va rula din 13 iulie, în prima săptămână, în cinematografele Elvire Popesco, Grand Cinema & More, Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni (AFI), Cinemateca Union, Europa, Cinema Muzeul Țăranului, din București, Cinema One (Brașov), Cityplex (Constanța), Cinema Trivale (Pitești), Arta by Cityplex (Sf. Gheorghe), Arta 3D (Târgu Mureș) și Cinema City Cotroceni din Timișoara Shopping City (Timișoara).

The Place / Localul (Italia, 2017 | 105 minute) este un film plăcut de Magic FM, Cinemagia și Cărturești și distribuit în România de INDEPENDENŢA FILM.
 
PAOLO GENOVESE. Filmografie (ca regizor)
1998 Incantesimo Napoletano (scurtmetraj, regizat împreună cu Luca Miniero)
1999 Piccole cose di valore non quantificabile (regizat împreună cu Luca Miniero)
2001 Incantesimo Napoletano (scurtmetraj, regizat împreună cu Luca Miniero)
2002 Coppia o le misure dell’amore (scurtmetraj, regizat împreună cu Luca Miniero)
2004 Nessun messaggio in segreteria (regizat împreună cu Luca Miniero)
2010 La Banda dei Babbi Natale
2011 Immaturi
2012 Immaturi - Il viaggio
2012 Una famiglia perfetta
2013 Tutta colpa di Freud
2014 Sei mai stata sulla luna?
2016 Perfetti sconosciuti / Complet străini
2017 The Place / Localul

Independența Film
The Place / Localul (2017) este distribuit în România de Independenţa Film, casă de distribuţie care promovează filme independente de referință, de nișă sau câștigătoare ale unor premii internaționale prestigioase.

Printre filmele lansate în cinematografele românești se numără: Au revoir là-haut (r: Albert Dupontel, 5 Premii César. Cel mai bun regizor), In the Fade (r: Fatih Akin,
Cel mai bun film străin, Globurile de Aur, 2018, Cea mai bună actriță - Diane Kruger, Cannes, 2017), Loveless (r: Andrey Zvyagintsev, Premiul Juriului, Cannes, 2017), Happy End (r: Michael Haneke), the Killing of a SACRED DEER (r: Yórgos Lánthimos, Cel mai bun scenariu, Cannes, 2017), The Square (r: Ruben Östlund) - Palme D’Or, Cannes 2017, On The Milky Road (r: Emir Kusturica), Afterimage (r: Andrzej Wajda), The Other Side of Hope (r: Aki Kaurismäki) - Ursul de Argint, Berlinale 2017, La fille inconnue (r: Frații Dardenne), I, Daniel Blake (r: Ken Loach) - Palme d’Or, Cannes 2016, Juste la fin du monde (r: Xavier Dolan) - Grand Prix, Cannes 2016, Snowden (r: Oliver Stone), Youth (r: Paolo Sorrentino) - Cel mai bun film european, 2015, Dheepan (r: Jacques Audiard) - Palme d’Or, 2015, Mommy (r: Xavier Dolan), Deux jours, une nuit (r: Fraţii Dardenne), La grande bellezza (r: Paolo Sorrentino), Nymphomaniac (r: Lars von Trier), La Vie d'Adèle (r: Abdellatif Kechiche) - Palme d'Or, Cannes 2013, The Hunt (r: Thomas Vinterberg), Amour (r: Michael Haneke) - Palme d'Or, Cannes 2012, Trainspotting (r: Danny Boyle), Amélie (r: Jean-Pierre Jeunet), Melancholia (r: Lars von Trier), Todo sobre mi madre (r: Pedro Almodóvar), In The Mood for Love (r: Wong Kar Wai), Vicky Cristina Barcelona (r: Woody Allen), Dogville (r: Lars von Trier) etc.

Urban Cinema - Parlami d'amore - Review

In 2008 cinematografia italiana se intalnea cu un one man show ce, ulterior, avea sa o surprinda cat se poate de placut. Silvio Muccino debuta in cinema cu un lungmetraj dupa propria sa nuvela, "Parlami d'amore". Nuvelist, regizor si actor principal in propria productie poate insemna reteta unui mare dezastru, dar in cazul de fata aceasta alegere pare a fi cat se poate de buna pentru productia de fata.

Povestea lui Sasha (Silvio Muccino) ce o intalneste accidental, o tamponare in traficul Romei, pe Nicole (Aitana Sanchez-Gijon) poate parea simpla dar nu este chiar cea mai apropiata de usurinta poveste posibila.
In urma accidentului cei doi se imprietenesc, ea casatorita iar el indragostit de Benedetta (Carolina Crescentini), fiica celui pentru ca el lucra dar cu care nu schimbare nici macar o vorba. O iubire imposibila pentru un proaspat relocat la Roma sau.....o viitoare sansa de a trai in armonie? Nicole ii spune lui Sasha ca "nu exista femeie ce nu poate fi cucerita". Iar el o crede si incearca sa invete, alungand demonii propriului trecut tenebros, cum poate face asta.

Nicole devine profesoara lui de seductie ghidandu-i pasii spre inima Benedettei. Dar ce poate face Sasha atunci cand tot universul sau incepe sa crape iar realitatea crunta il loveste in fata si realizeaza ca, de fapt, Benedetta nu este chiar atat de importanta pentru viata lui?

Muccino duce povestea in varii zone pentru a putea explora din plin personajele sale. Forta si abandonul lui Sasha, puterea si gandirea cert mai adulta a lui Nicole, haosul existential dornic de dragoste al Benedettei se intrepatrund pentru a crea un univers din care doar 2 oameni vor putea iesi fericiti.

Nu intoarce spatele omului care iti spune "te iubesc" si o spune din toata inima,  declara Muccino iar pelicula de fata asta reprezinta.
"Vocea din mine imi spune ca nu va functiona", spuse ea. "Trimite-o undeva, eu te iubesc!" replica el in timp ce amandoi mergeau pe acelasi pod Roman la distante considerabile. "Dar esti departe!" (ea) / "Uita-te doar la ochii mei si vei gasi directia corecta. Si, este adevarat, nu exista femeie ce nu poate fi cucerita!". (el)

"Parlami d'amore" este o comedie romantica structurata, ce te va tine lipit de scaun pana la final pentru a-i putea afla deznodamantul.
Filmul poate fi vizionat on-line si merita cautata si a sa coloana sonora de exceptie.