Se afișează postările cu eticheta Summer Well. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Summer Well. Afișați toate postările

Asociatia Romana a Organizatorilor de Concerte si Evenimente Culturale


Organizatorii de concerte și evenimente culturale din România salută deciziile luate de autoritățile române în scopul combaterii pandemiei de coronavirus. Cei care activează în zona evenimentelor culturale – firme de organizare, producție, logistică, ticketing, cât și angajații și colaboratorii acestora – își declară sprijinul față de eforturile autorităților și îi cheamă alături de ei pe beneficiarii muncii lor: publicul român de concerte, festivaluri și evenimente culturale. Să-i sprijinim împreună pe cei care fac toate eforturile în aceste zile grele, să le respectăm munca și recomandările și să sperăm, împreună, într-un deznodământ cât mai fericit și cât mai rapid.
 
În același timp, organizați în Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale (AROC), cele mai mari companii din industria evenimentelor culturale au cerut Guvernului consultări și au propus măsuri menite să salveze angajații, colaboratorii, liberii profesioniști și familiile celor ce activează în acest domeniu de activitate grav afectat în contextul acestei pandemii. Analizând impactul pe care izbucnirea pandemiei o are asupra industriei și având în minte companiile direct implicate și conexe (companii de bilete, de echipamente tehnice etc.) de care viețile a mii de oameni depind, ne vedem nevoiți să atragem atenția asupra efectului economic și social pe care această situație fără precedent o are. 
 
„Această pandemie nu înseamnă doar anularea/ amânarea evenimentelor și sistarea vânzărilor de bilete, ci pune sub semnul întrebării și parteneriatele publice sau private cu sprijinul cărora reușim să plătim salariile celor care lucrează alături de noi. Facem toate demersurile necesare pentru a transmite mesajul corect către autorități – acela de a analiza impactul serios pe care contextul actual îl are și asupra acestei industrii și de a implementa o serie de măsuri concrete menite să sprijine în următoarele luni reprezentanții industriei culturale și de evenimente”, transmite Codruța Vulcu – Președinte AROC.
 
Informările trimise către Guvernul României, către Ministerul Economiei, către Ministerul Finanțelor Publice și ANAF propun măsuri fără de care industria organizării de evenimente din România se va confrunta cu o criză fără precedent.
 
„Este nevoie de măsuri care să vină în sprijinul organizatorilor de evenimente, companiilor de producție și de logistică, personalului liber profesionist ce activează în acest domeniu, artiștilor independenți etc; în caz contrar, o industrie care s-a construit în ani de muncă se va prăbuși în câteva săptămâni, fără a avea șanse de recuperare în următorii ani. Iar această prăbușire va marca viețile a zeci de mii de familii a căror viață depinde de veniturile generate de industrie”, completează Codruța Vulcu.
 
AROC îi asigură pe toți cei care doresc să își vadă artiștii favoriți că toți organizatorii, firmele de logistică și de producție, companiile de bilete, artiștii și muzicienii lucrează într-un ritm susținut  la dezvoltarea evenimentelor programate să aibă loc odată cu sfârșitul primăverii, în măsură în care restricțiile vor fi ridicate. Doar că, în prezent, fac acest lucru de acasă.
 
Doar împreună vom reuși să depășim această situație, cu respect și atenție față de cei din jur, cu implicare și responsabilitate, colaborând în mod real și respectând cu strictețe măsurile de prevenție comunicate și cu încredere într-un viitor mai bun.
 
Recomandăm încă o dată tuturor să urmeze întru totul dispozițiile autorităților, iar pe durata în care STAȚI ÎN CASĂ vă puteți relaxa ascultând cât mai multă muzică.
 
AROC este formată din organizatorii celor mai mari festivaluri și concerte din România: ARTmania (ARTmania Festival Sibiu, Blaj aLive), Asociația Fapte (Jazz in the Park), Asociația Mozaic (Mozaic Jazz Festival), Best Music Live, Electric Castle, Emagic Live (Awake Festival), NEVERSEA, Plai, SNRS (Sunwaves Festival), Summer Well, UNTOLD, Why Not Us (Street Food Festival), Wise Factor.
 
Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale (AROC) are ca scop crearea și dezvoltarea cadrului organizatoric necesar pentru promovarea intereselor cu caracter profesional, legislativ și economic ale organizatorilor de concerte și evenimente culturale din România și dezvoltarea unor raporturi instituționalizate cu societatea civilă și autoritățile publice la nivel național și cu alte organizații similare din țară și din străinătate, pentru realizarea unor activități și inițiative care promovează libertatea de exprimare, deontologia profesională, excelența și valorile acestor profesii.

Efervescența hip-hop-ului și tradițiile autentic populare au electrizat mii de fani la Scena Red Bull de la Summer Well

În weekend, mii de fani au asistat la o simbioză muzicală desăvârșită pe scena Red Bull de la Summer Well, unde avangarda și tradiționalul au bătut palma cu energie pentru a aduce bucurie în inimile fanilor.

Fenomenul Subcarpați a demonstrat încă o dată că tradiția folclorică se rescrie cu toate simțurile, atât pe scenă, cât și în poiana IARMAROCULUI - un subset de experiențe digitale și senzoriale care a colorat atmosfera de la scena Red Bull cu texturi și arome tradiționale. IAMDDB, AJ TRACEY și BOBBY BASIL, în premieră în România, au aruncat mulțimea în aer pe ritmuri de hip-hop, trap și grime. La cea de-a noua ediție, Summer Well a fost o întâlnire de excepție între artiști formidabili și un public vibrant.

Cu experiențe de 3Dmapping, beatmakers battle pe beat-uri folclorice, ateliere de măști populare, de caval sau de confecționat opinci, demonstrații de olărit și degustare de bucate românești, IARMAROCUL adus de Subcarpați a brodat noul și vechiul sub aceleași straie.

BEAT MAKERS BATTLE, un format nou pe plaiurile din România, a pus față în față 8 producători ce s-au duelat în sample-uri cu sonorități folclorice – Musai Soundwork aka Mișu (Cluj), Mircea (Năvodari), Victor Marinescu (București), Necktrow (Brașov), Gazah (Constanța), Nerub (București), Mister Tweaks (Constanța) și Siberia (București). În uralele mulțimii, care și-a strigat favoriții pe tot parcursul battle-ului, Mircea și-a adjudecat spectaculos finala și trofeul BEAT MAKERS BATTLE, un MPC de lemn sculptat de artistul Iulian Grozăvescu.

Cu sunete străvechi-tradiționale românești, folclorul underground al celor din Subcarpați a acaparat ulterior poiana, plină până la refuz, din fața scenei Red Bull. Vers cu vers, publicul a fost conectat cu stilurile muzicale de pe scenă. Mara și Ioana Milculescu au întregit marea familie Subcarpați, iar showul a explodat cu freestyle-ul coordonat de Afo în echipă cu Moș Martin vs. Motanu’, alături de unul dintre cei mai tineri freestyleri, Misha, fiul lui MC Bean. Bisurile s-au încheiat cu o mare reverență din partea artiștilor, în fața unui val de mâini care salutau cu respect simbioza dintre tradiție, folclor și hip-hop.

La IARMAROC, pasionații istoriei culinare din România au putut degusta, la Bocceluța cu Bucate, rețete tradiționale din Bihor – soiuri și gusturi alese, produse naturale adunate de la țărani autentici și primite de către orășenii de la Summer Well. Vasile Șușca, artist popular ce pictează icoane și creează măști dedicate Sărbătorilor de iarnă, a adus la IARMAROC creațiile care au captivat Occidentul. Meșterul Alexandru Ilinca, opincar, a renunțat pentru un weekend la expozițiile dedicate muzeelor și și-a adus creațiile la IARMAROC, unde istoria și cultura s-au putut întâlni cu o nouă categorie de vizitatori. Festivalierii au putut astfel admira, pe lângă tradiționalele opinci din piele de porc, și artefacte realizate atât din cauciucurile legendarei Dacia 1100, cât și din cele ale motocicletelor nemțești din al Doilea Război Mondial. La Custom Shoes cu BooShoe, Andrei și Gina, artiști grafici, pictori și tattoo artists, au personalizat încălțămintea zilelor noastre cu tematica Subcarpați & Culese din Cartier. Venit din Bihor, meșterul olar Raul Bucșe a adus arta lutului la IARMAROC, demonstrând cum ceramica înseamnă relaxare și deconectare într-un urban sălbatic. Călin Han, pasionat al instrumentelor tradiționale din arealul românesc, a ilustrat farmecul României în sunet de caval, iar Iulian Grozăvescu s-a pus efectiv pe treabă și a strunjit de la A-Z măiastrele cavale astfel încât „să vină toată lumea, să pună toate întrebările, și să ia să cânte”.


IAMDDB, artista de doar 23 de ani, știe ce să ofere și să ceară publicului pentru ca show-ul ei să fie unul complet. Insolentă, fără perdea, IAMDDB a acaparat cu prezența sa uriașă întreaga scenă. Cu un vibe profund jamaican și mișcări senzuale, IAMDDB a cerut „lege și ordine” de la mișcările fluide ale mulțimii, oferindu-le la schimb megahituri precum „More” sau „Vibe”, iar la moshpit a coborât de pe scenă în mijlocul nebuniei, pe fundalul piesei „Shade”. Și-a încheiat show-ul transmițându-le fanilor: „Sunt atât de recunoscătoare, când am venit aici mi-am zis că nu o să mă știe absolut nimeni, iar acum mă uit la voi cum fredonați versurile...!”

Bobby Basil a deschis cu aplomb a doua seară de la scena Red Bull, printr-o reprezentație vibrantă în care au tronat piesele de pe ultimul lui album, „Isaac Nelson”. Narațiuni oneste despre dificultăți și indecizie într-o relație la distanță, spuse pe ritm de grime și trap, boom-bap și R&B-ul, pe alocuri dance hall. Bucuria de a descoperi un public nou și receptiv la piesele sale l-au făcut pe irlandez să desemneze Summer Well drept „cel mai bun festival” la care a participat vreodată. Și-a încheiat cântarea cu „I Don T get Enough”, piesă de rezistență, și în asentiment, și-a îndemnat fanii să-l readucă și la anul pe scena românească.

Capul de afiș al serii de duminică, AJ Tracey, a rupt mulțimea în două, la propriu. Cu un flow liniștit, însă tăios, AJ Tracey s-a jucat cu mulțimea, mixând sample-uri bubuitoare din Praise The Lord de la A$AP Rocky cu acorduri clasice precum La Donna e Mobile. Seara a culminat cu piesele epice din portofoliul său: „Ladbroke Grove” „cel mai tare cântec pe care l-am scos” și „Butterflies” și-ale sale ritmuri afro.

De 20 ani, RED BULL MUSIC celebrează muzica și cultura muzicală, precum și mințile transformative care le pun în mișcare. Prin festivaluri, workshop-uri educative, colaborări între artiști și mii de alte inițiative, RED BULL MUSIC sprijină artiștii și comunitățile artistice locale din întreaga lume.

Summer Well se alătură inițiativei Mastercard de a accesibiliza experiența la festival pentru persoanele cu deficiențe de auz


Pentru al doilea an consecutiv, Mastercard este cardul preferat al festivalului Summer Well, un festival cashless, care va avea loc în perioada 9-11 august, pe domeniul Știrbey. Totodată, Summer Well se alătură inițiativei Mastercard de accesibilizare a festivalurilor de muzică și oferă acces gratuit persoanelor cu deficiențe de auz, precum și asistență, printr-o echipă de interpreți mimico-gestuali care vor fi prezenți în zona de bilete a festivalului,  în Sensory Playground by Mastercard, și vor interpreta melodiile artiștilor.

„Muzica este mai mult decât sunet, este energie, vibrație, mesaj și emoție, iar festivalul este locul în care toate acestea capătă o cu totul altă dimensiune. Ne bucurăm mult că un eveniment muzical atât de iubit precum Summer Well a răspuns instant invitației noastre de accesibilizare, pentru că doar împreună putem să transformăm o idee într-un standard și să construim un viitor mai bun. În plus, pentru a completa atmosfera de vacanță a festivalului, ne-am dorit să le oferim fanilor Summer Well mijloacele să experimenteze muzica altfel decât până acum, ceea ce s-a tradus printr-o călătorie guvernată de simțuri, posibilă datorită tehnologiei, în Sensory Playground.”, spune Ada Iftodi, Marketing Manager, Mastercard România. 

 „De 9 ediții, facem tot posibilul să le aducem celor care vin la Summer Well, artiști relevanți internațional, dar și să creăm o atmosferă completă, unde fiecare se poate bucura pe deplin de experiența Summer Well. Pentru noi, anul acesta reprezintă un nou început și modul de a le transmite persoanelor cu deficiențe de auz că festivalul este și pentru ei. Credem că este nevoie de cât mai multă implicare pentru a transforma accesibilizarea în normalitate și suntem gata să deschidem toate simțurile pe 9-11 august”, adaugă Claudia Cramaroc, Brand Manager, Summer Well.

Odată cu lansarea logo-ului audio la începutul anului, Mastercard a urcat o nouă treaptă pe scara identității de brand. Drept urmare, a creat Sensory Playground, spațiul unde muzica este experimentată prin mai multe simțuri, cu ajutorul unei sfere gigant care vibrează pe ritmul de pe scenă, o altă sferă, cu același diametru, de 2 metri, care generează vizualuri dinamice și o stație de veste SubPac ce imprimă ritmul muzicii pe corp. În plus, participanții vor descoperi colecția-capsulă Summer Vibes, semnată de Irina Voinea și The Stories of O, care include modele de tricouri, hanorace și pelerine de ploaie, cu design-uri speciale, care celebrează simțurile. Totodată, participanții Summer Well vor beneficia de cele mai noi și simple modalități de plată, iar cei care fac plăți contactless sau își fac top up pe brațară, cu cardul Mastercard, au 25% reducere la produsele din colecția dedicată. Colecția este cu atât mai specială, cu cât fondurile strânse în urma vânzării produselor vor fi donate Asociației Naționale a Surzilor din România.

Tot în Sensory Playground, festivalierii vor putea contribui la colajul „O şansă la viaţă. Începe ceva de nepreţuit”, realizat de artistul Ovidiu Solcan, pentru Mastercard, și simbol al eforturilor colective pentru construirea Primului Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România, de către Asociația Dăruiește Viață.  
O priveliște deosebită a concertelor de pe scena principală de la Summer Well este disponibilă pentru publicul din lounge-ul Bellevue, powered by Mastercard și operat de Biutiful.

###

Despre Mastercard
Mastercard, www.mastercard.com, este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Operăm cea mai rapidă rețea de procesare a plăților din lume, oferind un liant între consumatori, instituții financiare, comercianți, autorități și companii din peste 210 țări și teritorii. Produsele și soluțiile Mastercard fac activitățile zilnice de comerț – cum ar fi cumpărăturile, călătoriile, derularea unei afaceri sau managementul finanțelor – mai simple, mai sigure și mai eficiente pentru toată lumea. Urmăriți-ne pe Twitter: participați la discuțiile de pe blogul Beyond the Transaction și înregistrați-vă pentru cele mai noi știri.

Despre Summer Well
Summer Well este mai mult decât un festival de muzică: este o mini vacanță și cel mai important festival din zona București. Ajuns la a 9-a ediție, va avea loc anul acesta în perioada 9 – 11 august, într-o locație unică, Domeniul Știrbey din Buftea. Summer Well 2019 va include: două scene, after party, zona de shopping, Summer Wellness, instalații de artă, expoziții, street food, glamping și multe altele. Urmărește noutățile pe Facebook și pe Instagram.

Scena RED BULL la SUMMER WELL: simbioză între realitate augmentată și hip hop din noul val, într-o atmosferă de IARMAROC

Artiștii hip-hop, grime și neo-soul - IAMDDB (UK), AJ Tracey (UK), Bobby Basil (IRL) și Subcarpați cu proiectul unic IARMAROC - vin la RED BULL STAGE să întregească atmosfera de la SUMMER WELL. 
 
Pentru al doilea an la rând, RED BULL STAGE aduce în premieră la SUMMER WELL artiști internaționali ce adaugă un nou sound festivalului. IAMDDB, revelația scenei muzicale britanice, cu mixul său de hip-hop, neo-soul și urban jazz, ține capul de afiș al serii de sâmbătă. AJ Tracey, „următorul Drake”, după cum declară critica de specialitate, va încărca publicul cu energia sa grime, stilul care l-a consacrat rapid. Bobby Basil cu al său hip-hop romantic va deschide seara de duminică.

Explorând toate simțurile cu aceeași savoare balcanică specifică Subcarpați, IARMAROC vine ca o extensie a sound-ului lor eclectic, o muzică ce dărâmă granițele dintre genuri pentru a descoperi o cultură comună, cu experiențe de realitate augmentată, 3Dmapping, beatmakers battle pe beat-uri folclorice, ateliere de măști populare, de caval sau de confecționat opinci, demonstrații de olărit și degustare de bucate românești. 
 
Sâmbătă, 10 august 
16:00 Opincărie cu Alexandru Ilinca 
           Custom shoes cu BooShoe 
16:30 Măști tradiționale cu Vasile Șușcă 
           AR Facefilters 
17:00 Olărit cu Raul Bocșe 
           3D mapping cu Dragos Vasiloaia 
17:30 Cavalele Grozăvescu cu Iulian Grozăvescu 
18:00 Bocceluța cu Bucate cu Adi Ciortan 
          Introducere în lumea instrumentelor                 tradiționale cu Călin Han 
19:00 Folklore Beat Battle cu AFO 
21:00 SUBCARPAȚI 
22:45 IAMDDB 


Duminică, 11 august 
21: 30 Bobby Basil 
22: 45 AJ Tracey

Sâmbătă, 10 august: IAMDDB (UK) și Subcarpați prezintă IARMAROC

SUMMER WELL aduce în premieră, sâmbătă, #măștiiarmaroc, o experiență în care măștile Culese din Cartier și Fantome prind viață prin intermediul tehnologiei. Realitatea augmentată upgradează selfie-urile fanilor: scanând stickerele din perimetrul zonei de chill, de lângă RED BULL STAGE, ei vor putea accesa filtre de Instagram cu iconicele măști. Noile tehnologii remodelează realitatea IARMAROC prin universul 3D mapping imaginat de Dragoș Vasiloaia. Cavalul promite să învăluie blând după-amiaza de sâmbătă de la Domeniul Știrbey. Iulian Grozăvescu, meșter de nouă generație, prezintă meșteșugul din spatele Cavalelelor Grozăvescu (făurire și personalizare), marcând fundalul muzical al performance-ului de olărit susținut de Raul Bocșe. Călin Han pregătește o introducere în lumea instrumentelor tradiționale, invitându-și spectatorii să exploreze un univers fluent în tilincă, buhai, cimpoi, caval, fluier, tulnic sau pai. La atelierul de măști tradiționale, Vasile Șușcă, „Ultimul artizan de măști tradiționale de An Nou”, dă viață unor creaturi fantastice folosind un mix de elemente din piele, pănură (postav), blană sau coarne de capră. Întrebat daca străbunii lui au făcut și ei opinci, meșteșugarul Alexandru Ilinca răspunde ferm: „Toți au făcut. Și ai mei, și ai tăi. Cu o mică pauză”. La atelierul de opincărie, el duce mai departe cu mândrie obiceiurile pământului. La Custom shoes cu BooShoe, Andrei și Gina, cuplul de artiști grafici, pictori și tattoo artists, ilustrează aceeași dragoste pentru lucrul bine făcut în varianta modernă, personalizând încălțăminte cu tematica Subcarpați & Culese din Cartier. La Bocceluța cu Bucate, amatorii de bucate românești vor putea degusta rețete tradiționale furate de la bătrânii gospodari din Bihor.

Tot sâmbătă, la scena RED BULL STAGE concertează pentru prima data în România IAMDDB (UK), un breakthrough pe care BBC l-a clasat pe locul 3 în topul „Sound of 2018”. IAMDDB are cu ce se lăuda, la cei doar 23 de ani ai săi: 2 EP-uri lansate, 3 mixtape-uri, 6 single-uri de succes și a împărțit scena cu legende precum Lauryn Hill în  UK. Muzica sa e un amestec sălbatic, dar perfect stăpânit, de trap, jazz și modern soul, colorat cu influențe derivate din rădăcinile sale angoleze și portugheze. 

Duminică, 11 august: AJ Tracey (UK) și Bobby Basil (IRL) 

2019 promite să fie un an de referință pentru AJ Tracey (UK). Londonezul și-a lansat albumul de debut, care-i poartă numele, a avut o mulțime de concerte în Australia la începutul anului, iar turneul său european culminează cu un spectacol sold-out la legendara Brixton Academy din Londra. În vârstă de 25 de ani, AJ Tracey are deja reputația de a fi unul dintre cei care redefinesc sonor grime-ul contemporan.

Versatil, vulnerabil, onest, Bobby Basil (IRL) reprezintă noul hip-hop irlandez. Are un apetit pentru vizual și o deschidere către experiment care i-a surprins pe mulți. Discul de debut „Isaac Nelson”, lansat la începutul acestui an, îl arată pe Bobby neînfricat în a atinge subiecte personale, cum ar fi relațiile de familie tensionate sau propriile vulnerabilități. Această sinceritate fără perdea îl face unic.

Abonamentele la SUMMER WELL pot fi cumpărate la prețul de 295 lei + taxe până pe data de 8 august (inclusiv) şi 345 lei în zilele festivalului. Abonamente şi bilete de o zi pentru festival se găsesc online pe www.summerwell.ro şi în aplicaţia de mobil a festivalului.

De 20 ani, RED BULL celebrează muzica și cultura muzicală, precum și mințile transformative care le pun în mișcare. Prin festivaluri, workshop-uri educative, colaborări între artiști și mii de alte inițiative, RED BULL sprijină artiștii și comunitățile artistice locale din întreaga lume.