Concertul susținut de către Ducu Bertzi la Tulcea a fost reprogramat


Având în vedere că vremea se anunță a fi nefavorabilă la Tulcea sâmbătă, 3 august, concertul pe care Ducu Bertzi urma sa îl susțină mâine seară, de la ora 20.30, la Scena din Piața Civică, în cadrul „Caravanei filmului românesc” a fost reprogramat pentru duminică, 4 august, ora 20.30, tot la Scena din Piața Civică.

Însă, până la concertul pe care îndrăgitul Ducu Bertzi îl va susține la Tulcea, weekendul „Caravanei filmului românesc” continuă cu aventurile prin care trece Lizuca, fetiţa deşteaptă şi căţelul ei jucăuş, din nemuritorul film „Dumbrava minunată”, regia Gheorghe Naghi. Aflaţi cum reuşeşte să scape fetiţa de şase ani, de răutăţile mamei sale vitrege, care vrea să pună mâna pe pădurea ei (fermecată), venind la proiecţia de vineri, 2 august, ora 21.00.

Sâmbătă, 3 august, la ora 21.00, în măsura în care ploaia se va opri, iar spectatorii de toate vârstele vor ieși din casă, va fi prezentată povestea iezilor năzdravani, care reuşesc să scape de lupul cel rău, în fantezia muzicală „Mama”, marele succes semnat de regizoarea Elisabeta Bostan. 

Duminică, 4 august, începând de la ora 20.30 va urca pe secenă Ducu Bertzi, iar după concertul său puteţi afla cine reuşeşte să pună mâna pe punguţa cu doi bani, Bătrânul sau  Zâna, în fantezia muzicală semnată de Ion Popescu-Gopo - „Rămășagul”.

Accesul publicului este gratuit !

***
Programul Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale  pentru acest weekend, la Tulcea, este următorul:

Scena din PIAȚA CIVICĂ

Vineri, 2 august, ora 21.00: DUMBRAVA MINUNATĂ
(muzical, fantastic / 1980 / 95 min.)
Regia: Gheorghe Naghi; Scenariul: Draga Olteanu – Matei;

Cu: Draga Olteanu Matei, Maria Ploae, Florina Cercel, Olga Delia Mateescu, Ernest Maftei, Diana Muscă, Elena Drăgoi

Sâmbătă, 3 august, ora 21.00: MAMA
(muzical, fantastic / 1976 / 95 min.)
Regia: Elisabeta Bostan; Scenariul: Vasilica Istrate;
Cu: Liudmila Gurchenko, Florian Pitiş,  Mihail Boiarsky, George Mihăiţă

Duminică, 4 august, ora 20.30: Concert folk DUCU BERTZI

Duminică, 4 august, ora 21.15: RĂMĂȘAGUL
(muzical, fantastic / 1985 / 80 min.)
Scenariul și regia: Ion Popescu – Gopo;
Cu: Draga Olteanu-Matei, Angela Similea, Florin Piersic, Ion Lucian

***
Scopul „Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect aflat în al şaptelea an de existenţă, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile.
„Caravana filmului românesc” aduce filmul românesc acasă la oameni, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse, de la pieţe centrale, la biblioteci, muzee, sau spaţii neconvenţionale. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului şi stimulează sentimentul de mândrie locală, prin punerea în valoare a geografiei culturale a oraşelor.

***
Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.
În cei șapte ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns peste 40 de oraşe, având un număr aproximav de 200.000 de spectatori şi consemnând 3.050 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele au fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi  imagine.
*
Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, ANF - Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual.

Parteneri media: All About Romanian Cinema  - AaRC, Cinefan, RoEvents, iFestival.ro, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, Comunicate de afaceri, Urban Things, România pozitivă, Agenţia de Carte, Roportal, GoNext.

Parteneri media la Tulcea:  Tulcea Noastră, Tulcea News, Dobrogea News, Ziarul Zig Zag, Ziarul Delta


La Tulcea, proiectul este cofinanțat din bugetul local al Municipiului Tulcea.

Website: www.caravanafilm.ro

MercatoComunale și Mastercard își așteaptă oaspeții în satul de vacanță din centrul capitalei


Mastercard, companie de tehnologie în industria globală de plăți, este partener principal al MercatoComunale, satul de vacanțădin București, un spațiu urban și contemporan unde clienții au la dispoziție o largă varietate de opțiuni de petrecerea a timpului, de la orele târzii ale dimineții până seara, când atmosfera le oferă cadrul perfect de relaxare.
 
Parteneriatul face parte dintr-o inițiativă amplă a Mastercard de promovare și încurajare a utilizării cardului ca modalitate de plată sigură, comodă, rapidă și eficientă, ce conduce la un grad ridicat de fiscalizare. 
 
„Conceptul MercatoComunale ne-a convins imediat pentru că am remarcat o mare compatibilitate între personalitățile celor două branduri – fie că suntem la o întâlnire de business informală, în pauza de prânz, la o întâlnire cu prietenii sau am ieșit împreună cu familia, ne dorim ca experiența să fie plăcută, firească, relaxată. Iar acest lucru se aplică, bineînțeles, și procesului de plată. Prin urmare, acest parteneriat este o continuare firească a tuturor inițiativelor lansate pentru încurajarea metodelor de plată moderne și, totodată, un demers în urma căruia ne propunem să transformăm plata cu cardul într-un gest de normalitate, oferind, prin tehnologia contactless, alternativa perfectă la plata în numerar, un beneficiu major pentru business și pentru consumatori – timp mai scurt la tranzacționare și siguranța deplină a plăților”, a spus Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România. 
 
“Am construit MercatoComunale pornind de la ideea de comunitate și suntem convinși că astfel de proiecte au potențialul de face viața în oras cât mai plăcută. MercatoComunale este conceput ca o piață contemporană cu food trucks, producători locali de ingrediente, bere artizanalăși multe alte activități gândite pentru toți membrii familiei. Cu ajutorul partenerului principal Mastercard, am reușit să transformăm un spațiu complet nefolosit în centrul orașului, dar și să realizăm prima experiență complet cashless din oraș. La MercatoComunale acceptăm doar plata cu cardul, tocmai pentru a demonstra că publicul local este foarte deschis către noile tehnologii”, a declarat Răzvan Crișan, Co-fondator Kane Group.
 
MercatoComunale este un spațiu versatil, care îmbină cea mai bună selecție de food trucks(The Bun, Goodfellas, Taverna Sarbului, Burger Van, Vicecream, Meatbusters), dar și o selecție amplă de bere craft, specialități coffee brew, un spațiu de co-working gratuit relaxant, o zonă de farmers market ce reunește producători locali( Cooperativa Varăști, Artesana, Kredenz, Pain Plaisir), designers shop Band of Creators, concerte acustice sau DJ sets, party-uri, workshop-uri tematice sau pentru copii,pop-up shops, și o serie de lounge-uri de relaxare, inclusiv Priceless Lounge by Mastercard. În plus, în fiecare marți este Priceless Tuesday la MercatoComunale, ceea ce înseamnă că cei care plătesc cu cardul Mastercard la barul din locație, beneficiază de 50% reducere, în intervalul 18:00 – 23:00. Toate acestea, pe Strada Gheorghe Polizu, nr, 28-34, în București.
 
# # #
Despre Mastercard
Mastercard, www.mastercard.com, este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Operăm cea mai rapidă rețea de procesare a plăților din lume, oferind un liant între consumatori, instituții financiare, comercianți, autorități și companii din peste 210 țări și teritorii. Produsele și soluțiile Mastercard fac activitățile zilnice de comerț – cum ar fi cumpărăturile, călătoriile, derularea unei afaceri sau managementul finanțelor – mai simple, mai sigure și mai eficiente pentru toată lumea. Urmăriți-ne pe Twitter: participati la discuțiile de pe blogul Beyond the Transaction și înregistrați-vă pentru cele mai noi știri.
 
Despre MercatoComunale
MercatoComunale face parte din Kane Group ce reuneste mai multe proiecte construite in jurul unor valori comune: echipe talentate, design de calitate la fiecare locație și o preocupare clară pentru furnizori artizanali. Din Kane Group fac parte Kane, Mamizza, MercatoComunale, Project Copenhagen, M60, Spatiul M60. 

Scena RED BULL la SUMMER WELL: simbioză între realitate augmentată și hip hop din noul val, într-o atmosferă de IARMAROC

Artiștii hip-hop, grime și neo-soul - IAMDDB (UK), AJ Tracey (UK), Bobby Basil (IRL) și Subcarpați cu proiectul unic IARMAROC - vin la RED BULL STAGE să întregească atmosfera de la SUMMER WELL. 
 
Pentru al doilea an la rând, RED BULL STAGE aduce în premieră la SUMMER WELL artiști internaționali ce adaugă un nou sound festivalului. IAMDDB, revelația scenei muzicale britanice, cu mixul său de hip-hop, neo-soul și urban jazz, ține capul de afiș al serii de sâmbătă. AJ Tracey, „următorul Drake”, după cum declară critica de specialitate, va încărca publicul cu energia sa grime, stilul care l-a consacrat rapid. Bobby Basil cu al său hip-hop romantic va deschide seara de duminică.

Explorând toate simțurile cu aceeași savoare balcanică specifică Subcarpați, IARMAROC vine ca o extensie a sound-ului lor eclectic, o muzică ce dărâmă granițele dintre genuri pentru a descoperi o cultură comună, cu experiențe de realitate augmentată, 3Dmapping, beatmakers battle pe beat-uri folclorice, ateliere de măști populare, de caval sau de confecționat opinci, demonstrații de olărit și degustare de bucate românești. 
 
Sâmbătă, 10 august 
16:00 Opincărie cu Alexandru Ilinca 
           Custom shoes cu BooShoe 
16:30 Măști tradiționale cu Vasile Șușcă 
           AR Facefilters 
17:00 Olărit cu Raul Bocșe 
           3D mapping cu Dragos Vasiloaia 
17:30 Cavalele Grozăvescu cu Iulian Grozăvescu 
18:00 Bocceluța cu Bucate cu Adi Ciortan 
          Introducere în lumea instrumentelor                 tradiționale cu Călin Han 
19:00 Folklore Beat Battle cu AFO 
21:00 SUBCARPAȚI 
22:45 IAMDDB 


Duminică, 11 august 
21: 30 Bobby Basil 
22: 45 AJ Tracey

Sâmbătă, 10 august: IAMDDB (UK) și Subcarpați prezintă IARMAROC

SUMMER WELL aduce în premieră, sâmbătă, #măștiiarmaroc, o experiență în care măștile Culese din Cartier și Fantome prind viață prin intermediul tehnologiei. Realitatea augmentată upgradează selfie-urile fanilor: scanând stickerele din perimetrul zonei de chill, de lângă RED BULL STAGE, ei vor putea accesa filtre de Instagram cu iconicele măști. Noile tehnologii remodelează realitatea IARMAROC prin universul 3D mapping imaginat de Dragoș Vasiloaia. Cavalul promite să învăluie blând după-amiaza de sâmbătă de la Domeniul Știrbey. Iulian Grozăvescu, meșter de nouă generație, prezintă meșteșugul din spatele Cavalelelor Grozăvescu (făurire și personalizare), marcând fundalul muzical al performance-ului de olărit susținut de Raul Bocșe. Călin Han pregătește o introducere în lumea instrumentelor tradiționale, invitându-și spectatorii să exploreze un univers fluent în tilincă, buhai, cimpoi, caval, fluier, tulnic sau pai. La atelierul de măști tradiționale, Vasile Șușcă, „Ultimul artizan de măști tradiționale de An Nou”, dă viață unor creaturi fantastice folosind un mix de elemente din piele, pănură (postav), blană sau coarne de capră. Întrebat daca străbunii lui au făcut și ei opinci, meșteșugarul Alexandru Ilinca răspunde ferm: „Toți au făcut. Și ai mei, și ai tăi. Cu o mică pauză”. La atelierul de opincărie, el duce mai departe cu mândrie obiceiurile pământului. La Custom shoes cu BooShoe, Andrei și Gina, cuplul de artiști grafici, pictori și tattoo artists, ilustrează aceeași dragoste pentru lucrul bine făcut în varianta modernă, personalizând încălțăminte cu tematica Subcarpați & Culese din Cartier. La Bocceluța cu Bucate, amatorii de bucate românești vor putea degusta rețete tradiționale furate de la bătrânii gospodari din Bihor.

Tot sâmbătă, la scena RED BULL STAGE concertează pentru prima data în România IAMDDB (UK), un breakthrough pe care BBC l-a clasat pe locul 3 în topul „Sound of 2018”. IAMDDB are cu ce se lăuda, la cei doar 23 de ani ai săi: 2 EP-uri lansate, 3 mixtape-uri, 6 single-uri de succes și a împărțit scena cu legende precum Lauryn Hill în  UK. Muzica sa e un amestec sălbatic, dar perfect stăpânit, de trap, jazz și modern soul, colorat cu influențe derivate din rădăcinile sale angoleze și portugheze. 

Duminică, 11 august: AJ Tracey (UK) și Bobby Basil (IRL) 

2019 promite să fie un an de referință pentru AJ Tracey (UK). Londonezul și-a lansat albumul de debut, care-i poartă numele, a avut o mulțime de concerte în Australia la începutul anului, iar turneul său european culminează cu un spectacol sold-out la legendara Brixton Academy din Londra. În vârstă de 25 de ani, AJ Tracey are deja reputația de a fi unul dintre cei care redefinesc sonor grime-ul contemporan.

Versatil, vulnerabil, onest, Bobby Basil (IRL) reprezintă noul hip-hop irlandez. Are un apetit pentru vizual și o deschidere către experiment care i-a surprins pe mulți. Discul de debut „Isaac Nelson”, lansat la începutul acestui an, îl arată pe Bobby neînfricat în a atinge subiecte personale, cum ar fi relațiile de familie tensionate sau propriile vulnerabilități. Această sinceritate fără perdea îl face unic.

Abonamentele la SUMMER WELL pot fi cumpărate la prețul de 295 lei + taxe până pe data de 8 august (inclusiv) şi 345 lei în zilele festivalului. Abonamente şi bilete de o zi pentru festival se găsesc online pe www.summerwell.ro şi în aplicaţia de mobil a festivalului.

De 20 ani, RED BULL celebrează muzica și cultura muzicală, precum și mințile transformative care le pun în mișcare. Prin festivaluri, workshop-uri educative, colaborări între artiști și mii de alte inițiative, RED BULL sprijină artiștii și comunitățile artistice locale din întreaga lume.