Câștigător
al categoriei Albumul anului în cadrul Galei Premiilor de Jazz –
Premiile Muzza 2019, albumul ReBorn al bluesman-ului AG Weinberger inregistreaza
o prezenţă
constantă de peste 6 luni în
top 50
Blues/Rock al Roots Music Report, care
este considerat cel mai important top muzical independent la nivel
mondial și compilează
albumele și piesele difuzate în playlisturile radiourilor din
întreaga lume bazându-se strict pe informaţiile oferite de către
acestea. Astfel, albumul artistului român, înregistrat și promovat
pe cont propriu, devansează artiști de renume internațional, ce au
în spate echipe numeroase și case de producție influente în
ecosistemul muzical, inregistrând
o performanță unică la nivelul Europei Centrale și de Est.
Înregistrat
la Budapesta alături de o echipa din Ungaria (Cseke Gabor – clape,
Pusztai Csaba – tobe, Viktor Hars – bass, Voga Viktoria și
Pusztai Kabelacs Rita – backing vocals)și avându-l invitat pe
legendarul Bob Margolin (fost chitarist al lui Muddy Waters), ReBorn
se bucura de aprecierea melomanilor nu doar din US ci și din Europa
și chiar îndepărtata Australie.
ReBorn
însumează un ansamblu de caracteristici și discursuri muzicale,
care ne conduce în lumea unică a artistului. Prin această lucrare
AG atinge o stare de maturitate și relaxare, atât de necesară
pentru a-și asigura continuitatea prezenței sale în rândul celor
de nivel internațional. Muzici noi, livrare excelentă, producție
de talie mondială... Cele 12 piese depăsesc cu mult obișnuitele
clișee ale genului blues, iar armoniile și ritmurile neobișnuite
conferă prospețime limbajului mixt muzical. Pe albumul ReBorn putem
asculta de la shuffle pînă la big easy second line, de la pop blues
până la baladă country sau jazz.
Considerat
de către legendarul B.B. King „un chitarist carismatic de cea mai
înaltă clasă”, AG Weinberger este singurul artist de blues şi
jazz din România selectat pentru nominalizare la 7 categorii la
Premiile Grammy, decorat în 2011 cu Ordinul Cultural în grad de
Cavaler. El îşi continuă misiunea cu acelaşi zel, cu aceeaşi
pasiune şi credință pentru a impune muzica bună în viaţa
culturală din România.
ReBorn
este disponibil pe platformele de distributie digitala precum
Spotify, Deezer, iTunes , Tidal sau Zonga
ReBorn by AG Weinberger, peste 6 luni de prezenţă în topurile internaţionale de specialitate
Comments
0
Concert Mircea Baniciu la Hard Rock Cafe
BestMusic Live Concerts te invita la Hard Rock Cafe, pe 12 septembrie, incepand cu ora 21:30, la un concert cu Mircea Baniciu & Band.
Mircea Baniciu este un nume de referință în muzica rock românească, fiind precursorul genului etno rock, activ încă de la începutul aniilor ’70, continunâd să iși cânte muzica “subversivă”, în ciuda cenzurii impuse de regimul communist.
Mai întai ca solist vocal al trupei Phoenix unde a lansat hituri nemuritoare, în trupa Pasarea Colibri, alaturi de care a scris o noua poveste de success, și Pasărea Rock compusă din foști membri Pheonix. Baniciu a continuat să se exprime prin muzică indierent de obstacolele întâlnite în calea sa, păstrând o carieră solo de invidiat.
Concertele Mircea Baniciu te vor teleporta înapoi la rădăcina muzicii rock românești ce se cânta cândva, pe ascuns în cluburi underground.
Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.
Biletele au urmatoarele preturi:
- VIP: 109 lei, cu loc la masa in fata scenei (doar 80 de locuri)
- Acces General: 89 de lei, cu loc la masa in sala
- Fara loc: 89 de lei
Online pe www.iabilet.ro, puteti plati cu cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara. Pentru grupuri mari se acorda discounturi!
Vino la Hard Rock Cafe sa fii aproape de artistii tai preferati si sa te bucuri de muzica lor, într-o atmosfera unica! Show-urile explozive, colectia de suveniruri care î?i reamintesc de legendele muzicii ?i calitatea sunetului îti garanteaza cea mai placuta experienta live.
Hard Rock Cafe Bucuresti se afla in parcul Herastrau - Soseaua Kiseleff, nr. 32
Locatia dispune si de cateva sute de locuri de parcare.
Copiii sub 7 ani au acces gratuit.
Un eveniment BestMusic Live Concerts powered by ROCK FM

Electronic Arts si LPF anunta Liga I in FIFA 20
EA SPORTS™ și Liga Profesionistă de Fotbal din România au semnat un parteneriat prin care Liga I din România va fi inclusă în FIFA 20, una dintre cele mai populare francize de jocuri video sport din lume. FIFA 20 va include toate cele 14 cluburi de fotbal românești care joacă în Liga I în sezonul 2019-2020, împreună cu 3 noi fotbaliști români recreați autentic în joc – George Țucudean, George Pușcaș și Alexandru Mitriță.
“Includerea Ligii I în FIFA a fost una dintre cele mai importante solicitări pe care le-am primit din partea comunității FIFA din România și este o realizare de care întreaga echipă EA România este foarte mândră. Suntem încântați că Liga I va fi «in the game»! Cu ajutorul Ligii Profesioniste de Fotbal din România am reușit să includem anul acesta toate echipamentele de joc, blazoanele, mingile de meci și jucătorii din Liga I din România”, a spus Andrei Lăzărescu, EA SPORTS FIFA 20 Senior Producer, EA România.
“Pentru Liga Profesionistă Română de Fotbal, includerea în Liga I în FIFA 20 este un moment istoric și o realizare de excepție. Acesta subliniază munca grea pe care am depus-o pentru a aduce fotbalul românesc pe noi culmi. Parteneriatul nostru cu EA a creat ceva la care cred că fanii au visat mulți ani și suntem încântați că am reușit să transformăm acel vis într-o realitate. În numele Ligii Profesioniste de Fotbal, aș dori să mulțumesc EA SPORTS, studioului local, cluburilor, fanilor și Ligilor Europene pentru realizarea a ceea ce simțim este o etapă uimitoare pentru fotbalul românesc și pentru fanii români deopotrivă”, a declarat Robert Pongracz, Vicepreședinte al Ligii Profesioniste de Fotbal din România.
În plus față de includerea Ligii I, FIFA 20 va readuce fotbalul înapoi în stradă într-un mod autentic și creativ cu VOLTA FOOTBALL. Jucătorii vor avea posibilitatea să-și exprime stilul personal cu ajutorul sistemului de joc complet nou, inspirat de realitatea și autenticitatea meciurilor de fotbal in format restrâns, jucate pe străzi, în săli de spot și pe terenuri de futsal din întreaga lume.
VOLTA FOOTBALL vine cu noi funcționalități care îi vor transpune pe jucători în ritmul străzii, cum ar fi driblingurile și loviturile din voleu, noile animații și mișcările dinamice ale mingii, pe care jucătorii le pot testa în locații noi și unice din întreaga lume, într-o varietate de tipuri de meci: 3v3 Rush (fără portar), 4v4, 4v4 Rush, 5v5 și Professional Futsal.
Jucătorii vor putea încerca o nouă experiență de narativă în VOLTA STORY și o nouă experiență individuală conectată în VOLTA WORLD, prin meciurile Single Player împotriva echipelor generate de comunitate într-o varietate de formate și locații. Mai mult, jucătorii vor putea promova sau retrograda în modul de joc VOLTA LEAGUE online, noul format „jucător versus jucător” permițându-le să înfrunte echipele controlate de alți jucători online.
FIFA 20 ridică ștacheta și la nivel de gameplay și aduce un nou nivel de autenticitate pe terenul virtual printr-o abordare numită Football Intelligence, ce se bazează pe trei noi funcționalități: Authentic Game Flow, Decisive Moments și Ball Physics.
Jucătorii vor putea și să modeleze viitorul clubului lor cu prin noile inovații din cel mai autentic mod de carieră de până acum. FIFA 20 oferă posibilitatea de a personaliza managerul mai mult ca niciodată, cât și de a avea manageri de sex feminin, o premieră în istoria francizei. Jucătorii vor avea astfel impact direct asupra moralului și performanței echipei lor prin conferințe de presă interactive, schimbări ale echipei de start, discuții unu la unu cu jucătorii din club și multe altele.
Și modul Ultimate Team™ vine cu o serie de noi funcționalități, inclusiv noi experiențe sociale, cum ar fi un sistem de obiective redefinite, care oferă jucătorilor noi provocări, împreună cu noi modalități de a progresa și a personaliza echipa pe măsură ce avansează în joc. Pe lângă readucerea lui Gheorghe Hagi, în modul Ultimate Team au fost adăugate 15 noi staruri, printre care Didier Drogba, Zinedine Zidane și Andrea Pirlo.
FIFA 20 este dezvoltat de EA Vancouver și EA România și va fi disponibil la nivel mondial pe 27 septembrie 2019 pentru sistemele PlayStation 4, Xbox One și PC. Starurile care se vor afla pe coperta FIFA 20 sunt Eden Hazard – ediția FIFA 20 Standard, Virgil van Dijk – ediția FIFA 20 Champions și Zinedine Zidane – ediția FIFA 20 Ultimate.
# # #
About Electronic Arts
Electronic Arts (NASDAQ: EA) is a global leader in digital interactive entertainment. The Company develops and delivers games, content and online services for Internet-connected consoles, mobile devices and personal computers.
In fiscal year 2019, EA posted GAAP net revenue of $4.95 billion. Headquartered in Redwood City, California, EA is recognized for a portfolio of critically acclaimed, high-quality brands such as EA SPORTS™ FIFA, Battlefield™, Apex Legends™, The Sims™, Madden NFL, Need for Speed™, Titanfall™ and Plants vs. Zombies™. More information about EA is available at www.ea.com/news.
EA SPORTS, Ultimate Team, Origin, Battlefield, Apex Legends, The Sims, Need for Speed, Titanfall, Plants vs. Zombies are trademarks of Electronic Arts Inc. ©FIFA and FIFA’s Official Licensed Product Logo are copyrights and/or trademarks of FIFA. All rights reserved. Manufactured under license by Electronic Arts Inc. John Madden and NFL are property of their respective owners and used with permission. PlayStation is a registered trademark of Sony Computer Entertainment Inc.
About EA Romania
Electronic Arts Romania is one of the biggest technology companies in Romania, operating on the local market since 2006. During this time, EA Romania developed locally best-selling titles such as FIFA, FIFA Mobile, Need for Speed, UFC Mobile, and NBA Mobile.
The multidisciplinary team of Romanians behind the development of some of the most popular video games series in the world consists of over 1,500 people across various disciplines such as producers, software engineers, game designers, project managers, animators, graphic and technical artists, content creators, UX experts, QA analysts and many others.
Mastercard și Dedeman lansează o campanie dedicată plăților electronice în magazinele din întreaga țară
Mastercard, companie de tehnologie în industria globală de plăți, și Dedeman, lanțul de retail cu materiale de construcţii şi pentru amenajări interioare din România, demarează o nouă campanie prin care încurajează plățile electronice în rândul consumatorilor din România. Campania face parte din platforma „Construiește un viitor mai bun cu Mastercard” care, pe lângă experiențe și momente de neprețuit oferite consumatorilor în cadrul parteneriatelor comerciale, susține inițiativa #NoiFacemUnSpital.
Clienții Dedeman care fac cumpărături utilizând cardul lor Mastercard, în orice magazin Dedeman din țară, în perioada 26 august – 25 octombrie 2019, pot câștiga o experiență de neprețuit pentru 2 persoane alături de artista Feli, într-un concert acustic privat, ce va avea loc în București.
Prin parteneriatul cu Dedeman, Mastercard continuă campaniile începute prin platforma de înregistrare activă www.participare.mastercard.ro, cu care au interacționat aproape un milion de posesori de carduri Mastercard din România în 2017 și 2018.
Consumatorii care doresc să se înscrie în campanie trebuie să plătească pentru cumpărăturile efectuate în magazinele Dedeman cu un card Mastercard sau Maestro, să trimită un SMS cu valoarea tranzacției la numărul 3718 (număr cu tarif gratuit în rețelele Telekom, Orange, Vodafone, Digi) sau să înscrie datele pe site-ul www.mastercard.ro/dedeman. Un participant poate efectua un număr nelimitat de tranzacții Mastercard și Maestro în locațiile partenere și poate trimite zilnic maximum 5 mesaje, indiferent de metoda de înscriere aleasă (SMS sau online). Numele câștigătorilor și premiile câștigătoare vor fi afișate pe site-ul www.mastercard.ro/promotii în termen de 20 de zile calendaristice de la validarea acestora.
###
Despre Mastercard
Mastercard, www.mastercard.com, este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Operăm cea mai rapidă rețea de procesare a plăților din lume, oferind un liant între consumatori, instituții financiare, comercianți, autorități și companii din peste 210 țări și teritorii. Produsele și soluțiile Mastercard fac activitățile zilnice de comerț – cum ar fi cumpărăturile, călătoriile, derularea unei afaceri sau managementul finanțelor – mai simple, mai sigure și mai eficiente pentru toată lumea. Urmăriți-ne pe Twitter: participați la discuțiile de pe blogul Beyond the Transaction și înregistrați-vă pentru cele mai noi știri.
Despre Dedeman
Dedeman, liderul pieței românești de bricolaj, este afacerea de succes a doi antreprenori români. Începând cu 1992, pe parcursul celor peste 25 de ani de activitate, compania a înregistrat un succes constant datorat unei strategii de business desfăşurată în jurul clientului, cerinţele acestuia şi satisfacerea acestora fiind prioritare. În prezent, compania operează 49 de magazine în întreaga țară în care comercializează peste 45.000 de produse din domeniul construcțiilor și amenajărilor interioare.
Concert Evanescence la Arenele Romane
Pe 15 septembrie EVANESCENCE vor canta din nou la Bucuresti la Arenele Romane.
Evanescence, una dintre cele mai iubite si apreciate trupe rock americane, se afla din nou intr-o formula magica in care vocea celebrei cantarete Amy Lee innobileaza piesele care au consacrat trupa si care au ramas nemuritoare pe buzele fanilor din intreaga lume. Cu albume vandute in zeci de milioane de exemplare in intreaga lume, muzica Evanescence a fost rasplatita cu numeroase nominalizari si premii internationale, printre care doua Grammy-uri primite in anul 2004 pentru piesa "Bring Me To Life", la categoriile "Best New Artist" si "Best Hard Rock Performance".
Albumul "Fallen" a ramas si in ziua de azi in topul preferintelor celor ce iubesc muzica rock, acesta fiind certificat cu Platina in intreaga lume. "Fallen" este unul dintre cele opt albume, ale tuturor timpurilor, care au reusit sa ramana in top Billboad 200 pentru o perioada mai mare de un an. "The Open Door" (2006) a marcat un nou succes in palmaresul celebrului grup, cu piese precum "Lithium" sau "Sweet Sacrifice", iar "Evanescence" (2011) a ajuns pe primele locuri imediat dupa lansare si a fost premiat cu Aur in Australia, Canada si Marea Britanie.
Muzica formatiei Evanescence poarta o paleta intreaga de influente si a fost incadrata de catre critici in diverse categorii, de la rock, nu metal si gothic, la industrial, progressive sau hard rock. Cu valente sofisticate si o atentie deosebita pentru detalii, Evanescence au reusit sa ofere publicului piese fascinante care au trecut deja de proba timpului.
Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.
- Teren (fara loc, in fata scenei) - 259 in presale si 280 la intrare
- Premium (cu loc) - 349 lei in presale si 380 la intrare
- Acces General (cu loc) - 159 lei in presale si 180 lei la intrare
Se pun in vanzare doar 700 de bilete Premium
Pentru biletele "cu loc" accesul se face doar prin parc prin lateralele arenei.
Pentru biletele de pe Teren accesul se face pe la portile de jos din parc ale Arenelor Romane.
Biletele ofera participantilor acces doar in categoriile in care si-au cumparat bilet.
Accesul copiilor sub 7 ani este gratuit doar in zona Teren dar insotiti de un adult care are bilet.
Minorii peste 14 ani au voie la concert neinsotiti. Cei sub 14 ani trebuie sa vina insotiti de un adult posesor de bilet valabil.
Se pun in vanzare doar 40 de suplimente Meet & Greet si 60 de suplimente Soundcheck Package
Concertul are loc in aer liber.
Un eveniment METALHEAD & BestMusic Live Concerts powered by ROCK FM

Abonați-vă la:
Postări (Atom)