Am vazut-o de dimineata in metrou. Undeva pe la Mihai Bravu mi-a atras atentia.
In toata caldura, inghesuiala si uratul din metrou am observat-o pe ea.
Statea intr-un colt si avea ochii rosii...semanau putin cu puloverul rosu pe care-l avea peste tricoul portocaliu cu niste maimutoi galbeni pe el si cu acea inima rosie ce statea deasupra lor.
Plansese si inca o mai facea.Isi masca asta tot tamponandu-si fruntea, fata, ochii cu un servetel si oarecum trecea neobservata de restul calatorilor.
De ce plangea? Deseori am vazut femei plangand in metrou. De fiecare data treceau neobservate si de fiecare data te gandesti cum sa reactionezi. O poti ajuta sau o poti deranja privind-o prea insistent.
Era absolut rupta de tot ceea ce era in jur si cumva plansul n-o lasa sa isi joace rolul de om normal...si cumva intre Dristor si Unirea a ridicat capul spre plafon si s-a uitat atent ca si cum ar fi ridicat capul spre cer intreband, cerand, implorand.
A coborat lent la Unirea, si am pierdut-o in pasaj.
Am reintalnit-o ulterior la fel de trista in Pipera cand a platit 6 lei la singurul chiosc de ziare pentru un supliment despre Paris al Cotidianul.
Pe urma a plecat...am vazut-o intrand la JTI.
Tristetea ei din privire, lacrimile incercat ascunse, lentoarea din miscari mi-au atras atentia.
Asta este pentru cea care astazi in metrou plangea si daca cumva va gasi acest post din greseala atunci vreau sa-i spun doar atat : let it cry 'cause everything is gonna be alright.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu