In cazul in care in ultimul timp nu ai fost plecat din tara, nu traiesti sub pamant sau nu esti chiar un ignorant complet a ceea ce se intampla pe canalele media ai auzit probabil despre scandalul "Poneiului" de la ICR New York.
Dupa cate s-au discutat si scris iti propun un editorial al Alexandrei Olivotto din Cotidianul de azi ce ilustreaza una din cele mai bune pareri despre subiect de pana acum.
"Poneiul trandafiriu demonstrează retrospectiv că erecţia lui Iuda şi România cu labii ne reprezintă mai mult decât credeam.
În chestiunea artă contemporană versus fote&icoane, “contribuabilul” vorbeşte în necunoştinţă de cauză: Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov, cu proiectul “Rupea-Cohalm - Creaţie şi identitate în cultura românească” (muzică, dans, patrimoniu cultural), a primit punctajul 83,15. “Zilele culturii româneşti în Bazinul Ruhrului”, seria de manifestări care include expoziţiile lui Sorin Tara şi Alexandru Rădvan (cu Iuda-ul în agonie), dar şi o seară de lectură cu Mircea Cărtărescu, s-a ales cu un punctaj mai mic la competiţia organizată de Institutul Cultural Român (ICR) în cadrul Programului Cantemir.
Deci, în cazul în care contribuabilul român - reprezentat ieri şi totodată “martirizat” la Realitatea de Val Vâlcu şi de Silviu Prigoană - îşi făcea griji cum că tradiţiile nu îi sunt privilegiate de ICR când vine vorba de exportul cultural, nu are decât să cerceteze pagina web a instituţiei ca să se convingă de
contrariu.
Oricum, de aceea avem Institut Cultural: pentru că avem nevoie de specialişti care să aleagă ce exportăm, nu de gura târgului.
Legătura dintre “nazismul” lui Tara, “blasfemia” lui Rădvan, “obscenitatea” lui Benedek Levente (acela cu România cu labii, nesponsorizată defel de ICR) capătă o altă conotaţie în lumina poneiului. Scandalul generat de el nu era vreo luptă greco-romană de idei: o tabără susţinea că şi arta contemporană înseamnă România, în timp ce alta se lupta cu un acces de panică, declanşat de faptul că “tradiţiile” vezi Doamne sunt brevetate de trecerea timpului - ouă încondeiate şi căluşari vom putea exporta şi în mileniul trei -, iar arta contemporană, nu, ar fi prea riscant. Dar priza pe care Poneygate a avut-o la public, faptul că o expoziţie a unor street-artişti a ajuns pe buzele tuturor cam în aceeaşi măsură cu fotbalul, spune ceva despre noi.
Arta e subiect de discuţie doar în măsura în care conţine sex, svastici şi erezie, nesurprinzător într-o ţară care-şi pune încrederea maximă în epoleţi şi patrafire. O falie temporală demnă de Wells îi separă pe producătorii şi managerii circuitului artistic în România de, câţi or fi, contribuabilii care şi-au făcut o religie din “veşnicia s-a născut la sat”, şi e un defazaj vechi de când ne ştim. Păi, în acest caz, nu ai cum să îi dai dreptate lui Levente când spune că imaginea României din lucrarea sa este cea pe care i-au furnizat-o media. Mai corect ar fi fost să ne arate plaiurile mioritice în formă de vagina dentata."
sursa: www.cotidianul.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu