Sa cazi in cer...

Ieseam din „sarmantul Carturesti, insotita de un sarmant prieten”, dupa o ora petrecuta intr-o atmosfera linistita, cu muzica relaxanta si sunet de carti rasfoite fara graba, cand, in fata cladirii, observ un barbat intins pe iarba, sub un copac inverzit. Statea cu mainile sub cap, privind cerul si stralucirea soarelui printre ramurile in care se juca un vant rebel.

Nu a zabovit mult…s-a ridicat si a intrat in Carturesti si atunci mi-am dat seama ca era de al locului.

Mi-am amintit brusc o seara incredibila din viata mea, una pe care nu o voi uita niciodata, chiar daca s-a intamplat acum 11 ani.
Imagineaza-ti cea mai senina noapte cu luna plina, cer batut in stele, miros de fan proaspat cosit si cantecul de dor al greierilor. Tu si el intinsi in iarba, in camp deschis... Nu spuneti nimic, doar priviti ploaia de stele…atat de intens incat aveti senzatia ca veti „cadea in cer” (asa, ca fluturele care a visat acelasi lucru:” un pappillon, tomber en ciel il veut”). Va ia cu o ameteala placuta, ca dupa o cupa de sampanie bauta pe stomacul gol… Va luati de mana, in intunericul noptii si va impreunati degetele, nimic mai mult.

Ramai asa, sedat de imaginea asta, si ziua de luni ti se va parea un pic mai placuta…