Studio 7A: Lansare "performance center"



Daca iti doresti un loc in care nu se fumeaza, in care sa legi prietenii cu oameni interesanti, sa te apropii de artistii pe care ii admiri, e suficient sa parcurgi 10 minute de la Piata Romana, pe Bulevardul Dacia (153-155). Studio7A se gaseste amplasat in inima capitalei si este un performance center, un loc neconventional in care se imbina forme contemporane de manifestare a celor sapte arte:  teatru, dans, cinematografie, pictura, fotografie, muzica si literatura. Acest concept a aparut in luna octombrie 2013 din dorinta de a avea un altfel de spatiu, colectivul tanar din spatele lui fiind inspirat de localurile secrete, de nisa, din Paris.

Astfel, lasam la o parte atmosfera barurilor devenite peste noapte teatre, indepartam praful de pe scena inalta a institutiilor culturale si aprindem reflectoarele pentru forme artistice create si reinterpretate astazi cu participarea activa a publicului.

In fiecare sambata seara de la ora 20:00 are loc un spectacol de improvizatie sustinut de trupa Improvisneyland, formata din sapte actori si actrite profesinisti: Monica Anastase, Rozana Radu, Andreea Samson, Axel Moustache, Madalin Mandin, Pavel Barsan si Radu Ciobanasu. Acest spectacol este adresat tuturor categoriilor de varsta, naratiunea este creata in mers, cu sugestii venite din partea publicului. Umorul este garantat, fin, iar o astfel de seara iti creeaza starea perfecta pentru sfarsitul de saptamana.

In cadrul workshop-ului Public speaking, actorul Vlad Logigan iti cedeaza scena, isi ia în serios rolul de profesor si te invata prin improvizatie si tehnici de actorie cum sa scapi de una dintre cele mai mari frici: vorbitul in public. Inveti cum sa detii controlul in momentul in care esti privit de un public necunoscut, cum sa iti pastrezi coerenta si cum să îți transformi particularitățile în principalul susținător al discursului.

Studio 7A aduce in prim plan dansul prin doua workshop-uri care  acopera zone diferite ale acestei arte. Valentina De Piante Niculae, profesor si performer al dansului contemporan, iti propune sa descoperi o zona nedefinita in care sensibilitatea, senzatiile si simturile coordoneaza un amalgam de informatii despre si dinspre inauntru spre in afara. Ai posibilitatea astfel sa afli ca dansul este despre tine si despre ceilalti si mai ales ca e o forma de comunicare puternica. Lucas Molina, coregraf si dansator de flamenco, isi concepe cursurile pentru cei energici care isi doresc prin dans sa capete singuranta propriei posturi, a propriei tinute. Plecand de la tehnica dansului isi ajuta cursantii sa inteleaga cat din dansul lor poate fi improvizatie si cat coregrafie.

Saptamanal Dragos Cristescu, fotograf profesionist, aduce mai aproape de cursantii sai functiile aparatelor de fotografiat, semi-profesionale si profesionale, si ii ajuta pe acestia sa inteleaga importanta acestora in obtinerea imaginilor. Mai mult, lectorul exemplifica partea teoretica pornind de la studii de caz si explicand cum partea tehnica trebuie adaptata interiorului unui studio sau peisajelor.

Studio 7A se tranforma in spatiu expozitional trimestial si isi propune sa aduca in prim plan pictura, fotografia, street art-ul. In 2013, studioul si-a deschis portile pentru portretele realizate intr-o maniera fotografica de Aidan Andon. In decembrie 2013, Studio 7A a gazduit expozitia de fotografie gastronomica LoveFood a lui Bogdan Cioc si si-a dorit sa extinda granitele unei expozitii catre fotografia tehnica, de produs si catre efectele generate de culoarea produselor si de aranjarea acestora pe o simpla farfurie.

Muzica si-a gasit locul in cadrul acestui performance center o dat cu concertul sustinut de Vlad Alecu in preajma sarbatorilor de iarna. Dupa ce s-a facut cunoscut publicului prin intermediul unor emisiuni de televiziune ca Vocea Romaniei si X Factor, Vlad a improvizat si experimentat intr-un cadru nou. Anthony Hickox, regizor si actor londonez, a proiectat in acest spatiu cel mai recent scurt metraj al sau Breakdown.

Studio7A va invita sa luati parte la construirea unui spatiu nou, dinamic, sa veniti aproape de artisti proaspeti, care se reinventeaza constant, si sa descoperiti cele sapte arte sub diversitatea manifestarilor lor.

0 comentarii: