Anim'Est Brasov 2014



Asociaţia culturală ESTE’N’EST organizează în perioada 22-25 mai prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est la Braşov. Open Air Piața Sfatului – piaţa centrală a oraşului, precum şi Sala Patria a Filarmonicii Braşov, reamenajată de curând, devin locaţiile gazdă a celui mai important festival de film de animaţie din România.
 
Prima ediţie a Anim’est Braşov va aduce cele mai de succes filme proiectate la Anim'est Bucureşti recent. Nici cei mai tineri cinefili nu sunt neglijaţi, secţiunea Minimest le-a pregătit o serie de surprize.
 
Ne bucurăm că după mulţi ani de la apariţia ideii reuşim în sfârşit să aducem Anim’est-ul şi la Braşov. Ne propunem să oferim publicului o selecţie a celor mai bune filme de animaţie care au fost prezentate în ediţia de la Bucureşti. Suntem încântaţi că vom avea proiecţii în aer liber în una dintre cele mai frumoase pieţe centrale din România. Sunt sigur că e doar începutul unei poveşti absolut minunate, a declarat Vlad Ilicevici, directorul executiv al festivalului.
 
Printre titlurile hit programate pentru Braşov fac parte Ernest et Célestine (r. Stéphane Aubier Vincent Patar şi Benjamin Renner) recompensat cu premiul César pentru Cel mai bun film de animație în 2013, nominalizat la Oscar în 2014 şi câştigătorul Marelui Premiu la Annecy anul trecut. Un film 2D care îi va unge pe suflet pe fanii animației old school cu un vizual fidel stilului ilustrațiilor seriei de cărți și cu personaje adorabile ce par desenate în acuarelă. Célestine este o șoricică de la orfelinat, unde învață constant să se teamă de urși, inamicul numărul unu al speciei ei, dar ajunge să se împrietenească fix cu unul dintre ei, muzicianul Ernest – un uriaș blând cu vocea actorului Lambert Wilson (Martix Reloaded, Of Gods and Men). O altă proiecţie eveniment este şi Waltz with Bashir. Filmul poartă semnătura regizorului israelian Ari Folman care, prin ceea ce el a numit “documentar animat”, realizează o călătorie prin Beirutul din timpul masacrului din septembrie 1982. Din selecţie mai fac parte Mary and Max, povestea savuroasă a doi prieteni prin corespondenţă, semnată de Adam Eliot, unul dintre cei mai cunoscuţi animatori independenţi sau Spirited Away, una dintre cele mai aclamate animații ale lui Hayao Miyazaki, care a spart toate recordurile de încasări în Japonia în anul lansării şi a câştigat o mulţime de premii, printre care Ursul de Aur la Berlinala din 2002 şi Oscarul pentru cel mai bun film de animaţie, în 2003.
 
Anim’est Braşov este organizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Primăriei Municipiului Braşov
 
Parteneri: Groupama, Institutul Francez din România, Opel România.
 
Mai multe detalii despre program şi selecţie vor fi disponibile în curând.
 
Despre Anim’est
Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim'est este cel mai mare festival de film din București și unul dintre cele mai importante festivaluri de film de animație din Europa.
 
Celor şapte secţiuni competitive ale festivalului (lung metraj internaţional, scurt metraj internaţional, film românesc, film studenţesc, videoclip & advertising, balkanimation – deschisă filmelor din Albania, Bosnia-Herzegovina, Bulgaria, Croaţia, FIRO Macedonia, Grecia, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia, Turcia, Minimest) şi secţiunii Animash (ex-Mozaic) (rezervate celor mai populare filme de animaţie ale momentului, premiate la festivaluri de film importante din lume) li se adaugă în fiecare an secţiuni speciale, dedicate unor şcoli de film de animaţie renumite în întreaga lume, unor studiouri care au realizat filme multi-premiate, unor festivaluri de profil celebre din Europa, precum şi unor animatori consacraţi. Una dintre cele mai importante misiuni ale festivalului este aceea de a resuscita și promova animația autohtonă. In 2011, organizatorii au lansat Animation Worksheep, un atelier de film de animație desfășurat pe parcursul a 17 zile, destinat tinerilor animatori din România și Republica Moldova și susținut de cei mai activi animatori români: Dragoș Ștefan, Dan Panaitescu și Sergiu Negulici. O mare parte dintre participanții atelierului Animation Worksheep au început să activeze în studiouri de animație sau au fost selectați în competiția românească a festivalului.

0 comentarii: