Artiști: Simion Cernica, Claudiu Cobilanschi, Ion Dumitrescu & Florin Flueraș, Paul Dunca & Ștefan Tiron & Mihai Lukacs, Alex Fifea & Cătălin Rulea & David Schwartz, Irina Gheorghe, Ivana Mladenovic, Zamir Suleymanov, Iulia Toma
Selecție realizată de Mona Vătămanu & Florin Tudor
Discuție cu Ion Dumitrescu și Florin Flueraș Joi, 5 martie, 18.00
Spectacol “Voi n-ați văzut nimic!” Alex Fifea, Cătălin Rulea, David Schwartz Sâmbătă, 7 martie, 19.30 Duminică, 8 martie, 19.30
La această ediție a expozițiilor generate de open call-ul adresat artiștilor emergenți, Salonul de proiecte i-a invitat pe Mona Vătămanu și Florin Tudor să realizeze selecția proiectelor ce au fost produse cu această ocazie. Lucrarea artistului Zamir Suleymanov (Azerbaijan) a fost aleasă de Vătămanu și Tudor pentru a-i ghida în procesul de selecție. Filmul lui Suleymanov reprezintă elementul coagulant al întregii expoziții care chestionează din mai multe perspective continuitatea dintre cinema/film și realitate. Filmând activitățile care se petrec într-un fost cinematograf transformat în “playground” pentru tineri a căror viață pare că se consumă acolo, artistul face vizibil faptul că spațiul cinema-ului – locul unde se întâmplă toate aceste lucruri – este invadat de realitate. Prin extensie, spațiul expoziției e unul în care spărturile în realitate devin vizibile, însumând multiple incursiuni în zone ale excluziunii sociale sau formulând propuneri pentru a transforma datele imediate ale realității.
Ion Dumitrescu și Florin Flueraș prezintă o înregistrare a unei acțiuni colective petrecute pe 1 decembrie 2010 la mall-ul AFI Palace Cotroceni din București, o infiltrare subversivă în interiorul regimului spectacular ce caracterizează existența actuală, aflată sub semnul capitalismului agresiv, urmărind să scurtcircuiteze temporar și să forțeze o reflecție asupra a ceea ce “scenele” sau realitățile respective presupun. Decizia de arăta acțiunea de la mall sub forma unui film ridică întrebări cu privire la limitele conceptului de post-spectacol, generând o discuție cu publicul ce este programată înaintea vernisajului. Trecând de la spectacolul prilejuit de ziua națională la spectacolul de tip religios, colectivul format din Paul Dunca, Mihai Lukacs și Ștefan Tiron imaginează o “enorie a exclușilor” care, în viziunea lor, dezvăluie și include limitele de gen și sexualitate din filozofia și practica religiei. Această “parohie” propune o serie de ritualuri ce se vor desfășura pe întreaga perioadă de vizitare a expoziției. Contribuția lui David Schwartz, concepută împreună cu Alex Fifea și Cătălin Rulea, aduce în atenție practicile unei alte instituții a statului, poliția, practici care devin uneori abuzive față de persoanele vulnerabile din punct de vedere etnic sau social. Pornind de la cazul lui Daniel Dumitrache, ucis în interiorul unei secții de poliție, ei construiesc un spectacol bazat pe ficționalizarea materialelor documentare arhivate de ei în procesul de cercetare. În cadrul unui film-eseu cu tentă autobiografică, Iulia Toma înscenează un performance pornind de la un ritual pe care tatăl ei, plutonier în armată, îl exersa cu scrupulozitate. Ea deplasează critica instituțiilor prezentă în proiectele anterioare înspre o zonă subiectivă. Figura masculină, dominantă în registrul public și instituțional, e absentă, aproape invizibilă în viața de familie. Viziunea subiectivă și reflecția asupra trecutului se regăsesc și în eseul documentar al lui Claudiu Cobilanschi care abordează istoria recentă a serelor și pepinierelor strategice din jurul Bucureștiului, proiectate în timpul comunismului, distruse și acaparate în prezent de vegetație sălbatică și mormane de reziduuri. Pentru Irina Gheorghe, știința și tehnologia, pioni importanți ai utopiei socialiste, devin materie pentru un studiu paraștiințific care se plasează la granițele dintre științele exacte și zonele neclare în care acestea sunt invadate de inexact, necunoscut și iraţional.
Deși par că formează un corpus eterogen, traversat de diverse tipuri de subiecte și practici artistice, proiectele selectate de Mona Vătămanu și Florin Tudor sunt unite de atenția critică îndreptată asupra contextului social. Un alt exemplu în această direcție este lucrarea lui Simion Cernica ce captează momente de repaos ale unor muncitori care își desfășoară activitatea în condiții de precaritate, momente ce sunt percepute ca ritual colectiv. Dacă Cernica face apel la o estetică low-budget și filmează pe ascuns, de la distanță, Ivana Mladenovic își extrage subiectul din mediul social, creând un moment pur spectacular, cinematic. Personajul din filmul ei, Miss Piranda 2011, e filmat într-o ipostază teatrală, într-o singură secvenţă prelungită în care seducţia se manifestă pentru un privitor nevăzut. Navigând prin lumea zgomotoasă şi plină de libido a manelelor, strategia personajului e să se ascundă expunându-se, iar filmul exacerbează tocmai acest paradox. Ideea de ascuns/vizibil reprezintă de altfel o trăsătură definitorie și pentru celelalte intervenții din expoziție care activează o serie de probleme subterane ce scapă percepției dominante asupra spațiului social și discursului public.
Acest proiect este sprijinit de ERSTE Foundation.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu