Ce înseamnă gândirea în regia de film de ficțiune? Cum se
interpretează un text dramaturgic? Cum se gândește punerea în scenă în
cinema? Cum se lucrează cu actorii? Cum se lucrează cu aparatul de
filmat? Cum se editează o scenă?
Toate aceste întrebări, alături de multe altele, își vor găsi răspunsul
în cadrul Masterclass-ului de Regie de Film, organizat de Asociația
Culturală Control N.
Regizorul Radu Jude își propune un atelier de regie interactiv, în care
participanții sunt invitați să vină cu propriile idei și opțiuni, să își
pună probleme specifice unui regizor și să găsească posibile
răspunsuri.
Masterclass-ul are o componentă practică. Participanții vor lucra aplicat în cadrul unor exerciții de regie.
RADU JUDE
Născut în 1977, Radu Jude a absolvit, în 2003, Universitatea Media. A lucrat un timp ca asistent de regie.
A regizat scurt metrajele “Lampa cu Caciula” (2006) – câștigător a peste
30 de premii internaționale la Sundance, San Francisco, Los Angeles,
Uppsala etc.), “Alexandra” (2007) – selectat la Cleremont-Ferrand,
premiat la Oberhausen) și peste 150 de spoturi publicitare.
În 2009 a regizat lung metrajul “Cea mai fericită fată din lume”,
selectat la Berlinale Forum 2009 (premiul CICAE) și la festivaluri
precum cele din Toronto, New York, Salonic, Sarajevo și Londra, printre
alte 50. Filmul a fost distribuit în cinematografele din Franța, Marea
Britanie, Austria și Spania.
A produs și regizat filmul independent “Film pentru prieteni”, în 2011.
A regizat filmul de lung metraj “Toata lumea din familia noastră” (2012)
care a avut premiera la Berlinale Forum, a primit marele premiu la
Festivalul de Film de la Sarajevo, a fost selectat la Festivalul de Film
de la Londra și a fost distribuit, printre altele, în Olanda și
Ungaria.
Scurt metrajul său “O umbră de nor” (2013) a fost selectat în secțiunea
Quinzaine des Realisateurs a Festivalului de Film de la Cannes.
Scurt metrajul “Trece și prin perete” (2014) a primit mențiunea specială
a juriului de la Cannes în sectiunea Quinazine des Realisateurs în
2014.
Al treilea film de lung metraj al regizorului, “Aferim! ” a primit Ursul
de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul de film de la Berlin.
În prezent, Radu Jude e în pre-producție cu lung metrajul “Inimi Cicatrizate”, o adaptare după romanul lui Max Blecher.
Perioada: 2, 9, 16 aprilie
Orele: 19,00 – 21,00
Preț: 400 RON
Înscrieri la: info@controln.ro, în limita locurilor disponibile.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu