Caravana TIFF pornește prin țară: 34 de filme în peste 15 orașe
Caravana Filmelor TIFF pornește la drum zilele acestea, pentru al șaselea an, aducând 34 de filme din selecția Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) în peste 15 orașe din țară. Prima oprire este Oradea, între 17 și 19 iulie, la Șanţul Cetății Oradea. Caravana aduce în atenția publicului filme apreciate din programul TIFF, titluri nominalizate la Oscar, dar și câteva dintre cele mai noi pelicule românești ale anului. Anul trecut, peste 30.000 de spectatori au luat parte la proiecții.
Cea de-a șasea ediție va avea loc în perioada iulie - septembrie în mai multe localități din țară, printre care Oradea (17 – 19 iulie), Carei (20 - 22 iulie), Deva (24 – 26 iulie), Satu Mare (3 – 5 august), Alexandria (7 - 9 august), Timișoara (6 – 12 august), Târnăveni (17 – 19 august), Galați (20 – 23 august), Bacău (28 – 30 august), Craiova, Sfântu Gheorghe, Piatra Neamț, Iași, Constanța, Cluj, Baia Mare.
În program figurează marii premianți la TIFF: El Incendio, distins cu Trofeul Transilvania, Rams, favoritului publicului și câștigătorul Premiului Special al Juriului, The Lesson, premiat pentru regie, alături de comedii savuroase ca Wild Tales, nominalizată la Oscar, Famille Belier, The Stag/ Bărbați mișto, multi-premiatele Force Majeure, Timbuktu, Amour Fou, La isla minima. Pe ecran mare, în aer liber, vor fi vizionate și trei dintre filmele intrate anul acesta în cursa pentru Oscar: Birdman, câștigătorul statuetei, Imitation Game, Theory of Everything. Îi vor încânta pe spectatori și Trash, Clouds of Sils Maria, Le Meraviglie sau Messi, un documentar despre celebrul fotbalist.
Spectatorii vor avea ocazia să vadă și câteva dintre cele mai premiate filme românești recente: Comoara (r. Corneliu Porumboiu), distins cu Premiul Un Certain Talent la Cannes și Premiul Zilelor Filmului Românesc la TIFF, Aferim! (r. Radu Jude) – Ursul de Argint pentru regie la Festivalul de la Berlin, De ce eu? (r. Tudor Giurgiu), filmul inspirat de povestea procurorului Cristian Panait, documentarul multi-premiat Toto si surorile lui (r. Alexander Nanau) și Q.E.D. (r. Andrei Gruzsniczki), nominalizat la 17 trofee Gopo. Va fi proiectat în aer liber și un nou film semnat de Dan Chișu, Youtube Bazaar, alături de comediile America, venim! (r. Răzvan Săvescu) și Selfie (r. Cristina Iacob).
Intrarea la proiecţii este liberă.
Detalii despre filme şi program: www.tiff.ro și www.facebook.com/caravanatiff.
Caravana Filmelor TIFF este un proiect organizat de Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu