Cum se răspândesc ideile. #Flux1, un eveniment „contagios” Cum devine un produs foarte cunoscut? Ce ne
impulsionează să discutăm despre anumite lucruri, în pofida altora? Ce
anume dintr-o poveste ne determină să apăsăm butonul share? Cum ajunge
un viral – viral?
Răzvan Mătășel, strateg și fondator
Arsenoaiei și Mătășel, profesor de strategie în comunicare SNSPA, Mihai
Bârsan, vicepreședinte marketing Ursus Breweries și președinte IAA,
Ovidiu Nahoi, jurnalist și redactor-șef RFI, și Alina Stepan, managing
director Ipsos Research South-East Europe, vor discuta despre acțiuni,
produse și campanii virale, prin prisma celor șase criterii
„contagioase” enumerate de Jonah Berger în cartea sa. Evenimentul va fi moderat de Andreea Roșca și Mona Dîrțu.
În cartea "Contagios" Jonah
Berger descrie șase pași prin care produsele și ideile noastre să aibă
impact în comunicarea orală sau prin social media. "Contagios" este
bestseller New York Times, și a fost declarată cea mai bună carte de
marketing a anului 2014 de către American Marketing Association.
Evenimentele ”Flux. Idei cu public” adună profesioniști din diverse
domenii care dezbat idei interesante citite în cărțile Publica.
Moderatoarele discuțiilor, Andreea Roșca și Mona Dîrțu, sunt
co-autoarele bestsellerului "Cei care schimbă jocul", ale newsletterului
săptămânal #MondayMemo și fondatoarele atelierului de gândire antreprenorială Effectuation Way.
Timp
de aproape 3 ani, cu ajutorul vostru, am dezvoltat o comunitate
creativă, unde artiști din mai multe domenii au putut să se exprime
liber. Căsuța
noastră a găzduit numeroase vernisaje, spectacole de teatru, târguri,
ateliere de colorat, de pictat, de art terapie, evenimente pentru cei
mici iar toate acestea au fost posibile datorită implicării voastre. Din păcate, grădina noastră se află poziționată lângă un bloc al RAPPS, care a făcut obiectul unei anchete realizate de ziarul Gândul, privind alocarea ilegală de apartamente din proprietatea statului unor politicieni. Încă
de când am deschis cafeneaua, una dintre locatarele blocului RAPPS și-a
făcut un scop din a ne închide, plângându-se în mod repetat la poliție,
de presupusul zgomot pe care îl producem și alte motive aberante. Deși
Garda de Mediu a venit și a măsurat nivelul de zgomot, decizând ca nu
depășește nivelul admis de lege, locatara respectivă a continuat
campania anti-Alandala. Poliția a venit în repetate rânduri
avertizându-ne că ne-am făcut un inamic bine conectat cu politica și “cu
relații influente”. Orice încercare de a rezolva amiabil conflictul, a
fost nereușită. Deși
numeroasele controale venite la locație, inclusiv și cele efectuate
după tragedia de la Colectiv, au confirmat funcționarea în legalitate a
localului, Primăria Sectorului 2, fără să facă vreo vizită la locație, a
decis să suspende activitatea Alandala, fără a da o motivație clară. Dar
aceste lucruri nedrepte se întâmplă peste tot în Romania, așa că de ce
să ne mai mirăm ? Totuși, nu vă spunem adio, ci vă invităm alături de
noi să faceți parte din schimbare: schimbarea Alandalei, schimbarea
Bucureștiului, schimbarea României. Ne propunem să păstrăm locul ca și spațiu destinat exclusiv evenimentelor culturale. De aceea am formulat această chemare Save Alandala! care
este mai mult decât o salvare a unei locații, o implicare activă pentru
frumos și cultură și împotriva abuzurilor și a corupției. Să
ne susținem unii pe ceilalți pentru că, dacă vom cultiva încrederea,
optimismul și valorile frumoase, vom câștiga în cele din urmă. Poate nu
acum, dar la un moment dat vom trăi într-o societate în care nu se vor
mai zdrobi proiecte frumoase pentru bunăstarea politicienilor și în care
se va investi mai mult în cultură. Vă
multumim că susțineți proiectele frumoase și că dezvoltați la rândul
vostru comunități ce lucrează împreună pentru un București mai frumos,
mai bun, mai colorat.
„Cele mai bune cântece sunt cele scrise din ce am trăit, din ce-am
simţit; și la bucurie și la nervi. Poţi să le spui amintiri, sau emoţii,
sau obsesii personale, pentru noi cutia asta în care le-am păstrat a
tot crescut în timp, ca o colecţie. Fiecare din noi a tot adunat
frânturi şi începuturi de piese, iar când ne-am unit în formula nouă şi
colecţiile noastre s-au unit. Cu mesaje trimise şi mai ales netrimise,
drumuri grele, zboruri de unul singur, aeroporturi goale sau pline, nunţi de neuitat, altele la care doar s-a visat.” – Doru Trăscău
✎ The Mono Jacks
The Mono Jacks sunt o colecție de gânduri și emoții puse pe note. Vei
simți asta cu ușurința dacă ajungi la un concert de-al lor și probabil
că vei remarca și faptul că în spatele unei melancolii aproape
permanente e un ceva care frământă, o energie care nu ratează nici o
data pentru că te lovește în plin.
Toate acestea au început să
prindă viață în toamna lui 2008 la inițiativa lui Doru Trăscău. Trupa a
avut parte de un debut excelent și are în palmares o impresionantă
activitate concertistică.
2010 este anul lansării albumului de
debut, album care va fi apoi urmat de două EP-uri. Cel de-al doilea EP
va fi reprezentativ datorită single-ului “Gândurile” și va marca un
punct de referință în activitatea compozițională a formației iar la
aproape un an de la debutul acestei piese cei patru se separă și își vor
încheia activitatea.
În primăvara lui 2015, The Mono Jacks revine pe scena muzicală, după o pauză de un an și jumătate. Și pentru că orice început de drum trebuie marcat cum se cuvine, The Mono Jacks a lansat un nou single ‘Tablou’.
‘Tablou’ este o poveste despre iubire și șanse ratate, inspirată dintr-o întâmplare adevărată.
(…) I’ve seen most of the British bands ploughing this particular
furrow, and The Mono Jacks have better songs than pretty much all of
them. This is a band who could more than hold their own on a British
festival stage or support tour, and with the right backing could be the
first Romanian band to break out internationally”. Cath Aubergine – Louderthanwar.com
“The Mono Jacks is definitely a band I intend to keep an eye on. If
this foursome continues to develop their obvious talents, they have a
future as the massive radio band they aspire to be.” FR. Jones – Fake Plastic Tunes.com
“The Mono Jacks are on everyone’s lips when they talk about the new
‘new wave‘ of Romanian music, and if you attend any of their
performances, you can surely understand why.” Octavian Logigan –
darkwave.ro ________________________________ ✎ The Mono Jacks: Doru Trăscău (voce, chitară) Dragoș Strat (chitară) Alex ‘Grim’ Tomescu (bas) Mihai Popescu (tobe) ________________________________ ✎ Deschidem ușile la ora 20:30 ✎ Bilete disponibile la Control Club si online pe Eventbook - http://bit.ly/TMJ-Ctrl-270216 ✎ Prețul biletului este de 25 lei în pre-sale (22 Ian – 14 Feb) și 30 lei după 15 Feb. ________________________________ ✎ Website: www.themonojacks.com
Teatrul
pe gheață din Sankt-Petersburg prezintă premiera mondială DRACULA PE
GHEAȚĂ pe 6 aprilie la Sala Palatului din București. Același spectacol
are loc pe 8 aprilie la Cluj-Napoca, Sala Polivalentă. În rolurile
principale, medaliații olimpici la patinaj Tomáš Verner, Surya Bonaly și
Phillippe Candeloro. Un spectacol produs de Ice Vision și organizat de Events și SG. Bazat pe nemuritoarea poveste a lui Bram Stoker, spectacolul DRACULA PE GHEAȚĂ
are premiera mondială în țara de origine a lui Vlad Țepeș, cel care a
inspirat mitul Contelui Dracula. La sfârșitul secolului al XIX-lea,
tânărul avocat Jonathan Harker și logodnica sa Mina fac planuri de
căsătorie. Însă Jonathan trebuie să-și părăsească iubita și să ajungă în
Transilvania pentru a se întâlni cu un conte ciudat care vrea să
achiziționeze o proprietate la Londra .... Campioni
olimpici, patinatori profesioniști, costume si decoruri fabuloase,
ample instalații video, vampiri ce zboară deasupra ringului, lumini
spectaculoase, sunete și efecte speciale, completate de muzică, toate
recreează legenda primului vampir din istoria omenirii, Contele Dracula
și a sa poveste de dragoste eternă. Coloana sonoră a spectacolului DRACULA PE GHEAȚĂa fost creată de talentatul compozitor Alexey Galinsky, care are în portofoliu succese precum spectacolele pe gheață “Prințesa
Anastasia”, „Alice în Țara Minunilor”, „Spărgătorul de Nuci” și „Lord
of Darkness”. Alexey este co-semnatar pentru "Olympia", muzica special
creată pentru Jocurile Olimpice de la Soci, din 2014. Tomáš Verner – Tomáš
Verner este unul dintre cei mai de succes patinatori din Republica
Cehă. Medaliat cu aur la Campionatul European din 2008 si campion
național al Cehiei de zece ori până acum, Verner a obtinut trofee la
nenumărate competiții sportive internaționale, printre care la loc de
cinste se află medaliile de argint și bronz de la Campionatul European
și șase medalii Grand Prix, incluzand locul intâi la Cupa Rusiei, premiu
obtinut in anul 2010. Surya Bonaly – Franțuzoaca
Surya Bonaly se laudă cu o carieră impresionantă, cu un palmares ce
include 25 de medalii de aur, 10 de argint și alte 5 de bronz. Campioana
națională a Frantei de nouă ori, a deținut poziția fruntașă a
clasamentului european cinci ani la rând, din 1991 până în 1995 și a
fost campioană mondială la juniori în 1991. Este faimoasă pentru
backflip-ul său, săritura pe spate pe care a facut-o la Nagano, în 1998,
la finalul carierei la amatori, fiind totodată singura patinatoare din
lume care a încercat un cvadruplu toe loop, la Campionatele Mondiale din
1991. Phillippe Candeloro - Sezonul
1994 a fost anul consacrării sale internațuionale. A câștigat succesiv
titlul de Campion al Franței la patinaj artistic, medalia de bronz la
Jocurile Olimpice de Iarnă din Lillehammer si medalia de argint la
Campionatele Mondiale din Chiba, Japonia. Își păstrează titlul de
campion al Franței până în 1997, și în paralel câștigă medalia de bronz
la Campionatele Mondiale din 1995, la Birmingham. În 1998, după Jocurile
Olimpice de iarnă din Nagano, unde și-a încheiat cariera de amator cu o
medalie de bronz, decide să treacă la profesioniști. Doi ani mai târziu, la San Jose, devine campion mondial la profesioniști. În
funcție de distanța față de scenă, biletele costă 90, 130, 170, 210,
250, 290 și 330 lei atât la București, cât și la Cluj-Napoca. Presale: până pe 15 februarie inclusiv, toate categoriile de bilete, mai puțin VIP, au 15% discount. Se pot cumpăra online pe www.eventim.ro
sau prin rețeaua Eventim (magazinele Orange, Germanos, Vodafone, Domo,
librăriile Humanitas, librăriile Cărturești, hipermarketurile Carrefour
și benzinăriile OMV). Biletele pot fi achizitionate și în două rate
lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim din str. Polonă, nr.
15.
Rezervări la 0734 195 395 Suport artist: 25 de lei
Exercițiul concertelor susținute de CATS IN THE RAIN este ca o sinceră
recunoaștere a faptului că trăim într-un grandios joc cu mărgele de
sticlă iar una dintre cheile prin care intrăm în înțelegerea acestui joc
este atenția oferită sunetului.
Prin piesele originale
interpretate concertul CATS este o introspecție pornită în căutarea
catharsisului dar și a întrebărilor vindecătoare; muzica lor conduce
participanții la concert într-o lume a semnelor, a dramatismului, a
plăcerii devastatoare și a curajului de a ieși la suprafața vieții.
Undeva trebuie să întâlnești lumina! De
la referințe livrești care amintesc de Boris Vian și până la tăria
feminină a Juliei Kristeva; de la starea de sinceritate răspândită de
Ella Fitzgerald și până la încrederea de sine inspirată de tălpile goale
ale lui Isadora Duncan... concertele Cats in the rain poarta lumea în
lume.
*Cei trei fac parte și din proiectul Loungerie II și sunt membrii colectivului muzical independent Abator Industries.
Pe 6 februarie, de la ora 20.30, mansarda incubator107
se redefinește printr-un SCURT-CIRCUIT. Veniți pregătiți cu lanternele
din dotare, cu câte o pereche de licurici voioși însoțiți de 30 lei
luminoși. Deslușim legile electronicii apelând la meșterii lunii
februarie. Fugim de radiații luminoase apelând la Mandala - armonie prin
culoare. Stabilim sensul curentului electric ce transformă dragostea
din NEVOIE în PUTERE. Apelăm la un soi de magnetism ca să înțelegem
SUNDAO - Arta respirației și a stării de bine și aducem la lumină mitul
dichisului în bucătărie. La ora 0:00 se ia curentul. Nu e
vorba de nicio calamitate, ci de o noutate: incubator se redefinește.
Este prezentat fără electroșocuri noul concept, iar printr-un concert ON ne bucurăm de el.
Luăm harta din cui și pornim în gașcă ca să descoperim câmpuri
electromagnetice în cele 3 camere din partea nevăzută a casei
incubator107. Una-i plină de baloane și culoare, alta-i fosforescentă,
unde vei răspunde la provocarea „Before I die”, iar cea de-a treia un
colț fotografic la înaltă tensiune. Urcăm în mansarda, căci ne
așteaptă o coregrafie electrică cu mult fum pornită de Alina Petrișan.
Ne premiem potențialul electric într-un concurs de dans și ne spunem
noapte-bună într-un party de-a dreptul electrizant.
OSTRING este conceptul la care se lucreaza de
cativa ani si are ca scop depasirea “barierei” dintre lumea metalului din Estul
Europei si cea din Vest. Asa cum stim, trupele din Estul Europei (cu exceptia
Poloniei) cu greu reusesc sa urce pe scena festivalurilor mari occidentale sau
alaturi de o trupa legendara si asta nu din cauza lipsei de valoare, ci
mai degraba din cauza factorului logistic. Conceptul isi propune ca scop de
durata medie sa ofere inca o cale artistilor din est sa depaseasca acest
impediment. Tinta
acestei manifestari cu caracter competitiv este incurajarea profesionalismului
si promovarea trupelor underground. Evolutia proiectului a fost gandita gradual, in
primul an pornind de la un nucleu format din cateva tari vecine (Moldova,
Ucraina, Bulgaria), urmand ca in editiile urmatoare conceptul OSTRING sa se
extinda in Rusia si Polonia, tari cu care s-au stabilit deja parteneriate, iar
mai tarziu, in toate tarile Est -Europene. OSTRINGeste o arena a metalelor. O arena in care se
pot bate zeii metalului cu eroii din panteonul undergroundului. Cei mai buni
vor fi premiati cu un slot pe scena principala a unui festival, alaturi de
trupe legendare. Prin pozitia pe care o au in cadrul lineup-ului, au ocazia ca
in fata lor sa gaseasca fani care ii respecta, care au venit sa-i vada pentru
ca sunt cei mai buni. Vremurile bune sunt acum! Nu in trecut si nici in
viitor... Concursul are format clasic cu faze locale si nationale care duc la finala
internationala, particularitatea fiind reprezentata de faptul ca OSTRING se
adreseaza strict trupelor din spatiul est-european. OSTRING isi doreste sa fie un spatiu identitar al genului de muzica
rock/metal din Estul Europei, menit sa stabileasca punti culturale, sa
stimuleze profesionalismul artistilor si spiritul concurential specific
industriilor creative. Ne-am
bucura enorm sa vedem o multitudine de trupe cu potential printre inscrisii din
Romania. Trupe care au placerea de a evolua pe scena, trupe care nu au uitat sa
lupte! Inscrierea la concurs este gratuita pe perioada 28
ian. – 25 feb. Pentru mai multe detalii accesati www.ostring.ro. OSTRING - Arena Metalelor
este un proiect prezentat de Cavalleria Events.
În
cadrul celei de-a doua ediții a Love
Story Festival (Brașov, 8 -14 februarie) va rula în avanpremieră națională Mândrie, prejudecată şi zombi/ Pride and
Prejudice and Zombies,
o parodie bazată pe celebrul roman al lui Jane Austen și regizată de Burr Steers.
În Mândrie, prejudecată şi zombi/ Pride and
Prejudice and Zombies un virus misterios se abate asupra Angliei
secolului XIX. Elizabeth Bennet (Lily James), maestră în arte marțiale și în
mânuirea armelor, lasă la o parte mândria personală și prejudecățile sociale și
face echipă cu Mr. Darcy (Sam Riley) pentru a lupta împotriva invaziei de
zombi. Din distribuție fac parte și Jack Huston, Bella
Heathcote, Douglas Booth și Lena Headey, cunoscută publicului din România ca
Cersei Lannister (Game of Thrones).
Filmul este distribuit de România InterComFilm și va rula în cinematografe
din 19 februarie.
Filme pentru adulți
la Cinemateca Patria
În cadrul secțiunii „Iubiri periculoase”
vor rula de marți până sâmbătă, de la ora 21.00, cinci filme deja clasice, care
au redefinit standardele cinemaului erotic și au stabilit noi bariere: 9 săptămâni și jumătate/ 9 ½ Weeks (Adrian Lyne, SUA, 1986), Atracție fatală/ Fatal Attraction (Adrian Lyne, SUA, 1987), Instinct primar/ Basic Instinct (Paul Verhoeven, SUA, 1992), Crash (David Cronenberg, Canada, 1996), Romeo + Julieta (Buz Luhrmann, SUA,
1996).
Cea
de-a doua ediție a Love Story Festival
se va desfășura în perioada 8 - 14 februarie,
la Cinema One și Cinemateca
Patria din Brașov. La Cinema One vor rula filme noi, iar la Cinemateca
Patria cinefilii vor avea parte de filme clasice, filme de artă și filme
interzise minorilor. De asemenea, Love Story Festival va avea și o secțiune
dedicată copiilor. Programul
complet al festivalului va fi anunțat și pe pagina oficială de facebook (Facebook.com/Love-Story-Festival), dar și pe
site-ul www.lovestoryfestival.ro. Love Story
Festival este un eveniment organziat de Asociația Culturală Fanzin, prezentat
de TV1000 și susținut de Optiplaza.
Parteneri
instituționali: Primăria Municipiului Brașov, Cinemateca Patria, Cinema One,
HBO România, Ro Image, Freeman Entertainment,
Intercom Film, Pro Video.
Partener culinar:
Restaurant Primo (în incinta Coresi Shopping Resort) Partener de
ospitalitate: Hotel Armatti, Hotel Classic Inn Clubul Festivalului:
Warehouse Pub Sponsori: Coresi Shopping Resort, Optiplaza, Police, Zizin, Zoomserie,
Kron Transfer Parteneri media:
Magic Fm, Zile și Nopți, Cinemap, Biz Brașov
Asociația
Culturală Fanzin organizează în Brașov șapte evenimente anuale de tip festival
– Love Story Festival, Doc and Roll (festival de film documentar de muzică),
Săptămâna Comediei (festival de teatru), Tribute Festival (festival de muzică
cu trupe tribute) Stand Up Fest (festival național de stand up comedy), Dracula
Film Festival (festival internațional de film fantastic) și Brașov Jazz and
Blues Festival (festival internațional de jazz & blues).
În urma unor studii
realizate în perioada iunie-august 2015 de către Institutul Naţional pentru
Cercetare şi Formare Culturală (I.N.C.F.C.),
trei dintre evenimentele organizate de Asociația Culturală Fanzin –
Săptămâna Comediei, Dracula Film Festival și Love Story Festival – sunt cele
mai apreciate festivaluri de către publicul din Brașov.
Bucureștenii sunt așteptați luni 1 Februarie, de la ora 18.00,
la Cinema Muzeul Țăranului – Studio Horia Bernea la o
proiecție eveniment cu cele două lungmetraje adaptate după nuvela lui Ioan
Slavici, “Moara cu noroc”. Este vorba despre pelicula “La moara cu noroc” în regia lui Victor Iliu, dar și cel mai nou film
regizat de Marian Crișan ,“Orizont”. Evenimentul, organizat de ROVA FILM cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Arhivei Naționale de
Filme dar și al Muzelui Țăranului Român, se va desfășura în prezența actorilor
Ioana Bulcă și Constantin Codrescu (protagoniștii ecranizării din 1955) și Rodica
Lazăr și András Hatházi (actorii din “Orizont”), dar și a regizorului Marian
Crișan. Intrarea la cele două proiecții este liberă, în limita locurilor
disponibile. “Filmul “Orizont” al lui Marian
Crișan e mai mult decît o performanță personală a autorului, e un nou început
pentru cinematografia română însăși, pe una din cele două coordonate
considerate tradițional prin excelență reprezentative: filmul istoric sau de
epocă și ecranizările/adaptările din literatura clasică”, declară criticul de film Valerian Sava. “Pe
primul palier, un nou început a fost în 2015 “Aferim!” al lui Radu Jude, la fel
cum este în 2016 adaptarea liberă sub titlul de mai sus a nuvelei-roman a lui
Ioan Slavici “Moara cu noroc”. Cei doi fac un amețitor salt “neck-at-neck” pe
teritorii neatinse timp de un deceniu și jumătate de congenerii Noului Cinema
Românesc, cu o temeritate a înnoirilor similară doar manifestelor Noului Film
German din jurul anului 1970, care se proclama „fără nici o legătură” cu
predecesorii din prima jumătate a secolului” continuă Valerian Sava. “Marian Crișan „schimbă totul”,
atît față de proza din setul fondator al literaturii române, cît și față de
filmul la rîndu-i întemeietor de școală, turnat de Victor Iliu sub titlul “La
moara cu noroc”, începînd cu mutarea acțiunii în zilele noastre și terminînd cu
finalul să-i zecem “antimioritic”: protagonistul nu așteaptă resemnat
împlinirea soartei, ci îl ucide pe răufăcător. “Y compris” numele modificate
ale tuturor personajelor, înlocuirea „sămădăului” porcarilor cu șeful mafiei
locale a tăierilor ilegale de păduri – de unde și mutarea din peisajul
„ondulatoriu” de cîmpie-pustă în “orizontul” mult mai tenebros al unui infinit
montan. Efectul e cu atît mai tulburător cu cît aceste “rupturi” nu doar că
păstrează fondul și sensurile originare, dar le fac să transpară potențate
exponențial. Deși nu-i luată din textul clasic, ci rostită de eroină prin
repetiție mecanică, cvasi-parodic, după omniprezentul televizor, replica
antinomică „lumea va fi mai bună, cînd puterea dragostei va înlocui dragostea
de putere” e una dintre cele ce dau relief ideatic inedit și totodată
unificator acestui “thriller”, ca “film de autor” (regizoul e propriul său
scenarist-adaptator-dialoghist). Iar dacă Marian Crișan e retroactiv un
“challenger” redutabil al lui Victor Iliu, imagistica lui Oleg Mutu concurează
eminențele unui Ovidiu Gologan, în timp ce András Hathási, Zsolt Bogdán, Rodica
Lazăr și Valeriu Andriuță mă fac să retrăiesc emoțiile de acum exact șaizeci de
ani, cînd asistam la filmările de lîngă Brașov, cu uluitoarea „schimbare la
față” adusă în iconografia momentului de Constantin Codrescu, Geo Barton, Ioana
Bulcă și Colea Răutu” mai adaugă Valerian
Sava. “Orizont” este produs de Solar Indie Juction, Mandragora Movies
și Rova Film cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Producători: Viorel
Sergovici, Bobby Păunescu, Mihai Dorobanţu, Marian Crişan. “Orizont” va avea premiera pe 12 Februarie în cinematografe. Susținut de Europa FM
Recomandat de Zile și
Nopți