Concert Frenchmania la Institutul Francez
Primul concert Frenchmania al anului va fi găzduit de sala Elvire Popesco și va avea loc pe data de 2 februarie, începând cu ora 20.00. Acest proiect inedit, care este organizat de către Institutul Francez din România, în parteneriat cu TV5MONDE și RFI, a ajuns la cea de-a 3-a ediție, după succesele înregistrate în cadrul evenimentelor desfășurate în toamna anului trecut.
Cu ocazia aniversării a 80 de ani de la instalarea Insitutului Francez în clădirea de pe bulevardul Dacia, desfășurarea acestui eveniment a dobândit o simbolistică deosebită fiindcă proiectul inițiat de către Christophe Gigaudaut, directorul instituției culturale, și-a propus ca și obiectiv principal promovarea legăturii franco-române prin intermediul unui stil muzical destinat noii generații.
Spectacolul din data de 2 februarie oferă prilejul de a încuraja folosirea limbii franceze datorită implicării unor artiști ai scenei muzicale românești bine cunoscuți de publicul larg, care vor interpreta live piese în limba lui Molière. Concertul va beneficia de prezența excepțională a cântărețului și compozitorului român Keo, unul dintre cei mai înverșunați apărători ai francofoniei, care va deschide concertul alături de prestigioșii săi invitați, Gabriel Cotabiță, Ruby, Adrian Despot și Alexandra Ungureanu.
Pentru a recompensa entuziasmul de care dă dovadă un public din ce în ce mai numeros, proiectul Frenchmania va beneficia de alte trei ediții în cursul acestui an, și anume în luna martie, în mai, precum și în iunie. Toate informațiile referitoare la aceste evenimente vor fi comunicate în perioada următoare.
Biletele sunt disponibile pe în avans pe site-ul eventbook.ro, la casieria cinematografului Elvire Popesco (Bd. Dacia, nr. 77), precum și la librăriile Anthony Frost (Calea Victoriei nr. 45), Kyralina (Str. Biserica Amzei nr. 10) și Hecate (Strada Olari nr. 8), în timpul programului de lucru al acestora, în limita locurilor disponibile. »
Concertele Frenchmania fac parte din campania ”BY THE WAY și eu vorbesc limba franceză”, iniţiată de Institutul Francez din România cu scopul de a promova plurilingvismul și o francofonie activă, modernă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu