Domestic Film lansează afișul pentru lungmetrajul „ILEGITIM”



Domestic Film lansează posterul pentru “Ilegitim”, producție independentă în regia lui Adrian Sitaru, singurul lungmetraj românesc prezent în selecția din acest an a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.
 
Pelicula va fi proiectată în cadrul celei mai îndrăznețe secțiuni a festivalului, BERLINALE FORUM, iar afișul este pe măsură.
 
Realizat de Good Hands, posterul îi are ca protagoniști pe cei doi actori din rolurile principale, Alina Grigore și Robi Urs.
 
“Ilegitim” va avea premiera mondială, în prezența echipei, pe 13 Februarie, la ora locală 19:30, la Zoo Palast, în primul weekend al prestigiosului eveniment din capitala Germaniei.
 
Celelalte proiecții sunt programate pe 14 februarie, ora 15:45 la CineStar 8, 15 februarie, ora 20:00 la Cubix 9, 16 februarie 2016, ora 17:30 la CinemaxX 6 şi 20 februarie, ora 21:30 la CineStar 8.

“Ilegitim”, unul dintre cele mai provocatoarea filme din ultimii ani, spune povestea a doi frați (Alina Grigore și Robi Urs) și iubirea lor ilegitimă. Un tată medic (Adrian Titieni) și mai multe denunțuri. O familie în care limita dintre moral și legal nu a existat niciodată. Nici măcar în cazul unui avort.
 
Din distribuție fac parte Adrian Titieni, Bogdan Albulescu, Alina Grigore dar și actori neprofesioniști din cadrul școlii de actorie InLight - Robi Urs, Cristina Olteanu, Miruna Dumitrescu, Liviu Vizitiu, Mihaela Perianu.
 
Scenariul a fost scris de Alina Grigore și Adrian Sitaru, imaginea poartă semnătura lui Adrian Silișteanu și Alexandru Lorian Timoșca, montajul a fost realizat de Mircea Olteanu și Theo Lichtenberger în timp ce de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu, producător Anamaria Antoci.
 
“Ilegitim” este o producție Domestic Film, în coproducție cu Film Produkcja Polonia și Damned Films Franța, cu sprijinul Altex și HBO România.           
 
În România, “Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, va avea premiera pe 18 martie 2016.
 
Pagina oficială de Facebook a filmului: https://www.facebook.com/ilegitim
Partener de comunicare MEDIAFAX GRUP
Partener de monitorizare: mediaTRUST
Recomandat de ZILE SI NOPTI

0 comentarii: