Climb Again și Școala Gimnalizală pentru Deficienți de Vedere aduc împreună copii din școli pentru nevoi speciale și copii din celelalte școli pentru a-i antrena prin escaladă să depășească imposibilul



Proiectul Asociației Climb Again și al Școlii Gimnaziale Speciale pentru Deficienți de Vedere se derulează în cadrul parteneriatului pentru educație Civitas și se desfășoară până pe 6 aprilie la București. Acesta aduce împreună copii din opt școli din Capitală, dintre care patru școli pentru copii cu nevoi speciale, pentru a-i învăța noțiunile de bază ale escaladei în cadrul a mai multe ore de escaladă la panou. Evenimentul se încheie cu o sesiune de escaladă sub forma unui eveniment festiv. 
 
Asociația Climb Again, specializată în escaladă pentru copii și tineri cu nevoi speciale, și Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Vedere derulează la București în cadrul parteneriatului pentru educație Civitas un proiect prin care copii din opt școli bucureștene, dintre care patru școli pentru copii cu nevoi speciale sunt aduși împreună într-un demers care își propune să crească nivelul de educație sportivă, precum și să motiveze și să inițieze în escaladă copiii cu nevoi speciale. 
 
Sub deviza Depășește imposibilul!”, în cadrul proiectului, copiii află noțiunile de bază ale escaladei de la antrenori specializați ai Asociației Climb Again, învață despre echipament, fac exerciții specifice și exersează escalada la panoul de cățărare special amenajat de Climb Again la Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Vedere din Capitală. Proiectul se încheie pe 6 aprilie cu o sesiune de escaladă la care sunt invitați toții copiii, organizată ca un eveniment de gală la Sala de Escaladă Carpatic din Splaiul Independenței, la finalul căruia fiecare dintre participanți primește o diplomă. Școlile care participă sunt: Școala Gimnazială Specială pentru Deficienti de Vedere, Şcoala Gimnazială Cezar Bolliac, Liceul Tehnologic Special „Regina Elisabeta”, Liceul Tehnologic Special nr.3, Școala Gimnazială Anastasia Popescu, Şcoala Gimnazială nr 85, Şcoala Gimnazială nr. 95 și Şcoala Gimnazială Specială nr.3.
 
“Escalada este în primul rând un antrenament foarte bun pentru a învăța să ne depășim propriile limite. Beneficiile dovedite pentru copii, îndeosebi pentru copiii cu nevoi speciale, sunt multiple și conduc la dezvoltarea abilităților de viață independentă și de integrare socială, prin creșterea încrederii în forțele proprii, îmbunătățirea imaginii de sine, stimularea psihomotricității, dobândirea de noțiuni de disciplină și, mai ales, învățarea curajului. Prin acest proiect, Asociația Climb Again urmărește să motiveze copiii și să le deschidă orizonturi către noi experiențe. Acest tip de antrenament se adresează tuturor copiilor, inclusiv celor cu deficiențe fizice și neuromotorii, celor cu deficiențe din spectrul autist și celor cu tulburări post-traumatice, precum și copiilor din centrele de plasament. Escalada este o terapie de succes care contribuie la integrare socială și îi poate stimula pe copiii cu nevoi speciale să se antreneze pentru a participa la competiții naționale și internaționale de paraclimbing, a declarat pentru presă Claudiu Miu, Președintele Asociației Climb Again, cățărător profesionist, multiplu campion național, vicecampion și campion balcanic. 
 
Credit foto: Mircea Struțeanu
 
Înființată în anul 2014, Asociația Climb Again sprijină copiii cu nevoi speciale să-și depășească limitele, prin practicarea escaladei atât ca terapie, cât si cu perspective competiționale.

0 comentarii: