Galeriile Artmark: O colecţie cât o casă memorială

Licitația de Iarnă, inclusiv o selecție din colecția Dr. Ioan Dumitrescu-Popovici. 18 decembrie 2018, ora 19.30, JW Marriott Bucharest Grand Hotel    
 
Parte din cea mai mare colecţie de opere semnate de Rudolf Schweitzer-Cumpăna este scoasă la vânzare în data de 18 decembrie. 
 
Cele 15 lucrări prezente în licitaţia Artmark au aparţinut doctorului Ioan Dumitrescu-Popovici, celebru colecţionar interbelic, a cărei fabuloasă avere a fost confiscată de Securitate în anii `60. Aceste opere au fost retrocedate moştenitorilor de drept de către Muzeul Naţional de Artă al României în custodia căruia s-au aflat vreme de câteva decenii. 
 
“În anii ‘30, tatăl meu[…] a fost invitat în Franţa, unde a fost lector la Facultatea de Medicină a Universităţii din Paris. A început să cumpere tablouri de pe piaţa de artă şi s-a împrietenit cu pictori români ce se aflau acolo. Aceasta explică prezenţa atâtor tablouri de C. Isachie şi S. Cumpăna.” (Sorin Dumitrescu Popovici, fiul Dr. Ioan Dumitrescu-Popovici)
 
Pe lângă multe alte vârfuri ale artei plastice româneşti, “perla” colecţiei doctorului Ioan Dumitrescu-Popovici în ceea ce priveşte operele lui Rudolf Schweitzer-Cumpăna este tabloul clasat la Tezaur, “Pregătiri pentru un prânz în familie” (9.000 - 15.000 €), pictură celebră, amplu ilustrată în albumele de specialitate. Acestuia i se alătură şi alte lucrări importante atât din perioada pariziană, cât şi din cea în care pictorul se întorsese deja în ţară şi primea o multitudine de comenzi, printre care şi cea pentru panourile decorative din Sufrageria Palatului Regal.

0 comentarii: