Asociația moto Free Riders organizează primul festival în aer liber din
an dedicat iubitorilor de muzică și două roți! Născut dintr-o pasiune
comună și crescut în fiecare an de tot mai mulți prieteni, Iubim 2 Roți
îți propune un altfel de weekend înăuntrul orașului: un colț verde,
ferit de vânzoleală și beton, în care răsună riffuri și râsete.
În
24-26 mai te așteptăm în Club Quantic la Iubim 2 Roți 2019: două scene
de concert, parade moto, velo, street food, și surprize pentru cei mici
(dar și cei mari)!
Pe scenă vor fi: Coma, Luna Amară, Bucovina,
Cargo, Mihai Mărgineanu, Fără Zahăr, ZOB, Breathelast, Trooper, Implant
pentru Refuz, Roadkill Soda, Revolver, Onenightstand, Lound Inc., Ati
Edge & The Shadowbirds.
Sâmbătă, 25 mai, vor avea loc cele două parade, moto și velo, astfel:
Pentru parada moto, începând cu ora 11:30 ne întâlnim în parcarea de la Fântâna Miorița.
Plecăm
în parada Iubim 2 Roți 2019 la ora 13:00 pe traseul: Fântâna Miorița –
Piața Presei Libere (pe deasupra Pasajului) – Bd Kiseleff – Piața
Victoriei – Calea Victoriei – Bd Regina Elisabeta – Piața Mihail
Kogălniceanu - Pod Operă – Splaiul Independenței – Șos Grozăvești – Club
Quantic.
Pentru parada velo, începând cu ora 13:30 ne întâlnim în parcarea de la Fântâna Miorița.
Plecăm
în parada Iubim 2 Roți 2019 la ora 14:30 pe traseul: Fântâna Miorița –
Piața Presei Libere (pe deasupra Pasajului) – Bd Kiseleff – Piața
Victoriei – Calea Victoriei – Bd Regina Elisabeta – Piața Mihail
Kogălniceanu - Pod Operă – Splaiul Independenței – Șos Grozăvești – Club
Quantic.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu