O vară pop spectaculoasă cu Natalie Portman și Jude Law în VOX LUX
După proiecția în cadrul American Independent Film Festival din primăvara acestui an, Voodoo Films lansează în cinematografele din Romania Vox Lux, cel de-al doilea lungmetraj al lui Brady Corbet, în data de 12 iulie.
Și pentru că vara care abia începe este despre relaxare, muzică și seri târzii petrecute cu prietenii, Vox Lux te cheamă la cinema pentru o experiență americană ce propune un spectacol muzical și vizual care reunește o distribuție extrem de talentată și o colaborare muzicală menită să trezească emoții despre forțele care ne modelează ca indivizi, ca națiuni, ca idoli.
Pe când remake-ul de anul trecut a filmului A Star is Born a fost un tratat sensibil despre celebritatea modernă, creând nostalgia romantică a faimei, în orice perioadă, ca variațiune a unei teme veșnice, ,,Vox Lux a vaporizat această idee ca o rachetă care pătrunde printr-o bilă de sclipici” spune The Telegraph.
Filmat pe peliculă de 35 de mm, Vox Lux începe cu protagonista de 13 ani, Celeste, interpretată de Raffey Cassidy (cea care a jucat-o pe Kim Murphy în The Killing of a Sacred Deer, în regia lui Yorgos Lanthimos) și continuă cu ,,Natalie Portman, care oferă cea mai puternică și mai memorabilă interpretare de la Black Swan încoace” (The Independent), pe voice-over-ul star-ului Willem Dafoe.
În urma unei tragedii la școala ei în 1999, adolescenta Celeste își omagiază colegii pierduți, cântând la slujba de înmormântare. De aici începe tranformarea lui Celeste într-un pop star cu ajutorul surorii sale care compune versuri (Stacy Martin) și a managerului ei (Jude Law). Evoluția meteorică a lui Celeste către faimă și pierderea concomitentă a inocenței coincide cu un atac terorist asupra națiunii, ridicând-o pe tânăra cantăreață la un nou grad de celebritate: simbol american și superstar global.
În anul 2017, Natalie Portman preia rolul lui Celeste la maturitate, o cântăreață celebră, aflată la mijlocul turului celui de-al șaselea album al său, un compendiu de cântece sci-fi intitulat Vox Lux. În prezent, încăpățânata salvatoare a pop-ului trebuie să-și depășească luptele personale și familiale pentru a naviga în maternitate, nebunie și faima monolitică din epoca terorii.
Ca actor, Brady Corbet a lucrat cu Lars von Trier, Michael Haneke și Olivier Assayas în filme precum Funny Games, Martha Marcy May Marlene, Simon Killer (pe care l-a scris cu regizorul Antonio Campos), Clouds of Sils Maria și Force Majeure. Ca regizor a găsit o cale de mijloc între eleganța lor glacială și provocarea formală în The Childhood of a Leader, câștigător al Premiului pentru regie și Cel mai bun Debut la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, în 2015.
Pentru Vox Lux, regizorul a colaborat pentru a doua oară cu Scott Walker, unul dintre cei mai inovatori și legendari compozitori ai secolului XXI. Această colaborare a marcat ultimul film la care a lucrat artistul, care a murit în 2019 la vârsta de 76 ani, lăsând în urmă o moștenire pop experimentală imensă împreună cu The Walker Brothers, despre care Variety scrie că ,,avea un fanclub care îl depășea ca număr pe cel al Beatleșilor, la un moment dat”.
Coloana sonoră este completată de cântece originale compuse de Sia, unul dintre cei mai ascultați și difuzați artiști, cu peste 5,3 miliarde de vizualizări pe YouTube. Pe lângă propriile succese muzicale, Sia a scris hit-uri internaționale pentru unii dintre cei mai mari performeri de azi: Beyoncé, Kanye West, Rihanna, Britney Spears, Katy Perry, Zayn, și mulți alții.
Vox Lux va fi lansat în România de Voodoo Films începând cu 12 iulie și va putea fi văzut în București, Botoșani, Bistrița, Iași, Suceava, Bacău, Galați, Timișoara, Craiova, Cluj Napoca, Brașov, Lugoj, Pitești, Deva, Hunedoara, Târgu Mureș, Slobozia, Târgu Jiu, Sfântu Gheorghe, Alba Iulia.
Partener: Spațiul M60. Partener Media Principal: Radio Guerrilla. Parteneri Media: Radio România Cultural, ELLE, Cinemagia, Zile și Nopți, Librăriile Cărturești, Librăriile Humanitas, VICE, Cinefan, FilmSi, Cineghid, filme-cărți.ro.
Rating: N15
Trailer România: http://bit.ly/321SlGR
Facebook: https://bit.ly/2GrnpH6
Instagram: https://goo.gl/RqFEpF
Website: https://voodoofilms.ro/
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu