Ce faci în caz de depreciere monetară

Licitația de Primăvară
Marți, 24 martie 2020, ora 19:30
Artmark, Palatul Cesianu-Racoviță


Poate nu ești un obișnuit al pieței de artă ori al caselor de licitație, dar ești probabil îngrijorat, în actualul context economic, cu privire la suficiența, dar mai ales la valoarea depozitelor tale bănești, multe sau puține. Ce se va întâmpla în lunile ce vin cu valoarea banilor tăi, în condițiile în care băncile au început să anunțe dobânzi negative, iar experiența crizelor trecute ne învață că banii își pot deprecia accelerat, în contextul unei crize economice și a unui blocaj financiar, valoarea de circulație și puterea de cumpărare. 


Clasic în asemenea contexte de criză este ca investitorii să caute în piețe alternative substituenți, alte «recipiente» pentru valoarea banilor lor, să își diversifice activele în care își păstrează valoarea banilor.


Printre aceste piețe alternative a fost în 2008-2010 și piața românească de artă, îndeobște în secțiunea sa de artă de patrimoniu, a artiștilor consacrați, muzeal recunoscuți, precum «triunghiurile valorice» Grigorescu-Andreescu-Luchian ori Tonitza-Petrașcu-Pallady.


Licitația de Primăvară, cea mai mare vânzare de artă de patrimoniu din primul trimestru, programată să aibă loc pe 24 martie, inițial la Athenee Palace Hilton București, actualmente transferată doar online, cuprinde aproximativ 200 de lucrări de referință, semnate de mari maeștri ai artei românești, și va reprezenta, probabil, din nou, pe timp de criză, cel mai utilizat mijloc de tezaurizare al elitelor (alături de tezaurizarea în aur și diamante). 


Printre „vedetele” Licitației de Primăvară numărăm 6 „Grigorești” (număr record de tablouri de Nicolae Grigorescu într-o licitație de artă, lucru niciodată întâmplat în trecut, picturile de Grigorescu neîntâlnindu-se de regulă mai mult de una-două într-o vânzare publică), 4 tablouri de Tonitza, 5 picturi de Pallady, 8 lucrări de Petrașcu – un regal! – un mic muzeu la vânzare publică!


Multe dintre lucrări au o proveniență celebră, precum „Portretul dramaturgului Bacalbașa” de Luchian (preț de pornire doar 2.500 euro), ce a aparținut la sfârșitul secolului XIX celei mai mari colecții de Luchieni, cea a boierului Alexandru Bogdan-Pitești, „Natura statică cu mere” din 1929 de Petrașcu (preț de pornire 8.000 euro), ce provine din colecția istorică a avocatului Constantin Ionașcu, sau marele tablou „Țărăncuță cu fuior pe cale” de Grigorescu – una dintre cele mai mari lucrări de Grigorescu ce există în afara unui muzeu (de aproape 1 metru), ce provine din colecția fostului ministru al muncii Grigore Trancu-Iași; ori „Nudul cu spatele” din 1928 al lui Tonitza (preț de pornire 35.000 euro), respectiv „Peisajul din Provence” din aprox. 1935 al lui Pallady (preț de pornire 12.000 euro), care provin din celebra colecție a dr. Iosif Dona, retrocedată cu zece ani în urmă de Muzeul Național de Artă al României în colecția dr. Andronescu Ghika.


Capodoperele Licitației de Primăvară pot fi vizionate online pe www.artmark.ro, iar pe 24 martie pot fi licitate - online, în regim live, fără nicio taxă suplimentară, din confortul propriei case, de către orice persoană deschide un cont de participare online. De asemenea, la licitație se poate participa și prin depunerea unor oferte scrise prealabil ori prin telefon, în timpul licitației. În contextul în care mobilitatea vizitatorilor este zilele acestea limitată, iar Artmark prețuiește sănătatea angajaților și colecționarilor săi, se recomandă persoanelor interesate să vizioneze loturile licitației online, precum și să solicite telefonic sau online rapoarte de condiție și informații suplimentare cu privire la tablouri.

0 comentarii: