,,Poezia visului’’, de Miriam Răducanu, continuă seria de spectacole unteatru oferite de glo


Mii de spectatorii au urmărit în ultimele două săptămâni producțiile unteatru difuzate gratuit în mediul online cu sprijinul glo. După două spectacole de succes, premiate de juriile celor mai importante festivaluri de profil, iubitorii de teatru și dans sunt invitați să descopere pe pagina de Facebook unteatruo creație a marii doamne a dansului românesc – Miriam Răducanu. Una dintre primele producții din repertoriul teatrului independent, Poezia visului - un one man show cu Lari Giorgescu,va fi transmis miercuri, pe 8 aprilie, de la ora 19:00, gratuit pentru românii de pretutindeni. 
 
Spațiul oniric a creat contextul unei întâlniri de excepție în Poezia visului, un spectacol de teatru-dans inspirat de universul poetic al scriitorului și actorului Emil Botta.  În 2013, legendara coregrafă Miriam Răducanu – un nume emblematic pentru scena autohtonă, revenea în sala de spectacol după o îndelungată absență. Aflat atunci la începutul carierei, Lari Giorgescu, care avea să devină una dintre cele mai proeminente figuri ale generației sale, evolua cu o naturalețe aparte în spațiul de joc împânzit în cearșafuri albe. După 7 ani, rezultatul colaborării lor va putea fi urmărit de iubitorii de teatru, dans și poezie din întreaga lume.
 
Poezia visului
,,Poezia, când e bogată în semnificații și culori autentice, dă substanță nu numai lecturii sau recitalului. Ea poate da conținut unui spectacol teatral cu tot ceea ce înseamnă acest gen artistic. Creația celui ce a fost un mare actor și excepțional poet, Emil Botta, ne-a inspirat în încercarea de a-i valorifica multitudinea de idei și metafore într-un format teatral. Am ales din Emil Botta câteva poezii subsumate ideii de vis creator de imagini si întâmplări încărcate de sensuri și sugestii. Rezultatul: spectacolul de față.’’ - Miriam Raducanu. 
 
Despre unteatru
Un proiect independent lansat în urmă cu 10 ani, unteatru s-a remarcat în peisajul cultural autohton prin producții de calitate, apreciate nu numai de publicul bucureștean, ci și de juriile marilor festivaluri de profil. O întreagă comunitate de artiști s-a format de-a lungul timpului în jurul acestui spațiu construit din dorința de a oferi un mediu al libertății totale de exprimare prin teatru.  În 2019, unteatru a fost distins cu Premiul de excelență UNITER – cea mai importantă recunoaștere oferită unei instituții artistice de către profesioniștii din lumea teatrului. În tot acest timp, proiectul s-a susținut exclusiv din și prin vânzarea de bilete, cele mai multe dintre spectacole fiind produse cu resurse minime, din dragoste pentru teatru.

0 comentarii: