Filmul Marocco, regia Emanuel Pârvu, in selectie la Festivalul de film de la San Sebastian

 “Marocco” (titlul internațional “Mikado”), cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Emanuel Pârvu va avea premiera mondială în cadrul Festivalului de Film de la San Sebastian. Filmul a fost selectat în cadrul secțiunii New Directors care premiază producțiile regizorilor aflați la debut sau la cel de-al doilea film.

“Marocco” îi are în rolurile principale pe Șerban Pavlu, Crina Semciuc și tinerii aflați la debut, Ana Indricău și Tudor Cucu- Dumitrescu, și urmărește destinele a două iubiri care ajung în situații de viață și de moarte ca urmare a neîncrederii. 

“Marocco” e o poveste universală despre responsabilitatea morală a faptelor care duc la consecințe fatale, dar și despre lanțul faptelor mici făcute cu intenții bune care generează prăbusirea unui eșafodaj construit pe o iubire puternică.

Într-un șir de întâmplări în care toți au avut intenții bune, dar totul se sfârșește cu moarte, cine e vinovatul?!
 
În distribuție se mai află Emila Popescu, Tania Filip, Vlad Brumaru, Mihaela Sîrbu, Mirela Gorea, dar și copiii Amalia Constantinescu și Sonia Stolea.
 
Scenariul este semnat de Alexandru Popa și Emanuel Pârvu, imaginea îi aparține lui Silviu Stavilă iar montajul lui Dan Ștefan Pârlog.
Filmul este produs de Miruna Berescu (prin FAMart) alături de co-producătorii Jordi Niubo, Teodor Mirea și Bogdan George Apetri.
 
“De fiecare dată când faci un film, te gândești la ce parcurs va avea, dacă lumea va înțelege ce ai vrut să spui, dacă va fi plăcut, dacă publicul va reacționa așa cum te aștepți. Contextul pandemiei ne-a făcut să ne punem altfel genul ăsta de întrebări. Pe de altă parte, premiera într-un festival ca San Sebastian, ne face să sperăm în universalitatea mesajului pe care vrem să îl transmitem. Onestitatea abordării narative din plan personal, aduce o estetică aparte - în care m-am ferit foarte mult de explicații - cinema-ul fiind o artă explicativă în sine (lucrând cu imagini) și am sperat ca acest lucru să poată fi observat”, spune regizorul filmului Emanuel Pârvu.
 
 “O premieră mondială la un festival ca San Sebastian este foarte importantă în sine și, în același timp, deschide drumul filmului nostru către publicul din România. În plină pandemie, imediat după lockdown, când am putut începe filmările, noi, ca echipă, ne întrebam dacă va mai veni momentul acesta - de a vedea filmul pe ecran, într-o sală de cinema, de aici sau din afară”, precizează Miruna Berescu, producătorul filmului.
 
“Marocco” urmează să aibă premiera pe ecranele din România în această toamnă. Cea de-a 69-a ediţie a Festivalului de Film de la San Sebastian va avea loc în perioada 17 - 25 septembrie. Secțiunea New Directors este competițională, premiul acordat este în valoare de 50.000 euro.

Marocco este produs cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și realizat în colaborare cu Televiziunea Română, în co-producție cu i/o post Cehia, Natura Party, The East Company Productions, FAMart Films Production.   

Finanțatori: Publicis Groupe Media, Lidl, Vodafone România, E.ON Energie România, Foodpanda, Eurolife
 
Emanuel Pârvu este regizor, scenarist, actor și conferențiar universitar.
“Marroco” este cel de-al doilea lung metraj al său, după “Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor”, film care a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor, dar și premiul pentru cel mai bun actor (Șerban Pavlu) la Festivalul de film de la Sarajevo în 2017 și a avut un parcurs festivalier care a inclus New York, Sofia, Cottbus etc, fiind achiziționat pentru 12 teritorii de către HBO, dar și de platformele Netflix, HBO GO, Cinesquare.

Anterior, Emanuel Pârvu a scris și regizat o serie de scurt metraje multi premiate: “O familie”, 2009 - Sarajevo IFF, Trieste IFF, Valladolid IFF; “Pui, cartofi prăjiți și-o cola”, 2012 - Cel mai bun scurtmetraj la ANONIMUL IIFF. În 2018, a realizat scurtmetrajul “Totul e foarte departe” care a câștigat Festivalul de la Film de la Valladolid - secțiunea Punto de encuentro, intrând astfel pe lista celor 94 de filme aflate în cursa pentru Premiul Oscar pentru scurtmetraj 2020.

În ipostaza sa de actor, Emanuel Pârvu este proaspătul câștigător al premului Gopo pentru cel mai bun actor în rol principal (“5 minute”, regia Dan Chișu).

0 comentarii: