Se afișează postările cu eticheta Interviuri Urbane. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Interviuri Urbane. Afișați toate postările
Interviuri Urbane: Eyedrops
Inainte de lansarea albumului "Prezent", am zabovit putin alaturi de Eyedrops pentru un interviu.
Cum a inceput Eyedrops?
Eyedrops s-a nascut cand o căutare a luat sfârsit, facand loc unei alteia noi :))
Pentru antropologii genului, care a fost prima piesa semnata de voi si cat de mult a durat pana a aparut?
Prima-prima piesă compusă a fost Go blind. S-a intamplat in calculatorul si casa lui Filip Cristinoiu (Sport Sangeros III), intr-o zi din vara lui 2011. Go blind a fost gata in vreo jumatate de ora, insa pana sa ajunga la public a mai durat un an, prima piesa lansata de trupa fiind Love Download.
Dupa “Spre Soare” (de nu gresesc) a urmat o pauza, ce a dus la asta si cum s-au asezat lucrurile de ati revenit?
Cum s-a ajuns la asta vom putea probabil povesti ceva mai incolo :)) Cert este ca fara acel act simbolic de distrugere, Eyedrops nu ar mai fi existat probabil astazi. Uneori trebuie sa pierzi tot ca sa capeti o perspectiva noua, lamuritoare.
Piesele din prima parte a creatiei Eyedrops, se regasesc pe noul disc?
Doar Spre Soare. Desi nu aveam de gand sa o includem pe album, ea si-a cerut cumva locul. Spre Soare fost samanta din care a crescut ulterior Eyedrops de acum. Acel “mai e nevoie de-un om la visul asta”, despre care n-as fi putut sa iti spun prea multe la momentul rspectiv, s-a dovedit a fi o incantatie destul de eficienta.
Clipurile voastre sunt o parte a povestii Eyerdops, cat de mult conteaza la aceasta poveste ca tu esti regizorul?
Intr-o oarecare masura, conteaza. Pe de alta parte, clipurile nu sunt facute doar de mine. Ion Puican, care a facut regia Bicicletei, e de altfel si primul om care a investit in trupa asta, prin clipul pe care ni l-a facut pentru Love Download. Apoi, mai e si faptul ca Puican mi-a fost profesor la facultate, asa ca o parte din ce stie si din cum simte el s-a transpus in cum vad eu lucrurile atunci cand imi iau rolul de regizor. De mentionat ar fi ca elementele grafice ale albumului nostru sunt semnate tot de Ion, care deseneaza cel putin la fel de bine pe cat regizeaza. Acum, ca sa raspund, cred ca vizualul conteaza foarte mult in perceptia pe care o are omul asupra muzicii careia ii este asociat. O muzica buna genereaza oricum vizual in mentalul ascultatorului. Acum, poti decide sa ii ghidezi imaginatia in directia pe care o doresti tu, sau nu. Insa fie si doar un ecran negru sau alb ar fi un “statement” in sine si s-ar asocia definitiv cu piesa. Asa ca oricum nu mai putem evita elementul vizual.
Cum sunt alese track-urile ce au parte de video?
In principiu, ne-am propus ca toate sa aiba parte de acest “tratament”. Hei a fost, sa spunem – o scapare, pe care insa avem de gand sa o corectam cat de curand.
Cum crezi ca s-a schimbat, de s-a schimbat, publicul ascultator de muzica din ultimii ani? Ce a adus la asta?
Cred ca publicul de alternativ s-a inmultit si s-a maturizat. Iar din urma vin de la un an la altul generatii tot mai educate si mai deschise. Aprope ca nu reusesc sa imi dau seama de unde apar. Raportandu-ma la anii 90-2000, cand puteai sa-ti iei bataie pe strada pentru un par lung sau un pantalon evazat, ce se intampla azi e S.F. :) Asta ma bucura mult.
La ce sa ne asteptam de la concertul de lansare?
La mult entuziasm. Din partea nostra.
2017 pentu Eyedrops?
Daca 2016 a fost anul in care ne-am luat haine noi si le-am purtat pentru prima oara, cred ca in 2017 ele sunt deja un pic mai “ale noastre'. Ne miscam mai lejer in ele si ne-am format reflexele pe nasturi, buzunare si fermoar. Acum putem sa fim atenti si la ce se intampla in jur.
Comments
0
Interviu Urban: Andreea Lupescu (Dekadens)
In prag de lansare al noului disc Dekadens, "Dekadens in Wonderland", ne-am intalnit cu vocalul trupei, Andreea Lupescu, ce a avut amabilitatea de a ne raspunde la o serie de intrebari. Reamintim ca trupa Dekadens este compusa din Janin Pasniciuc, Andreea Lupescu, Augustin Nicolae si Nina Neagu.
Cum ai inceput sa canti si care a fost primul tau proiect?
Cumva, s-au intersectat mai multe evenimente: mi-am rupt piciorul pe la 19 ani, mi-am facut un blog unde am scris despre asta, colegul meu din generala Gimi (cu care nu vorbisem de ani buni) a citit, mi-a scris "Ce concidenta, si eu am piciorul rupt."
Apoi am reluat legatura si am aflat ca el invatase sa cante la chitara intre timp. Mi-a propus sa ne vedem in Gradina Botanica sa cantam atunci cand ne scoatem ghipsurile.
Asa am facut, am pornit cu coveruri de la The Cranberries, The Corrs, Sixpence Non the Richer, Led Zeppelin. Vara urmatoare am plecat amandoi la Praga cu un proiect si acolo am compus cateva melodii.
De fapt, acela a fost momentul in care am incetat sa mai cant coveruri si am inceput sa lucrez la melodiile mele, pana atunci fusesem convinsa ca nu pot compune sau scrie versuri. Am facut cateva melodii in engleza si una in franceza. Am incercat si in romana, dar nu s-a legat nimic. Probabil si pentru ca inspiratia imi venise departe de casa, intr-un mediu in care foloseam mai mult limba engleza.
Ni s-a alaturat Mircea, un prieten chitarist. Impreuna, ne numeam Trupa Grin. Luni intregi de vara am cantat in Gradina Botanica pentru prieteni si cunoscuti. Aveam "concert" acolo in fiecare weekend.
Cum a inceput povestea ta cu Dekadens?
Cum ai caracteriza evolutia sound-ului trupei de la discul de debut, “Kill & Tell”, la “City of Paper”?
Sunt doua povesti diferite cu sound diferit, asa ca imi e imposibil sa le compar. Primul a fost facut cu o casa de discuri si s-a vrut cu influente de “garage-band”, iar City of Paper a fost povestea unui oras a carui evolutie tehnologica a atins apogeul, cu sunete din jocurile Mario si alte elemente “jucause”.
Cum a fost primit acest disc de catre critica si public si ce noi oportunitati au aparut pentru voi dupa lansare?
E amuzant, a fost mai bine primit in Canada. Dar si aici a deschis o colaborare frumoasa cu zona de fashion, colaborari cu LaChatterie pe partea de tinute de scena, concerte, lansari de parfumuri sau de moda. Asta pe langa turneele prin tara si aparitii pe la TV.
Oamenii inca isi amintesc de “aia imbracati in ziare”. Am aparut si in Adevarul de Seara la vremea respectiva. Apoi mi-am facut rochia din acele ziare. Ne-am distrat cu City of Paper. Am dezvoltat conceptul alaturi de fotograful Sorin Florea; tot el imi croia si rochiile inainte de concerte.
Stiu ca in 2009 ati avut un turneu in Canada si SUA, cum a fost primita muzica voastra de catre publicul nord-american?
A fost un haos frumos. Memorabil. Genul acela de conexiune care trece dincolo de barierele culturale.
Noul disc, “Dekadens in Wonderland”, apare la o distant de 4 ani fata de precentul, de ce a durat atat de mult productia sa?
Nu ne-am propus sa scoatem un disc, nu am avut un deadline, ba mai mult – am lucrat intens la noul album electric, pana cand am inceput sa cantam acustic si ne-am dat seama ca e cu totul alta poveste. Am pus pauza electricului si ne-am concentrat pe acustic.
Asa ca, dupa mai multe aparitii la radio Guerrilla sau MTV, ne-am gandit sa scoatem un disc exclusive din live-uri. Pentru ca s-a creat o magie intre noi si public care nu se poate “fabrica” in studio.
Urmeaza si niste suprize electrice cat de curand.
De ce ati optat pentru varianta de album acustic si care sunt principalele live-uri pe care le-ati selectat pentru el?
Avem live-uri de la MTV, Radio Guerrilla, Radio Republika Verde, Radio 3 Net. Am ascultat toate piesele, apoi am selectat anumite momente care inseamna ceva pentru noi. E ca un jurnal, daca vrei sa ii spui asa. Apar unele interventii ale publicului, exista melodii schimbate pe loc in timpul live-ului, tot felul de intamplari. In total, sunt 12 piese.
Apoi am adaugat niste suprize in studio, cum ar fi vuietul vantului de la Radio Romania sau…sarea dintr-o solnita. Si altele, veti vedea cand dati play.
Lansarea discului se va petrece pe 15 martie la Clubul Taranului, ne poti furniza mai multe detalii cu privire la ceea ce va avea publicul ocazia sa vada la acest eveniment?
Pe 15 martie veti putea vedea povestea Dekadens in Wonderland cu invitati speciali, proiectii si melodii-surpriza care nu se afla de CD.
Bonus: Veti putea sa beti o bere cu fotografa Andreea Retinschi, cea din spatele conceptului vizual si cu designerul Isabelle Vijiiac (LaChatterie), cea care a creat rochia.
Care sunt urmatoarele concerte pe care le aveti in program pentru perioada imediat urmatoare?
Avem un tuneu (acustic) prin tara cu promovarea albumului, primul concert electric la Mojo si un alt concert pentru aniversarea Underworld. Dar ne auzim pe pagina de facebook.
Foto via Andreea Retinschi.
Cum ai inceput sa canti si care a fost primul tau proiect?
Cumva, s-au intersectat mai multe evenimente: mi-am rupt piciorul pe la 19 ani, mi-am facut un blog unde am scris despre asta, colegul meu din generala Gimi (cu care nu vorbisem de ani buni) a citit, mi-a scris "Ce concidenta, si eu am piciorul rupt."
Apoi am reluat legatura si am aflat ca el invatase sa cante la chitara intre timp. Mi-a propus sa ne vedem in Gradina Botanica sa cantam atunci cand ne scoatem ghipsurile.
Asa am facut, am pornit cu coveruri de la The Cranberries, The Corrs, Sixpence Non the Richer, Led Zeppelin. Vara urmatoare am plecat amandoi la Praga cu un proiect si acolo am compus cateva melodii.
De fapt, acela a fost momentul in care am incetat sa mai cant coveruri si am inceput sa lucrez la melodiile mele, pana atunci fusesem convinsa ca nu pot compune sau scrie versuri. Am facut cateva melodii in engleza si una in franceza. Am incercat si in romana, dar nu s-a legat nimic. Probabil si pentru ca inspiratia imi venise departe de casa, intr-un mediu in care foloseam mai mult limba engleza.
Ni s-a alaturat Mircea, un prieten chitarist. Impreuna, ne numeam Trupa Grin. Luni intregi de vara am cantat in Gradina Botanica pentru prieteni si cunoscuti. Aveam "concert" acolo in fiecare weekend.
Cum a inceput povestea ta cu Dekadens?
Eram intr-o perioada de cautari in muzica si atunci am auzit ca Jan
(Janin Pasniciuc, fondatorul trupei Dekadens) cauta o solista. Mi-a
trimis 2 piese pe mail: Kids si Neon Lights. Mi-a fost imposibil sa le
invat, asa ca m-am dus la prima "auditie" nepregatita.
Numai ca s-a intamplat ceva ciudat. In momentul in care am inceput sa cantam, a mers totul intr-o armonie neasteptata,
La finalul celor 2 piese, Jan m-a intrebat: Vrei?
Si eu am zis Da.
Acum suntem 4 in trupa: eu, Jan (chitara), Augustin (Bass) si Nina (tobe).
Cum ai caracteriza evolutia sound-ului trupei de la discul de debut, “Kill & Tell”, la “City of Paper”?
Sunt doua povesti diferite cu sound diferit, asa ca imi e imposibil sa le compar. Primul a fost facut cu o casa de discuri si s-a vrut cu influente de “garage-band”, iar City of Paper a fost povestea unui oras a carui evolutie tehnologica a atins apogeul, cu sunete din jocurile Mario si alte elemente “jucause”.
Cum a fost primit acest disc de catre critica si public si ce noi oportunitati au aparut pentru voi dupa lansare?
E amuzant, a fost mai bine primit in Canada. Dar si aici a deschis o colaborare frumoasa cu zona de fashion, colaborari cu LaChatterie pe partea de tinute de scena, concerte, lansari de parfumuri sau de moda. Asta pe langa turneele prin tara si aparitii pe la TV.
Oamenii inca isi amintesc de “aia imbracati in ziare”. Am aparut si in Adevarul de Seara la vremea respectiva. Apoi mi-am facut rochia din acele ziare. Ne-am distrat cu City of Paper. Am dezvoltat conceptul alaturi de fotograful Sorin Florea; tot el imi croia si rochiile inainte de concerte.
Stiu ca in 2009 ati avut un turneu in Canada si SUA, cum a fost primita muzica voastra de catre publicul nord-american?
A fost un haos frumos. Memorabil. Genul acela de conexiune care trece dincolo de barierele culturale.
Noul disc, “Dekadens in Wonderland”, apare la o distant de 4 ani fata de precentul, de ce a durat atat de mult productia sa?
Nu ne-am propus sa scoatem un disc, nu am avut un deadline, ba mai mult – am lucrat intens la noul album electric, pana cand am inceput sa cantam acustic si ne-am dat seama ca e cu totul alta poveste. Am pus pauza electricului si ne-am concentrat pe acustic.
Asa ca, dupa mai multe aparitii la radio Guerrilla sau MTV, ne-am gandit sa scoatem un disc exclusive din live-uri. Pentru ca s-a creat o magie intre noi si public care nu se poate “fabrica” in studio.
Urmeaza si niste suprize electrice cat de curand.
De ce ati optat pentru varianta de album acustic si care sunt principalele live-uri pe care le-ati selectat pentru el?
Avem live-uri de la MTV, Radio Guerrilla, Radio Republika Verde, Radio 3 Net. Am ascultat toate piesele, apoi am selectat anumite momente care inseamna ceva pentru noi. E ca un jurnal, daca vrei sa ii spui asa. Apar unele interventii ale publicului, exista melodii schimbate pe loc in timpul live-ului, tot felul de intamplari. In total, sunt 12 piese.
Apoi am adaugat niste suprize in studio, cum ar fi vuietul vantului de la Radio Romania sau…sarea dintr-o solnita. Si altele, veti vedea cand dati play.
Lansarea discului se va petrece pe 15 martie la Clubul Taranului, ne poti furniza mai multe detalii cu privire la ceea ce va avea publicul ocazia sa vada la acest eveniment?
Pe 15 martie veti putea vedea povestea Dekadens in Wonderland cu invitati speciali, proiectii si melodii-surpriza care nu se afla de CD.
Bonus: Veti putea sa beti o bere cu fotografa Andreea Retinschi, cea din spatele conceptului vizual si cu designerul Isabelle Vijiiac (LaChatterie), cea care a creat rochia.
Care sunt urmatoarele concerte pe care le aveti in program pentru perioada imediat urmatoare?
Avem un tuneu (acustic) prin tara cu promovarea albumului, primul concert electric la Mojo si un alt concert pentru aniversarea Underworld. Dar ne auzim pe pagina de facebook.
Foto via Andreea Retinschi.
Interviu Urban: Delia Opran (Antarctica)
In prag de primavara ne-am intalnit cu vocalul trupei Antarctica, Delia Opran, pentru un nou interviu urban.
Iti multumim, in primul rand, pentru acest interviu.
Si eu va multumesc!
Incepem cu o intrebare clasica: Cum ai inceput sa canti?
Daca imi amintesc corect, anul a fost 2004 si piesa se numea “2 în 1”, un featuring. Ei se numeau R.A.C.L.A., iar eu, fara voia mea, am devenit Dee, după numărul de la mașină. In acea perioada lucram in publicitate si Calin, zis Rimaru, colegul meu, mi-a trimis o piesa pe mail, apoi, dupa doua ore, ma aflam pentru prima oara in viata mea intr-un studio. Am tras piesa, am facut videoclip, am semnat cu ROTON si cam asta a fost.
Inainte de Antarctica ai evoluat si in alte proiecte, care ar fi acestea?
Insound a fost primul meu proiect. Mi-am dorit trupa, nu carieră solo. Apoi a urmat un album cu Sunday People, care nu a aparut niciodată, desi ramane favoritul meu din cele trei pe care le-am facut pana acum.
Cum a fost trecerea de la stilul RACLA la Sunday People si cu care din cele doua te-ai simtit mai comfortabil?
Cu RACLA totul s-a intamplat atat de repede incat nu am avut timp sa imi dau seama ce se petrece mai exact. Nu m-am asteptat niciodata ca piesa sa aiba un asemenea ecou, adica si astazi mi se intampla sa intalnesc oameni necunoscuti care incep sa cante refrenul. Mi se pare mesmerizant. Insă cu Sunday People s-a întamplat ceva dincolo de magie. Cu Hasan am avut o chimie muzicala irepetabila. Tanjesc și acum dupa momentele noastre din studio, dupa zilele si noptile petrecute in fata monitoarelor alaturi de el si Sultan. Niciodata nu mi-a fost mai natural sa fac versuri si linii melodice, pentru ca muzica lor rezona atat de bine cu ceea ce sunt si cu ceea ce simt. Fratii Nasser au ceva atat de special, ei chiar s-au nascut pentru a face muzica. Acum, ca a trecut ceva timp de cand ne-am rupt, pot sa privesc lucrurile într-o alta lumină. La final, cand am terminat albumul, fiecare a luat-o pe cai diferite. Așa s-a născut Antarctica.
Cum ti-a venit ideea infiintarii Antarctica?
Dupa Insound si Sunday People am incercat sa iau o pauza muzicala, dar nu am reusit sa stau departe prea mult timp. Antarctica a venit ca ceva firesc si natural, cred. Existau foarte multe emotii, stari, idei si experiente in cautarea unui spațiu in care sa se poata materializa și astfel a apărut Antarctica.
Cum ati ales numele trupei si ce a stat in spatele acestei alegeri?
Sunt mereu intrebata daca exista o poveste in spatele numelui, iar răspunsul este da, exista si nu are legatura cu dimenisunea geografica a desertului de gheața. Este o a patra dimensiune, ceva ce depaseste cadrul realitatii, un taram abstract unde ne varsam imaginatia si in care ideile noastre se intalnesc
Povesteste-ne, te rog, despre primul concert al trupei.
Sincer, nu imi amintesc, dar parca a fost deschiderea concertului Morcheeba
Cum a fost primit de catre public albumul de debut “Explorers”?
Recenziile pe care le-am citit au fost, in mare, parte pozitive, dar nu cred ca a fost un album exploziv, pentru ca publicul care asculta astfel de muzica, la noi in tara, este unul restrans. Sase din cele douasprezece piese ale albumului au fost difuzate de Radio Guerrilla, deci cei care trebuiau sa asculte, au ascultat si s-au bucurat de muzica noastra. Totodata, pentru acest album am semnat cu A&A și Music In Space. Mai sus de atat, in România, pe acest segment, nu cred ca poti merge.
Ati cantat in deschidere pentru Morcheeba la Sala Palatului, cum a fost aceasta experienta pentru voi?
A fost minunat. Foarte mult din acest concert nu imi mai amintesc, pentru ca a fost ca o transa. Sala Palatului plina, oameni cu fete zambitoare stand pe scaune ca la cinematograf si ascultandu-ne muzica, lumini si umbre... Ni s-au deschis foarte multe usi dupa aceea, ceva de care, evident, aveam nevoie.
Pe cand un nou album Antarctica?
Candva, in acest an. Momentan suntem in studio, am terminat de facut piese noi si incepem altele, dar este un proces care necesita timp si care, fara niciun dubiu, nu poate fi grabit si nici incetinit, isi are propriul ritm. Nu mai lucram cu date, am invatat ca planurile pot lua oricand o alta turnura decat cea la care te-ai fi asteptat, asa ca preferam deocamdata sa ne implicam total in procesul de creatie si sa lasam lucrurile sa se aseze de la sine. In orice caz, cand vom lansa in cosmos noul album, se va intampla intr-o zi cu insemnatate astronomica, echinoctiu sau solstitiu.
Unde va pot vedea in live in perioada urmatoare fanii?
Urmatorul concert va fi pe marti, in ziua lui Marte, pe 4 martie, in Question Mark.
Iti multumim, in primul rand, pentru acest interviu.
Si eu va multumesc!
Incepem cu o intrebare clasica: Cum ai inceput sa canti?
Daca imi amintesc corect, anul a fost 2004 si piesa se numea “2 în 1”, un featuring. Ei se numeau R.A.C.L.A., iar eu, fara voia mea, am devenit Dee, după numărul de la mașină. In acea perioada lucram in publicitate si Calin, zis Rimaru, colegul meu, mi-a trimis o piesa pe mail, apoi, dupa doua ore, ma aflam pentru prima oara in viata mea intr-un studio. Am tras piesa, am facut videoclip, am semnat cu ROTON si cam asta a fost.
Inainte de Antarctica ai evoluat si in alte proiecte, care ar fi acestea?
Insound a fost primul meu proiect. Mi-am dorit trupa, nu carieră solo. Apoi a urmat un album cu Sunday People, care nu a aparut niciodată, desi ramane favoritul meu din cele trei pe care le-am facut pana acum.
Cum a fost trecerea de la stilul RACLA la Sunday People si cu care din cele doua te-ai simtit mai comfortabil?
Cu RACLA totul s-a intamplat atat de repede incat nu am avut timp sa imi dau seama ce se petrece mai exact. Nu m-am asteptat niciodata ca piesa sa aiba un asemenea ecou, adica si astazi mi se intampla sa intalnesc oameni necunoscuti care incep sa cante refrenul. Mi se pare mesmerizant. Insă cu Sunday People s-a întamplat ceva dincolo de magie. Cu Hasan am avut o chimie muzicala irepetabila. Tanjesc și acum dupa momentele noastre din studio, dupa zilele si noptile petrecute in fata monitoarelor alaturi de el si Sultan. Niciodata nu mi-a fost mai natural sa fac versuri si linii melodice, pentru ca muzica lor rezona atat de bine cu ceea ce sunt si cu ceea ce simt. Fratii Nasser au ceva atat de special, ei chiar s-au nascut pentru a face muzica. Acum, ca a trecut ceva timp de cand ne-am rupt, pot sa privesc lucrurile într-o alta lumină. La final, cand am terminat albumul, fiecare a luat-o pe cai diferite. Așa s-a născut Antarctica.
Cum ti-a venit ideea infiintarii Antarctica?
Dupa Insound si Sunday People am incercat sa iau o pauza muzicala, dar nu am reusit sa stau departe prea mult timp. Antarctica a venit ca ceva firesc si natural, cred. Existau foarte multe emotii, stari, idei si experiente in cautarea unui spațiu in care sa se poata materializa și astfel a apărut Antarctica.
Cum ati ales numele trupei si ce a stat in spatele acestei alegeri?
Sunt mereu intrebata daca exista o poveste in spatele numelui, iar răspunsul este da, exista si nu are legatura cu dimenisunea geografica a desertului de gheața. Este o a patra dimensiune, ceva ce depaseste cadrul realitatii, un taram abstract unde ne varsam imaginatia si in care ideile noastre se intalnesc
Povesteste-ne, te rog, despre primul concert al trupei.
Sincer, nu imi amintesc, dar parca a fost deschiderea concertului Morcheeba
Cum a fost primit de catre public albumul de debut “Explorers”?
Recenziile pe care le-am citit au fost, in mare, parte pozitive, dar nu cred ca a fost un album exploziv, pentru ca publicul care asculta astfel de muzica, la noi in tara, este unul restrans. Sase din cele douasprezece piese ale albumului au fost difuzate de Radio Guerrilla, deci cei care trebuiau sa asculte, au ascultat si s-au bucurat de muzica noastra. Totodata, pentru acest album am semnat cu A&A și Music In Space. Mai sus de atat, in România, pe acest segment, nu cred ca poti merge.
Ati cantat in deschidere pentru Morcheeba la Sala Palatului, cum a fost aceasta experienta pentru voi?
A fost minunat. Foarte mult din acest concert nu imi mai amintesc, pentru ca a fost ca o transa. Sala Palatului plina, oameni cu fete zambitoare stand pe scaune ca la cinematograf si ascultandu-ne muzica, lumini si umbre... Ni s-au deschis foarte multe usi dupa aceea, ceva de care, evident, aveam nevoie.
Pe cand un nou album Antarctica?
Candva, in acest an. Momentan suntem in studio, am terminat de facut piese noi si incepem altele, dar este un proces care necesita timp si care, fara niciun dubiu, nu poate fi grabit si nici incetinit, isi are propriul ritm. Nu mai lucram cu date, am invatat ca planurile pot lua oricand o alta turnura decat cea la care te-ai fi asteptat, asa ca preferam deocamdata sa ne implicam total in procesul de creatie si sa lasam lucrurile sa se aseze de la sine. In orice caz, cand vom lansa in cosmos noul album, se va intampla intr-o zi cu insemnatate astronomica, echinoctiu sau solstitiu.
Unde va pot vedea in live in perioada urmatoare fanii?
Urmatorul concert va fi pe marti, in ziua lui Marte, pe 4 martie, in Question Mark.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)







