Se afișează postările cu eticheta Libra Film. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Libra Film. Afișați toate postările

„Spiral”, regizat de Cecília Felméri, a câștigat Premiul Special al Juriului la Salonic

Debutul în lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, Spiral/ Spirala, a câștigat Premiul Special al Juriului (ex aequo) în secțiunea Meet the Neighbors la cea de-a 61-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Salonic. Avându-i pe Bogdan Dumitrache, Alexandra Borbély și Diána Magdolna Kiss în distribuție, Spiral este o dramă psihologică intensă despre dificultatea de a lăsa în urmă trecutul. Filmul este programat pentru lansare în România în primăvara anului viitor. Trailer: https://vimeo.com/442047419

„Spiral are o imagine excelentă și interpretări solide care explorează suferința umană cu atenție și cu multă sensibilitate. Deși ar fi, în mod normal, un film dificil de echilibrat, pentru că antagonistul și protagonistul sunt una și aceeași persoană, Cecília Felméri manevrează cu o mare finețe metaforele despre doliu și pierdere, relație de cuplu și viață”, argumentează juriul.

Filmul distins ex aequo cu același premiu la Salonic este Luxor, de Zeina Durra (Egipt). „Ambele filme, și Spiral și Luxor, ilustrează cu mare succes, cinematic și pictural, procesul de vindecare a doi oameni care încearcă să treacă peste o suferință teribilă”, susține juriul format din regizoarele Joana Hadjithomas și Svetla Tsotsorkova și directorul de imagine Michael Paleodimos.

Este al doilea premiu important obținut în această toamnă, după Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia, unde Spiral a avut premiera mondială. Traseul festivalier al filmului continuă la Cairo (19 – 29 noiembrie), în secțiunea competitivă Critics Week.

Spiral a fost filmat lângă Budapesta, după un scenariu de Cecília Felméri, și este produs de Inforg-M & M Film (Ungaria) și Hai-Hui Entertainment (România). Actorului Bogdan Dumitrache, care deține rolul central și care a învățat replicile în limba maghiară cu ajutorul unui language coach, i se alătură două dintre cele mai apreciate actrițe maghiare din noua generație. Alexandra Borbély a câștigat Premiul pentru Cea mai bună actriță al Academiei Europene de Film cu rolul din Despre trup și suflet/ On Body and Soul, iar Diána Magdolna Kiss a jucat în filme precum Tall Tales, White God, Le Grand Cahier.

Spiral este o dramă psihologică despre dificultatea de a lăsa în urmă trecutul și despre felul în care viața noastră și ciclurile naturii sunt profund legate. Bence și Janka trăiesc pe malul unui lac, întreținându-se din taxa pe care o plătesc cei care vor să pescuiască aici. Totul lor pare să curgă armonios în acest aparent paradis, însă relația lor începe să se deterioreze și, odată cu ea, în mod bizar, viața din jurul lacului.

Filmul este realizat cu sprijinul National Film Institute din Ungaria, al Centrului Național al Cinematografiei și al Eurimages.
***
Cecília Felméri s-a născut în Cluj-Napoca și a absolvit studiile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. Înainte de a debuta în lungmetraj cu Spiral, a obținut premii importante cu scurtmetrajele sale. Mátyás, Mátyás (2010), Minute infinite (2011) sau Pastila fericirii (2012) i-au adus participări și premii importante la Locarno, Mar del Plata, AFI Fest, DOK Leipzig, Vilnius, Varșovia, TIFF, Premiile Gopo, Anim’est. În prezent, predă la Universitatea Sapientia din Cluj și este co-fondatoarea și vicepreședinta Asociaţia Cineaştilor Maghiari din Transilvania.

Hai-Hui Entertainment este o companie de producție de film și TV fondată în anul 2000. De-a lungul anilor, s-a implicat în co-producții precum Katalin Varga (Ursul de Argint, Berlin 2009), Misiunea directorului de resurse umane (Premiul Publicului, Locarno 2009), Aglaja (Golden Orange, Antalya IFF 2012), Poziția copilului (Ursul de Aur, Berlin 2013), Menocchio (Locarno 2018). A produs, totodată, filmele de debut ale regizorilor Iulia Rugină (Breaking News), Dorian Boguță (Urma), Cecília Felméri (Spiral) și Selman Nacar (Before Two Dawns), acesta din urmă în post-producție.

***
Ne puteți urmări pe: librafilm.net | Facebook

Filmul „Spiral”, cu Bogdan Dumitrache, are premiera mondială la Festivalul de la Varșovia

Debutul regizoarei clujene Cecília Felméri, Spiral/ Spirala, cu Bogdan Dumitrache în rolul principal, va avea premiera mondială în competiția dedicată cineaștilor aflați la primul sau al doilea lungmetraj a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia (9 – 18 octombrie). Filmat lângă Budapesta, după un scenariu de Cecília Felméri, și vorbit în limba maghiară, Spiral este produs de Inforg-M & M Film (Ungaria) și Hai-Hui Entertainment (România).
 
Lui Bogdan Dumitrache i se alătură două actrițe maghiare: Alexandra Borbély, distinsă de Academia Europeană de Film cu Premiul pentru Cea mai bună actriță, pentru rolul din Despre trup și suflet/ On Body and Soul, și Diána Magdolna Kiss (Tall Tales, White God, Le Grand Cahier).
 
„Am lucrat la proiectul acesta 5 ani și mă bucur că l-am dus la bun sfârșit și că îl pot arăta lumii, pentru prima dată, într-un festival de categorie A. E o experiență din care am învățat enorm și norocul meu a fost să am lângă mine o echipă minunată”, spune Cecília Felméri. „Bogdan Dumitrache e un actor foarte bun și mi-a trecut prin minte că ar putea fi el în rolul principal atunci când scriam scenariul, dar știam că nu vorbește limba maghiară. Însă, după ce am realizat că nu găsesc un actor mai potrivit, l-am chemat. Cu ajutorul unui language coach, a învățat replicile în maghiară și totul a decurs bine, într-un final”, adaugă regizoarea.
 
„Spiral este debutul pe care îl aștept de mult vreme, nu atât ca producător al filmului, ci ca spectator. Cred foarte mult în Cecília Felméri ca regizor, mă bucur că am ajuns la acest capăt de drum cu filmul și abia aştept să văd ce orizonturi noi ne așteaptă împreună. Îi mulțumesc lui Bogdan Dumitrache pentru curajul de a se fi aruncat într-un proiect într-o limbă care-i este străină și îl felicit pentru unul dintre cele mai bune roluri în care l-am văzut!”, declară Oana Giurgiu, producătoare a filmului alături de Tudor Giurgiu, prin Hai-Hui Entertainment.
 
Spiral este o dramă psihologică despre dificultatea de a lăsa în urmă trecutul și despre felul în care viața noastră și ciclurile naturii sunt profund legate. Bence și Janka trăiesc pe malul unui lac, întreținându-se din taxa pe care o plătesc cei care vor să pescuiască aici. Totul lor pare să curgă armonios în acest aparent paradis, însă relația lor începe să se deterioreze și, odată cu ea, în mod bizar, viața din jurul lacului.
 
Născută în Cluj-Napoca, Cecília Felméri a absolvit studiile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. Scurtmetrajele regizate – printre care Mátyás, Mátyás (2010), Minute infinite (2011), Pastila fericirii (2012) - i-au adus participări și premii importante la Locarno, Mar del Plata, AFI Fest, DOK Leipzig, Vilnius, Varșovia, TIFF, Premiile Gopo, Anim’est. În prezent, predă la Universitatea Sapientia din Cluj și este co-fondatoarea și vicepreședinta Asociaţia Cineaştilor Maghiari din Transilvania.
 
Filmul este realizat cu sprijinul National Film Institute din Ungaria, al Centrului Național al Cinematografiei și al Eurimages.
Hai-Hui Entertainment este o companie de producție de film și TV fondată în anul 2000. De-a lungul anilor, s-a implicat în co-producții precum Katalin Varga (Ursul de Argint, Berlin 2009), Misiunea directorului de resurse umane (Premiul Publicului, Locarno 2009), Aglaja (Golden Orange, Antalya IFF 2012), Poziția copilului (Ursul de Aur, Berlin 2013), Menocchio (Locarno 2018). A produs, totodată, filmele de debut ale regizorilor Iulia Rugină (Breaking News), Dorian Boguță (Urma), Cecília Felméri (Spiral) și Selman Nacar (Before Two Dawns), acesta din urmă în post-producție.
***
Ne puteți urmări pe: librafilm.net | Facebook

Coproducția Discipolul/Servants, cu Vlad Ivanov, în premieră mondială la Berlin


Discipolul/ Servants, în regia lui Ivan Ostrochovský, va avea premiera mondială în competiția Encounters, dedicată vocilor și viziunilor noi, la cea de-a 70 ediție a Festivalului de la Berlin (20 februarie - 1 martie). O dramă inspirată de poveștile reale ale unor preoți care au avut de ales între a colabora cu poliția secretă și a rezista, în Cehoslovacia comunistă, filmul îl are în distribuție pe Vlad Ivanov, într-unul dintre rolurile centrale, și este coprodus în România de Oana Bujgoi Giurgiu și Tudor Giurgiu.
 
Servants este o coproducție Slovacia-România-Cehia-Irlanda, contextul istoric în care se petrece acțiunea fiind similar celui din România, unde colaborarea preoților cu Securitatea încă este un subiect fierbinte.
 
Anul 1980. Michal (Samuel Polakovič) și Juraj (Samuel Skyva) sunt elevi la un seminar teologic, în Cehoslovacia comunistă. Temându-se ca școala lor să nu fie închisă, profesorii își modelează elevii în așa fel încât să fie pe placul Partidului Comunist. Fiecare seminarist trebuie să decidă ce cale alege: cea ușoară, a colaborării cu regimul, sau cea în care devine el ținta regimului.
 
Vlad Ivanov își consolidează cariera internațională cu un nou rol memorabil, după cele din La Gomera, Hier, Toni Erdmann, Bacalaureat, Câini, Snowpiercer, sau In the Fog, toate selectate în marile festivaluri. Este, totodată, al doilea său rol într-un film a cărui acțiune se petrece într-un seminar teologic, după cel din Un pas în urma Serafimilor.
 
„A fost una dintre cele mai frumoase experiențe pe film de până acum. Un regizor care iubește și respectă actorul. A fost o bucurie să lucrez cu Ivan și am câștigat un prieten de mare suflet”, declară actorul Vlad Ivanov.
 
Ivan Ostrochovský, un nume în ascensiune în cinematografia europeană, se află la a treia selecție la Festivalul de la Berlin. În 2014, aici și-a început cariera impresionantă documentarul Velvet Terrorists, co-regizat de Pavol Pekarčík și Peter Kerekes, iar un an mai târziu a revenit cu debutul în ficțiune, Koza, selecționat și premiat ulterior în zeci de festivaluri. 
 
Scenariul este semnat de Rebecca Lenkiewicz - recunoscută pentru scenariile unor filme multipremiate precum Ida, Disobedience (cu Rachel McAdams și Rachel Weisz) sau Colette -, alături de Marek Leščák și Ivan Ostrochovský.
 
Servants este o producție Punkchart films (Slovacia), în co-producție cu Point Film (România), Radio și Televiziunea din Slovacia, Negativ (Cehia), Film and Music Entertainment (Irlanda), Libra Film Productions și Hai Hui Entertainment (România), sentimentalfilm (Slovacia).
Producția este finanțată de Slovak Audiovisual Fund, Eurimages, Centrul Național al Cinematografiei (CNC), Czech Film Fund, Slovak Film Commission, Bratislava Municipality Fund și Televiziunea Română.
***
Ne puteți urmări pe: librafilm.net | Facebook

Moromeții 2 a fost vizionat de militarii români aflați în misiune în Afganistan


Militarii români aflați în misiune în Afganistan au sărbătorit Ziua Națională a României printr-o vizionare specială a peliculei Moromeții 2. Filmul a fost vizionat pe 2 decembrie, în cadrul festivităților organizate în Afganistan cu ocazia Zilei Naționale și a Centenarului la HKIA (Hamid Karzai International Airport - Kabul), U.S. Community Center. La proiecție au fost prezenți atât militari și jandarmi români, cât și străini dislocați în HKIA.
 
Cornel Filer, ofițer român în teatrul de operații a declarat: Filmul a fost primit cu entuziasm și pe lângă faptul că am recunoscut peisajele din film,ne-am adus aminte și de liniștea de la sat. (noi auzim elicoptere 24/7).
 
Producătorul filmului, Oana Giurgiu: “Ne bucurăm că am putut răspunde pozitiv la propunerea venită din partea lor și că am reușit să le oferim această reîntoarcere acasăsimbolică, prin intermediul filmului.”
 
Filmul s-a lansat oficial pe 16 noiembrie și a adus după primele douăsăptămâni în cinematografele din România aproape 120.000 de spectatori, plasându-se în primele poziții din box office-ul românesc.
 
Cei care încă nu au avut șansa de a vedea cel mai așteptat film românesc al anului o pot face în continuare, în peste 80 de cinematografe din țară. Programul complet din cinema, pentru săptămâna 30 noiembrie – 6 decembrie, poate fi consultat aici
 
Turneul de promovare organizat de distribuitorul Transilvania Film și început în forță la finalul lunii octombrie este aprope de final, după ce a reușit să ajungă până acum în 51 de orașe din România și să aducă mai mult de 25.000 de spectatori la întâlnirea cu Moromeții 2. Ultimele proiecții în prezența echipei filmului au avut loc săptămâna trecută la Satu Mare, Carei, Giurgiu  și Slatina. Câteva proiecții speciale, organizate în spații alternative, special pentru a oferi șansa cât mai multor persoane să poată vedea filmul, mai sunt planificate la Mioveni (Centrul Cultural, 4 decembrie), Curtea de Argeș (Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu”, 5 decembrie), Câmpulung Muscel(Casa de cultură a sindicatelor, 6 decembrie), Buzău (Casa de cultură a sindicatelor, 8 decembrie), Făgăraș (Casa municipală de cultură, 9 decembrie).
 
Moromeții 2 continuă povestea familiei lui Ilie Moromete (Horațiu Mălăele), din satul din Câmpia Dunării, și-l are în prim-plan pe mezinul Niculae (Iosif Paștina). Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el și cea de-a doua soție, Catrina (Dana Dogaru), tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi.
 
***
Moromeții 2 este o producție Libra Film, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Studioului de Creație al Ministerului Culturii, în colaborare cu TVR și HBO România. 
 
Cu sprijinul: Cinema City, Banca Transilvania, Timișoreana, Aqua Carpatica, Auchan Retail Romania, Catena, Țiriac Auto.
 
Asigurator oficial: AEGON
 
Recomandat de: Europa FM.
 
Parteneri media: Adevărul, Radio România Cultural, Dilema Veche, OK! Magazine, Historia, Marie Claire, Cosmopolitan, Femeia, Zile și Nopți, Cinemap, Cinemagia, Observator Cultural, Agerpres, VICE, Euromedia.
 
Partener monitorizare: mediaTRUST
 
***
 
Noutăți, programul evenimentelor din țară și povești din culisele filmărilor vor fi postate pe pagina de Facebook a filmului.
 
Trailer:  YouTube|Facebook
 
Program până 6decembrie: http://bit.ly/2QxKI7X