Filmul „Spiral”, cu Bogdan Dumitrache, are premiera mondială la Festivalul de la Varșovia

Debutul regizoarei clujene Cecília Felméri, Spiral/ Spirala, cu Bogdan Dumitrache în rolul principal, va avea premiera mondială în competiția dedicată cineaștilor aflați la primul sau al doilea lungmetraj a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia (9 – 18 octombrie). Filmat lângă Budapesta, după un scenariu de Cecília Felméri, și vorbit în limba maghiară, Spiral este produs de Inforg-M & M Film (Ungaria) și Hai-Hui Entertainment (România).
 
Lui Bogdan Dumitrache i se alătură două actrițe maghiare: Alexandra Borbély, distinsă de Academia Europeană de Film cu Premiul pentru Cea mai bună actriță, pentru rolul din Despre trup și suflet/ On Body and Soul, și Diána Magdolna Kiss (Tall Tales, White God, Le Grand Cahier).
 
„Am lucrat la proiectul acesta 5 ani și mă bucur că l-am dus la bun sfârșit și că îl pot arăta lumii, pentru prima dată, într-un festival de categorie A. E o experiență din care am învățat enorm și norocul meu a fost să am lângă mine o echipă minunată”, spune Cecília Felméri. „Bogdan Dumitrache e un actor foarte bun și mi-a trecut prin minte că ar putea fi el în rolul principal atunci când scriam scenariul, dar știam că nu vorbește limba maghiară. Însă, după ce am realizat că nu găsesc un actor mai potrivit, l-am chemat. Cu ajutorul unui language coach, a învățat replicile în maghiară și totul a decurs bine, într-un final”, adaugă regizoarea.
 
Spiral este debutul pe care îl aștept de mult vreme, nu atât ca producător al filmului, ci ca spectator. Cred foarte mult în Cecília Felméri ca regizor, mă bucur că am ajuns la acest capăt de drum cu filmul și abia aştept să văd ce orizonturi noi ne așteaptă împreună. Îi mulțumesc lui Bogdan Dumitrache pentru curajul de a se fi aruncat într-un proiect într-o limbă care-i este străină și îl felicit pentru unul dintre cele mai bune roluri în care l-am văzut!”, declară Oana Giurgiu, producătoare a filmului alături de Tudor Giurgiu, prin Hai-Hui Entertainment.
 
Spiral este o dramă psihologică despre dificultatea de a lăsa în urmă trecutul și despre felul în care viața noastră și ciclurile naturii sunt profund legate. Bence și Janka trăiesc pe malul unui lac, întreținându-se din taxa pe care o plătesc cei care vor să pescuiască aici. Totul lor pare să curgă armonios în acest aparent paradis, însă relația lor începe să se deterioreze și, odată cu ea, în mod bizar, viața din jurul lacului.
 
Născută în Cluj-Napoca, Cecília Felméri a absolvit studiile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. Scurtmetrajele regizate – printre care Mátyás, Mátyás (2010), Minute infinite (2011), Pastila fericirii (2012) - i-au adus participări și premii importante la Locarno, Mar del Plata, AFI Fest, DOK Leipzig, Vilnius, Varșovia, TIFF, Premiile Gopo, Anim’est. În prezent, predă la Universitatea Sapientia din Cluj și este co-fondatoarea și vicepreședinta Asociaţia Cineaştilor Maghiari din Transilvania.
 
Filmul este realizat cu sprijinul National Film Institute din Ungaria, al Centrului Național al Cinematografiei și al Eurimages.
Hai-Hui Entertainment este o companie de producție de film și TV fondată în anul 2000. De-a lungul anilor, s-a implicat în co-producții precum Katalin Varga (Ursul de Argint, Berlin 2009), Misiunea directorului de resurse umane (Premiul Publicului, Locarno 2009), Aglaja (Golden Orange, Antalya IFF 2012), Poziția copilului (Ursul de Aur, Berlin 2013), Menocchio (Locarno 2018). A produs, totodată, filmele de debut ale regizorilor Iulia Rugină (Breaking News), Dorian Boguță (Urma), Cecília Felméri (Spiral) și Selman Nacar (Before Two Dawns), acesta din urmă în post-producție.
***
Ne puteți urmări pe: librafilm.net | Facebook

0 comentarii: