Festivalul Filmului Francez 2020 - program complet

Cea de-a 24-a ediţie a Festivalului Filmului Francez vine cu surprize în 11 oraşe din România și va avea loc pe marile ecrane, atât în interior, cât și în aer liber, în perioada 23 septembrie - 4 octombrie! În urma noilor reglementări care permit redeschiderea sălilor de cinema, Institutul Francezanunță că se alătură   încă 3 orașe la lista comunicată la începutul lunii: București, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Arad, Braşov, Brăila, Constanţa, Sfântu Gheorghe, Sibiu și Suceava. În contextul actual, organizatorii pun accentul pe respectarea strictă a regulilor sanitare, pentru siguranța tuturor. 

Festivalul se desfășoară sub deviza "Le film français au feminin"/ "Filmul francez la feminin" și propune publicului o selecție de filme cu totul specială,punândîn valoare creaţia feminină din cinematografia franceză – actrițe și regizoare consacratesau debutante, personaje feminine remarcabile.

În secțiunea Panorama veți putea descoperi în premieră în România ultimul film cu celebra actriță Eva Green, PROXIMA, o poveste impresionantă despre depășirea propriilor limite, dar și a canoanelor sociale. Filmul a debutat în Festivalurile de la Toronto, San Sebastian și Rotterdam. Tot în categoria filmelor majore ale anului vor fi prezentate PORTRAIT DE LA JEUNE FILLE EN FEU de Céline Sciamma, premiat pentru cel mai bun scenariu la Cannes 2019, un film de epocă despre o dragoste interzisă și LA BONNE ÉPOUSE, de Martin Provost, o comedie spumoasă despre stereotipurile unei alte epoci, cea a anilor ‘60, cu un trio imbatabil de actrițe: Juliette Binoche, Yolande Moreau și Noémie Lvovsky.


Două dintre filmele din secțiunea Cahiers du Cinéma: vive les insoumuses! pun, de asemenea, în lumina reflectoarelor importanța revoluțieidin 1968 pentru istoria emancipării feminine. Filmul clasic LA FIANCÉE DU PIRATE de Nelly Kaplan, lansat în 1969, o readuce pe ecrane pe marea actriță Bernadette Lafont într-unul dintre rolurile marcante ale lungii sale cariere, iar documentarul DELPHINE ET CAROLE ne transpune în miezul feminismului anilor ’70, alături de actrița franceză Delphine Seyrig și de cineasta elvețiană Carole Roussopoulos, care luptă, cu camera de filmat pe umăr, pentru ca femeile să aibă dreptul la propriul punct de vedere artistic. La începutul secolului trecut, în anii 1900, aceeași luptă era purtată – cumijloace de filmare diferite – de Alice Guy, prima realizatoare de film din istorie, ale cărei scurtmetraje vor fi prezentate în premieră în cadrul festivalului.

În secțiunea Focus Tinere Talente nu ratați ALICE ET LE MAIRE de Nicolas Parizer, care tratează chiar tema alegerilor locale și pentru care Anais Demoustier a fost recompensată cu César pentru cea mai bună actriță, dar și alte filme de debut care s-au bucurat de succes în rândul criticilor de cinema și al publicului francez, ca UN DIVAN À TUNIS cu Golshifteh Farahani sau TU MÉRITES UN AMOUR, în care Hafsia Herzi este actriță principală, regizoare și scenaristă. Nu în ultimul rând, Festivalul aduce un omagiu marii realizatoare Agnès Varda, care ne-a părăsit în 2019, prin proiecția ultimului său film, VARDA PAR AGNÈS. 

Pentru a afla toate detaliile despre selecția de filme, consultați broșura festivalului: http://bit.ly/BrosuraFFF

Programul proiecțiilor în fiecare oraș este disponibil aici: http://bit.ly/ProgramFFF
Spotul de prezentare: http://bit.ly/SpotFFF
Toate filmele sunt în franceză, subtitrate în limba română.

La București, proiecțiile vor avea loc atât în sala de cinema Elvire Popesco cât și în aer liber, în curtea Institutului Francez și în spațiul Cinema Sub Clar De Lună, o curte amplă, alăturată Casei Florescu-Manu de pe Calea Victoriei 192A.

„Cinema Sub Clar De Lună” este un proiect al Asociației Festivalul de Film Transilvania (AFFT), căreia Institutul Francez din România îi mulțumește pentru găzduirea unor proiecții din cadrul Festivalului Filmului Francez 2020. 

Biletele sunt deja disponibile pe Eventbook, https://eventbook.ro/festival/festivalul-filmului-francez și la casa de bilete a Cinema Elvire Popesco.

Regulile sanitare pentru proiecțiile în aer liber, dar și în interiorul sălilor, pot fi consultate aici: www.elvirepopesco.ro

LISTA ORAȘELOR ȘI LOCUL PROIECȚIILOR
BUCUREȘTI
23 SEPTEMBRIE – 2 OCTOMBRIE
Proiecții  în interior şi în exterior: CINEMA ELVIRE POPESCO, Bd. Dacia nr. 77 & CINEMA SUB CLAR DE LUNĂ, Calea Victoriei 192A

CLUJ-NAPOCA
24 – 27 SEPTEMBRIE
Proiecții  în interior: CINEMA VICTORIA, Bd. Eroilor nr. 51

IAȘI

23 – 27 SEPTEMBRIE
Proiecții  în exterior: GRĂDINA INSTITUTULUI FRANCEZ, Bd. Carol I nr. 26

TIMIȘOARA

1 – 4 OCTOMBRIE
Proiecții  în exterior: FABER, Splaiul Peneș Curcanul nr. 4-5

ARAD
1 – 4 OCTOMBRIE
Proiecții  în interior: CINEMA ARTA, Str. Vasile Alecsandri nr. 2

BRAȘOV

24 – 27 SEPTEMBRIE
Proiecții  în interior: CINEMA ONE, Str. Zaharia Stancu nr. 1, Centrul comercial Coresi


BRĂILA
29 SEPTEMBRIE – 2 OCTOMBRIE
Proiecții  în exterior: SUNRISE MARINA BISTRO, Str. Danubiu nr 20C

CONSTANŢA 

1 – 4 OCTOMBRIE
Proiecții  în interior: CINEMA JEAN CONSTANTIN, Bd. Ferdinand nr. 56

SFÂNTU GHEORGHE 

1 – 4 OCTOMBRIE
Proiecții  în interior: CINEMA ARTA BY CITYPLEX, Str. Kőrösi Csoma Sándor nr. 10

SIBIU 

3 – 4 OCTOMBRIE
Proiecții în interior: HABITUS, Piața Mică nr. 4 

SUCEAVA

30 SEPTEMBRIE – 4 OCTOMBRIE
Proiecții în interior: UNIVERSITATEA ŞTEFAN CEL MARE SUCEAVA, Auditorium Joseph Schmidt, Str. Universităţii nr. 13

Organizat de: INSTITUTUL FRANCEZ DIN ROMÂNIA
(București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara)

Co-organizatori: Cinema Victoria, Centrul Municipal de Cultură Arad, Alianța Franceză Brașov, Cinema One, Cinefeel Brăila, Alianța Franceză Constanța, Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, Arta by Cityplex, Teatrul Național Radu Stanca Sibiu, Universitatea Ştefan cel Mare Suceava

Prezentat de: ORANGE*
Parteneri: FUNDATIA GROUPE RENAULT*, GROUPAMA ASIGURĂRI, CARREFOUR
Parteneri media: TV5MONDE, RFI România, Observator Cultural, Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Phoenix Media, LiterNet, Ziarul Metropolis, IQads, Literomania
Cu sprijinul: Cahiers du Cinéma, AsociațiaRomână a FemeilorînCinema (ARFC), TOUD
Proiect labelizat în cadrul aniversării a 50 de ani de francofonie instituțională– « Le 50e anniversaire de la Francophonie »
*Parteneri strategici ai Institutului Francez din România

0 comentarii: