Institutul Francez din România anunță că în perioada 1-31 octombrie 2020 se va desfășura online ediția a doua a Caravanei studiilor în Franța, unul dintre cele mai importante proiecte de cooperare științifică și universitară a misiunii diplomatice franceze în România, desfășurat prima dată ca parte a Sezonului Franța-România 2019.
Proiectul „Caravana studiilor în Franța” a fost creat de Campus France Roumanie și de Institutul Francez din România cu scopul de a oferi oportunități celor care își doresc să urmeze studiile superioare în Franța, mai ales că această țară reprezintă a treia destinație de studiu aleasă de români. Mai mult decât atât, Franța este primul partener științific și academic al României, fiind și prima destinație a studenților români în cadrul programului de mobilitate Erasmus+.
Caravana se adresează liceenilor, studenților, cât și profesorilor de franceză din liceele sau universitățile din țară. Prin intermediul acestui proiect,ne dorim să amplificăm în rândul vorbitorilor de franceză interesul pentru studiile în Franța, dar și pentru formările universitare francofone din România. De asemenea, Caravana creează noi punți de legătură, informare, dezvoltare și formare între instituțiile de învățământ superior românești și franceze.
Caravana a fost gândită sub forma unui turneu național ce urmărește promovarea studiilor în Franța în rândul elevilor și studenților români, unul dintre obiective fiind redobândirea statutului de țară preferată pentru mobilitatea de studii universitare în 2021. Astfel, anul trecut, Caravana studiilor în Franța a ajuns în 19 orașe, străbătând peste 4500 de kilometri și reunind aproximativ 2000 de elevi și studenți.
Contextul actual ne permite să ajungem la și mai mulți elevi și profesori, Caravana desfășurându-se exclusiv online: http://bit.ly/CaravanaStudiilor. Prin urmare, continuăm cu entuziasm seria întâlnirilor cu elevi, profesori și părinți, de data aceasta prin intermediul platformelor online. Pe toată durata lunii octombrie, propunem o serie de activități, printre care: trei conferințe naționale online cu înscriere prealabilă (7, 15 și 22 octombrie), sesiuni de consiliere individuală, dar și concursuri cu premii săptămânale pentru elevi. În plus, pentru ca Franța și studiile universitare să ajungă la cât mai multe persoane interesate, echipa Campus France Roumanie pune la dispoziția profesorilor de limbă franceză o serie de videoclipuri interactive ce vor putea fi descărcate și utilizate pe toată durata proiectului.
Deschis în anul 2008 în România, Biroul Campus France este o antenă locală a Agenției Campus France Paris, care are drept misiune promovarea învățământului superior francez, a mobilității internaționale și a primirii studenților. Acest serviciu de consiliere îi ajută pe liceeni și pe studenți să își aleagă formarea universitară cea mai potrivită, îi informează cu privire la programele de burse existente și le oferă informații despre procedurile administrative prealabile sosirii lor în Franța.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu