Se afișează postările cu eticheta Massimiliano Narduli. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Massimiliano Narduli. Afișați toate postările

Warm Up - Tonino Mattu - 9 - 27 octombrie

Mi se pare foarte potrivit titlul acestei expoziții. Cu siguranță nu putem rămâne reci și distanți la vederea picturilor artistului sard Tonino Mattu, ci simțim un fel de căldură umană, care depășește alegerile cromatice și, numai în aparență, contrastează cu portretele acestor fete din epoca hitleristă. De fapt, acesta este chiar în căutarea acestei laturi ascunse și intime ale unor tineri care, deși prezentați obsesiv în dezvoltarea lor de către autoritățile la putere, rămân ca o gaură neagră în imaginarul colectiv de care este interesat artistul, prezentându-ne protagonistele ca parte a unui spectacol despre care ele știu foarte puțin, actrițe involuntare și inconștiente ale unei colosale reprezentări cinematografice. Este chiar ceea ce Tonino Mattu dorește să redea în tablourile expuse, micile povești personale din spatele Istoriei, dar fără
nicio judecată de fond sau poziție critică față de ele, transportând mai degrabă aceste chipuri într-o dimensiune atemporală și imaginară. Toate lucrările au fost realizate la București și sunt inspirate din fotografii și filme de epocă.
(Massimiliano Nardulli)


FB event

„Charleston” - Premiera americană la Festivalul de Film de la Chicago



Charleston, debutul în lungmetraj al lui Andrei Creţulescu, a fost selecționat în competiţia oficială „New Directors” a Festivalului Internațional de Film de la Chicago. Ajuns la ediția 53, cel mai vechi festival competitiv din Statele Unite va avea loc în perioada 12-26 octombrie 2017.

Charleston”, singurul film românesc proiectat la această ediție a festivalului, este povestea  dulce-amară a unui triunghi amoros absurd, format” din doi bărbați și femeia pe care au pierdut-o amândoi. Protagoniștii Șerban Pavlu și Radu Iacoban sunt secondați de un veritabil best-of” al cinemaului românesc: Ana Ciontea, Victor Rebengiuc, Ana Ularu, Dorian Boguță, Gabriela Popescu, Adrian Titieni, Andreea Vasile, Gavril Pătru, Gheorghe Ifrim, Lucian Ifrim, Sergiu Costache, Alina Berzunțeanu. Scenariul a fost scris de Andrei Creţulescu, imaginea poartă semnătura lui Barbu Bălășoiu, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuţiu, scenografia de Mălina Ionescu, muzica originală a fost compusă de Massimiliano Nardulli iar sound design-ul îi aparține lui Marius Leftărache. Soundtrack-ul filmului conține piese interpretate de Get Well Soon, Dengue Fever, Pretties for You, Harlequin_Jack, Noir Desir și Pipe’s Not Dead!.

Premiera mondială a filmului a avut loc în luna august, în competiția internațională a prestigiosului Locarno Festival. Tot în octombrie, Charleston” va fi proiectat în Polonia și în Germania, în cadrul festivalurilor de la Varșovia și Braunschweig.

Charleston este o producție româno-franceză între ICON Production și Les Films du Tambour, realizată în coproducție cu .Mille et Une. Films și Wag Prod, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, The Group, Publicis Groupe, Region Bretagne, Rennes Metropole, în asociere cu Kinosseur, Wearebasca, Digital Cube și cu participarea HBO Europe. Producătorii filmului sunt Velvet Moraru, Marie Legrand, Rani Massalha și Andrei Crețulescu. Agentul internațional de vânzări al filmului este compania franceză Versatile. Charleston va fi distribuit în România și Moldova de Kinosseur.

Charleston”, despre care Cineuropa.org spune mai rar un film românesc cu asemenea potențial de succes la public”, va avea premiera națională în primăvara anului viitor.

Pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/Charleston2017

Festivalul NexT schimbă anotimpul



Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film NexT vine cu o noutate absolută: NexT schimbă anotimpul, anul acesta festivalul având loc între 22 și 26 iunie.

Noua perioadă de desfășurare aduce cu ea și schimbări în formatul și imaginea festivalului. Pe lângă programele cu care spectatorii s-au obișnuit deja (Competiția Națională și cea Internațională, Arthouse, NexT Is Feminist, LGBT, NexT Generation, NexT Kids), anul acesta lineup-ul festivalului cuprinde multe surprize care vor fi anunțate în perioada următoare; printre ele se află proiecțiile în aer liber ce se vor desfășura în mai multe spații din București și care se adresează unor categorii de public variate.

 
“Timp de zece ani, selecția NexT a funcționat ca showcase pentru o nouă generație de cineaști, voci distincte și inovatoare în peisajul cinematografic internațional, ale căror scurtmetraje erau prime promisiuni ale evoluției lor viitoare, dintre care Deniz Gamze Ergüven, László Nemes (ambii nominalizați la Premiile Oscar în 2016 la categoria ‘Cel mai bun film străin’) sau Julia Ducournau (Premiul FIPRESCI în cadrul secțiunii Semaine de la critique a Festivalului Internațional de Film de la Cannes în 2016) sunt doar cele mai sonore.
 
Ajuns la cea de-a 11-a ediție, NexT își continuă misiunea de a promova formatul de scurtmetraj și de a aduce în fața publicului românesc filmele unor cineaști promițători, selecția festivalului reunind și anul acesta filme cât se poate de diferite, atât tematic, cât și stilistic, mergând de la musicaluri și comedii, la filme-eseu și experimente formale inedite. Dar dincolo de angajamentul său față de tinerii cineaști, odată cu intrarea într-un nou deceniu de existență, NexT dorește să își reafirme și să își întărească angajamentul față de publicul său.
 
Într-un moment în care lumea pare să fie din ce în ce mai divizată, în care diferențele de gen, de clasă, de rasă, de naționalitate sau etnie, de apartenență religioasă sau politică sunt din ce în ce mai speculate și instrumentalizate în discursuri instigatoare la ură, NexT își propune să facă din cinema un catalizator, un punct de pornire într-o discuție despre ideea de comunitate înțeleasă în sens extins și despre importanța celebrării și îmbrățisării diferențelor dintre noi” declară Oana Ghera, unul dintre selecționerii festivalului. 
 
Ediția de anul acesta se va desfășura între 22 și 26 iunie la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvira Popescu și, așa cum publicul NexT s-a obișnuit deja, alte câteva spații alternative. Selecția de anul acesta a fost realizată de Massimiliano Nardulli și Oana Ghera din cele peste 2.000 de scurtmetraje vizionate și reunește o varietate de stiluri și subiecte, încercând să redea publicului spectator o imagine cât mai relevantă a producției de film de scurtmetraj din acest moment.
 
Festivalul Internațional de Film NexT a fost înființat în 2006 în memoria regizorului Cristian Nemescu şi sound designerului și compozitorului Andrei Toncu și este organizat de Societatea Culturală NexT cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Uniunii Cineaștilor din România, Institutului Cultural Român.

International Launch of LIM - Less Is More

Transilvania International Film Festival is hosting the International lauch of LIM - Less Is More, a European Development Programme for Limited Budget Feature Films.

An open discussion around low-budget cinema, tools and schemes towards reaching the inner core of filmmaking, regardless of budget.

Led by Marianne Dumoulin (producer), Iulia Rugina (director), Antoine Le Bos (screenwriter, script consultant, LIM Artistic Director), Massimiliano Nardulli (festival curator, LIM Head of Talent), Boglárka Nagy (representative of the French Cultural Institute in Romania), open to audience intervention.

Supported by Creative Europe – MEDIA Programme of the European Union, LIM, the European platform for project development of limited budget feature films, is led by Le Groupe Ouest and developed in partnership with Control N (Romania), Vlaams Audiovisueel Fonds – VAF (Belgium), Krakow Festival Office – KBF (Poland), and the Transilvania International Film Festival – TIFF (Romania).


Facebook event.

26 de scurtmetraje balcanice în programul Divan Film Festival



Divan Film Festival, singurul festival dedicat filmelor și artei culinare balcanice, a ajuns la cea de-a șaptea ediție, care va începe sâmbătă, 20 august, la Craiova, după care, de luni, 22 august, festivalul va continua în Portul Cultural Cetate din județul Dolj, până duminică, 28 august.
 
Din programul festivalului, a cărui temă este anul acesta “Povești urbane din Balcani”, fac parte 10 filme de lungmetraj (printre care animația Zarafa și filmul pentru copii Dumbrava minunată), 26 de scurtmetraje balcanice și 3 filme de mediumetraj (Marilena de la P7, Ecaterina Teodoroiu și București).
 
Printre cele 10 lungmetraje din programul Divan FF se numără Moarte în Sarajevo, filmul câștigător al trofeului Ursul de Aur la Berlin 2016, două comedii savuroase ca Bal-can-can și Parada, precum și ultimul film regizat de Dan Chișu, București Non-Stop.
 
Începând cu această ediție, echipei Divan Film Festival i s-a alăturat și selecționerul italian Massimiliano Narduli, care, împreună cu directorul artistic al festivalului, Marian Țuțui, a realizat programul de scurtmetraje. Massimiliano a colaborat de-a lungul timpului cu festivaluri de film precum Piemonte Movie (Torino, Italia), Tirana Internationa Film Festival (Albania), Timishort Film Fest (Timișoara) sau Next Film Festival (București).
 
În selecția de scurtmetraje se regăsesc filme de ieri și de azi, românești sau străine, ca: O noapte în Tokoriki (r. Roxana Stroe, 2016), recent premiat la Berlin 2016 și TIFF, un film despre aniversarea unei adolescente într-o discotecă rurală pe ritmuri nouăzeciste, Oase pentru Otto (r. Matei-Lucaci Grunberg, 2016), o comedie amară amplasată noaptea, la marginea civilizației, unde două prostituate diferite visează cu ochii deschiși, De Sfeștanie (r. Tudor Botezatu, 2015), un film cinic și plin de umor despre relațiile de cuplu moderne, Fiți fericiți! E un ordin (r. Sinan Çetin, 2008), o parodie plină de umor despre clasa politică din Turcia, sau Gogulică Cheferist (r. Cornel Dumitrescu, 1929), un șomer ale cărui peripeții îl transformă într-un Charlot bucureștean.
 
Ca în fiecare an, la Divan Film Festival vor avea loc și concerte. De data aceasta, sâmbătă, 20 august, la Craiova, în Centrul Vechi, va concerta Maria Răducanu, una dintre cele mai apreciate artiste din România, iar luni, 22 august, în Portul Cultural Cetate va urca pe scenă cunoscutul țambalist Marius Mihalache.
 
Cea de-a șaptea ediție a Divan Film Festival va fi prezentată de actrița de teatru Aida Economu, împreună Adrian Teleșpan, fost producător TV și autor al romanului “Cimitirul”. 
 
Spotul festivalului poate fi accesat aici: https://goo.gl/WkxnsJ
Mai multe detalii despre programul Divan Film Festival găsiți pe http://divanfilmfestival.ro/ sau pe contul de Facebook: https://www.facebook.com/DivanFilmFestival
 
Divan Film Festival va avea loc în perioada 20 – 28 august, după cum urmează: 20 -21 august, Craiova, 22 – 28 august în Port Cultural Cetate.
În Craiova, proiecțiile de film vor avea loc la Cinema Inspire (Mercur Center) și în Centrul Vechi. Intrare liberă la toate proiecțiile și concertele Divan Film Festival, atât în Craiova, cât și în Portul Cultural Cetate.
***
Pe timpul desfăşurării festivalului camparea în Portul Cultural Cetate este gratuită și se va face în limita locurilor disponibile. Înscrierile se pot face pe pagina de Facebook a festivalului: https://www.facebook.com/DivanFilmFestival
 
Divan Film Festival este un eveniment anual, organizat de Fundaţia pentru Poezie "Mircea Dinescu" în colaborare cu Primăria Municipiului Craiova și Consiliul Județean Dolj, cu sprijinul CNC, ICR și UCIN.
 
Parteneri: Dr. Oetker, Boromir, SELGROS Cash & Carry
Parteneri media locali: Alege TV!, Radio Sud, Gazeta de Sud, craiova.ro