Omuletzii isteti de la Trivial Pursuit au lansat cea mai noua campanie de promovare a site-ului lor prin intermediul unei campanii ce te indeamna sa raspunzi la eterna intrebare la care nimeni inca n-a gasit un raspuns argumentat: "Cine-i mai destep? Barbatii sau femeile?"
Acum ca ai vazut clipul ce zici? Fiecare cu raspunsul sau dar al tau care este?
9 ani de Carturesti
Locul pe care imi place sa-l numesc "acasa" datorita relaxarii si bucuriilor pe care mi-le ofera implineste saptamana aceasta 9 ani. Daca anul trecut s-a lasat cu party deocamdata se pare ca acest lucru nu se va petrece in acest an insa imi arat disponibilitatea pentru a mixa la acest party :)
Duminica, 22 noiembrie, se implinesc 9 ani de la deschiderea primei librarii Carturesti.
9 ani mai tarziu, pe aceeasi data, va invitam sa va bucurati de Carturesti Verona, una dintre cele mai frumoase librarii din lume. Au urmat deschideri in Iasi, Timisoara, Cluj, Constanta si Suceava, iar pana la sfarsitul anului se va deschide si Carturesti Brasov.
In aceasta sambata, 21 noiembrie, Carturesti Verona va ramane deschisa pana la ora 24.00 si va ofera 20% reducere la tot ce doriti sa cumparati, iar duminica, 22 noiembrie, aveti reducere 10% la orice carte, in toate librariile Carturesti.
Orarul librariilor aici.
Design Yourself - Intro
Incepand cu aceasta saptamana iti voi aduce o data pe saptamana cateva din ideile pe care Karim Rashid le propune in cartea sa "Design Yourself". Fac asta pentru a va ajuta si pentru a va crea oarecum dependenta de acest om ce merita ascultat pentru ca experientele sale sunt de fapt si ale noastre iar ceea ce el propune ne poate chiar schimba in bine viata.
Ca intro iti voi povesti cate ceva despre Karim Rashid. Cine este de fapt acest om?
"Am auzit toate definitiile posibile in ceea ce ma priveste si sunt de acord cu toate. Am fost numit Dumnezeul designului si am fost considerat kitsch; Am fost privit ca un business man sau ca un artist excentric. Am fost numit pantera roz a designului, „the thin white duke of design”, poetul plasticului, si asa mai departe. Sincer, nu prea imi pasa. Eu m-as descrie ca o persoana care doreste ca lumea sa fie cel mai frumos, inteligent, linistit si inspirational loc. Vreau sa am libertate de creatie si sa depasesc intotdeauna limitele."
Rashid s-a nascut in Cairo, a crescut in Canada iar rezidenta s-a actuala este la New York. A creat peste 2000 de designuri incluzand restaurantul Morimoto din Philadelphia sau camerele hotelului Semiramis din Atena. Designurile sale sunt expuse in 14 muzee din intreaga lume cum ar fi "Muzeul de Arta Moderna" din New York, "Muzeul de Arta Moderna din San Francisco" sau "Centrul Pompidou" din Paris.
Rashid a incercat si a reusit prin designul sau sa ofere o noua identitate obiectelor.
Asa ca de saptamana viitoare vei avea intalnire aici cu filozofia lui Karim Rashid. Primul episod iti povesteste despre Prieteni.
Colectia "Cotidianul" n-a murit
Colectia "Cotidianul" n-a murit si uite mai jos motivul de bucurie si satisfactie iremediabila pentru biblioteca ta.
Ţi-a fost dor de Colecţiile Cotidianul? Ei bine, între 18-22 noiembrie, ele te aşteaptă la sala Dalles cu ocazia ediţiei de toamnă a târgului de carte, muzică şi film „Kilipirim”.
Oferta? Greu de rezistat pentru oricine a atras iremediabil după sine titlul de cititor înrăit- cumperi o carte, şi noi ţi-o dăm pe a doua gratis. În plus, toate colecţiile complete Cotidianul (suntem siguri ca nu ai uitat nume ca Enciclopedica, Simfonica, Civilizaţii, Bucureşti Strict Secret sau Cele Mai Iubite Oraşe) au preţuri speciale.
Vino şi tu de mâine până duminică la Sala Dalles, între orele 10.00-22.00, să te bucuri atât de romane, albume de artă sau DVD-uri la preţuri de “kilipir”, cât şi de evenimente speciale, precum tombole sau expoziţii de fotografice, pe care organizatorii le-au pregătit pentru tine.
Vorbes 500 Saraci
Multumesc lui A. pentru e-mail iar mai jos iti prezint top 10-ul celor mai saraci din Romania pe care il dedic celor ce astazi dimineatza au impartasit soarta de a-se inghesui in traficul bucurestean pentru a ajunge la serviciu.
Mentionez ca este vorba despre o gluma ce in niciun fel nu exprima parerea mea sau a angajatorilor mei.
Locul 10 este ocupat de Doina Doagă, soţia lui Sile din Pîcla Nouă, care deţine jumătate din ce nu deţine Sile.
Locul 09. Ionel Vulturaş din comuna Berbecu, judeţul Vaslui este considerat omul cu cele mai multe buzunare goale din ţară . Vulturaş are şase mii de buzunare goale la cele 800 de salopete personale, precum şi 99 de găuri doar la buzunarul de la cămaşă.
Locul 08. Roland Bucifal din Cîmpulung Moldovenesc are cel mai gol frigider din ţară . Frigiderul său nu conţine nici măcar un interior de frigider. De fapt, este vorba doar despre uşa frigiderului sprijinită de un perete.
Locul 07. Coreolan Mîndrie din Plopeni deţine cea mai microscopică pensie din lume. Defecţiunea acceleratorului de particule de la CERN a survenit după tentativa savanţilor de a mări pensia lui Mîndrie.
Locul 06. Serpentina Libarcă din Prăpădeni deţine cea mai ieftină blană de nurcă din lume. Blana sa are un singur fir de puf grizonant de nurcă pleşuvă de Madagascar .
Locul 05. Flaviu Hărmălaie din Ploieşti deţine singura avere abstractă din România. Averea sa este un principiu secret pe care Hărmălaie nu-l dezvăluie nimănui.
Locul 04. Florica Zorro din Vîlcea deţine un singur fir de praf în portofel. Dacă se va constata că este vorba despre un fir de praf de cocaină, Florica Zorro riscă să coboare în clasament.
Locul 03. Mişu Miere din Fălticeni abureşte geamuri contracost la domiciliu. Chiar dacă nu cere prea mult pentru un rotocol de abur scos pe gură, afacerea lui a intrat în faliment.
Locul 02. Ghiţă Ţăţoi din comuna Bulbuci s-a uns cu superglue şi s-a întins pe trotuar în faţa unei bănci din Elveţia. Nimeni n-a reuşit să-l dezlipească pînă acum, astfel încît Ghiţă Ţăţoi şi-a cîştigat renumele de cel mai sărac sărac lipit pămîntului.
Şi… Locul 01. Ion Broboneţ din Sălcioara deţine singura bancnotă de 0 lei din ţară , şi aia falsificată!
Ninna Nanna
Duminica 22 noiembrie la Teatrul de Opereta "Ion Dacian" (situat langa Teatrul National) are loc inchiderea festivalului "Viata este frumoasa!" si cu aceasta ocazie bucurestenii vor putea din nou sa se intalneasca cu trupa Pink Martini ce soseste in Romania cu ocazia lansarii unui nou album ("Splendor in the Grass") si inceperii unui nou turneu.
"Mica Orchestra" Pink Martini, formata in 1994 in Portland (USA), combina cu foarte mare lejeritate si eleganta stilurile latino, lounge, classic si jazz. De cele mai multe ori au fost descrisi ca creatori ai stilului "vintage music" insa creatorul trupei, pianistul Thomas Lauderdale, o descrie ca pe "o muzica a lumii."
Cei 11 memri ai trupei prezinta de fiecare data un cocktail multicultural, cantand in croata, englaza, spaniola, italiana, franceza, portugheza, araba, greaca sau japoneza.
Muzica lor degaja o atmosfera de relaxare si visare dragastoasa ce mai mult ca sigur te va incanta.
Sper personal sa pot ajunge la acest concert, deoarece simt ca de mult timp n-am mai avut o clipa de relaxare si fericire pura, iar acelasi lucru ti-l doresc si tie.
Biletele se pot gasi pe site-ul Eventim la preturi cuprinse intre 100 si 200 de lei.
Poveste de Craciun
Robert Zemeckis revine dupa o pauza de 2 ani cu al treilea film realizat pentru IMAX 3D.
Daca inceputul a fost realizat prin animatia "Polar Express" iar continuarea s-a produs prin "Beowulf" iata cum calatoria continua cu o ecranizare dupa povestea classica a lui Charles Dickens, "A Christmas Carol".
Desi textul lui Dickens a fost inspiratie pentru o varietate de cineasti, de asta si numarul mare de ecranizari, de aceasta data Zemeckis se apropie mai mult de textul autentic reusind sa reconstruiasca pe deplin atmosfera Londrei din prima jumatate a secolului 19, inghetatul birou al lui Ebenezer Scrooge (Jim Carrey) precum si intunecata casa a acestuia.
Povestea celui mai cunoscut avar, Scrooge, decurge lin si pe alocuri chiar terifiant din cauza excelentelor efecte speciale si 3D (filmul nu este recomandat copiilor sub 12 ani) regizorul reusind adevarata tururi de forta ce te vor tine lipit de scaun pe intreaga perioada a celor 96 de minute cat are filmul.
Pelicula trebuie vazuta in format 3D, te asigur ca nu vei regreta, deoarece doar astfel o vei putea savura pe deplin si doar asa vei putea avea parte de acea introducere in spiritul sarbatorilor de Craciun.
Iar pentru ca poate iti vei aduce aminte de copilarie, la fel cum am patit si eu, dupa ce vei fi vazut aceasta pelicula iti ofer exclusiv varianta in format mp3 a discului lansat candva de mult de Electrecord cu "O Poveste de Craciun". (click download poveste)
Inainte de Craciun ofera cuiva drag, cum am facut si eu, sansa de a vedea acest film deosebit si inchei citandu-l pe Marley, unul din personajele povestiri, ce spunea:
"Doamne, daca v-ati da seama la timp voi cei vii ce dar minunat este viata...unica, irepetabila nu v-ati mai bate joc de ea in fiecare clipa."
Tind sa consider ca povestea lui Dickens este la fel de reala indiferent de timp iar noi putem fiecare s-o percepem in felul nostru insa tot ceea ce conteaza este rezultatul final al acestei intelegeri.
Daca inceputul a fost realizat prin animatia "Polar Express" iar continuarea s-a produs prin "Beowulf" iata cum calatoria continua cu o ecranizare dupa povestea classica a lui Charles Dickens, "A Christmas Carol".
Desi textul lui Dickens a fost inspiratie pentru o varietate de cineasti, de asta si numarul mare de ecranizari, de aceasta data Zemeckis se apropie mai mult de textul autentic reusind sa reconstruiasca pe deplin atmosfera Londrei din prima jumatate a secolului 19, inghetatul birou al lui Ebenezer Scrooge (Jim Carrey) precum si intunecata casa a acestuia.
Povestea celui mai cunoscut avar, Scrooge, decurge lin si pe alocuri chiar terifiant din cauza excelentelor efecte speciale si 3D (filmul nu este recomandat copiilor sub 12 ani) regizorul reusind adevarata tururi de forta ce te vor tine lipit de scaun pe intreaga perioada a celor 96 de minute cat are filmul.
Pelicula trebuie vazuta in format 3D, te asigur ca nu vei regreta, deoarece doar astfel o vei putea savura pe deplin si doar asa vei putea avea parte de acea introducere in spiritul sarbatorilor de Craciun.
Iar pentru ca poate iti vei aduce aminte de copilarie, la fel cum am patit si eu, dupa ce vei fi vazut aceasta pelicula iti ofer exclusiv varianta in format mp3 a discului lansat candva de mult de Electrecord cu "O Poveste de Craciun". (click download poveste)
Inainte de Craciun ofera cuiva drag, cum am facut si eu, sansa de a vedea acest film deosebit si inchei citandu-l pe Marley, unul din personajele povestiri, ce spunea:
"Doamne, daca v-ati da seama la timp voi cei vii ce dar minunat este viata...unica, irepetabila nu v-ati mai bate joc de ea in fiecare clipa."
Tind sa consider ca povestea lui Dickens este la fel de reala indiferent de timp iar noi putem fiecare s-o percepem in felul nostru insa tot ceea ce conteaza este rezultatul final al acestei intelegeri.
La revedere Maestre!
Astazi lucram la finalizarea interviului cerut de companie si povesteam acolo despre cum societatea romaneasca nu isi recunoaste din vreme valorile.
Ulterior aflu vestea pe care altii s-au grabit s-o dea de acum 2 saptamani (ce i-as da in judecata pe idiotii de la Antena 3 si Evenimentul Zilei) si anume ca marele actor roman Gheorghe Dinica a incetat din viata in urma unui stop cardiac.
Dinică, în vârstă de 75 de ani, a fost diagnosticat cu colecistită acută alitiazică flegmonoasă, şoc septic şi disfuncţie multiplă de organe.
Moartea reprezinta o tragedie indiferent cine este cel ce dispare, insa este si mai tragica cu cat vorbim despre cineva ce a schimbat lumea iar domnia Sa a schimbat lumea prin rolurile jucate, prin emotiile create publicului. Pentru asta ii vom simti lipsa si pentru asta ar fi bine ca acum sa incercam sa privim mai atent unele din filmele sale.
Tragedia este si mai mare pentru familia sa asa ca ar fi bine ca gandurile noastre de bine sa se indrepte inspre ei iar noi,cel mai important si clar si singur lucru pe care-l putem face, sa nu-l uitam niciodata pe maestrul Gheorghe Dinica.
Gheorghe Dinică, unul dintre cei mai mari actori români, a absolvit în 1961 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, la clasa profesoarei Dina Cocea. "Primul meu rol a fost cu o trupa de amatori de la Poştă, iar eu interpretam rolul Locotenentului Stamatescu din piesa «Titanic-vals» de Tudor Muşatescu. Eram pe scenă şi parcă visam. Nici nu ştiam ce se întâmplă cu mine. La un moment dat, m-au trezit nişte aplauze din sală", îşi amintea el.
Gheorghe Dinică a jucat pe scenele Teatrului Mic, Teatrului de Comedie, Teatrului Bulandra, Teatrului Naţional Bucureşti, Teatrului Odeon etc.
În ceea ce priveşte cariera sa cinematografică, el a jucat în peste 60 de producţii.
A debutat în "Străinul" şi au urmat filme precum "Felix şi Otilia", "Un comisar acuză", "Cu mâinile curate", "Prin cenuşa imperiului", "Secretul lui Bachus", "Bietul Ioanide", "Ultima noapte de dragoste", "Cel mai iubit dintre pământeni", "Patul conjugal", "Patul lui Procust", "Orient Express", "Filantropica" etc.
Talentul artistic al lui Gheorghe Dinică s-a manifestat şi în muzică. În tinereţe, muză i-a fost celebra Maria Tănase şi asta l-a făcut să imprime ani buni mai târziu, albume de romanţe în colaborare cu Ştefan Iordache şi Nelu Ploieşteanu. De-a lungul carierei sale, Dinică a lansat "Cântece de petrecere" şi "Cântece de petrecere 2", în colaborare cu Ştefan Iordache şi Nelu Ploieşteanu, "Romanţe" şi "Parol că te iubesc".
Totodată, Dinică a realizat numeroase roluri de televiziune, precum cele din producţiile "…escu", "Trei surori", "Richard al III-lea", "Lumini şi umbre", "Inimă de ţigan", "Aniela" etc.
În 2008, el a primit titlul de Doctor Honoris Causa oferit de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti.
În cariera sa artistică a primit numeroase distincţii, printre care premiul pentru întreaga activitate la ediţia din 2005 a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, premiul de excelenţă UNITER pe 1999, premiul pentru interpretare la Festivalul de Film de la Karlovy Vary pe 1976, premiul pentru cel mai bun actor la Festróia - Tróia International Film Festival (1993).
A fost decorat cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Mare Ofiţer.
Din 2002, Gheorghe Dinică a fost societar de onoare al Teatrului Naţional "I. L. Caragiale". El a primit, de asemenea, titlul de cetăţean de onoare al oraşului Bucureşti.
Dumnezeu sa-l odihneasca!
sursa informatiilor bibliografice Mediafax.
Caderea unui zid - Mauerfall 20
Daca acum 20 de ani Zidul Berlinului cadea pentru a aduce in centrul Europei libertate, ieri 9 noiembrie intreaga Europa unita a retrait acel moment istoric prin ceea ce vei putea vedea mai jos.
S-ar putea sa te intereseze si:
-Acum 20 de ani
S-ar putea sa te intereseze si:
-Acum 20 de ani
Dilema fara Alex
Ultima editie a ziarului saptamanal "Dilema veche" aduce cu sine o veste trista pentru unii dintre noi. Alex Leo Serban a decis sa plece din echipa, din tara si sa se stabileasca in Argentina.
Pe Alex Leo Serban am avut onoarea si bucuria sa-l citesc timp de vreo 5 ani.
M-a incantat de la primele scrieri si datorita lui am imbratisat cinematograful real cel necosmetizat iar pe alocuri total nisat. Cronicile si critica sa de film m-a interesat si mereu mi s-a parut foarte bine pusa la punct, plina de esenta si de ceea ce trebuie exprimat intr-o astfel de scriere deosebit de dificila.
Am avut onoarea si bucuria de a-l intalni anul trecut in redactia Dilemei. M-am pierdut si fastacit total la fel ca un copil in fata primei sale intalniri. In ultima vreme rar am citit articolele sale insa pot spune ca imi va lipsi si stiu ca va lipsi si celor ce macar odata sau de doua ori i-au putut citi articolele.
Mai jos preiau ultimul sau articol. Ii doresc drum bun, sa se bucure de noua sa alegere si experienta iar pe final ii multumesc pentru toate deliciile cinematografice pe care m-a ajutat sa le descopar.
Multumesc Alex Leo Serban!
"Dragi cititori,
Sînt mai bine de 16 ani de cînd scriu la Dilema (veche)... (Este, practic, dublul celei mai lungi relaţii pe care am avut-o cu cineva!) Am fost de faţă la naşterea revistei, la aniversările ei succesive, la părăsiri (unele, din fericire, temporare) şi regăsiri, la prime-veniri şi primeniri, la schimbări şi mutări, la bucurii şi tristeţi, la suişuri şi coborîşuri şi iar suişuri. Cum se zice la nuntă, „la bine şi la greu“. A fost – o mărturisesc fără nici un bemol – cea mai plină experienţă profesională pe care am avut-o vreodată. La lansarea Dilemei, în ianuarie 1993, Cosaşu a spus (memorabil cum îl ştim) că o revistă se face dansînd. Ei bine, tot ce mai pot adăuga este că am dansat – dilematic – cît să schimb vreo zece perechi de pantofi. Dilema a reuşit acest pariu aproape imposibil: să armonizeze „stilurile de dans“ diferite ale unor oameni feluriţi. Am dansat, fiecare cum am putut şi ştiut, însă pe aceeaşi muzică. A dance to the music of time (este titlul unui roman englezesc) în interpretarea orchestrei dirijate de Andrei Pleşu.
Iar la sfîrşit, o reverenţă.
Spun, aici, „sfîrşit“ pentru că simt că, în ce mă priveşte, am ajuns la un fel de finiş. Cheful de a dansa mi-a pierit. A intervenit o rutină, o rugină, o insatisfacţie (pur personală) legată de meseria de jurnalist. Şi chiar de critic de film: am văzut, în ultimii ani, cum acest statut – la care visam, adolescent, nesperînd că visul mi se va împlini – a ajuns să nu mai însemne nimic. Credeam că sîntem utili, noi, criticii de film; îmi dau seama însă tot mai mult că probabil împărţim cu cronicarii de dans calitatea de „cea mai nefolositoare meserie din lume“. Asta, văzuţi din afară. Dinăuntru, constat că ceea ce începuse ca o pasiune devine un soi de sinecură. Sîntem invitaţi la festivaluri, în jurii etc., ca şi cum am fi deportaţi în vagoane de lux. Condiţia fiind să nu ne uităm o clipă pe geam, ci numai la filme. Or, dincolo de geam, oamenii nu văd filmele pe care le vedem noi, ci filmele de la televizor, pe care noi le-am văzut deja. Părem că ne chinuim să stoarcem soare din castraveţi...
Am avut totuşi norocul să fiu martorul renaşterii filmului românesc. Numai că, din păcate, perspectivele – şi aici – sînt sumbre. Cînd doi dintre cei mai optimişti regizori români (Cristian Mungiu şi Tudor Giurgiu) recunosc, în diverse interviuri, că filmul românesc a luat un start bun, dar va rata finişul din indolenţă sau incompetenţă instituţională, lucrurile sînt mai grave decît dacă ar spune-o un pesimist incurabil. Nu ştiu dacă românii mai sînt interesaţi să vadă filme româneşti bune; ştiu însă sigur că statul nu dă o ceapă degerată pe ele. Ce să mai vorbim despre critică...
Mi-ar fi, cu siguranţă, foarte comod să mă prefac, avînd de partea mea – deja – comoditatea de a scrie uşor, fără efort. M-aş preface că jurnalismul e ceea ce-mi place mai mult să fac, că lumea e foarte interesată de opiniile mele, că statutul pe care mi l-am dorit e la fel de prestigios ca atunci cînd mi l-am dorit, că nimic nu s-a schimbat şi că, în fond, chiar dacă totul s-a schimbat, pot continua ca şi cum – un finiş comod, senin şi nedilematic. Dar, tocmai pentru că întrebările pe care mi le pun sînt mai numeroase decît răspunsurile pe care le-aş putea da, am decis să mă opresc aici. O experienţă se încheie, dar căutarea continuă, căci lumea e mare.
Vă mulţumesc că m-aţi însoţit o bucată de drum.
a.l.ş."
Raspunsul redactiei Dilema il puteti citi aici.
Pe Alex Leo Serban am avut onoarea si bucuria sa-l citesc timp de vreo 5 ani.
M-a incantat de la primele scrieri si datorita lui am imbratisat cinematograful real cel necosmetizat iar pe alocuri total nisat. Cronicile si critica sa de film m-a interesat si mereu mi s-a parut foarte bine pusa la punct, plina de esenta si de ceea ce trebuie exprimat intr-o astfel de scriere deosebit de dificila.
Am avut onoarea si bucuria de a-l intalni anul trecut in redactia Dilemei. M-am pierdut si fastacit total la fel ca un copil in fata primei sale intalniri. In ultima vreme rar am citit articolele sale insa pot spune ca imi va lipsi si stiu ca va lipsi si celor ce macar odata sau de doua ori i-au putut citi articolele.
Mai jos preiau ultimul sau articol. Ii doresc drum bun, sa se bucure de noua sa alegere si experienta iar pe final ii multumesc pentru toate deliciile cinematografice pe care m-a ajutat sa le descopar.
Multumesc Alex Leo Serban!
"Dragi cititori,
Sînt mai bine de 16 ani de cînd scriu la Dilema (veche)... (Este, practic, dublul celei mai lungi relaţii pe care am avut-o cu cineva!) Am fost de faţă la naşterea revistei, la aniversările ei succesive, la părăsiri (unele, din fericire, temporare) şi regăsiri, la prime-veniri şi primeniri, la schimbări şi mutări, la bucurii şi tristeţi, la suişuri şi coborîşuri şi iar suişuri. Cum se zice la nuntă, „la bine şi la greu“. A fost – o mărturisesc fără nici un bemol – cea mai plină experienţă profesională pe care am avut-o vreodată. La lansarea Dilemei, în ianuarie 1993, Cosaşu a spus (memorabil cum îl ştim) că o revistă se face dansînd. Ei bine, tot ce mai pot adăuga este că am dansat – dilematic – cît să schimb vreo zece perechi de pantofi. Dilema a reuşit acest pariu aproape imposibil: să armonizeze „stilurile de dans“ diferite ale unor oameni feluriţi. Am dansat, fiecare cum am putut şi ştiut, însă pe aceeaşi muzică. A dance to the music of time (este titlul unui roman englezesc) în interpretarea orchestrei dirijate de Andrei Pleşu.
Iar la sfîrşit, o reverenţă.
Spun, aici, „sfîrşit“ pentru că simt că, în ce mă priveşte, am ajuns la un fel de finiş. Cheful de a dansa mi-a pierit. A intervenit o rutină, o rugină, o insatisfacţie (pur personală) legată de meseria de jurnalist. Şi chiar de critic de film: am văzut, în ultimii ani, cum acest statut – la care visam, adolescent, nesperînd că visul mi se va împlini – a ajuns să nu mai însemne nimic. Credeam că sîntem utili, noi, criticii de film; îmi dau seama însă tot mai mult că probabil împărţim cu cronicarii de dans calitatea de „cea mai nefolositoare meserie din lume“. Asta, văzuţi din afară. Dinăuntru, constat că ceea ce începuse ca o pasiune devine un soi de sinecură. Sîntem invitaţi la festivaluri, în jurii etc., ca şi cum am fi deportaţi în vagoane de lux. Condiţia fiind să nu ne uităm o clipă pe geam, ci numai la filme. Or, dincolo de geam, oamenii nu văd filmele pe care le vedem noi, ci filmele de la televizor, pe care noi le-am văzut deja. Părem că ne chinuim să stoarcem soare din castraveţi...
Am avut totuşi norocul să fiu martorul renaşterii filmului românesc. Numai că, din păcate, perspectivele – şi aici – sînt sumbre. Cînd doi dintre cei mai optimişti regizori români (Cristian Mungiu şi Tudor Giurgiu) recunosc, în diverse interviuri, că filmul românesc a luat un start bun, dar va rata finişul din indolenţă sau incompetenţă instituţională, lucrurile sînt mai grave decît dacă ar spune-o un pesimist incurabil. Nu ştiu dacă românii mai sînt interesaţi să vadă filme româneşti bune; ştiu însă sigur că statul nu dă o ceapă degerată pe ele. Ce să mai vorbim despre critică...
Mi-ar fi, cu siguranţă, foarte comod să mă prefac, avînd de partea mea – deja – comoditatea de a scrie uşor, fără efort. M-aş preface că jurnalismul e ceea ce-mi place mai mult să fac, că lumea e foarte interesată de opiniile mele, că statutul pe care mi l-am dorit e la fel de prestigios ca atunci cînd mi l-am dorit, că nimic nu s-a schimbat şi că, în fond, chiar dacă totul s-a schimbat, pot continua ca şi cum – un finiş comod, senin şi nedilematic. Dar, tocmai pentru că întrebările pe care mi le pun sînt mai numeroase decît răspunsurile pe care le-aş putea da, am decis să mă opresc aici. O experienţă se încheie, dar căutarea continuă, căci lumea e mare.
Vă mulţumesc că m-aţi însoţit o bucată de drum.
a.l.ş."
Raspunsul redactiei Dilema il puteti citi aici.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
