Forta cuvintelor...petresciene(I)

Stateam, eu si colegii mei de job(“evadatii de la ora 13”, dupa cum am fost supranumiti), la coada interminabila ce se formase in fata autoservirii unde mancam de obicei. Ne conversam usor, atat despre activitatile profesionale zilnice, cat si despre ceea ce vedeam in jurul nostru: oameni, haine, mancare.

Nu stiu cum s-a intamplat dar tocmai in ziua aceea unul dintre felurile de mancare era varza calita. Da, stiu ca suna prozaic si comun ceea ce spun, dar chiar asa a fost. Se auzeau voci entuziasmate, rasete voioase, sunete de admiratie fata de chef… mai lipsea fanfara, pentru a sarbatori “evenimentul”…

… Si atunci mi-a venit in minte cea mai tare descriere pe care am citit-o vreodata.Se gaseste in primele pagini ale romanului, pe care sigur trebuie sa-l fi citit in liceu (daca nu, e musai sa-l citesti acum), “Patul lui Procust”, de Camil Petrescu.

Personajul principal, Fred Vasilescu, unul dintre cei mai bogati si curtati barbati ai capitalei interbelice, este invitat la un pranz de catre doi prieteni scriitori, fata de care avea o nemasurata admiratie, numai prin prisma faptului ca lumea lor ii era total necunoscuta si inaccesibila. Se nimerise intr-o dupa amiaza torida de vara, la o terasa bucuresteana, cu umbrele care nu reuseau sa faca fata caldurii innabusitoare. Vasilescu, fiind obisnuit sa manance in interiorul localului la acea ora, ezita sa comande acelasi fel de mancare cu al colegilor lui de suferinta ( varza calita), imaginandu-si sosul fierband, pe drumul facut de chelner, de la bucatarie, pana afara, prin soarele arzator.

Si bine face, pentru ca tocmai atunci constata decesul unei muste in farfuria unuia dintre prieteni. Acum incepe calvarul pentru fictivul nostru prieten, care se gaseste intr-o dilema din care nu stie cum sa iasa. Sa-i spuna amicului, dupa ce acesta deja mancase jumatate din ceea ce se gasea in farfurie (evitand, fatalmente, musca), fiind problema lui cum va impaca imaginea mustei innecate, cu interiorul stomacului , sau sa taca, asteptand, poate, ca acesta sa nu consume integral felul de mancare?

Toate aceste ganduri, pe fondul discutiei intelectuale dintre cei doi scriitori.

In momentul culminant al ducerii lingurei la gura de catre prietenul cu pricina, Vasilescu se schimba la fata.Ambii comeseni remarca acest lucru, si-l intreaba ce s-a intamplat… El, sleit de puteri, atat fizice cat si intelectuale, dupa lupta dusa cu el insusi, arata molatec, cu varful cutitului catre musca din lingura… Amicul arunca musca,cu o lovitura scurta din degetul aratator, insotita de o replica memorabila, catre celalalt: “E sensibil, domnul.”, dupa care mananca si restul de varza, continuandu-si discursul despre cea mai noua revista literara aparuta…

Intreg procesul de constiinta se intinde pe doua pagini, doua dintre cele mai bine scrise pagini pe care le-am citit vreodata…

Toate acestea imi treceau prin cap in momentul in care colegii mei admirau farfuriile cu miros imbietor .

Nu m-am abtinut.Le-am descris si lor intreaga scena.

PS: nimeni nu si-a mai comandat varza.