Joi, 17 februarie 2011, de la ora 18:00, în Librăria Cărtureşti Verona, Editura Vellant se lansează alături de autorul Lorin-Bogdan Popescu într-un experiment menit să dovedească şi celor mai sceptici cititori că fizica este simpatică. Dr. Cecil Pompiliu Grünfeld, directorul Institutului de Ştiinţe Spaţiale, dl Vlad Socoliuc, doctor în fizică şi membru al Academiei Române, filiala Timişoara, şi Simona Răuţă, directorul editorial Vellant, vor prezenta volumul “Fizica simpatică” şi vor povesti despre experienţele personale în relaţie cu una dintre cele mai grele materii din gimnaziu şi liceu: fizica.
Cei prezenţi la lansare, fie că e vorba de elevi, părinţi sau profesori, sunt încurajaţi să profite de întâlnire pentru a discuta despre modalităţi de predare a fizicii în liceu, despre prejudecăţile cu privire la această materie, dar şi despre exemplele şi experimentele distractive pe care fizica le oferă. Un prilej perfect pentru a transforma lansarea într-o lecţie interactivă la fizică din care să aflăm de ce se taie maioneza, cum arată câmpul electromagnetic, de ce e cerul albastru şi de ce nu poate exista omul invizibil. Toate aceste subiecte şi multe altele sunt tratate în “Fizica simpatică”.
Un aperitiv pentru fizica de liceu, cartea lui Lorin-Bogdan Popescu este cel mai bun îndrumar pentru cei certaţi cu fizica sau pentru cei care vor să înveţe mai multe despre mecanică, relativitate, electricitate şi magnetism, termodinamică şi despre cum ne ajută toate acestea în viaţa de zi cu zi.
Mai mult decât un manual, cartea este un ghid prietenos, amuzant şi plin de provocări. Dacă aveaţi impresia că fizica este materia aceea stufoasă, cu multe formule, probleme şi definiţii imposibil de reţinut, mai gândiţi-vă o dată! Totul e mult mai uşor atunci când explicaţiile conţin exemple din viaţa de zi cu zi şi când accentul e pus nu doar pe materia care trebuie predată, ci şi pe motivele pentru care ar fi bine să ştim mai multe despre fizică.
Proiectul “Fizica simpatică” apare cu sprijinul generos al companiei Romtelecom.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu